Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Proverbe 22-24

22 Un nume bun este mai de dorit decât mari bogăţii
    şi a fi apreciat face mai mult decât argintul şi aurul.

Bogatul şi săracul au un lucru comun:
    Domnul i-a creat pe amândoi.

Omul prudent vede pericolul şi se ascunde,
    dar nesăbuitul merge înainte şi va suferi.

Smerenia şi frica de Domnul
    aduc bogăţie, onoare şi viaţă.

Pe căile celui rău sunt spini şi curse,
    dar cine îşi păzeşte sufletul se ţine departe de ele.

Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să meargă,
    iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea.

Bogatul domneşte peste sărac
    şi cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut.

Cine seamănă nedreptate va secera necaz
    şi nuiaua mâniei lui va fi distrusă.

Omul darnic[a] va fi el însuşi binecuvântat
    pentru că împarte pâinea lui cu cel sărac.

10 Izgoneşte-l pe batjocoritor şi cearta va înceta,
    conflictele şi insultele se vor sfârşi.

11 Cine iubeşte curăţia inimii
    şi are bunăvoinţa pe buze va fi prieten cu regele.

12 Ochii Domnului veghează asupra cunoştinţei,
    dar înfruntă cuvintele celui necredincios.

13 Leneşul spune: „Afară este un leu!“
    sau „Voi fi ucis pe străzi!“

14 Gura femeii adultere este o groapă adâncă;
    cine este sub mânia Domnului va cădea în ea.

15 Nebunia este lipită de inima copilului,
    dar nuiaua disciplinării o va dezlipi de el.

16 Cine asupreşte pe sărac ca să se îmbogăţească
    şi cine dă daruri celui bogat, amândoi vor sărăci.

Proverbele înţelepţilor

17 Apleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele înţelepţilor;
    pune la inimă cunoştinţa mea,
18 căci este plăcut când le păstrezi în inima ta
    şi când îţi sunt toate pregătite pe buze.
19 Pentru ca să-ţi pui încrederea în Domnul,
    de aceea te învăţ eu astăzi, da, chiar pe tine!
20 N-am scris eu oare treizeci[b] de maxime pentru tine,
    maxime pentru sfaturi şi învăţătură,
21 ca să te învăţ adevărul şi cuvintele demne de încredere,
    ca să răspunzi cu vorbe adevărate celor ce te trimit?

22 Nu-l exploata pe sărac pentru că este sărac
    şi nu-l asupri pe cel nevoiaş care stă la poarta[c] cetăţii,
23 pentru că Domnul le va apăra cauza
    şi-i va jefui pe cei ce-i jefuiesc!

24 Nu te împrieteni cu omul mânios
    şi nu te asocia cu omul iute la mânie,
25 ca nu cumva să înveţi căile lui
    şi să-ţi ajungă astfel o capcană pentru suflet!

26 Să nu fii printre oamenii care oferă garanţie
    sau care girează pentru datorii,
27 căci, dacă nu ai cu ce să plăteşti,
    chiar patul tău va fi luat de sub tine!

28 Nu muta hotarul cel vechi,
    pe care l-au aşezat strămoşii tăi!

29 Vezi un om iscusit în munca lui?
    El va sluji înaintea regilor,
        nu înaintea oamenilor de rând.

23 Dacă stai la masă împreună cu un conducător,
    ia seama bine la ceea ce[d] este înaintea ta!
Pune-ţi un cuţit la gâtlej
    dacă eşti un om nesăţios!
Nu pofti delicatesele lui
    pentru că sunt o hrană înşelătoare!

Nu te trudi să te îmbogăţeşti;
    fii înţelept să arăţi cumpătare!
Abia ţi-ai aruncat ochii asupra bogăţiei şi nu mai este,
    căci, în mod sigur, îi vor creşte aripi,
        şi va fugi spre ceruri ca un vultur!

Nu mânca pâinea zgârcitului
    şi nu pofti delicatesele lui,
căci el este omul care întotdeauna se gândeşte la cost![e]
    „Mănâncă şi bea“, îţi spune el,
        dar inima lui nu este cu tine.
Vei vărsa bucăţica pe care ai mâncat-o
    şi-ţi vei irosi cuvintele tale plăcute.

Nu vorbi unui prost,
    căci el va dispreţui înţelepciunea cuvintelor tale!

10 Nu muta hotarul cel vechi
    şi nu intra pe ogorul orfanilor,
11 căci Apărătorul lor este puternic!
    El le va apăra cauza împotriva ta.

12 Apleacă-ţi inima spre învăţătură
    şi urechile la cuvintele cunoştinţei!

13 Nu scuti copilul de disciplinare,
    căci dacă îl pedepseşti cu nuiaua, nu va muri!
14 Dacă îl pedepseşti cu nuiaua,
    îi vei salva sufletul din Locuinţa Morţilor.

15 Fiul meu, dacă inima ta este înţeleaptă,
    atunci inima mea se va bucura.
16 Lăuntrul fiinţei mele se va înveseli
    când buzele tale vor spune ce este drept.

17 Nu-ţi lăsa inima să invidieze pe cei păcătoşi,
    ci să ai întotdeauna frică de Domnul!
18 Cu siguranţă există o răsplată viitoare
    şi nădejdea ta nu va fi tăiată!

19 Ascultă, fiul meu, şi fii înţelept,
    păstrează-ţi inima pe cărarea dreaptă!
20 Nu fi printre cei care beau mult vin,
    nici printre cei ce se ghiftuiesc cu carne,
21 căci beţivul şi mâncăul vor sărăci,
    iar somnolenţa îi va îmbrăca în zdrenţe!

22 Ascultă de tatăl tău, care ţi-a dat viaţă
    şi nu-ţi dispreţui mama, când a îmbătrânit!
23 Cumpără adevărul şi nu-l vinde,
    dobândeşte înţelepciunea, învăţătura şi priceperea!
24 Tatăl celui drept va avea mari bucurii;
    cine are un fiu înţelept se bucură de el.
25 Să se bucure tatăl tău şi mama ta,
    să se înveselească cea care te-a născut!

26 Fiul meu, dă-mi inima ta
    şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele,
27 căci prostituata este o groapă adâncă
    şi femeia străină este o fântână îngustă.
28 Ea pândeşte ca un hoţ
    şi îi înmulţeşte pe cei necredincioşi între oameni.

29 Ale cui sunt vaiurile? Ale cui sunt oftările?
    Ale cui sunt certurile? Ale cui sunt plângerile?
Ale cui sunt rănile fără motiv?
    Ai cui sunt ochii roşii?
30 Ale celor ce întârzie la vin
    şi care se duc să caute vasul cu vin amestecat.
31 Nu te uita la vin când este roşu,
    când spumegă în pahar
        şi când alunecă uşor!
32 Căci la urmă muşcă ca un şarpe
    şi otrăveşte ca o viperă.
33 Ochii tăi vor vedea lucruri ciudate
    şi inima ta va vorbi lucruri stricate.[f]
34 Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării
    sau ca unul întins pe vârful unui catarg.
35 „M-au lovit, dar nu m-au rănit!
    M-au bătut, dar nu simt nimic!
Când mă voi trezi,
    pot găsi altceva de băut?“

24 Nu invidia pe oamenii răi
    şi nu dori să fii cu ei,
căci inima lor plăsmuieşte violenţă,
    iar buzele lor vorbesc despre cum să facă necaz.

Prin înţelepciune este construită o casă
    şi prin pricepere este consolidată;
prin cunoştinţă sunt umplute odăile ei
    cu tot felul de bogăţii preţioase şi plăcute.

Un om înţelept este puternic
    şi cel priceput îşi măreşte puterea,
căci pentru a purta un război ai nevoie de călăuzire
    şi pentru a avea biruinţă – de un mare număr de sfetnici.

Înţelepciunea este prea înaltă pentru un prost;
    la poarta cetăţii el nu va avea nimic de spus.

Cine unelteşte să facă rău
    va fi numit intrigant.
Planul prostiei este păcat
    şi cel batjocoritor este o urâciune înaintea oamenilor.

10 Dacă te clatini în ziua necazului,
    mică îţi este puterea.

11 Salvează-i pe cei duşi la moarte
    şi nu te îndepărta de cei ce sunt aproape să fie măcelăriţi!
12 Dacă spui: „Ah! n-am ştiut lucrul acesta!“
    crezi că nu vede Cel Ce cântăreşte inimile?
Nu va cunoaşte Cel Ce veghează asupra vieţii tale
    şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?

13 Fiul meu, mănâncă miere căci este bună
    şi mierea din fagure este dulce pentru gustul tău!
14 Să ştii, de asemenea, că înţelepciunea este dulce pentru sufletul tău;
    dacă o găseşti, ai un viitor,
        iar speranţa nu-ţi va fi frântă.

15 Răule, nu pândi locuinţa celui drept
    şi nu plănui distrugerea sălaşului său,
16 căci cel drept de şapte ori cade şi se ridică iarăşi,
    dar cei răi vor fi prăbuşiţi de nenorocire.

17 Nu te bucura când cade duşmanul tău
    şi să nu ţi se înveselească inima când se împiedică,
18 ca nu cumva să vadă Domnul, să nu-i placă
    şi să-Şi întoarcă mânia de la el!

19 Nu te tulbura din cauza oamenilor răi
    şi nu fi invidios pe cei răi,
20 căci cel rău nu are nici un viitor,
    iar candela celor răi se va stinge!

21 Fiul meu, teme-te de Domnul şi de rege
    şi nu te însoţi cu rebelii,
22 căci distrugerea lor va veni pe neaşteptate
    şi cine poate şti sfârşitul pe care-l vor aduce cei doi?

Alte proverbe ale înţelepţilor

23 Următoarele sunt, şi ele, spusele înţelepţilor.

Nu este bine să fii părtinitor la judecată.
24     Oricine spune celui vinovat: „Tu eşti nevinovat!“,
        va fi blestemat de popoare şi detestat de neamuri.
25 Celor ce mustră vinovăţia le va merge bine
    şi o mare binecuvântare va veni peste ei.

26 Un răspuns sincer
    este ca un sărut pe buze.

27 Termină-ţi munca de afară,
    pregăteşte-ţi terenul,
        şi după aceea, construieşte-ţi casa!

28 Nu mărturisi fără motiv împotriva semenului tău
    şi nu înşela cu buzele tale.
29 Nu spune: „Îi voi face cum mi-a făcut şi el mie,
    îi voi răsplăti după faptele lui!“

30 Am trecut pe lângă ogorul unui leneş
    şi pe lângă via unui om nechibzuit:
31 era plină de spini,
    pământul era acoperit cu buruieni,
        iar zidul de piatră era prăbuşit.
32 Am luat aminte la ce am observat
    şi am tras învăţătură din ce am văzut:
33 să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin,
    să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi …,
34 şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ,
    iar lipsa – ca un om înarmat.[g]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.