Print Page Options Listen to Acts 1-3
Previous Prev Day Next DayNext

Chronological

Read the Bible in the chronological order in which its stories and events occurred.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Faptele Apostolilor 1-3

Promisiunea Duhului Sfânt şi înălţarea lui Isus la cer

Teofilus,

În prima carte[a] am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese. După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu[b].

În timp ce se afla laolaltă cu ei, le-a poruncit astfel: „Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi promisiunea Tatălui, despre care aţi auzit de la Mine. Căci Ioan a botezat cu[c] apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.“

Prin urmare, atunci când s-au strâns laolaltă, ei L-au întrebat:

– Doamne, în vremea aceasta vei restaura împărăţia lui Israel?

El le-a răspuns:

– Nu este treaba voastră să cunoaşteţi vremurile sau momentele pe care Tatăl le-a aşezat prin propria Sa autoritate. Voi însă veţi primi putere atunci când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.

După ce a spus aceste lucruri, Isus a fost înălţat şi, în timp ce ei se uitau, un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. 10 Şi cum priveau ei spre cer, în timp ce El pleca, iată că li s-au înfăţişat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, 11 care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?! Acest Isus, Care a fost luat în cer de la voi, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând spre cer.“

Matia ales în locul lui Iuda

12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim de pe muntele numit „al Măslinilor“, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum parcurs în ziua de Sabat[d]. 13 Când au intrat în casă, au urcat în camera de sus, unde stăteau de obicei. Acolo erau: Petru, Ioan, Iacov, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov – fiul lui Alfeus –, Simon zelotul şi Iuda – fiul lui Iacov. 14 Toţi aceştia stăruiau în rugăciune în acelaşi gând, împreună cu femeile, cu Maria – mama lui Isus – şi cu fraţii Lui.

15 În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor, o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni, şi le-a zis: 16 „Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda, care a devenit călăuza celor ce L-au arestat pe Isus. 17 El era numărat ca fiind unul dintre noi şi fusese ales să ia parte la această slujire. 18 (Din răsplata pentru nelegiuirea lui, omul acesta şi-a cumpărat un ogor şi, căzând cu capul în jos, a plesnit în două pe la mijloc şi i s-au vărsat toate intestinele în acel loc. 19 Lucrul acesta a devenit cunoscut tuturor locuitorilor din Ierusalim, astfel că ogorul acela a fost numit, în limba lor, „Acheldama“, adică „Ogorul sângelui“.) 20 Căci în cartea Psalmilor este scris:

«Fie-i locuinţa pustiită
    şi nimeni să nu mai locuiască în ea!»[e]

şi

«Slujba lui s-o ia altul!»[f]

21 Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, 22 începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

23 Şi au propus doi: pe Iosif, numit Barsabas, căruia i se mai zicea şi Iustus, şi pe Matias. 24 Ei s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre aceştia doi l-ai ales 25 ca să ia locul în slujirea şi apostolia aceasta, de la care s-a abătut Iuda ca să se ducă la locul lui!“ 26 Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matias, care a fost socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Coborârea Duhului Sfânt

Când a sosit ziua Cincizecimii[g], erau cu toţii la un loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic[h] şi a umplut toată casa în care şedeau ei. Li s-au arătat nişte limbi ca de foc[i], care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. Toţi se mirau şi se minunau zicând: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?! Cum de îi auzim, fiecare dintre noi, vorbind în propria noastră limbă, în care ne-am născut?! Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia[j], 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei dinspre Cirena[k], vizitatori din Roma, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, pe toţi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!“

Petru vorbeşte mulţimii în ziua Cincizecimii

14 Dar Petru s-a sculat în picioare împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit astfel:

– Bărbaţi iudei şi voi, toţi locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut lucrul acesta şi să ascultaţi cuvintele mele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum presupuneţi voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi[l], 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
    voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.
Fiii şi fiicele voastre vor profeţi,
    tinerii voştri vor vedea viziuni,
        iar bătrânii voştri vor visa visuri!
18 Chiar şi peste slujitorii Mei şi slujitoarele Mele
    voi turna din Duhul Meu în acele zile
        şi vor profeţi.
19 Voi face minuni sus în cer
    şi semne jos pe pământ,
        sânge, foc şi coloane de fum.
20 Soarele se va preface în întuneric,
    iar luna în sânge,
        înainte să vină ziua cea mare şi glorioasă a Domnului.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului
    va fi mântuit!“[m]

22 Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile şi semnele pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât şi după preştiinţa lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fără de lege[n]! 24 Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile[o] morţii, pentru că nu era posibil să fie ţinut de ea. 25 Căci David zice despre El:

„Îl văd pe Domnul neîncetat înaintea mea,
    căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!

26 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba[p]!
    Mai mult, trupul meu va locui în nădejde,
27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor[q]
    şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28 Mi-ai făcut cunoscute cărările vieţii …
    mă vei umple de bucurie cu prezenţa Ta!“[r]

29 Bărbaţi, fraţilor, cât despre patriarhul David, daţi-mi voie să vă spun deschis că el a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30 Aşadar, el era profet şi ştia că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că va pune pe tronul lui pe unul din urmaşii lui.[s] 31 Ştiind deci mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos, atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuinţa Morţilor şi că trupul Lui nu va vedea putrezirea.

32 Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Aşadar, fiind înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi. 34 Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el însuşi zice:

„Domnul I-a zis Domnului meu[t]:
    «Şezi la dreapta Mea,
35 până voi face din duşmanii Tăi
    aşternut al picioarelor Tale!»“[u]

36 Să ştie bine deci toată casa lui Israel, că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Cristos[v] pe acest Isus pe Care L-aţi răstignit voi!

37 Când au auzit aceste lucruri, ei au rămas străpunşi în inimă şi i-au întrebat pe Petru şi pe ceilalţi apostoli:

– Fraţilor, ce să facem?

38 Petru le-a răspuns:

– Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos[w] spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt! 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru!

40 Şi cu multe alte cuvinte el mărturisea şi îi îndemna zicând:

– Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii corupte!

41 Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor au fost adăugate cam trei mii de suflete.

Părtăşia credincioşilor

42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în părtăşie, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44 Toţi credincioşii erau la un loc şi aveau toate în comun; 45 îşi vindeau proprietăţile şi averile, iar banii îi împărţeau între ei, după cum avea nevoie fiecare. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească în acelaşi gând în Templu, frângeau pâinea acasă, luau parte la masă cu bucurie şi simplitate a inimii, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau parte de bunăvoinţă din partea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Vindecarea schilodului de la poarta Templului

Petru şi Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea[x]. Un om schilod încă din pântecele mamei lui era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu[y]. Când acesta i-a văzut pe Petru şi pe Ioan că urmau să intre în Templu, a cerut şi de la ei, ca să primească milostenie. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!“ El şi-a aţintit privirea la ei, aşteptând să primească ceva de la aceştia. Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, însă ceea ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te şi umblă!“ Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Imediat picioarele şi gleznele i s-au întărit, a sărit în picioare şi a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei şi umbla, sărea şi-L lăuda pe Dumnezeu. Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-L pe Dumnezeu. 10 Ei l-au recunoscut ca fiind cel ce stătea şi cerea milostenie la Poarta Frumoasă a Templului şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i se întâmplase.

Petru vorbeşte mulţimii

11 În timp ce el se ţinea după Petru şi Ioan, tot poporul, uimit, a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon“. 12 Când a văzut Petru acest lucru, a zis poporului: „Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru şi de ce vă uitaţi la noi de parcă prin propria noastră putere sau evlavie l-am făcut să umble?! 13 Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul lui) Isaac şi (Dumnezeul lui)[z] Iacov, Dumnezeul strămoşilor noştri, L-a proslăvit pe Slujitorul Său Isus, pe Care voi L-aţi dat pe mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El în prezenţa acestuia, măcar că el hotărâse să-L elibereze. 14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş. 15 L-aţi ucis pe Autorul vieţii, pe Care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi ai Cărui martori suntem noi. 16 Pe baza credinţei în Numele Lui, a întărit Numele Lui pe omul acesta pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi; şi credinţa care este prin Isus i-a dat această vindecare deplină înaintea voastră, a tuturor!

17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi conducătorii voştri. 18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce prevestise prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Cristosul Său urma să sufere. 19 Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, 20 ca să vină din prezenţa Domnului vremuri de înviorare[aa], şi El să-L trimită pe Cel pe Care L-a rânduit pentru voi, pe Cristos Isus, 21 pe Care cerul trebuie să-L primească până la vremurile restaurării tuturor lucrurilor, fapt despre care Dumnezeu a vorbit încă din vechime prin gura sfinţilor Săi profeţi. 22 Căci Moise a zis: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi în tot ce vă va spune! 23 Dacă cineva nu va asculta de Acel Profet va fi nimicit din popor.»[ab] 24 De asemenea, toţi profeţii, de la Samuel şi până la toţi ceilalţi care au vorbit după el, au vestit zilele acestea. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu strămoşii voştri, când i-a spus lui Avraam: «Prin sămânţa ta[ac] vor fi binecuvântate toate neamurile[ad] pământului!»[ae] 26 Când Dumnezeu L-a ridicat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcându-vă pe fiecare de la nelegiuirile voastre.“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.