Beginning

Fiul, superior îngerilor

1 În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoşilor noştri prin profeţi de multe ori şi în multe feluri, ² însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin Care a făcut veacurile. ³ El, Care este oglindirea Slavei şi reprezentarea exactă a naturii Lui şi Care susţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui, a realizat curăţirea de păcate şi S-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi, ⁴ devenind cu atât mai superior decât îngerii, cu cât Numele pe care l-a moştenit este mai minunat decât al lor.

⁵ Căci căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

Şi, din nou:

⁶ Şi, din nou, când Îl aduce în lume pe întâiul născut^[c], spune:

⁷ Iar despre îngeri spune:

⁸ Însă despre Fiul zice:

¹⁰ Şi:

¹³ Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

¹⁴ Nu sunt ei toţi duhuri slujitoare, trimise să-i slujească pe cei ce urmează să moştenească mântuirea?

O mântuire atât de mare

2 De aceea, trebuie să dăm şi mai multă atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi de la ele. ² Căci dacă Cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit sigur, iar fiecare abatere şi neascultare şi-a primit o pedeapsă dreaptă, ³ cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?! Ea a fost spusă la început de Domnul şi ne-a fost adeverită de către cei ce L-au auzit, ⁴ în timp ce Dumnezeu Îşi întărea mărturia prin semne şi diferite minuni şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Lui.

Isus, făcut asemenea fraţilor Săi

⁵ Nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, ⁶ ci cineva a mărturisit solemn undeva, spunând:

Dacă i le-a supus pe toate, n-a lăsat nimic care să nu-i fie supus, dar acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse. ⁹ Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă şi onoare datorită morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.

¹⁰ Cel pentru Care şi prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a duce mulţi fii la slavă, să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor. ¹¹ Căci atât Cel Ce sfinţeşte, cât şi cei ce sunt sfinţiţi sunt toţi din Unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi, ¹² spunând:

¹³ De asemenea, El spune:

Şi, din nou, El spune:

¹⁴ Aşadar, întrucât copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, El a devenit asemănător cu ei, pentru ca, prin moarte, să-l distrugă pe cel ce are puterea morţii, care este diavolul^[n], ¹⁵ şi să-i elibereze pe cei care toată viaţa lor erau ţinuţi în sclavie prin frica de moarte. ¹⁶ Este clar că El n-a venit să-i ajute pe îngeri, ci a venit să ajute^[o] sămânţa^[p] lui Avraam. ¹⁷ De aceea, El a trebuit să fie făcut în toate precum fraţii Lui, ca să poată fi un Mare Preot milos şi credincios în slujba lui Dumnezeu şi să facă ispăşire pentru păcatele poporului. ¹⁸ Pentru că El Însuşi a fost ispitit prin ceea ce a suferit, El poate să-i ajute pe cei care sunt încercaţi.

Isus mai mare decât Moise

3 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, gândiţi-vă cu mare atenţie la Isus, Apostolul şi Marele Preot al credinţei pe care o mărturisim. ² El a fost credincios Celui Ce L-a desemnat, aşa cum şi Moise a fost credincios în toată casa Lui. ³ El a fost găsit vrednic de o slavă mai mare decât a lui Moise, aşa cum constructorul unei case are mai multă onoare decât casa însăşi. ⁴ Căci orice casă este construită de cineva, însă Cel Ce le-a zidit pe toate este Dumnezeu. ⁵ Moise a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, ca să depună mărturie despre lucrurile care urmau a fi spuse, ⁶ dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste toată Casa lui Dumnezeu, iar Casa Lui suntem noi, dacă păstrăm într-adevăr cu fermitate încrederea şi lauda care aparţin nădejdii.

Avertizare împotriva necredinţei

⁷ De aceea, aşa cum spune Duhul Sfânt:

¹² Fiţi atenţi, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l întoarcă de la Dumnezeul cel Viu, ¹³ ci încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune „astăzi“, astfel încât nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului! ¹⁴ Noi avem parte de Cristos dacă păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, încrederea pe care am avut-o la început. ¹⁵ Este spus:

¹⁶ Cine au fost cei ce au auzit şi s-au răzvrătit? Nu toţi cei ce au ieşit din Egipt prin Moise? ¹⁷ Şi pe cine s-a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? ¹⁸ Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? ¹⁹ Vedem că ei n-au putut intra din cauza necredinţei.

Odihna promisă de Dumnezeu

4 De aceea, întrucât promisiunea intrării în odihna Lui rămâne încă deschisă, să avem grijă ca nici unul dintre voi să nu se pomenească venit prea târziu. ² Şi nouă ne-a fost vestită Evanghelia^[s] ca şi lor, dar lor, cuvântul pe care l-au auzit nu le-a fost de nici un folos, pentru că cei care l-au auzit nu l-au unit cu credinţa^[t], ³ însă cei care am crezut intrăm în acea odihnă, aşa cum a spus:

Şi totuşi lucrările Sale au fost terminate încă de la crearea lumii – ⁴ pentru că a spus undeva, despre ziua a şaptea, astfel: „Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui“^{[v] 5} şi, din nou, în acelaşi loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“ ⁶ Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, şi întrucât cei dintâi, cărora li s-a vestit Evanghelia, n-au intrat din cauza neascultării, ⁷ El stabileşte din nou o zi: „astăzi“, spunând, prin David, după atât de mult timp, aşa cum a fost spus mai înainte:

⁸ Dacă Iosua le-ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu nu le-ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi. ⁹ Rămâne încă pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat, ¹⁰ pentru că oricine intră în odihna Lui se va odihni de lucrările lui, ca şi Dumnezeu de ale Sale. ¹¹ Să ne grăbim^[x] deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă printr-o neascultare ca a lor!

¹² Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii. ¹³ Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.

Isus, Marele nostru Preot

¹⁴ Aşadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ţinem tare de mărturisirea noastră. ¹⁵ Căci n-avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de^[y] slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să păcătuiască. ¹⁶ Aşadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har care să ne ajute la timpul potrivit.

5 Orice mare preot este ales dintre oameni şi desemnat să-I slujească lui Dumnezeu pentru ei, ca să aducă atât daruri, cât şi jertfe pentru păcate. ² El poate fi blând cu cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că el însuşi este cuprins de slăbiciune. ³ Şi din pricina acestei slăbiciuni el trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale poporului. ⁴ Nu el îşi ia această onoare, ci este chemat de Dumnezeu, aşa cum a fost şi Aaron.

⁵ Tot astfel, nici Cristos nu S-a slăvit pe Sine, devenind Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus:

⁶ aşa cum spune şi în altă parte:

⁷ El, în timpul vieţii Lui pe pământ, s-a rugat şi a făcut cereri, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, către Cel Care a putut să-L scape de la moarte, şi a fost auzit datorită reverenţei Sale. ⁸ Chiar dacă era Fiu, a învăţat să asculte prin ceea ce a suferit ⁹ şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit sursa unei mântuiri veşnice pentru toţi cei care ascultă de El, ¹⁰ fiind numit Mare Preot de către Dumnezeu, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Avertizare împotriva apostaziei

¹¹ Cu privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că aţi ajuns greoi la pricepere. ¹² De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. ¹³ Oricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil. ¹⁴ Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău.

6 De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, ² învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. ³ Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. ⁴ Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt ⁵ şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, ⁶ şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. ⁷ Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. ⁸ Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

⁹ Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. ¹⁰ Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. ¹¹ Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. ¹² Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Garanţia promisiunii lui Dumnezeu

¹³ Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, ¹⁴ spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“^{[ab] 15} Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. ¹⁶ Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. ¹⁷ În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, ¹⁸ pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. ¹⁹ Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie^{[ac] 20} unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.