Previous Prev Day Next DayNext

Beginning

Read the Bible from start to finish, from Genesis to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Deuteronom 30-31

Promisiunea restaurării

30 Când vor veni peste tine toate binecuvântările şi blestemele pe care eu ţi le-am pus înainte, iar tu îţi vei aduce aminte de ele în mijlocul neamurilor în care Domnul, Dumnezeul tău, te va risipi, dacă tu şi copiii tăi te vei întoarce la El şi vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, potrivit cu tot ceea ce ţi-am poruncit astăzi, atunci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va întoarce captivii[a], va avea milă de tine, te va aduce înapoi şi te va strânge dintre toate popoarele prin care te-a risipit. Chiar dacă ai fi risipit până la marginile cerului, şi de acolo Domnul, Dumnezeul tău, te va strânge şi te va întoarce. El te va aduce în ţara pe care o stăpâneau strămoşii tăi şi o vei lua în stăpânire. El îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe strămoşii tăi. Domnul, Dumnezeul tău va circumcide inima ta şi inima urmaşilor[b] tăi, ca să-L iubeşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi astfel să trăieşti. Domnul, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să vină asupra duşmanilor tăi, care te prigonesc şi asupra celor ce te urăsc. Iar tu te vei întoarce, vei asculta de glasul Domnului şi vei împlini toate poruncile pe care eu ţi le-am dat astăzi. Atunci Domnul, Dumnezeul tău, te va face să prosperi în toate lucrările mâinilor tale, în rodul trupului tău, în rodul cirezilor tale şi în rodul pământului. Domnul se va bucura din nou de fericirea ta, aşa cum s-a bucurat de cea a strămoşilor tăi, 10 dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind poruncile şi hotărârile Lui scrise în această Carte a Legii şi dacă te vei întoarce la El din toată inima ta şi din tot sufletul tău.

Alegerea între viaţă şi moarte

11 Porunca aceasta, pe care ţi-o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea departe de tine. 12 Nu este nici în cer, ca să zici: «Cine se va înălţa la cer pentru noi ca să ne-o aducă şi astfel să o auzim şi să o împlinim?» 13 Şi nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să ne-o aducă şi astfel să o auzim şi s-o împlinim?» 14 Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta şi în inima ta, ca să-l poţi împlini.

15 Iată, astăzi îţi pun înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. 16 Pentru că astăzi îţi poruncesc să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în căile Lui şi să păzeşti poruncile, hotărârile şi legile Lui; atunci vei trăi şi te vei înmulţi, iar Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în ţara în care ai intrat s-o iei în stăpânire.

17 Dar dacă inima ta se va schimba şi nu vei asculta, dacă te vei abate închinându-te şi slujind altor dumnezei, 18 atunci îţi fac cunoscut astăzi că vei fi nimicit şi nu vei locui multe zile în ţara pentru care ai traversat Iordanul, ca să intri în ea şi s-o iei în stăpânire.

19 Chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că v-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Acum alege viaţa, ca să trăieşti atât tu, cât şi urmaşii tăi, 20 iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând glasul Lui şi alipindu-te de El. Căci El este viaţa ta şi lungimea zilelor tale în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da.“

Iosua drept succesor al lui Moise

31 Moise s-a dus şi a spus următoarele cuvinte înaintea întregului Israel:

„Eu am o sută douăzeci de ani şi nu voi mai putea să vă conduc. Domnul mi-a interzis să traversez Iordanul. El Însuşi va traversa înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, iar tu le vei stăpâni. Iosua va traversa în fruntea ta, aşa cum Domnul a vorbit. Domnul va face cu ele tot aşa cum le-a făcut lui Sihon şi Og, regii amoriţi, şi ţărilor lor, pe care le-a distrus. Domnul vi le va da vouă, iar voi să faceţi potrivit cu toate poruncile pe care vi le-am dat. Întăreşte-te şi încurajează-te! Să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi din cauza lor, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, va merge împreună cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita.“

Moise l-a chemat pe Iosua şi i-a vorbit înaintea întregului Israel: „Fii tare şi curajos, pentru că tu vei merge cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor lor că le-o va da şi îi vei conduce la moştenirea lor. Domnul Însuşi va merge înaintea ta şi va fi cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita; să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi!“

Citirea publică şi periodică a Legii

Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor leviţi, care duceau Chivotul Legământului cu Domnul, şi sfatului bătrânilor lui Israel. 10 El le-a poruncit astfel: „La fiecare şapte ani, în anul iertării, la Sărbătoarea Corturilor, 11 când întreg Israelul va veni înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege, să citiţi această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor. 12 Să convocaţi poporul – bărbaţii, femeile, copiii şi străinul din cetăţile voastre – ca să asculte şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, şi să păzească toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le. 13 În acest fel şi copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi şi vor învăţa să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pentru care aţi trecut Iordanul ca s-o stăpâniţi.“

Rebeliunea lui Israel este prezisă

14 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că se apropie ziua morţii tale. Cheamă-l pe Iosua şi înfăţişaţi-vă la Cortul Întâlnirii, ca să-l împuternicesc.“ Moise şi Iosua au venit şi s-au înfăţişat la Cortul Întâlnirii.

15 Atunci Domnul S-a arătat în Cort într-un stâlp de nor, iar stâlpul de nor s-a oprit la intrarea Cortului. 16 Domnul i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei muri, iar poporul acesta se va ridica şi se va prostitua înaintea zeilor străini din ţara în care vor intra. Mă vor părăsi şi vor rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei. 17 În ziua aceea mă voi aprinde de mânie împotriva lor şi îi voi părăsi, Îmi voi ascunde faţa de ei şi vor fi nimiciţi. Multe rele şi necazuri vor veni peste ei şi atunci vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?» 18 Iar Eu Îmi voi ascunde faţa de ei în ziua aceea, din cauza tuturor răutăţilor pe care le-au săvârşit întorcându-se spre alţi dumnezei.

19 Acum scrieţi pentru voi cântarea aceasta şi învăţaţi-i pe israeliţi s-o cânte, pentru ca astfel, cântarea aceasta să fie pentru Mine un martor împotriva lor. 20 Când îi voi duce în ţara unde curge lapte şi miere, pe care am promis-o strămoşilor lor şi când vor mânca, se vor sătura şi se vor îngrăşa, ei se vor întoarce spre alţi dumnezei şi le vor sluji, iar pe Mine Mă vor dispreţui şi vor rupe legământul Meu. 21 Iar când vor fi loviţi cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta va mărturisi împotriva lor, pentru că ea nu va fi uitată de urmaşii lor. Căci Eu le cunosc pornirile pe care le au chiar de pe acum, chiar înainte să-i duc în ţara pe care le-am promis-o.“ 22 În ziua aceea Moise a scris cântecul acesta şi i-a învăţat pe israeliţi.

23 El i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun: „Fii tare şi curajos, pentru că tu îi vei conduce pe israeliţi în ţara pe care le-am promis-o, iar Eu voi fi cu tine.“

24 După ce Moise a terminat de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la început până la sfârşit, 25 a dat porunca aceasta leviţilor care duceau Chivotul Legământului cu Domnul:

26 „Luaţi această Carte a Legii şi aşezaţi-o lângă Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca un martor împotriva voastră. 27 Pentru că eu cunosc răzvrătirea şi încăpăţânarea voastră. Dacă voi v-aţi împotrivit continuu Domnului în timp ce eu trăiam împreună cu voi, cu atât mai mult vă veţi împotrivi după moartea mea! 28 Chemaţi-i înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe toţi dregătorii voştri! Voi spune în auzul lor aceste cuvinte şi voi lua ca martori împotriva lor cerul şi pământul. 29 Fiindcă eu ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o. În vremurile care vor urma va veni nenorocirea peste voi dacă veţi face ceea ce este rău în ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrarea mâinilor voastre.“

Cântarea lui Moise

30 Apoi Moise a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul întregii adunări a lui Israel:

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.