M’Cheyne Bible Reading Plan

Întoarcerea lui Iacov la Betel

35 Dumnezeu i-a vorbit lui Iacov astfel: „Scoală-te, du-te la Betel, locuieşte acolo şi zideşte un altar pentru Dumnezeul Care ţi S-a arătat pe când fugeai de fratele tău, Esau.“ ² Iacov le-a spus celor din familia sa şi tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtaţi zeii care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ³ pentru ca să ne sculăm şi să mergem la Betel unde voi zidi un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu şi Care a fost cu mine pe oriunde am umblat.“ ⁴ Ei i-au dat lui Iacov toţi zeii pe care-i aveau şi cerceii^[a] pe care-i purtau în urechi. După ce i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Şehem, ⁵ au pornit la drum. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetăţile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit. ⁶ Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în Canaan, împreună cu toţi cei care erau cu el. ⁷ Acolo a zidit un altar şi a pus acelui loc numele El-Betel^[b], pentru că Dumnezeu Însuşi i Se arătase acolo, pe când fugea de fratele său, Esau. ⁸ Debora, doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel; de aceea stejarul a fost numit Alon-Bakut^[c].

⁹ După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat ¹⁰ şi i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov^[d], ci numele tău va fi Israel^[e].“ Şi l-a numit Israel. ¹¹ Dumnezeu i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atoputernic^[f]: fii roditor şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri vor ieşi din tine, chiar regi vor ieşi din coapsele tale. ¹² Ţara pe care le-am dat-o lui Avraam şi Isaac ţi-o voi da ţie şi seminţei^[g] tale după tine.“ ¹³ Apoi Dumnezeu S-a înălţat de la el, din locul în care îi vorbise. ¹⁴ Iacov a aşezat un stâlp de piatră în locul în care Dumnezeu îi vorbise şi a turnat o jertfă de băutură şi untdelemn pe el. ¹⁵ Iacov a numit locul în care Dumnezeu îi vorbise, Betel^[h].

Moartea Rahelei şi a lui Isaac

¹⁶ După aceea au plecat din Betel şi, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile naşterii. A avut o naştere grea. ¹⁷ Pe când era în durerile naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu.“ ¹⁸ În timp ce îşi dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni^[i]; însă tatăl său i-a pus numele Beniamin^[j]. ¹⁹ Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem. ²⁰ Iacov a aşezat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care se află pe mormântul Rahelei şi astăzi. ²¹ Israel şi-a continuat călătoria şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

²² În timp ce Israel locuia în acel ţinut, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său, dar Israel a aflat despre acest lucru. Iacov avea doisprezece fii.

Aceştia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.

Moartea lui Isaac

²⁷ Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam şi Isaac. ²⁸ Isaac a trăit o sută optzeci de ani. ²⁹ El şi-a dat ultima suflare şi astfel a murit bătrân şi sătul de zile, fiind adăugat la poporul său; iar Esau şi Iacov, fiii săi, l-au îngropat.

Urmaşii lui Esau

36 Aceştia au fost urmaşii^[k] lui Esau, adică Edom:

² Esau şi-a luat soţii dintre canaanite: pe Ada, fiica hititului Elon, pe Oholibama, fiica lui Ana, fiul hivitului Ţivon, ³ şi pe Basmat, fiica lui Ismael şi sora lui Nebaiot. ⁴ Ada i l-a născut lui Esau pe Elifaz, Basmat i l-a născut pe Reuel, ⁵ iar Oholibama i-a născut pe Ieuş, pe Ialam şi pe Korah. Aceştia au fost fiii lui Esau, care i s-au născut în Canaan. ⁶ Esau şi-a luat soţiile, fiii, fiicele, pe toţi cei din casa lui, vitele, toate animalele şi averile pe care le-a strâns în Canaan şi s-a mutat de lângă fratele său, Iacov, într-o altă ţară, ⁷ pentru că proprietăţile lor erau prea mari ca ei să locuiască împreună; ţara în care locuiau nu mai avea loc pentru turmele lor. ⁸ Astfel, Esau, adică Edom, s-a aşezat în regiunea muntoasă a Seirului.

⁹ Aceştia au fost urmaşii lui Esau, tatăl edomiţilor din regiunea muntoasă a Seirului.

¹⁰ Iată care au fost numele fiilor lui Esau:

¹⁵ Iată care au fost căpeteniile fiilor lui Esau:

fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau au fost:

¹⁹ Aceştia au fost fiii lui Esau, adică Edom, şi acestea au fost căpeteniile lor.

Regii Edomului

³¹ Regii care au domnit în Edom, înainte ca vreun rege să domnească peste Israel^[p], au fost:

⁴⁰ Numele căpeteniilor care provin din Esau, după clanurile şi regiunile lor, sunt următoarele:

Acestea au fost căpeteniile Edomului, potrivit teritoriilor lor în ţara pe care o stăpâneau. Esau a fost strămoşul edomiţilor.

Necredinţa celor din Nazaret

6 Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. ² Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? ³ Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei^[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif^[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.

⁴ Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ ⁵ Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. ⁶ Şi se mira de necredinţa lor.

Trimiterea celor doisprezece

Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură. ⁷ El i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. ⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, ⁹ ci să se încalţe cu sandale, dar să nu-şi ia două tunici. ¹⁰ El le-a mai zis: „În orice casă intraţi, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela. ¹¹ Şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, scuturaţi-vă praful de sub picioare când ieşiţi de acolo, drept mărturie împotriva lor!“

¹² Ei au plecat şi au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască. ¹³ Au scos mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi i-au uns cu untdelemn şi i-au vindecat.

Ioan Botezătorul decapitat

¹⁴ Regele^[c] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau^[d]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ ¹⁵ Alţii ziceau: „Este Ilie!“, iar alţii ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeţi!“

¹⁶ Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“ ¹⁷ Căci Irod însuşi trimisese să-l aresteze pe Ioan şi-l legase în închisoare din cauza Irodiadei^[e], soţia lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, ¹⁸ iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău!“^{[f] 19} Irodiada îl duşmănea pe Ioan şi voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰ pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l un bărbat drept şi sfânt, şi îl proteja. Când îl asculta, de multe ori stătea în cumpănă^[g]; şi îl asculta cu plăcere.

²¹ A venit însă o zi oportună, când Irod, la aniversarea zilei sale de naştere, a dat un ospăţ nobililor săi, ofiţerilor şi conducătorilor Galileii. ²² Fiica Irodiadei^[h] a venit şi a dansat, iar lui Irod şi invitaţilor săi le-a plăcut.

Regele i-a zis atunci fetei:

– Cere-mi orice doreşti şi-ţi voi da!

²³ Apoi i-a jurat (solemn)^[i]:

– Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la o jumătate din regatul meu!

²⁴ Fata a ieşit şi a întrebat-o pe mama ei:

– Ce să cer?

Aceasta i-a răspuns:

– Capul lui Ioan Botezătorul!

²⁵ Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându-i:

– Doresc să-mi dai chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!

²⁶ Regele s-a întristat foarte tare, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, n-a putut s-o refuze. ²⁷ Şi regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, ²⁸ i-a adus capul pe o farfurie şi i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. ²⁹ Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni

³⁰ Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au povestit tot ce făcuseră şi tot ce-i învăţaseră pe oameni. ³¹ Isus le-a zis: „Veniţi cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, şi odihniţi-vă puţin!“ Căci erau mulţi care veneau şi plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce.

³² Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. ³³ Dar mulţi i-au văzut plecând şi i-au recunoscut, aşa că oameni din toate cetăţile au alergat pe jos până acolo şi au sosit înaintea lor. ³⁴ Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-au păstor. Şi a început să-i înveţe multe lucruri.^[j]

³⁵ Fiindcă ora era deja târzie, ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis:

– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. ³⁶ Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin cătunele din împrejurimi şi prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!

³⁷ Însă Isus le-a zis:

– Daţi-le voi să mănânce!

Ei L-au întrebat:

– De unde să luăm două sute de denari^[k] şi să ne ducem să cumpărăm pâine, ca să le dăm să mănânce?

³⁸ Isus i-a întrebat:

– Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi!

După ce au văzut câte pâini aveau, ei I-au răspuns:

– Cinci, şi doi peşti.

³⁹ Isus le-a poruncit să-i aşeze pe toţi pe iarba verde, în grupuri. ⁴⁰ Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci. ⁴¹ Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor ca să le împartă mulţimilor. De asemenea, a împărţit tuturor şi cei doi peşti. ⁴² Au mâncat toţi şi s-au săturat; ⁴³ şi au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase şi cu ceea ce rămăsese din peşti. ⁴⁴ Cei ce mâncaseră (pâinile)^[l] erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare

⁴⁵ Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenicii Săi să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, iar între timp El va da drumul mulţimii. ⁴⁶ După ce Şi-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să se roage.

⁴⁷ Era deja seară când barca a ajuns în mijlocul mării, iar El se afla singur pe ţărm. ⁴⁸ A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă şi, cam în a patra strajă a nopţii^[m], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă la ei^[n]. ⁴⁹ Când L-au văzut umblând pe mare, au zis: „Este o stafie!“ şi au ţipat, ⁵⁰ pentru că toţi s-au speriat când L-au văzut.

Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!“ ⁵¹ După ce S-a suit la ei în barcă, vântul a încetat. Ei s-au mirat foarte tare. ⁵² Căci nu înţeleseseră nici ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

⁵³ Au traversat marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au ancorat acolo. ⁵⁴ Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. ⁵⁵ Ei au alergat prin toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe paturi pe cei bolnavi acolo unde auzeau că se află Isus. ⁵⁶ Şi oriunde mergea El, în sate, în cetăţi sau în cătune, îi aşezau pe cei bolnavi în pieţe şi-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui; şi toţi cei care se atingeau de ea erau vindecaţi.

A doua încercare a lui Iov

2 Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului. Satan a venit şi el în mijlocul lor pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. ² Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan I-a răspuns:

– De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

³ Domnul i-a zis lui Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău. Chiar şi acum, el rămâne neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit împotriva lui ca să-l distrug fără motiv.

⁴ Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Piele pentru piele^[a]! Omul dă tot ce are pentru viaţa sa. ⁵ Ia întinde-Ţi mâna şi atinge-te de carnea lui şi de oasele lui şi vei vedea că Te va blestema în faţă!

⁶ Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa!

⁷ Satan a ieşit din prezenţa Domnului şi l-a umplut pe Iov de bube dureroase din talpa piciorului până-n creştetul capului. ⁸ Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă.

⁹ Atunci soţia lui i-a zis:

– Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori!

¹⁰ El i-a răspuns:

– Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?

În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin vorbele sale.

Cei trei prieteni ai lui Iov

¹¹ Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta. ¹² Când şi-au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap. ¹³ S-au aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de şapte zile şi şapte nopţi. Aceştia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea.

Morţi şi înviaţi împreună cu Cristos

6 Ce vom spune atunci? Să continuăm să păcătuim ca să se înmulţească harul? ² În nici un caz! Cum se poate ca noi, care am murit faţă de păcat, să continuăm să trăim în el?! ³ Sau oare nu ştiţi că toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos Isus aţi fost botezaţi în moartea Lui? ⁴ Noi deci am fost îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, aşa cum Cristos a fost înviat din morţi prin slava Tatălui, la fel să putem şi noi să umblăm în noutatea vieţii. ⁵ Căci dacă am devenit uniţi cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi uniţi cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. ⁶ Noi ştim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lăsat fără putere, în aşa fel încât să nu mai fim sclavi ai păcatului; ⁷ căci, cine a murit cu adevărat, a fost eliberat de păcat. ⁸ Iar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El. ⁹ Ştim că Cristos, fiind înviat din morţi, nu mai moare, moartea nu mai domneşte asupra Lui. ¹⁰ Căci prin moartea de care a murit, a murit faţă de păcat o dată pentru totdeauna, iar viaţa pe care o trăieşte, o trăieşte pentru Dumnezeu. ¹¹ La fel şi voi, consideraţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus!

¹² Deci păcatul să nu mai domnească în trupurile voastre muritoare, aşa încât să ascultaţi de poftele lui! ¹³ Să nu mai oferiţi mădularele voastre păcatului, ca unelte ale nedreptăţii, ci oferiţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca unii care aţi fost aduşi de la moarte la viaţă şi oferiţi-vă mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptăţii, ¹⁴ pentru ca păcatul să nu mai domnească asupra voastră, întrucât voi nu sunteţi sub Lege, ci sub har!

Sclavi ai dreptăţii

¹⁵ Şi atunci? Să păcătuim, pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? În nici un caz! ¹⁶ Nu ştiţi că atunci când vă oferiţi pe voi înşivă ca sclavi ca să ascultaţi de cineva, sunteţi sclavii celui de care ascultaţi: fie ai păcatului, care duce la moarte, fie ai ascultării, care duce la dreptate? ¹⁷ Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, deşi eraţi sclavi ai păcatului, aţi ascultat din inimă de modelul de învăţătură^[a] căruia i-aţi fost încredinţaţi, ¹⁸ aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai dreptăţii! ¹⁹ Vorbesc în felul oamenilor, din cauza neputinţei firii voastre.^[b] Aşa cum v-aţi dat mădularele să fie sclave ale necurăţiei şi fărădelegii, în vederea fărădelegii, tot aşa acum, daţi-vă mădularele ca sclave ale dreptăţii, în vederea sfinţirii. ²⁰ Căci atunci când eraţi sclavi ai păcatului eraţi liberi în ce priveşte dreptatea. ²¹ Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea! ²² Însă acum, fiind eliberaţi de păcat şi devenind sclavi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. ²³ Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.