Previous Prev Day Next DayNext

Beginning

Read the Bible from start to finish, from Genesis to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Neemia 12-13

Preoţii şi leviţii repatriaţi

12 Preoţii şi leviţii care s-au întors împreună cu Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, şi cu Iosua au fost următorii:

Seraia, Ieremia, Ezra,

Amaria, Maluh, Hatuş,

Şecania, Rehum, Meremot,

Ido, Ghinton[a], Abia,

Miyamin[b], Maadia, Bilga,

Şemaia, Ioiarib, Iedaia,

Salu, Amok, Hilchia şi Iedaia.

Aceştia au fost căpetenii ale preoţilor şi ale rudelor lor pe vremea lui Iosua.

Dintre leviţi –

Iosua, Binui, Kadmiel,

Şerebia, Iuda, Matania, care, împreună cu rudele sale, era responsabil cu cântările de laudă,

precum şi Bakbuchia şi Uni, rudele lor, care îşi împlineau slujbele alături de ei.

10 Lui Iosua i s-a născut Ioiachim,

lui Ioiachim i s-a născut Eliaşib,

lui Eliaşib i s-a născut Ioiada,

11 lui Ioiada i s-a născut Ionatan,

lui Ionatan i s-a născut Iadua.

12 Pe vremea lui Ioiachim, căpeteniile familiilor preoţeşti au fost următoarele:

pentru Seraia – Meraia;

pentru Ieremia – Hanania;

13 pentru Ezra – Meşulam;

pentru Amaria – Iehohanan;

14 pentru Maluh – Ionatan;

pentru Şecania[c] – Iosif;

15 pentru Harim – Adna;

pentru Meremot[d] – Helkai;

16 pentru Ido – Zaharia;

pentru Ghinton – Meşulam;

17 pentru Abia – Zicri;

pentru Miniamin şi Moadia – Piltai;

18 pentru Bilga – Şamua;

pentru Şemaia – Iehonatan;

19 pentru Ioiarib – Matnai;

pentru Iedaia – Uzi;

20 pentru Salai – Kalai;

pentru Amok – Eber;

21 pentru Hilchia – Haşabia;

pentru Iedaia – Netanel.

22 Căpeteniile familiilor leviţilor şi ale preoţilor de pe vremea lui Eliaşib, a lui Ioiada, a lui Iohanan şi a lui Iadua, au fost înscrise în timpul domniei lui Darius persanul[e]. 23 Căpeteniile familiilor urmaşilor lui Levi au fost înscrise în „Cartea cronicilor“ până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliaşib. 24 Căpeteniile levitice Haşabia, Şerebia şi Iosua, fiul lui Kadmiel, împreună cu rudele lor, stând unii în dreptul celorlalţi, erau responsabili să aducă laudă şi mulţumire Domnului, aşa cum poruncise David, omul lui Dumnezeu. 25 Matania, Bakbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Akub erau paznicii care aveau în grijă magaziile de la porţi. 26 Aceştia au trăit pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadak, a guvernatorului Neemia şi a preotului şi cărturarului Ezra.

Consacrarea Ierusalimului reconstruit

27 La consacrarea zidurilor Ierusalimului, leviţii au fost chemaţi din toate locurile unde se aflau, ca să vină la Ierusalim şi să celebreze consacrarea cu bucurie, cu mulţumire şi cu cântece de chimval, de harfă[f] şi de liră. 28 S-au adunat cântăreţii din zonele dimprejurul Ierusalimului, cei din satele netofatiţilor, 29 cei din Bet-Ghilgal şi cei din ţinutul Ghevei şi Azmavetului, căci cântăreţii îşi construiseră aşezări împrejurul Ierusalimului. 30 Preoţii şi leviţii s-au curăţit, după care au curăţit poporul, porţile şi zidul Ierusalimului.

31 I-am pus pe conducătorii lui Iuda să se suie pe zid şi am organizat două coruri mari. Cel dintâi alai a pornit în partea dreaptă, luând-o pe zid către Poarta Gunoiului.

32 În urma leviţilor mergeau Hoşaia cu jumătate dintre conducătorii lui Iuda, 33 Azaria, Ezra, Meşulam, 34 Iuda, Beniamin, Şemaia şi Ieremia. 35 Mai erau unii dintre preoţi cu trâmbiţele lor, precum şi Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Micaia, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf, 36 însoţit de Şemaia, de Azarel, de Milalai, de Ghilalai, de Maai, de Netanel, de Iuda şi de Hanani, – rudele lui –, care aveau instrumentele muzicale rânduite de David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea acestora. 37 Când au ajuns la Poarta Izvorului, au mers înainte, urcând pe treptele Cetăţii lui David, apoi pe ridicătura zidului, pe deasupra palatului lui David, până la Poarta Apelor, spre răsărit.

38 Al doilea cor a pornit în partea stângă, iar eu împreună cu cealaltă jumătate din popor am mers după leviţi pe zid. Am continuat pe deasupra Turnului Cuptoarelor, până la Zidul cel Lat, 39 apoi pe deasupra Porţii lui Efraim, pe deasupra Porţii Vechi, pe deasupra Porţii Peştilor, a Turnului lui Hananel, a Turnului celor O Sută, pe deasupra Porţii Oilor şi ne-am oprit la Poarta Temniţei. 40 Cele două coruri s-au oprit la Templul lui Dumnezeu şi odată cu acestea şi eu, însoţit de jumătate dintre dregători. 41 Preoţii Eliachim, Maaseia, Miniamin, Micaia, Elioenai, Zaharia şi Hanania erau cu trâmbiţele. 42 Cântăreţii Maaseia, Şemaia, Elazar, Uzi, Iehohanan, Malchia, Elam şi Ezer şi-au făcut auzite vocile sub conducerea lui Iezrahia. 43 În ziua aceea s-au adus foarte multe jertfe şi s-au bucurat cu toţii, căci Dumnezeu le dăduse o mare bucurie. Chiar şi femeile, şi copiii se bucurau împreună cu ei, iar vuietul veseliei din Ierusalim putea fi auzit de departe.

44 În ziua aceea, au fost numiţi nişte bărbaţi responsabili cu odăile care erau folosite drept cămări pentru darurile de bunăvoie, pentru primele roade şi pentru zeciuieli, ca să adune în ele, de pe ogoarele cetăţilor, părţile stabilite de Lege pentru preoţi şi pentru leviţi, căci bucuria celor din Iuda se datora faptului că preoţii şi leviţii erau la locul lor, 45 împlinind slujba lui Dumnezeu şi slujba curăţirii. Tot aşa făceau şi cântăreţii, şi portarii, potrivit cu cele poruncite de David şi de fiul său Solomon. 46 Căci odinioară, pe vremea lui David şi a lui Asaf, erau căpetenii care supravegheau cântăreţii şi cântările de laudă şi de mulţumire pentru Domnul. 47 Toţi cei din Israel, de pe vremea lui Zerub-Babel şi a lui Neemia, au dat zilnic părţile cuvenite cântăreţilor şi portarilor. Ei au pus deoparte şi ceea ce era pentru leviţi, iar leviţii au pus deoparte ceea ce era pentru urmaşii lui Aaron.

Ultimele reforme ale lui Neemia

13 În ziua aceea s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise şi s-a găsit scris în ea că amonitului şi moabitului le este interzisă pe veci intrarea în adunarea lui Dumnezeu, deoarece nu i-au întâmpinat pe israeliţi cu pâine şi cu apă, ci l-au tocmit pe Balaam împotriva lor, ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare. Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de ceilalţi pe toţi cei din Israel cu descendenţă amestecată.

Reforma morală aprofundată

Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era responsabil cu cămările din Templul lui Dumnezeu şi rudă cu Tobia, îi pregătise acestuia o încăpere mare, chiar acolo unde se obişnuia mai demult să se pună darurile de bunăvoie, tămâia, vasele, zeciuiala din grâne, din must şi din ulei care era rânduită leviţilor, cântăreţilor şi portarilor, precum şi contribuţia pentru preoţi. Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an de domnie al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului[g]. După o vreme i-am cerut împăratului învoire şi m-am întors la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătindu-i lui Tobia o încăpere în curţile Templului lui Dumnezeu. M-am supărat foarte tare şi am aruncat afară din încăpere toate lucrurile lui Tobia. Am dat porunci să se cureţe încăperile şi am pus iarăşi acolo vasele de slujbă ale Templului lui Dumnezeu, darurile de bunăvoie şi tămâia.

10 Am mai aflat că nu s-au mai dat părţile rânduite pentru leviţi, astfel încât leviţii şi cântăreţii care se ocupau de slujbă s-au întors fiecare la moşia lui. 11 I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce aţi părăsit Templul lui Dumnezeu?“

Apoi i-am adunat pe leviţi şi pe cântăreţi şi i-am pus din nou în slujbele lor. 12 Toţi cei din Iuda au început iarăşi să-şi aducă în magazii zeciuiala din grâne, din must şi din ulei. 13 I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Şelemia, pe scribul Ţadok, pe levitul Pedaia, iar pe Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci ei erau recunoscuţi ca fiind oameni de încredere. Ei urmau să împartă rudelor lor bunurile din magazii.

14 „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi nu-mi uita faptele pe care le-am făcut pentru Templul lui Dumnezeu şi pentru rânduielile de acolo!“

15 Tot în zilele acelea am văzut pe unii din Iuda călcând în teasc în ziua de Sabat şi pe alţii aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine şi tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat şi i-am mustrat chiar în ziua în care îşi vindeau mărfurile. 16 Mai erau şi nişte tirieni care locuiau acolo şi care aduseseră peşte şi tot felul de mărfuri. Ei le vindeau la Ierusalim celor din Iuda, tot în ziua de Sabat. 17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua de Sabat? 18 Oare nu aşa au făcut şi strămoşii voştri, de a adus Dumnezeul nostru asupra noastră şi asupra cetăţii acesteia tot acest necaz? Pângărind Sabatul nu faceţi decât să aduceţi mai multă mânie împotriva lui Israel!“

19 Apoi am poruncit ca, atunci când umbra cade asupra porţilor Ierusalimului, înainte de a începe Sabatul, să se închidă porţile. Am mai dat poruncă să nu se deschidă până după Sabat. Am pus la porţi pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu permită intrarea poverilor în cetate în timpul zilei de Sabat. 20 Negustorii şi vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată, chiar de două ori. 21 I-am mustrat zicându-le: „De ce aţi înnoptat lângă zid? Dacă mai faceţi aşa, voi pune mâna pe voi!“ Şi de atunci nu au mai venit în ziua de Sabat. 22 Am poruncit leviţilor care se sfinţiseră să preia sarcina păzirii porţilor, să sfinţească ziua de Sabat. „Pentru toate acestea, adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, şi îndură-te de mine, după marea Ta îndurare!“

23 Tot pe atunci am mai văzut că unii iudei se căsătoriseră cu femei aşdodite, amonite şi moabite. 24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba aşdodită şi nu ştiau să vorbească iudaica[h], ci doar limba unui popor sau altul. 25 I-am mustrat, i-am blestemat, i-am pălmuit chiar pe unii dintre bărbaţi şi le-am smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu astfel: „Nu ne vom mărita fiicele cu fiii popoarelor şi nu ne vom căsători nici fiii, nici chiar noi înşine, cu fiicele lor!“ 26 Apoi le-am spus: „Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu era nici un alt rege ca el între toate neamurile şi era iubit de Dumnezeu. Dumnezeu îl pusese rege peste tot Israelul, însă cu toate acestea şi pe el l-au atras în păcat femeile străine. 27 Şi acum trebuie să mai auzim şi despre voi că săvârşiţi acest mare rău şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?“

28 Unul dintre urmaşii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliaşib, era ginerele horonitului Sanbalat. Prin urmare, l-am izgonit de la mine. 29 „Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoţia şi legământul preoţilor şi al leviţilor!“ 30 I-am curăţit pe preoţi şi pe leviţi de orice străin şi i-am aşezat la datoriile lor, pe fiecare în slujba lui. 31 Am mai făcut rânduială atât cu privire la lemnele aduse ca dar, la vremuri hotărâte, cât şi cu privire la primele roade. „Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.