Beginning
22 David a zis atunci: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu şi aici să fie altarul pentru arderile de tot ale lui Israel.“
Pregătiri pentru construirea Casei Domnului
2 Apoi David a poruncit să fie strânşi străinii din ţara lui Israel şi a numit dintre ei cioplitori care să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu. 3 David a mai pregătit fier din belşug pentru cuiele necesare uşilor de la intrări şi pentru scoabe, precum şi bronz care era atât de mult, încât nu se putea cântări. 4 De asemenea, a pregătit şi lemne de cedru, foarte multe la număr, căci sidonienii şi tirienii îi aduseseră lui David lemn de cedru din belşug. 5 David zisese: „Solomon, fiul meu, este tânăr şi plăpând, iar Casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie măreaţă, renumită şi de o mare splendoare în ochii tuturor neamurilor. Voi face pregătiri pentru zidirea ei.“ Astfel, David a făcut multe pregătiri înainte de moartea sa.
Delegarea lui Solomon pentru construirea Casei Domnului
6 Apoi l-a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o Casă Domnului, Dumnezeul lui Israel. 7 David i-a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul meu. 8 Dar Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: «Tu ai vărsat mult sânge şi ai purtat mari războaie. Nu tu vei zidi o Casă pentru Numele Meu căci ai vărsat mult sânge pe pământ, înaintea Mea. 9 Iată însă că ţi se va naşte un fiu care va fi un om al odihnei, iar Eu îi voi da odihnă din partea tuturor duşmanilor săi de jur împrejur. Numele lui va fi Solomon[a] şi în timpul zilelor lui îi voi da lui Israel pace şi linişte. 10 El va zidi o Casă Numelui Meu; el Îmi va fi fiu, iar Eu îi voi fi Tată. Voi întări pe vecie tronul domniei lui peste Israel.»
11 Şi acum, fiul meu, Domnul să fie cu tine, ca să reuşeşti să zideşti o Casă Domnului, Dumnezeul tău, aşa cum a vorbit El cu privire la tine. 12 Domnul să-ţi dea chibzuinţă şi discernământ, ca astfel, atunci când El te va pune să domneşti peste Israel, să păzeşti Legea Domnului, Dumnezeul tău. 13 Vei reuşi dacă vei împlini poruncile şi hotărârile pe care Domnul le-a dat lui Moise pentru tot Israelul. Fii tare şi curajos! Să nu te temi şi să nu te înspăimânţi! 14 Iată că, prin truda mea, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi[b] de aur, un milion[c] de talanţi de argint, precum şi bronz şi fier care nu se poate cântări căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne şi pietre. La acestea tu trebuie să mai adaugi. 15 Ai cu tine mulţi lucrători: tăietori şi cioplitori în piatră şi în lemn şi tot felul de meseriaşi iscusiţi. 16 Aur, argint, bronz şi fier este din belşug, deci începe să lucrezi! Domnul să fie cu tine.“
Delegarea căpeteniilor pentru construirea Casei Domnului
17 David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să-l ajute pe fiul său Solomon. 18 „Nu este oare Domnul, Dumnezeul vostru, cu voi? Nu v-a dat odihnă de jur împrejur, din moment ce a dat în mâna mea pe locuitorii ţării? Nu este ţara supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său? 19 Acum, lăsaţi-vă inima şi sufletul să-L caute pe Domnul, Dumnezeul vostru. Începeţi să zidiţi Lăcaşul Domnului Dumnezeu, ca să poată fi adus Chivotul Legământului cu Domnul şi uneltele cele sfinte ale lui Dumnezeu în Casa zidită pentru Numele Domnului.“
Măsuri de organizare a cultului: împărţirea pe familii şi pe slujbe
23 Când David a ajuns bătrân şi sătul de zile, l-a numit rege peste Israel pe fiul său Solomon. 2 El a adunat toate căpeteniile lui Israel, preoţii şi leviţii. 3 Au fost număraţi leviţii de la vârsta de treizeci de ani în sus, numărul total al bărbaţilor fiind de treizeci şi opt de mii. 4 David a zis: „Dintre aceştia douăzeci şi patru de mii să supravegheze lucrarea de la Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători, 5 patru mii – portari, iar alte patru mii să Îl laude pe Domnul cu instrumentele pe care eu le-am făcut ca să-L lăudăm.“
6 David i-a împărţit pe cete, potrivit fiilor lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
7 Din partea gherşoniţilor: Ladan şi Şimei.
8 Fiii lui Ladan au fost: căpetenia Iehiel, apoi Zetam şi Ioel – în total trei.
9 Fiii lui Şimei au fost: Şelomit, Haziel şi Haran – în total trei.
Acestea au fost căpeteniile familiilor lui Ladan.
10 Fiii lui Şimei au fost: Iahat, Ziza[d], Ieuş şi Beria. Aceştia patru au fost fii ai lui Şimei. 11 Iahat era căpetenia, iar Ziza era cel de-al doilea; Ieuş şi Beria nu au avut mulţi fii, astfel că ei au fost număraţi ca şi cum ar fi o singură familie.
12 Fiii lui Chehat au fost: Amram, Iţhar, Hebron şi Uziel.
13 Fiii lui Amram au fost: Aaron şi Moise. Aaron a fost despărţit de popor, ca să fie pus deoparte pentru a sfinţi lucrurile preasfinte, el şi fiii lui pe vecie, pentru a aduce tămâie înaintea Domnului, pentru a sluji şi a binecuvânta în Numele Lui pe vecie. 14 Fiii lui Moise însă, omul lui Dumnezeu, au fost socotiţi ca parte a seminţiei lui Levi.
15 Fiii lui Moise au fost: Gherşom şi Eliezer.
16 Fiul lui Gherşom a fost căpetenia Şebuel.
17 Fiul lui Eliezer a fost căpetenia Rehabia. Eliezer nu a mai avut alţi fii, însă urmaşii lui Rehabia au fost numeroşi.
18 Fiul lui Iţhar a fost căpetenia Şelomit.
19 Fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea.
20 Fiii lui Uziel au fost: căpetenia Mica şi Işia – cel de-al doilea.
21 Fiii lui Merari au fost Mahli şi Muşi.
Fiii lui Mahli au fost Elazar şi Chiş. 22 Elazar a murit fără să aibă fii, ci numai fiice; prin urmare, fiii lui Chiş, rudele acestora, le-au luat de soţii.
23 Fiii lui Muşi au fost: Mahli, Eder şi Ieremot – în total trei.
24 Aceştia au fost urmaşii lui Levi, potrivit familiilor lor, căpetenii în familiile lor, care au fost număraţi după numărul numelor lor, cei care aveau să facă lucrarea pentru slujba de la Casa Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus; 25 căci David spusese: „Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat odihnă poporului Său şi va locui în Ierusalim pe vecie, 26 iar leviţii nu vor mai avea de purtat Tabernaculul şi toate uneltele lui pentru slujbă.“ 27 Potrivit ultimelor cuvinte ale lui David, acesta a fost numărul leviţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus. 28 Responsabilitatea lor era să-i ajute pe urmaşii lui Aaron la slujba de la Casa Domnului, îngrijindu-se de curţi, de odăi, de curăţirea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea oricărei lucrări pentru slujba de la Casa lui Dumnezeu, 29 precum şi de pâinea prezentării, de făina pentru darurile de mâncare, de turtele nedospite, de tăvi, de teluri şi de vasele de orice cantitate şi mărime. 30 Ei aveau să se înfăţişeze în fiecare dimineaţă ca să Îi mulţumească şi să Îl laude pe Domnul. Tot aşa trebuiau să facă şi seara, 31 precum şi cu prilejul tuturor arderilor de tot aduse Domnului de Sabat, de lună nouă[e] şi de sărbători. Ei aveau să slujească continuu înaintea Domnului după un număr stabilit şi conform hotărârilor luate cu privire la ei. 32 Aşadar, ei trebuiau să aibă grijă de Cortul Întâlnirii şi de Locul Sfânt, ajutându-i pe urmaşii lui Aaron, rudele lor, la slujba de la Casa Domnului.
Măsuri de organizare a cultului: împărţirea pe divizii şi perioade
24 Iată care au fost cetele urmaşilor lui Aaron. Fiii lui Aaron au fost: Nadab, Abihu, Elazar şi Itamar. 2 Nadab şi Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să fi avut urmaşi, astfel că numai Elazar şi Itamar au slujit ca preoţi. 3 David i-a împărţit pe urmaşii acestora, punând ca supraveghetori peste slujbele lor pe Ţadok, dintre urmaşii lui Elazar, şi pe Ahimelek, dintre urmaşii lui Itamar. 4 Printre urmaşii lui Elazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre urmaşii lui Itamar, acestea fiind împărţite astfel: şaisprezece căpetenii ale familiilor urmaşilor lui Elazar şi opt căpetenii ale familiilor urmaşilor lui Itamar. 5 I-au împărţit între ei prin tragere la sorţi, căci căpeteniile Lăcaşului şi căpeteniile lui Dumnezeu erau atât dintre urmaşii lui Elazar, cât şi dintre urmaşii lui Itamar. 6 Scribul Şemaia, fiul lui Netanel, unul dintre leviţi, i-a scris în prezenţa regelui, a conducătorilor, a preotului Ţadok, a lui Ahimelek, fiul lui Abiatar, şi a căpeteniilor familiilor preoţilor şi leviţilor; au ales o familie dintre urmaşii lui Elazar şi una dintre urmaşii lui Itamar.
7 Primul sorţ a ieşit pentru Iehoiarib,
al doilea pentru Iedaia,
8 al treilea pentru Harim,
al patrulea pentru Seorim,
9 al cincilea pentru Malchia,
al şaselea pentru Miyamin,
10 al şaptelea pentru Hakoţ,
al optulea pentru Abia,
11 al nouălea pentru Iosua,
al zecelea pentru Şecania,
12 al unsprezecelea pentru Eliaşib,
al doisprezecelea pentru Iachim,
13 al treisprezecelea pentru Hupa,
al paisprezecelea pentru Ieşebab,
14 al cincisprezecelea pentru Bilga,
al şaisprezecelea pentru Imer,
15 al şaptesprezecelea pentru Hezir,
al optsprezecelea pentru Hapiţeţ,
16 al nouăsprezecelea pentru Petahia,
al douăzecilea pentru Ezechiel,
17 al douăzeci şi unulea pentru Iachin,
al douăzeci şi doilea pentru Gamul,
18 al douăzeci şi treilea pentru Delaia
şi al douăzeci şi patrulea pentru Maazia.
19 Aceasta a fost ordinea în care aveau să facă slujba când intrau în Casa Domnului, potrivit hotărârilor date cu privire la ei prin Aaron, strămoşul lor, aşa cum i-a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Alţi leviţi
20 Dintre ceilalţi urmaşi ai lui Levi au fost:
dintre fiii lui Amram: Şubael;
dintre fiii lui Şubael: Iehdeia;
21 din Rehabia – dintre fiii lui Rehabia: căpetenia Işia;
22 dintre iţhariţi: Şelomot;
dintre fiii lui Şelomot: Iahat;
23 fiii lui Hebron au fost: căpetenia Ieria, Amaria – al doilea, Iahaziel – al treilea, Iekamam – al patrulea[f];
24 fiul lui Uziel a fost Mica;
dintre fiii lui Mica: Şamir;
25 fratele lui Mica a fost Işia; dintre fiii lui Işia: Zaharia;
26 fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi; fiul lui Iaazia a fost Beno; 27 urmaşii lui Merari au fost: din Iaazia – Beno, Şoham, Zacur şi Ivri;
28 din Mahli – Elazar, dar el nu a avut fii;
29 din Chiş – fiul lui Chiş: Ierahmeel;
30 fiii lui Muşi au fost: Mahli, Eder şi Ierimot.
Aceştia au fost urmaşi ai leviţilor, potrivit familiilor lor. 31 Şi ei, ca şi rudele lor, urmaşii lui Aaron, au aruncat sorţii în prezenţa regelui David, a lui Ţadok şi a lui Ahimelek, a căpeteniilor familiilor preoţilor şi leviţilor, atât pentru familiile celor mai în vârstă, cât şi pentru cele ale fraţilor lor mai mici.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.