Chronological

Iona încearcă să fugă departe de faţa Domnului

1 Cuvântul Domnului a venit la Iona, fiul lui Amitai,^[a] şi i-a zis: ² „Scoală-te şi du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“

³ Dar Iona s-a sculat să fugă la Tarşiş^[b], departe de faţa Domnului. El s-a dus la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarşiş. După ce a plătit preţul călătoriei, s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarşiş, departe de faţa Domnului.

⁴ Domnul însă a dezlănţuit pe mare un vânt năprasnic şi astfel s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia ameninţa să se sfărâme. ⁵ Marinarilor li s-a făcut frică şi fiecare a strigat către zeul său, iar pentru a face corabia mai uşoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.

Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese şi adormise dus. ⁶ Căpitanul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Cum poţi să dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeul tău se va gândi la noi şi nu vom pieri!“

⁷ Apoi marinarii au zis unul către celălalt: „Haideţi să tragem la sorţi ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.

⁸ Atunci ei l-au întrebat:

– Spune-ne, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta şi de unde vii? Care este ţara ta şi din ce popor eşti?

⁹ El le-a răspuns:

– Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea şi uscatul!

¹⁰ Bărbaţii aceia s-au înfricoşat foarte tare şi l-au întrebat:

– De ce ai făcut lucrul acesta?^[c]

(Ei aflaseră că fugea de faţa Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)

¹¹ Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăşi:

– Ce să-ţi facem, pentru ca marea să se liniştească faţă de noi?

¹² El le-a răspuns:

– Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va linişti faţă de voi, întrucât ştiu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!

¹³ Bărbaţii aceia au încercat totuşi să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reuşit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. ¹⁴ Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieţii acestui bărbat! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut aşa cum Ţi-a plăcut!“ ¹⁵ Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, iar marea şi-a potolit furia. ¹⁶ Atunci bărbaţii aceia s-au temut foarte tare de Domnul; ei I-au adus Domnului o jertfă şi au făcut juruinţe.

¹⁷ Domnul a trimis un peşte mare să-l înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui timp de trei zile şi trei nopţi.

Rugăciunea lui Iona

2 Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeul său, din pântecele peştelui ² şi a zis:

¹⁰ Domnul i-a vorbit peştelui, iar peştele l-a vărsat pe Iona pe uscat.

Pocăinţa ninivenilor

3 Cuvântul Domnului a venit a doua oară la Iona şi i-a zis: ² „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo mesajul pe care ţi-l spun!“

³ Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile^[i] pentru a o străbate. ⁴ Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrusă!“ ⁵ Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.

⁶ Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, şi-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. ⁷ El a trimis să se vestească în Ninive:

¹⁰ Dumnezeu a văzut faptele lor şi cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu s-a căit de răul pe care zisese că li-l va face şi nu l-a mai făcut.

Mânia lui Iona şi îndurarea lui Dumnezeu

4 Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta şi s-a aprins de mânie. ² El s-a rugat Domnului astfel:

– Ah, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în ţara mea? De aceea am încercat să fug la Tarşiş^[j], pentru că ştiam că eşti un Dumnezeu îndurător şi milos, încet la mânie şi plin de dragoste^[k], un Dumnezeu gata să renunţe la a mai trimite nenorocirea. ³ Iar acum, Doamne, Te rog, ia-mi viaţa, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!

⁴ Domnul i-a răspuns:

– Oare faci bine că te mânii?

⁵ Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de aceasta. Acolo şi-a făcut un adăpost şi a şezut la umbra lui, aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. ⁶ Domnul Dumnezeu a trimis un ricin^[l], pe care l-a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului lui şi pentru a-i înlătura disconfortul. Iona s-a bucurat foarte mult de ricinul acesta. ⁷ Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul şi acesta s-a uscat. ⁸ Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creştet, sleindu-l de puteri. El şi-a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“

⁹ Dumnezeu l-a întrebat pe Iona:

– Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului?

El a răspuns:

– Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte^[m]!

¹⁰ Atunci Domnul i-a zis:

– Ţie ţi s-a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte a răsărit şi într-o noapte a pierit. ¹¹ Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor şi în care se află şi o mulţime de animale?!