Previous Prev Day Next DayNext

Daily Reading for Personal Growth, 40 Days with God

40 daily Scripture readings that illustrate the character of God and the nature of faith.
Duration: 40 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Ioan 8:1-19

Isus S-a dus spre Muntele Măslinilor. Dis-de-dimineaţă a venit iarăşi în Templu şi tot poporul a venit la El. El S-a aşezat şi a început să-i înveţe. Cărturarii[a] şi fariseii au adus o femeie care fusese prinsă comiţând adulter. Au pus-o să stea în mijloc şi L-au întrebat:

– Învăţătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul. În Lege, Moise ne-a poruncit ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre.[b] Tu deci ce zici?

Spuneau lucrul acesta ca să-L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să-L acuze.

Isus însă S-a aplecat şi a început să scrie cu degetul pe pământ. Cum ei continuau să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis:

– Acela dintre voi care este fără păcat, să arunce primul cu piatra în ea!

Apoi S-a aplecat din nou şi a continuat să scrie pe pământ.

Când au auzit ei aceasta,[c] au ieşit afară unul câte unul, începând cu cei bătrâni, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc. 10 Isus S-a ridicat şi a întrebat-o:

– Femeie, unde sunt toţi? Nu te-a condamnat nimeni?

11 Ea a răspuns:

– Nimeni, Doamne!

Isus i-a zis:

– Nici Eu nu te condamn. Du-te şi, de acum înainte, să nu mai păcătuieşti!)[d]

Isus, Lumina lumii. Veridicitatea mărturiei lui Isus

12 Isus le-a vorbit din nou:

– Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

13 Fariseii i-au zis:

– Tu depui mărturie despre Tine Însuţi, deci mărturia Ta nu este adevărată.

14 Isus le-a răspuns:

– Chiar dacă Eu depun mărturie despre Mine Însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu ştiu de unde vin şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin şi nici unde Mă duc. 15 Voi judecaţi după standarde omeneşti[e]; Eu nu judec pe nimeni. 16 Şi chiar dacă aş judeca, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci sunt împreună cu Tatăl Care M-a trimis. 17 Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.[f] 18 Sunt Eu Cel Ce depun mărturie despre Mine Însumi, şi despre Mine depune mărturie şi Tatăl Care M-a trimis.

19 Atunci I-au zis:

– Unde este Tatăl Tău?

Isus a răspuns:

– Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine şi nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, L-aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.