M’Cheyne Bible Reading Plan
Victoria asupra amoniţilor şi arameilor
19 După aceea, Nahaş, regele amoniţilor, a murit, iar în locul lui a domnit fiul său. 2 David a zis: „Voi da dovadă de loialitate faţă de Hanun, fiul lui Nahaş, căci şi tatăl său a dat dovadă de loialitate faţă de mine.“ David a trimis soli ca să-l mângâie sufleteşte pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în ţara amoniţilor, la Hanun, ca să-l mângâie sufleteşte, 3 căpeteniile amonite i-au zis lui Hanun: „Chiar crezi că David doreşte să-l cinstească pe tatăl tău, trimiţându-ţi aceşti oameni ca să te mângâie sufleteşte? Slujitorii lui au venit la tine mai degrabă ca să cerceteze, să iscodească şi să cucerească ţara.“
4 Hanun i-a luat pe slujitorii lui David, i-a ras, le-a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, şi le-a dat drumul, 5 astfel că ei au plecat. Când David a fost înştiinţat despre ce li s-a întâmplat bărbaţilor acelora, a trimis să le spună bărbaţilor care au fost atât de mult umiliţi: „Rămâneţi în Ierihon până vă va creşte din nou barba şi apoi să vă întoarceţi!” 6 Văzând că se făcuseră urâţi lui David, Hanun şi amoniţii au trimis o mie de talanţi[a] de argint ca să tocmească care şi călăreţi din Aram-Naharayim[b], din regatul arameu al Maacăi şi din Ţoba. 7 Au tocmit astfel treizeci şi două de mii de care şi pe regele din Maaca cu oştirea lui. Aceştia au venit şi şi-au aşezat tabăra la Medeba, iar amoniţii s-au strâns din cetăţile lor, ca să meargă la război.
8 Când a auzit David acest lucru, l-a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată oştirea, numai războinici viteji. 9 Amoniţii au ieşit din cetate şi şi-au ocupat poziţiile de luptă la intrarea cetăţii, în timp ce regii care au venit să-i ajute s-au aşezat în câmp deschis. 10 Ioab a văzut că avea de luptat şi în faţă şi în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel şi i-a mobilizat împotriva arameilor, 11 iar restul oştirii a pus-o sub comanda fratelui său Abişai, mobilizând-o împotriva amoniţilor. 12 Ioab i-a zis lui Abişai: „Dacă arameii mă copleşesc, să-mi vii în ajutor, iar dacă amoniţii te copleşesc, te voi ajuta eu. 13 Fii tare şi îmbărbătează-te pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru şi facă-se voia Domnului!“ 14 Când Ioab i-a atacat pe aramei cu oştirea lui, aceştia au fugit dinaintea lor. 15 Amoniţii, văzând că arameii dau bir cu fugiţii, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au retras în cetate. Apoi Ioab s-a întors la Ierusalim.
16 Văzând că au fost învinşi de Israel, arameii au trimis mesageri şi i-au adus pe arameii de dincolo de râu[c], aceştia avându-l în fruntea lor pe Şofac, conducătorul oştirii lui Hadad-Ezer. 17 Când a aflat David acest lucru, i-a adunat pe toţi israeliţii, a trecut Iordanul, le-a ieşit înainte şi a ocupat poziţii de luptă împotriva lor. David a ocupat poziţii de luptă împotriva arameilor şi s-au încleştat în luptă. 18 Arameii au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis arameilor şapte mii de oameni care conduceau carele şi patruzeci de mii de pedestraşi. L-a mai ucis şi pe Şofac, conducătorul oştirii lor. 19 Văzând că au fost învinşi de Israel, vasalii lui Hadad-Ezer au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi arameii n-au mai îndrăznit să-i ajute pe amoniţi.
Capturarea Rabei şi războiul cu filistenii
20 La începutul anului, pe vremea când regii porneau la război, Ioab şi-a condus luptătorii la război. Ei au pustiit ţara amoniţilor şi au asediat Raba. David însă rămăsese la Ierusalim. Ioab a cucerit Raba şi a distrus-o.
2 David a luat de pe capul regelui[d] lor coroana care cântărea un talant[e] de aur şi care era împodobită cu pietre preţioase; ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. 3 Pe locuitorii cetăţii i-a scos afară şi i-a pus să muncească cu ferăstraie, cu grape de fier şi cu securi de fier. La fel a făcut David şi cu celelalte cetăţi amonite. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întreaga oştire.
4 După aceea a avut loc o bătălie împotriva filistenilor la Ghezer. Cu acest prilej, huşatitul Sibecai l-a ucis pe Sipai, unul dintre urmaşii refaiţilor. Şi filistenii au fost astfel supuşi. 5 În timpul unei alte lupte cu filistenii, Elhanan, fiul lui Iair, l-a ucis pe Lahmi, fratele lui Goliat ghititul, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul unui ţesător. 6 S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaş care avea câte şase degete la ambele mâini şi la ambele picioare – douăzeci şi patru în total. Şi acesta se trăgea din Rafa. 7 El l-a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis. 8 Aceştia i s-au născut lui Rafa în Gat; ei au fost ucişi de David şi de slujitorii săi.
1 Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei aleşi – care locuiesc ca peregrini, împrăştiaţi[a] în Pont, Galatia, Capadocia, Asia[b] şi Bitinia[c] – 2 după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul şi pacea să vă fie înmulţite!
Născuţi din nou la o nădejde vie
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, după marea Lui îndurare, ne-a născut din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, 4 şi la o moştenire nepieritoare şi nepângărită, care nu se ofileşte şi care este păstrată în ceruri pentru voi. 5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă. 6 În ea, voi vă bucuraţi nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţin timp prin diferite încercări, 7 pentru ca testarea credinţei voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere şi care totuşi este testat prin foc, să aducă laudă, glorie şi onoare la descoperirea lui Isus Cristos. 8 Pe El voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, chiar dacă acum nu-L vedeţi, şi vă bucuraţi nespus, cu o bucurie de nedescris şi glorioasă, 9 pentru că primiţi, la capătul credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10 Cu privire la această mântuire, profeţii care au profeţit despre harul ce urma să fie al vostru, au căutat şi au cercetat cu atenţie, 11 încercând să afle ce vreme sau ce împrejurări[d] le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a prezis suferinţele lui Cristos şi slava care urma după acestea. 12 Lor le-a fost descoperit că nu slujeau pentru ei înşişi, ci pentru voi, cu privire la lucrurile care v-au fost anunţate acum prin cei ce v-au vestit Evanghelia[e] prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri în care[f] chiar şi îngerii doresc să privească.
Fiţi sfinţi!
13 Prin urmare, încingeţi-vă coapsele minţii[g] voastre, fiind treji, puneţi-vă pe deplin nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos! 14 Ca nişte copii ascultători, să nu vă conformaţi poftelor pe care le aveaţi înainte, când eraţi în ignoranţă, 15 ci, aşa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, 16 deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!“[h]
17 Şi dacă-L chemaţi ca Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiţi cu frică în timpul peregrinării voastre, 18 pentru că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – aţi fost răscumpăraţi din felul vostru de viaţă fără rost, moştenit de la strămoşii voştri, 19 ci cu sângele preţios al lui Cristos[i], ca al unui miel fără meteahnă şi fără pată. 20 El a fost ales[j] înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă, pentru voi. 21 Prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu, Care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, astfel încât credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Acum că v-aţi curăţit sufletele prin ascultarea de adevăr, ca să aveţi o dragoste de fraţi fără ipocrizie, iubiţi-vă unii pe alţii cu căldură, dintr-o inimă curată[k]! 23 Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care rămâne pe vecie. 24 Căci,
„Orice făptură[l] este ca iarba
şi toată gloria ei este ca floarea de pe câmp!
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25 însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“[m]
Şi acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.
Pocăinţa ninivenilor
3 Cuvântul Domnului a venit a doua oară la Iona şi i-a zis: 2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo mesajul pe care ţi-l spun!“
3 Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile[a] pentru a o străbate. 4 Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!“ 5 Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6 Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. 7 El a trimis să se vestească în Ninive:
„Din porunca regelui şi a nobililor săi, se cer următoarele:
«Nici un om şi nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă deloc! 8 Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la violenţa lor, de care le sunt pline mâinile! 9 Cine ştie? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Îşi va opri apriga Sa mânie şi astfel nu vom pieri!»“
10 Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.
Pilda semănătorului
8 După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate şi sat, predicând şi vestind Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2 precum şi nişte femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de neputinţe: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, 3 Ioana – soţia lui Cuza, administratorul lui Irod[a] –, Suzana şi încă multe altele care Îl[b] slujeau cu ceea ce aveau.
4 Când s-a adunat o mare mulţime şi au venit la El oameni de prin fiecare cetate, le-a vorbit prin următoarea pildă:
5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. 6 O altă parte a căzut pe stâncă şi cum a crescut, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea şi au sufocat-o. 8 Alta însă a căzut pe pământ bun, a crescut şi a făcut rod însutit.“
După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
9 Ucenicii Lui L-au întrebat ce înseamnă această pildă. 10 El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele[c] Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi le vorbesc în pilde, pentru ca
«Să privească mereu, dar să nu vadă
şi să asculte întruna, dar să nu înţeleagă!»[d]
11 Iată ce înseamnă pilda: sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. 12 Sămânţa de lângă drum sunt cei care aud Cuvântul, dar vine apoi diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi. 13 Sămânţa de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred doar pentru o vreme, iar în perioadă de ispită, cad. 14 Sămânţa căzută între spini sunt cei care aud Cuvântul, dar, în timp ce îşi văd de drum, sunt sufocaţi de îngrijorările, bogăţiile şi plăcerile vieţii şi nu aduc rod copt. 15 Sămânţa din pământul bun sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl ţin într-o inimă onestă şi bună şi aduc rod cu răbdare.
Felinarul pus pe un suport
16 Nimeni nu aprinde un felinar ca să-l acopere cu un vas sau să-l pună sub pat, ci îl pune pe un suport, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina. 17 Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit şi nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut şi care să nu iasă la iveală. 18 Luaţi seama, deci, la felul cum ascultaţi, căci celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ceea ce i se pare că are!“
Mama şi fraţii lui Isus
19 Atunci mama şi fraţii Lui au venit la El,[e] dar nu puteau ajunge la El din cauza mulţimii. 20 I s-a spus:
– Mama şi fraţii Tăi stau afară şi doresc să Te vadă!
21 Dar Isus le-a răspuns:
– Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.
Isus linişteşte furtuna
22 Într-una din zile, Isus S-a suit în barcă împreună cu ucenicii Lui şi le-a zis: „Să traversăm în partea cealaltă a lacului!“ Şi au plecat. 23 În timp ce ei vâsleau, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit o asemenea furtună[f], încât barca se umplea cu apă iar ei se aflau în pericol. 24 Au venit la El, L-au trezit şi I-au zis:
– Stăpâne, Stăpâne, pierim!
El s-a sculat, a mustrat vântul şi valurile înfuriate, iar ele au încetat şi s-a făcut linişte. 25 Apoi i-a întrebat:
– Unde vă este credinţa?!
Ei s-au temut, au rămas uimiţi şi şi-au zis unii altora: „Cine este Acesta de porunceşte până şi vânturilor, şi apei şi ele Îl ascultă?!“[g]
Isus vindecă un om stăpânit de demoni
26 Au vâslit mai departe, înspre ţinutul gherasenilor[h], care se află în dreptul Galileii. 27 Când a coborât pe ţărm, I-a ieşit înainte un anumit om din cetate, care era stăpânit de demoni. De multă vreme nu[i] purta haine şi nu locuia într-o casă, ci în morminte. 28 Când L-a văzut pe Isus, a strigat, I s-a închinat şi a zis cu glas puternic:
– Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te rog să nu mă chinui!
29 Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. De multe ori acesta punea stăpânire pe el; fusese pus sub pază şi legat cu lanţuri şi cătuşe, dar rupea legăturile şi era dus de către demon în locuri pustii.
30 Isus l-a întrebat:
– Care-ţi este numele?
– „Legiune“[j], I-a răspuns el.
Căci în el intraseră mai mulţi demoni. 31 Aceştia îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc[k].
32 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. Demonii L-au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le-a dat voie. 33 Demonii au ieşit din om şi au intrat în porci. Atunci turma s-a repezit pe râpă în jos şi s-a înecat în lac.
34 Când porcarii au văzut ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de ştire în cetate şi în cătune. 35 Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Isus. L-au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi cu mintea întreagă şi s-au înspăimântat. 36 Cei ce văzuseră cum fusese vindecat cel demonizat le-au povestit totul. 37 Atunci toată mulţimea din ţinutul gherasenilor L-au rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S-a urcat în barcă şi S-a întors.
38 Omul din care ieşiseră demonii Îl rugase să-l lase să vină cu El, dar Isus l-a trimis înapoi, spunându-i: 39 „Întoarce-te acasă şi povesteşte cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“ El a plecat şi a vestit prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.[l]
Vindecarea unei femei şi învierea unei fetiţe
40 Când Isus S-a întors, mulţimea I-a urat bun venit, pentru că toţi Îl aşteptau. 41 Şi iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă, 42 pentru că singura lui fiică, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte.
În timp ce mergea, mulţimile se înghesuiau în jurul Lui. 43 O femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge (şi care cheltuise pe la doctori tot ce avusese)[m], fără să fi putut fi vindecată de cineva, 44 a venit prin spate şi s-a atins de marginea hainei lui Isus. Imediat scurgerea ei de sânge s-a oprit.
45 Isus a întrebat:
– Cine M-a atins?
Pentru că toţi negau, Petru I-a zis:
– Stăpâne, mulţimile se înghesuie în jurul Tău şi se îmbulzesc în Tine, (şi mai întrebi: „Cine M-a atins?“!)[n]
46 Dar Isus a zis:
– M-a atins cineva, pentru că ştiu că a ieşit o putere din Mine!
47 Când femeia a văzut că n-a scăpat neobservată, a venit tremurând, a căzut înaintea Lui şi I-a spus, înaintea întregii mulţimi, de ce L-a atins şi cum fusese vindecată imediat. 48 El i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat! Du-te în pace!“
49 În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii şi i-a zis acestuia: „Fetiţa ta a murit! Nu-L mai deranja pe Învăţător!“
50 Isus însă a auzit şi i-a zis lui Iair: „Nu te teme! Crede doar, şi ea va fi vindecată!“
51 Când a ajuns la casă, n-a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov şi de tatăl şi mama copilului. 52 Toţi plângeau şi o jeleau, însă Isus le-a zis: „Nu mai plângeţi, pentru că ea n-a murit, ci doarme!“
53 Ei însă râdeau de El, pentru că ştiau că fetiţa murise. 54 Isus, (după ce i-a scos afară pe toţi,)[o] a luat-o pe fetiţă de mână şi a strigat: „Fetiţo, scoală-te!“ 55 Duhul ei s-a întors şi ea s-a ridicat imediat. Isus le-a poruncit să-i dea să mănânce. 56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.