Beginning
Necredinţa celor din Nazaret
6 Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? 3 Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.
4 Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ 5 Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură. 7 El i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le autoritate asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, 9 ci să se încalţe cu sandale, dar să nu-şi ia două tunici. 10 El le-a mai zis: „În orice casă intraţi, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela. 11 Şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, scuturaţi-vă praful de sub picioare când ieşiţi de acolo, drept mărturie împotriva lor!“
12 Ei au plecat şi au predicat că oamenii trebuie să se pocăiască. 13 Au scos mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi i-au uns cu untdelemn şi i-au vindecat.
Ioan Botezătorul decapitat
14 Regele[c] Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau[d]: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morţi şi de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ 15 Alţii ziceau: „Este Ilie!“, iar alţii ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeţi!“
16 Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, cel pe care l-am decapitat, a fost înviat!“ 17 Căci Irod însuşi trimisese să-l aresteze pe Ioan şi-l legase în închisoare din cauza Irodiadei[e], soţia lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18 iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău!“[f] 19 Irodiada îl duşmănea pe Ioan şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l un bărbat drept şi sfânt, şi îl proteja. Când îl asculta, de multe ori stătea în cumpănă[g]; şi îl asculta cu plăcere.
21 A venit însă o zi oportună, când Irod, la aniversarea zilei sale de naştere, a dat un ospăţ nobililor săi, ofiţerilor şi conducătorilor Galileii. 22 Fiica Irodiadei[h] a venit şi a dansat, iar lui Irod şi invitaţilor săi le-a plăcut.
Regele i-a zis atunci fetei:
– Cere-mi orice doreşti şi-ţi voi da!
23 Apoi i-a jurat (solemn)[i]:
– Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la o jumătate din regatul meu!
24 Fata a ieşit şi a întrebat-o pe mama ei:
– Ce să cer?
Aceasta i-a răspuns:
– Capul lui Ioan Botezătorul!
25 Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându-i:
– Doresc să-mi dai chiar acum, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!
26 Regele s-a întristat foarte tare, dar, din pricina jurămintelor şi a invitaţilor săi, n-a putut s-o refuze. 27 Şi regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, 28 i-a adus capul pe o farfurie şi i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. 29 Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus într-un mormânt.
Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni
30 Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au povestit tot ce făcuseră şi tot ce-i învăţaseră pe oameni. 31 Isus le-a zis: „Veniţi cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, şi odihniţi-vă puţin!“ Căci erau mulţi care veneau şi plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce.
32 Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33 Dar mulţi i-au văzut plecând şi i-au recunoscut, aşa că oameni din toate cetăţile au alergat pe jos până acolo şi au sosit înaintea lor. 34 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-au păstor. Şi a început să-i înveţe multe lucruri.[j]
35 Fiindcă ora era deja târzie, ucenicii Lui au venit la El şi I-au zis:
– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. 36 Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin cătunele din împrejurimi şi prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!
37 Însă Isus le-a zis:
– Daţi-le voi să mănânce!
Ei L-au întrebat:
– De unde să luăm două sute de denari[k] şi să ne ducem să cumpărăm pâine, ca să le dăm să mănânce?
38 Isus i-a întrebat:
– Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi!
După ce au văzut câte pâini aveau, ei I-au răspuns:
– Cinci, şi doi peşti.
39 Isus le-a poruncit să-i aşeze pe toţi pe iarba verde, în grupuri. 40 Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci. 41 Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor ca să le împartă mulţimilor. De asemenea, a împărţit tuturor şi cei doi peşti. 42 Au mâncat toţi şi s-au săturat; 43 şi au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase şi cu ceea ce rămăsese din peşti. 44 Cei ce mâncaseră (pâinile)[l] erau cinci mii de bărbaţi.
Isus umblă pe mare
45 Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenicii Săi să se suie în barcă şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, iar între timp El va da drumul mulţimii. 46 După ce Şi-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să se roage.
47 Era deja seară când barca a ajuns în mijlocul mării, iar El se afla singur pe ţărm. 48 A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă şi, cam în a patra strajă a nopţii[m], Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă la ei[n]. 49 Când L-au văzut umblând pe mare, au zis: „Este o stafie!“ şi au ţipat, 50 pentru că toţi s-au speriat când L-au văzut.
Dar Isus le-a vorbit imediat şi le-a zis: „Îndrăzniţi! Eu sunt! Nu vă temeţi!“ 51 După ce S-a suit la ei în barcă, vântul a încetat. Ei s-au mirat foarte tare. 52 Căci nu înţeleseseră nici ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
53 Au traversat marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au ancorat acolo. 54 Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. 55 Ei au alergat prin toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe paturi pe cei bolnavi acolo unde auzeau că se află Isus. 56 Şi oriunde mergea El, în sate, în cetăţi sau în cătune, îi aşezau pe cei bolnavi în pieţe şi-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui; şi toţi cei care se atingeau de ea erau vindecaţi.
Isus şi tradiţia bătrânilor
7 Fariseii şi câţiva dintre cărturarii care veniseră de la Ierusalim s-au adunat la El 2 şi i-au văzut pe câţiva dintre ucenicii Lui că mănâncă cu mâinile „necurate“, adică nespălate. – 3 Căci fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu-şi spală cu atenţie mâinile,[o] respectând astfel tradiţia bătrânilor[p]. 4 Iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu s-au scăldat. Şi mai sunt multe alte lucruri pe care le-au luat să le respecte, cum ar fi: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a vaselor de bronz (şi a paturilor)[q] –
5 Atunci fariseii şi cărturarii L-au întrebat pe Isus:
– De ce ucenicii Tăi nu respectă tradiţia bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile „necurate“?
6 El le-a răspuns:
– Ipocriţilor! Bine a profeţit Isaia despre voi, aşa cum este scris:
„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
7 Degeaba însă Mi se închină ei,
dând ca învăţături
nişte porunci de-ale oamenilor!“[r]
8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia oamenilor[s]!
9 Apoi le-a zis: „Şi aţi respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi[t] tradiţia voastră! 10 Căci Moise a zis: «Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta!»[u] şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.»[v] 11 Însă voi ziceţi: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: ‘Orice ai putea primi de la mine este korban’ – adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu[w] –, 12 pe acela nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!»[x] 13 Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care o răspândiţi! Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!“
Lucrurile care-l spurcă pe om
14 Isus a chemat din nou mulţimea şi a zis: „Ascultaţi-Mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să-l poată spurca, ci ceea ce iese din om, aceea îl spurcă!“ 16 (Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!)[y]
17 După ce a lăsat mulţimea şi a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat despre pildă. 18 El le-a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în om din afară nu-l poate spurca, 19 fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar apoi este aruncat afară, în latrină?“ A declarat astfel curate toate bucatele.
20 Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl spurcă pe om. 21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile[z], furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomia, răutatea, înşelăciunea, depravarea, ochiul rău[aa], blasfemia, mândria şi prostia! 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi ele îl spurcă pe om!“
Credinţa femeii siro-feniciene
24 Isus a plecat de acolo şi S-a dus în regiunile Tirului[ab]. Vrând să nu ştie nimeni că se află acolo, a intrat într-o casă, dar n-a putut rămâne neobservat, 25 căci imediat, o femeie care auzise despre El şi a cărei fetiţă avea un duh necurat, a venit la El şi I-a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică[ac], originară din Siro-Fenicia[ad]. Ea L-a rugat să scoată demonul din fetiţa ei, 27 dar Isus i-a zis:
– Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!
28 – Da, Doamne, I-a zis ea, dar şi căţeluşii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor!
29 Atunci El i-a zis:
– Pentru răspunsul acesta, du-te; demonul a ieşit din fetiţa ta!
30 Ea a plecat acasă şi a găsit copilul culcat pe pat, iar demonul ieşise.
Isus vindecă un surdo-mut
31 Isus S-a întors din regiunea Tirului şi S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapolis[ae]. 32 Au adus la El un surd, care totodată vorbea greu, şi L-au rugat să-Şi pună mâna peste El. 33 Isus l-a luat deoparte din mulţime, Şi-a pus degetele în urechile lui şi i-a atins limba cu saliva Lui. 34 Apoi a privit spre cer, a oftat şi i-a zis: „Efata!“, care înseamnă: „Deschide-te!“ 35 Şi (imediat)[af] i s-au deschis urechile, i s-a descleştat limba şi a început să vorbească desluşit. 36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar cu cât le poruncea să nu spună, cu atât ei vesteau aceasta mai mult. 37 Ei erau uimiţi peste măsură şi ziceau: „El pe toate le face bine; chiar şi pe surzi îi face să audă, iar pe muţi, să vorbească!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.