Previous Prev Day Next DayNext

M’Cheyne Bible Reading Plan

The classic M'Cheyne plan--read the Old Testament, New Testament, and Psalms or Gospels every day.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
1 Regi 9

Vedenia de la Ghivon: Solomon este avertizat

După ce Solomon a terminat de zidit Casa Domnului, palatul regelui şi tot ceea ce-şi dorise să facă, Domnul i S-a arătat a doua oară, tot aşa cum i Se arătase la Ghivon. Domnul i-a zis:

„Ţi-am ascultat rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o; am sfinţit această Casă pe care ai zidit-o, punându-Mi Numele acolo pentru totdeauna. Ochii şi inima Mea vor fi acolo în toate zilele. Cât despre tine, dacă vei umbla înaintea Mea aşa cum a umblat tatăl tău, David, în curăţie de inimă şi în dreptate, împlinind tot ce ţi-am poruncit şi păzind legile şi hotărârile Mele, voi întări pe vecie tronul domniei tale peste Israel, aşa cum i-am promis tatălui tău, David, atunci când am spus: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş la tronul lui Israel!» Dar dacă voi sau urmaşii voştri vă veţi întoarce de la Mine, dacă nu veţi păzi poruncile şi legile pe care vi le-am dat, dacă vă veţi depărta, dacă veţi sluji altor dumnezei şi vă veţi închina înaintea lor, atunci îl voi îndepărta pe Israel din ţara pe care i-am dat-o şi voi lepăda dinaintea Mea Casa pe care am sfinţit-o pentru Numele Meu, iar Israel va ajunge de pomină şi de batjocură printre toate popoarele. Şi oricât de impunătoare este această Casă acum, toţi cei care vor trece pe lângă ea se vor îngrozi, vor fluiera şi vor întreba: «De ce a făcut Domnul astfel acestei ţări şi acestei Case?» Atunci li se va răspunde: «Pentru că L-au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, Cel Care i-a scos pe strămoşii lor din ţara Egiptului, şi pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit, de aceea a adus Domnul peste ei toată această nenorocire.»“

Alte realizări ale lui Solomon

10 La sfârşitul celor douăzeci de ani, timp în care Solomon zidise cele două clădiri – Casa Domnului şi palatul regelui – 11 (Hiram, regele Tirului, îi dăduse lui Solomon lemne de cedru şi de chiparos şi aur cât a dorit), regele Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii. 12 Hiram a ieşit din Tir să vadă cetăţile pe care i le-a dat Solomon, dar nu i-au plăcut. 13 Atunci a zis: „Ce fel de cetăţi mi-ai dat, frate?“ Şi le-a numit ţara Cabul[a], nume pe care îl poartă şi astăzi. 14 Hiram îi trimisese regelui Solomon o sută douăzeci de talanţi[b] de aur.

15 Aşa au stat lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a folosit regele Solomon pentru a zidi Casa Domnului, palatul său, Milo[c], zidul Ierusalimului şi cetăţile Haţor, Meghido şi Ghezer. 16 Faraonul Egiptului se dusese, capturase Ghezerul şi-i dăduse foc. Îi omorâse pe canaaniţii din cetate şi i-o dăduse ca zestre fiicei sale, soţia lui Solomon. 17 Solomon a rezidit cetăţile Ghezer, Bet-Horonul de Jos, 18 Baalat şi Tadmor[d] în pustie, în interiorul ţării, 19 precum şi toate cetăţile pentru provizii, pe care Solomon le avea, cetăţile pentru care şi cetăţile pentru cavalerie[e], şi tot ceea ce a dorit Solomon să zidească în Ierusalim, în Liban şi în toată ţara aflată sub stăpânirea sa. 20 Iar pe toţi cei ce au mai rămas dintre amoriţi, hitiţi, periziţi, hiviţi şi iebusiţi – cei ce nu făceau parte din Israel – 21 adică dintre urmaşii acestora, care au rămas în ţară şi pe care israeliţii nu i-au putut nimici[f] de tot, Solomon i-a folosit la muncă forţată şi aşa au rămas până astăzi. 22 Dar Solomon nu i-a folosit pe israeliţi ca sclavi, căci aceştia îi slujeau ca ostaşi, slujitori, demnitari, ofiţeri şi conducători de care şi de cavalerie. 23 Căpeteniile puse să supravegheze lucrarea lui Solomon şi poporul care o făcea, erau în număr de cinci sute cincizeci.

24 Fiica lui Faraon s-a suit din Cetatea lui David, la palatul pe care Solomon îl zidise pentru ea. Atunci a zidit el Milo.

25 De trei ori pe an, Solomon aducea arderi de tot şi jertfe de pace[g] pe altarul pe care-l zidise pentru Domnul şi ardea tămâie înaintea Domnului împreună cu jertfele. Astfel, el a terminat Casa.

26 Regele Solomon a construit şi nişte corăbii la Eţion-Gheber, care se află lângă Elat, în ţara Edomului, pe ţărmul Mării Roşii[h]. 27 Hiram şi-a trimis slujitorii, marinari care cunoşteau marea, pentru a sluji împreună cu slujitorii lui Solomon. 28 Ei s-au dus la Ofir şi au luat de acolo patru sute douăzeci de talanţi[i] de aur, pe care i-au adus apoi regelui Solomon.

Efeseni 6

Copiilor, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aşa este drept! „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!“ este prima poruncă însoţită de o promisiune, şi anume: „pentru ca să-ţi meargă bine şi să trăieşti mult timp în ţară!“[a] Părinţilor, nu vă provocaţi copiii la mânie, ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului!

Sclavilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti cu frică şi cutremur, cu o inimă sinceră, aşa cum ascultaţi de Cristos, nu doar când sunteţi văzuţi de ei, ca nişte oameni care caută să placă altora, ci ca nişte slujitori ai lui Cristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu. Slujiţi cu râvnă, ca şi cum aţi sluji Domnului, nu unor oameni, ştiind că fiecare, dacă face ceea ce este bine, va primi la fel de la Domnul, fie că este sclav, fie că este om liber. Stăpânilor, faceţi-le şi voi la fel! Nu ameninţaţi, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi înaintea Lui nu este părtinire!

Armura lui Dumnezeu

10 În cele din urmă, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. 11 Îmbrăcaţi toată armura pe care v-o dă Dumnezeu, ca să puteţi rezista uneltirilor diavolului. 12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti. 13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi rezista în ziua cea rea şi, după ce aţi făcut totul, să rămâneţi în picioare. 14 Aşadar, ţineţi-vă tari, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii 15 şi încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii. 16 Pe lângă acestea, luaţi scutul credinţei cu care veţi stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău. 17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. 18 Rugaţi-vă întotdeauna în Duhul, cu tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 19 Rugaţi-vă, de asemenea, şi pentru mine, pentru ca, atunci când vorbesc, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, 20 al cărei ambasador în lanţuri sunt! Rugaţi-vă s-o pot vesti cu îndrăzneală, aşa cum trebuie.

Salutări finale

21 Ca să ştiţi şi voi cum sunt şi ce fac, Tihicus vă va spune totul; el este un frate preaiubit şi un slujitor credincios în Domnul. 22 L-am trimis la voi ca să cunoaşteţi împrejurările în care ne aflăm şi ca să vă încurajeze inimile.

23 Pace, fraţilor, dragoste şi credinţă de la Dumnezeu şi de la Domnul Isus Cristos! 24 Harul să fie cu toţi cei care-L iubesc cu o dragoste nemuritoare pe Domnul nostru Isus Cristos! (Amin.)[b]

Ezechiel 39

39 „Fiul omului, profeţeşte împotriva lui Gog[a] şi spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinţ conducător[b] al Meşekului şi al Tubalului[c]! Te voi întoarce, te voi conduce, te voi lua din părţile îndepărtate ale nordului şi te voi aduce împotriva munţilor lui Israel. Îţi voi rupe arcul din mâna stângă şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă. Tu, toate hoardele tale şi popoarele care vor fi cu tine veţi cădea pe munţii lui Israel. Te voi da ca hrană păsărilor de pradă de tot felul şi fiarelor câmpului. Vei cădea pe suprafaţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Stăpânul Domn.

Voi trimite foc împotriva lui Magog[d] şi împotriva celor ce locuiesc în siguranţă în ostroave şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.

Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu voi mai lăsa să fie profanat Numele Meu cel sfânt! Atunci popoarele vor şti că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel.

Iată că vine! Se va întâmpla întocmai, zice Stăpânul Domn. Aceasta este ziua despre care am vorbit!

Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi şi vor face foc din armamentul de război; vor face foc din scuturile mici şi din cele mari, din arcuri, din săgeţi, din măciuci şi din lănci şi vor întreţine focul cu ele timp de şapte ani. 10 Nu vor mai avea nevoie să ia lemne de pe câmp sau să taie lemne din păduri, căci vor face foc din armamentul de război. Îi vor prăda pe cei ce i-au prădat şi îi vor jefui pe cei ce i-au jefuit, zice Stăpânul Domn.

11 În ziua aceea, îi voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel, şi anume valea celor care călătoresc[e], la răsărit, spre[f] mare[g]. Acest loc va bloca trecerea călătorilor, căci acolo îl vor înmormânta pe Gog împreună cu întreaga lui mulţime. Valea aceea o vor numi valea Hamon-Gog[h].

12 Şapte luni de zile îi vor trebui Casei lui Israel ca să-i înmormânteze şi să cureţe ţara. 13 Tot poporul ţării îi va înmormânta şi i se va duce vestea în ziua când voi fi proslăvit, zice Stăpânul Domn.

14 Vor alege oameni care să străbată ţara neîncetat şi să înmormânteze trupurile rămase pe suprafaţa pământului, ca să cureţe astfel ţara. La sfârşitul celor şapte luni ei vor începe să caute. 15 Când cei ce vor străbate ţara vor vedea oasele unui om, vor ridica un semn lângă el, până când cei ce sapă mormintele îl vor înmormânta în valea Hamon-Gog. 16 Va fi acolo şi o cetate al cărei nume este Hamona[i]. Aşa vor curăţa ei ţara!»

17 Fiul omului, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Spune-le păsărilor de tot felul şi tuturor fiarelor câmpului astfel: ‘Adunaţi-vă! Veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa pe care o înjunghii pentru voi, o jertfă mare pe munţii lui Israel! Acolo veţi mânca carne şi veţi bea sânge. 18 Veţi mânca carnea celor viteji şi veţi bea sângele prinţilor pământului, ca şi cum ar fi berbeci, miei, ţapi şi tauri – toate animale îngrăşate din Başan. 19 Din jertfa pe care o voi înjunghia pentru voi veţi mânca grăsime pe săturate şi veţi bea sânge până vă veţi îmbăta. 20 Vă veţi sătura la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea celor viteji şi a ostaşilor de tot felul!’», zice Stăpânul Domn.

21 Îmi voi arăta slava printre neamuri şi toate neamurile vor vedea judecata pe care o voi aduce şi mâna pe care o voi întinde împotriva lor. 22 Începând din acea zi, cei din Casa lui Israel vor şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor. 23 Şi neamurile vor înţelege că cei din Casa lui Israel au fost duşi în exil din cauza fărădelegilor lor, prin care au fost necredincioşi faţă de Mine. De aceea Mi-am ascuns faţa de ei, i-am dat pe mâna duşmanilor lor şi au căzut cu toţii răpuşi de sabie. 24 M-am purtat cu ei după necurăţia lor şi după nelegiuirile lor şi Mi-am ascuns faţa de ei.“

25 Totuşi aşa vorbeşte Stăpânul Domn: „Acum însă, îi voi aduce înapoi pe captivii lui Iacov, voi avea milă de toată Casa lui Israel şi voi fi zelos pentru Numele Meu cel sfânt. 26 Atunci îşi vor purta ruşinea şi toate faptele lor de necredincioşie pe care le-au săvârşit împotriva Mea când locuiau în ţară în siguranţă şi nu-i înspăimânta nimeni.[j] 27 Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi aduna din ţările duşmanilor lor, Mă voi arăta sfânt prin ei înaintea multor neamuri. 28 Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, Care i-am trimis în exil printre neamuri, dar Care i-am strâns apoi în ţara lor, fără să mai las nici unul în captivitate. 29 Nu-Mi voi mai ascunde faţa de ei, căci voi turna Duhul Meu peste cei din Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn.“

Psalmii 90

CARTEA A PATRA

Psalmul 90

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu

Stăpâne, Tu ai fost adăpostul nostru
    generaţii la rând.
Înainte ca să se fi născut munţii,
    înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul şi lumea,
        din veşnicie până în vecie, Tu eşti Dumnezeu.

Tu întorci pe oameni în ţărână,
    spunându-le: „Întoarceţi-vă, fii ai omului!“
Da, o mie de ani înaintea Ta
    sunt ca ziua de ieri care a trecut,
        ca o strajă a nopţii[a].
Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
    ei sunt ca iarba care răsare dimineaţa.
Deşi răsare dimineaţa, ea trece iute,
    aşa încât seara este veştejită şi se usucă.

Suntem mistuiţi de mânia Ta
    şi îngroziţi de furia Ta.
Ai pus vina noastră înaintea Ta
    şi ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feţei Tale.
Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
    anii noştri se sfârşesc repede, ca un geamăt.
10 Deşi anii noştri ajung la şaptezeci,
    iar dacă avem putere – chiar până la optzeci,
cei mai mulţi dintre ei sunt[b] numai necaz şi trudă,
    căci trec repede, iar noi zburăm.

11 Cine cunoaşte însă tăria mâniei Tale
    şi teama pe care o insuflă furia Ta?[c]
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,
    ca să avem parte de o inimă înţeleaptă!

13 Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi?
    Ai milă de slujitorii Tăi!
14 Dimineaţa satură-ne cu îndurarea Ta,
    iar noi vom striga de bucurie şi ne vom veseli în toate zilele noastre.
15 Înveseleşte-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit
    şi pentru tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!
16 Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta
    şi maiestatea Ta – fiilor lor!

17 Fie peste noi bunăvoinţa[d] Stăpânului, Dumnezeul nostru.
    Statorniceşte pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
        Da, statorniceşte lucrarea mâinilor noastre!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.