M’Cheyne Bible Reading Plan

Apa din stâncă şi victoria împotriva lui Amalek

17 Întreaga adunare a israeliţilor a plecat din pustia Sin, călătorind din loc în loc^[a], după cum le-a poruncit Domnul. Ei şi-au aşezat tabăra la Refidim; acolo nu era apă de băut pentru popor. ² Poporul s-a certat cu Moise şi i-a zis:

– Dă-ne apă să bem!

Moise le-a răspuns:

– De ce vă certaţi cu mine? De ce Îl ispitiţi pe Domnul?

³ Poporul stătea acolo însetat şi cârtea împotriva lui Moise, zicându-i:

– De ce ne-ai scos din Egipt? Ca să ne faci să murim aici de sete cu tot cu copii şi cu vite?

⁴ Moise a strigat către Domnul, zicându-I:

– Ce să fac cu acest popor? Sunt gata să mă omoare cu pietre!

⁵ Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Du-te înaintea poporului şi ia cu tine pe câţiva din sfatul bătrânilor lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. ⁶ Eu voi sta acolo, înaintea ta, la stâncă, în Horeb. Loveşte stânca şi din ea va ieşi apă; astfel, poporul va putea să bea.

Moise a făcut întocmai înaintea sfatului bătrânilor lui Israel. ⁷ El a numit locul acela „Masa şi Meriba“^[b], pentru că acolo israeliţii s-au certat şi L­au testat pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul cu noi sau nu?“

⁸ După aceea a venit Amalek şi s-a luptat cu Israel la Refidim. ⁹ Moise i-a zis lui Iosua: „Alege câţiva oameni dintre noi şi du-te să te lupţi cu Amalek. Mâine voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.“ ¹⁰ Iosua a făcut precum i-a zis Moise şi s-a luptat cu Amalek, în timp ce Moise, Aaron şi Hur s-au urcat pe vârful dealului. ¹¹ Când Moise îşi ţinea mâinile sus, Israel era mai tare; când el îşi lăsa mâinile jos, era mai tare Amalek. ¹² La un moment dat mâinile lui Moise au obosit; atunci Aaron şi Hur au luat o piatră, l­au aşezat pe ea, după care au început să-i sprijine mâinile, unul de-o parte, iar altul de cealaltă parte. Mâinile lui au rămas întinse până la apusul soarelui. ¹³ Şi Iosua l-a biruit cu ajutorul sabiei pe Amalek şi pe poporul acestuia. ¹⁴ Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta într-un sul ca o aducere-aminte şi citeşte-l în auzul lui Iosua: «Voi şterge pomenirea lui Amalek de sub ceruri.»“ ¹⁵ Moise a zidit un altar şi l-a numit „Domnul este steagul meu“^[c], ¹⁶ zicând: „Pentru că o mână s-a ridicat spre tronul Domnului,^[d] Domnul va purta război împotriva lui Amalek din generaţie în generaţie.“

Autoritatea lui Isus

20 Într-una din zile, în timp ce Isus dădea învăţătură poporului în Templu şi vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoţilor şi cărturarii împreună cu bătrânii ² şi L-au întrebat:

– Spune-ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri şi cine Ţi-a dat această autoritate?

³ El le-a răspuns:

– Vă voi pune şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi: ⁴ botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

⁵ Ei au început să discute între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?», ⁶ iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.“ ⁷ Aşa că I-au răspuns că nu ştiu de unde era. ⁸ Atunci şi Isus le-a zis:

– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda vierilor

⁹ Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:

Aşadar, ce le va face stăpânul viei? ¹⁶ Va veni şi-i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.“

Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis: „Să nu se întâmple una ca asta!“^{[b] 17} Dar El i-a privit şi le-a zis: „Atunci ce înseamnă următorul pasaj unde a fost scris:

¹⁸ Oricine cade peste piatra aceea va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi.“

¹⁹ Chiar în ceasul acela cărturarii şi conducătorii preoţilor au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus această pildă.

Tributul datorat Cezarului

²⁰ Au început să-L urmărească îndeaproape şi au trimis nişte spioni, care se prefăceau că sunt oameni drepţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L poată da astfel pe mâna puterii şi autorităţii guvernatorului. ²¹ Aceştia L-au întrebat:

– Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi-i înveţi pe oameni corect, că nu eşti părtinitor, ci îi înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. ²² Se cuvine să plătim tribut Cezarului^[d] sau nu?

²³ El însă şi-a dat seama de viclenia lor şi le-a zis:

²⁴ – Arătaţi-mi un denar^[e]! Chipul şi inscripţia de pe el, ale cui sunt?

– Ale Cezarului, au răspuns ei.

²⁵ El le-a zis:

– Aşadar, daţi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!^[f]

²⁶ Astfel ei n-au putut să-L prindă cu vorba în faţa poporului şi, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

²⁷ Apoi au venit la El nişte saduchei^[g], care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:

²⁸ – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.^{[h] 29} Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să aibă copii. ³⁰ Cu al doilea s-a întâmplat la fel. ³¹ Al treilea s-a căsătorit şi el cu văduva şi tot aşa toţi cei şapte; şi au murit fără să aibă copii. ³² Femeia a murit ultima dintre toţi. ³³ Deci, la înviere, soţia căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!

³⁴ Isus le-a răspuns:

– Copiii^[i] veacului acestuia se însoară şi se mărită, ³⁵ dar cei care vor fi consideraţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ³⁶ căci ei nu mai pot muri pentru că sunt ca îngerii şi sunt fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. ³⁷ Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, însuşi Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre tufiş, când vorbeşte despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov^[j]. ³⁸ Ori El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.

³⁹ Atunci unii dintre cărturari I-au zis:

– Învăţătorule, bine ai zis!

⁴⁰ Căci nu mai îndrăzneau să-I pună nici o întrebare.

Al cui fiu este Cristos?

⁴¹ El însă i-a întrebat:

– Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? ⁴² Căci David însuşi, în cartea Psalmilor, spune:

⁴⁴ Aşadar, David Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui?

⁴⁵ Apoi le-a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: ⁴⁶ „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi şi care iubesc să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese. ⁴⁷ Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“

35 Elihu a mai zis:

Lăcaşul nostru ceresc

5 Noi ştim într-adevăr că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. ² Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc^[a], ³ negreşit dacă, după ce vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi^[b] găsiţi goi. ⁴ În timp ce suntem în acest cort, gemem şi suntem împovăraţi, nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci pentru că dorim să fim îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. ⁵ Şi Cel Ce ne-a pregătit pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat Duhul ca pe o garanţie.

⁶ De aceea, întotdeauna suntem plini de încredere, chiar dacă ştim că, atâta timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul. ⁷ Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere; ⁸ avem încredere şi ne place mult mai mult să fim departe de trup şi să fim acasă cu Domnul. ⁹ Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim plăcuţi, ¹⁰ fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.

Mesajul împăcării

¹¹ Aşadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Noi suntem pe deplin cunoscuţi de către Dumnezeu şi sper că, de asemenea, suntem cunoscuţi şi conştiinţelor voastre. ¹² Noi nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm o ocazie de a vă lăuda cu noi, ca să puteţi răspunde celor care se laudă cu înfăţişarea exterioară, şi nu cu inima. ¹³ Dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem. ¹⁴ Căci dragostea lui Cristos ne constrânge, întrucât suntem convinşi că atunci când Unul a murit pentru toţi, toţi au murit. ¹⁵ El a murit pentru toţi, pentru ca cei vii să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Ce a murit şi a fost înviat pentru ei.

¹⁶ Astfel, de acum, noi nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii. Chiar dacă odată L-am cunoscut pe Cristos în felul lumii, acum nu-L mai cunoaştem aşa. ¹⁷ Astfel, dacă cineva este în Cristos, este o nouă creaţie. Cele vechi s-au dus; iată, toate au devenit noi! ¹⁸ Toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care, prin Cristos, ne-a împăcat cu Sine şi ne-a dat mesajul împăcării: ¹⁹ anume acela că Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, nemaiţinând în seamă păcatele oamenilor, şi ne-a încredinţat nouă Cuvântul împăcării. ²⁰ Deci noi suntem ambasadori ai lui Cristos şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu! ²¹ El, pentru noi, L-a făcut păcat^[c] pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.