Historical
1 Cuvântul Domnului care a venit la Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda:
Iminenţa judecăţii
2 „Voi spulbera totul
de pe faţa pământului! zice Domnul.
3 Voi spulbera oamenii şi animalele,
voi spulbera păsările cerului
şi peştii mării,
pietrele de poticnire[a] şi pe cei răi împreună cu ele[b]!
Îi voi nimici pe oameni de pe faţa pământului! zice Domnul.
Judecată împotriva lui Iuda
4 Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda
şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului!
Voi distruge din acest loc orice urmă de închinare la Baal[c]
şi numele preoţilor idolatri[d],
5 pe cei ce se închină pe acoperişuri
oştirii cerului,
pe cei ce se închină jurând pe Domnul,
dar care jură şi pe Moleh[e],
6 pe cei care s-au abătut de la Domnul
şi pe cei care nu-L mai caută pe Domnul,
nici nu mai întreabă de El!
7 Să se facă tăcere înaintea Stăpânului Domn,
fiindcă ziua Domnului este aproape!
Domnul a pregătit o jertfă[f]
şi Şi-a pus deoparte oaspeţii.
8 În ziua jertfei Domnului,
îi voi pedepsi pe prinţi
şi pe fiii regelui,
şi pe toţi cei ce poartă
haine străine!
9 În ziua aceea îi voi pedepsi
pe toţi cei ce sar peste prag[g],
care umplu templul zeilor lor[h]
cu violenţă şi înşelăciune!“
10 „În ziua aceea, zice Domnul,
se va auzi un strigăt de durere dinspre Poarta Peştilor,
un urlet dinspre cartierul cel nou[i]
şi un mare măcel dinspre dealuri.
11 Jeliţi, locuitori ai Macteşului[j],
căci toţi negustorii sunt distruşi,
toţi cei ce vând pe[k] argint sunt nimiciţi!
12 În vremea aceea,
voi răscoli Ierusalimul cu felinare
şi-i voi pedepsi pe cei mulţumiţi[l],
pe cei ce sunt ca vinul care se îngroaşă pe drojdiile lui[m],
pe cei care zic în inimile lor:
«Domnul nu va face nici bine,
dar nu va face nici rău!»
13 Averea lor va fi de jaf,
iar casele lor vor fi pustiite.
Îşi vor zidi case,
dar nu vor locui în ele!
Îşi vor planta vii,
dar nu le vor bea vinul!
Ziua cea mare a Domnului
14 Ziua cea mare a Domnului este aproape;
este aproape şi se grăbeşte să vină!
Vuietul zilei Domnului este amarnic;
la fel este şi urletul celui viteaz acolo.
15 Ziua aceea va fi o zi a furiei,
o zi de necaz şi strâmtorare,
o zi de pustiire şi distrugere,
o zi de întuneric şi negură,
o zi cu nori şi întunecime,
16 o zi a trâmbiţei şi a strigătului de război
împotriva cetăţilor fortificate
şi a turnurilor înalte!
17 Voi aduce un aşa necaz asupra oamenilor,
încât vor bâjbâi ca nişte orbi,
căci au păcătuit împotriva Domnului.
Sângele le va fi vărsat ca praful,
iar măruntaiele − ca balega.
18 Nici argintul şi nici aurul lor
nu vor putea să-i scape
în ziua furiei Domnului!
Întreaga ţară[n] va fi mistuită
de focul geloziei Sale,
căci El va aduce cu siguranţă o nimicire grabnică
asupra tuturor locuitorilor ţării[o].“
2 „Strângeţi-vă laolaltă, adunaţi-vă,
neam fără ruşine,
2 până nu se împlineşte hotărârea,
până nu trece timpul ca pleava,
până nu vine peste tine mânia aprigă a Domnului
şi până nu te ajunge ziua mâniei Domnului!
3 Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară,
voi, care împliniţi poruncile Lui!
Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia!
Poate că aşa veţi fi cruţaţi[p]
în ziua mâniei Domnului!
Judecată împotriva Filistiei
4 Gaza va fi părăsită[q],
iar Aşchelonul va fi lăsat în ruină.
Cei din Aşdod vor fi izgoniţi[r] ziua-n amiaza mare,
iar Ekronul va fi dezrădăcinat[s].
5 Vai de cei ce locuiesc pe malul mării,
vai de neamul cheretiţilor!
Canaanule, ţară a filistenilor,
Cuvântul Domnului este împotriva ta!“
„Te voi distruge
şi vei rămâne fără locuitori!“
6 „Malul mării va ajunge păşuni,
izlazuri[t] pentru păstori
şi ţarcuri pentru oi.
7 Malul acesta va fi pentru rămăşiţa casei lui Iuda!
Acolo vor găsi ei păşune.
Seara se vor odihni
în casele Aşchelonului,
căci Domnul, Dumnezeul lor, le va purta de grijă
şi le va aduce înapoi captivii.“
Judecată împotriva Moabului şi Amonului
8 „Am auzit batjocurile Moabului
şi insultele amoniţilor
care Mi-au defăimat poporul
şi s-au semeţit împotriva hotarelor lui!
9 De aceea, viu sunt Eu,
zice Domnul Oştirilor[u],
Dumnezeul lui Israel,
că Moab va fi ca Sodoma,
iar amoniţii ca Gomora,
un loc plin cu buruieni şi cu gropi de sare,
un pustiu pe vecie!
Rămăşiţa poporului Meu îi va prăda
şi supravieţuitorii neamului Meu îi vor stăpâni.“
10 „Aceasta le va fi plata pentru mândria lor,
căci au fost batjocoritori şi s-au semeţit
împotriva poporului Domnului Oştirilor.
11 Domnul Se va arăta înfricoşător faţă de ei,
căci El îi va nimici[v] pe toţi zeii pământului!
Înaintea Lui se vor închina, fiecare în locul ei,
toate neamurile ostroavelor.“
Judecată împotriva cuşiţilor şi asirienilor
12 „Chiar şi voi, cuşiţilor[w],
veţi fi străpunşi de sabia Mea!“
13 „Domnul Îşi va întinde mâna împotriva celor din nord
şi va nimici Asiria.
El va preface Ninive într-o ruină,
într-un loc uscat, ca un deşert!
14 Turmele[x] se vor odihni în mijlocul ei,
precum şi tot felul de animale sălbatice[y];
ciuşul şi bufniţa[z] vor înnopta între capitelurile stâlpilor ei,
iar ţipătul lor se va auzi prin ferestre.
Molozul va fi în pragul porţilor ei,
căci lucrările din cedru vor fi despuiate[aa].
15 Iată dar cetatea cea veselă,
care trăia fără grijă
şi care îşi zicea în inima ei:
«Doar eu şi nimeni altcineva!»
Ce ruină s-a ales de ea!
A ajuns un culcuş pentru fiarele sălbatice!
Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră
şi o arată cu mâna.
Păcatul şi restaurarea Ierusalimului
3 Vai de cetatea asupritoare,
răzvrătită şi pângărită!
2 Ea n-ascultă de nici un glas,
nu primeşte nici o disciplinare.
Ea nu se încrede în Domnul,
nu se apropie de Dumnezeul ei.
3 Conducătorii ei sunt ca nişte lei care răcnesc;
judecătorii ei sunt ca nişte lupi seara,
care nu lasă nimic până dimineaţă.
4 Profeţii ei sunt aroganţi[ab],
sunt nişte oameni înşelători.
Preoţii ei pângăresc ceea ce este sfânt[ac]
şi calcă în mod violent Legea.
5 Domnul este cel drept în mijlocul ei
şi El nu săvârşeşte nici o nedreptate.
În fiecare dimineaţă Îşi împarte judecata,
în fiecare zori de zi, fără greşeală[ad],
însă cel nedrept nu ştie de ruşine.“
6 „Am nimicit neamuri!
Turnurile le sunt în ruină!
Le-am pustiit drumurile!
Acum nimeni nu mai umblă pe ele.
Cetăţile le sunt distruse
şi au rămas fără oameni, fără locuitori.
7 Am zis: «Cu siguranţă te[ae] vei teme de Mine,
vei primi disciplinarea!»
Astfel, locuinţa nu i-ar fi fost nimicită
şi n-ar fi venit peste ea toate pedepsele Mele!
Dar ei au fost tot mai dornici
să se strice prin toate faptele lor.
8 De aceea, aşteptaţi-Mă numai, zice Domnul,
până în ziua în care Mă voi scula să mărturisesc[af],
căci am hotărât să adun neamurile,
să strâng regatele
ca să-Mi revărs asupra lor indignarea,
toată aprinderea mâniei Mele!
Tot pământul va fi mistuit
de focul geloziei Mele!
9 Atunci le voi da popoarelor buze curate,
pentru ca toţi să cheme Numele Domnului
şi să-I slujească umăr la umăr.
10 De dincolo de râurile din Cuş[ag],
închinătorii Mei, fiica celor risipiţi ai Mei[ah],
Îmi vor aduce daruri de mâncare.
11 În ziua aceea nu vei mai fi făcută de ruşine
de toate faptele prin care ai păcătuit împotriva Mea,
căci atunci îi voi scoate din mijlocul tău
pe cei trufaşi,
iar tu nu te vei mai îngâmfa vreodată
pe muntele Meu cel sfânt!
12 Dar voi lăsa în mijlocul tău
un popor smerit şi puţin la număr,
care va căuta adăpost în Numele Domnului.
13 Rămăşiţa lui Israel nu va mai săvârşi nedreptatea;
aceştia nu vor mai spune minciuni
şi în gura lor nu se va mai găsi
o limbă înşelătoare.
Ei vor găsi păşune, se vor odihni
şi nimeni nu-i va mai îngrozi.“
Cântec de veselie
14 „Strigă de bucurie, fiică a Sionului!
Strigă tare, Israele!
Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima,
fiică a Ierusalimului!
15 Domnul a îndepărtat judecata de la tine,
El l-a izgonit pe duşmanul tău.
Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău;
nu te vei mai teme vreodată de vreun rău!
16 În ziua aceea se va zice Ierusalimului:
«Nu te teme, Sioane!
Să nu-ţi slăbească mâinile!
17 Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău,
ca un viteaz care poate izbăvi!
El se va bucura de tine nespus,
te va linişti cu dragostea Lui
şi va striga de veselie din pricina ta.»“
18 „Îi voi aduna
pe cei ce sunt trişti din cauza adunărilor de sărbătoare;
din tine îşi trag obârşia.
Povara de pe umerii tăi era o ruşine.[ai]
19 Iată, în vremea aceea îi voi pedepsi
pe toţi cei ce te-au asuprit!
Îi voi izbăvi pe cei şchiopi
şi-i voi aduna pe cei ce au fost izgoniţi!
Le voi da cinste şi renume
în toate ţările unde au fost făcuţi de ruşine.
20 În vremea aceea vă voi aduce înapoi!
În vremea aceea vă voi strânge!
Vă voi face parte de renume şi cinste
între toate popoarele pământului,
când vă voi aduce înapoi captivii
înaintea ochilor voştri, zice Domnul.“
Porunca de a reconstrui Templul
1 În al doilea an al domniei împăratului Darius, în prima zi a lunii a şasea[a], Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai lui Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, şi lui Iosua, fiul lui Iehoţadak, marele preot, astfel:
2 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor[b]: «Poporul acesta zice că încă n-a venit vremea pentru rezidirea Casei Domnului.»“
3 Apoi Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai astfel:
4 „Dar pentru voi a venit oare vremea
să locuiţi în case căptuşite cu lemn,
în timp ce Casa aceasta este în ruine?“
5 Acum, aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:
„Uitaţi-vă cu atenţie la căile voastre!
6 Aţi semănat mult, dar aţi adunat puţin!
Mâncaţi, dar tot nu vă săturaţi!
Beţi, dar tot nu vă potoliţi setea!
Vă îmbrăcaţi, dar tot nu vă este cald,
iar plata pe care o câştigaţi
o puneţi într-o pungă spartă!“
7 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:
„Uitaţi-vă cu atenţie la căile voastre!
8 Duceţi-vă la munte,
aduceţi lemne
şi rezidiţi Casa,
ca astfel Eu să-Mi găsesc plăcerea în ea
şi să fiu onorat, zice Domnul.
9 V-aţi aşteptat la mult, dar iată că aţi adunat puţin,
iar când aţi adus recolta acasă, am spulberat-o!
De ce? zice Domnul Oştirilor.
Deoarece Casa Mea zace în ruine,
în timp ce fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui!
10 De aceea cerurile nu v-au mai dat roua,
iar pământul nu şi-a mai dat recolta!
11 Am chemat seceta peste ţară,
peste munţi şi peste grâne,
peste must, peste ulei
şi peste ceea ce rodeşte pământul,
peste oameni, peste animale
şi peste toată truda mâinilor voastre!“
Răspunsul poporului
12 Atunci Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Iehoţadak, marele preot, şi întreaga rămăşiţă a poporului au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul lor, şi de cuvintele profetului Hagai, pentru că Domnul, Dumnezeul lor, îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.
13 Apoi Hagai, mesagerul Domnului, a spus poporului mesajul Domnului: „Eu sunt cu voi!“, zice Domnul. 14 Astfel Domnul a trezit duhul lui Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, duhul lui Iosua, fiul lui Iehoţadak, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Ei au venit şi au început lucrarea la Casa Domnului Oştirilor, Dumnezeul lor, 15 în a douăzeci şi patra zi a lunii a şasea, în al doilea an[c] al domniei împăratului Darius.
Splendoarea noului Templu
2 În a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea[d], Domnul a vorbit prin profetul Hagai astfel: 2 „Vorbeşte-le lui Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Iehoţadak, marele preot, şi rămăşiţei poporului astfel:
3 «Cine a mai rămas dintre voi,
care a văzut această Casă
în slava ei de dinainte?
Cum o vedeţi acum?
Nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?
4 Acum însă, fii tare, Zerub-Babel, zice Domnul.
Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Iehoţadak, marele preot!
Fiţi tari şi voi, tot poporul ţării, zice Domnul, şi lucraţi!
Căci Eu sunt cu voi,
zice Domnul Oştirilor,
5 potrivit promisiunii legământului pe care l-am încheiat cu voi
la ieşirea voastră din Egipt.
Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru.
Nu vă temeţi!
6 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:
‘Peste puţină vreme,
voi zgudui încă o dată cerul şi pământul,
marea şi uscatul.
7 Voi clătina toate neamurile
şi astfel bogăţiile tuturor neamurilor vor veni la Mine,
iar Eu voi umple de slavă această Casă,
zice Domnul Oştirilor.
8 Al Meu este argintul, al Meu este aurul,
zice Domnul Oştirilor.
9 Slava acestei Case din urmă va fi mai mare
decât a celei dintâi,
zice Domnul Oştirilor,
iar în locul acesta voi aduce pace!’
zice Domnul Oştirilor.»“
Mustrări şi promisiuni
10 În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua a celui de-al doilea an[e] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Hagai şi i-a zis: 11 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Întreabă-i pe preoţi ce spune Legea: 12 dacă un om duce în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu poala hainei sale pâine, bucate fierte, vin, ulei sau orice alt fel de mâncare, vor fi acestea sfinţite?»“
Preoţii au răspuns: „Nu!“
13 Hagai a mai zis: „Dar dacă cineva, care este necurat prin faptul că s-a atins de un trup mort, atinge unul dintre aceste lucruri, va deveni el necurat?“
Preoţii au răspuns: „Da, va deveni necurat!“
14 Atunci Hagai a zis:
„Tot aşa este şi poporul acesta,
tot aşa este şi neamul aceasta
înaintea Mea, zice Domnul,
şi tot aşa sunt toate lucrările mâinilor lor!
Ceea ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă
este necurat!
15 Şi acum, uitaţi-vă cu atenţie la ceea ce se întâmplă începând de azi[f]! Până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului, 16 cum era?
Când cineva venea la o grămadă de douăzeci de măsuri de grâu,
găsea doar zece,
iar când venea la teascul de struguri pentru a scoate cincizeci de măsuri de vin,
găsea doar douăzeci.
17 Am lovit toate lucrările mâinilor voastre
cu filoxeră, mucegai şi grindină,
dar tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
18 Uitaţi-vă cu atenţie la ceea ce se întâmplă începând de azi, din a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua în care a fost pusă temelia la Templul Domnului! Uitaţi-vă cu atenţie:
19 mai este sămânţă în hambar?
Până acum nici via, nici smochinul, nici rodiul
şi nici măslinul n-au dat rod.
Dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta!“
Promisiunea Domnului făcută lui Zerub-Babel
20 Cuvântul Domnului a venit a doua oară la Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii[g], şi i-a zis: 21 „Vorbeşte-i lui Zerub-Babel, guvernatorul lui Iuda, şi spune-i:
«Voi zgudui
cerurile şi pământul,
22 voi răsturna tronul regatelor,
voi nimici puterea regatelor neamurilor
şi voi răsturna carele de război şi pe cei ce le cârmuiesc;
caii şi călăreţii lor vor cădea,
fiecare prin sabia propriului frate!
23 În ziua aceea, zice Domnul Oştirilor,
te voi lua pe tine, robul Meu Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel,
zice Domnul,
şi te voi face precum inelul cu sigiliu,
căci pe tine te-am ales,
zice Domnul Oştirilor.»“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.