Beginning
24 Nu invidia pe oamenii răi
şi nu dori să fii cu ei,
2 căci inima lor plăsmuieşte violenţă,
iar buzele lor vorbesc despre cum să facă necaz.
3 Prin înţelepciune este construită o casă
şi prin pricepere este consolidată;
4 prin cunoştinţă sunt umplute odăile ei
cu tot felul de bogăţii preţioase şi plăcute.
5 Un om înţelept este puternic
şi cel priceput îşi măreşte puterea,
6 căci pentru a purta un război ai nevoie de călăuzire
şi pentru a avea biruinţă – de un mare număr de sfetnici.
7 Înţelepciunea este prea înaltă pentru un prost;
la poarta cetăţii el nu va avea nimic de spus.
8 Cine unelteşte să facă rău
va fi numit intrigant.
9 Planul prostiei este păcat
şi cel batjocoritor este o urâciune înaintea oamenilor.
10 Dacă te clatini în ziua necazului,
mică îţi este puterea.
11 Salvează-i pe cei duşi la moarte
şi nu te îndepărta de cei ce sunt aproape să fie măcelăriţi!
12 Dacă spui: „Ah! n-am ştiut lucrul acesta!“
crezi că nu vede Cel Ce cântăreşte inimile?
Nu va cunoaşte Cel Ce veghează asupra vieţii tale
şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?
13 Fiul meu, mănâncă miere căci este bună
şi mierea din fagure este dulce pentru gustul tău!
14 Să ştii, de asemenea, că înţelepciunea este dulce pentru sufletul tău;
dacă o găseşti, ai un viitor,
iar speranţa nu-ţi va fi frântă.
15 Răule, nu pândi locuinţa celui drept
şi nu plănui distrugerea sălaşului său,
16 căci cel drept de şapte ori cade şi se ridică iarăşi,
dar cei răi vor fi prăbuşiţi de nenorocire.
17 Nu te bucura când cade duşmanul tău
şi să nu ţi se înveselească inima când se împiedică,
18 ca nu cumva să vadă Domnul, să nu-i placă
şi să-Şi întoarcă mânia de la el!
19 Nu te tulbura din cauza oamenilor răi
şi nu fi invidios pe cei răi,
20 căci cel rău nu are nici un viitor,
iar candela celor răi se va stinge!
21 Fiul meu, teme-te de Domnul şi de rege
şi nu te însoţi cu rebelii,
22 căci distrugerea lor va veni pe neaşteptate
şi cine poate şti sfârşitul pe care-l vor aduce cei doi?
Alte proverbe ale înţelepţilor
23 Următoarele sunt, şi ele, spusele înţelepţilor.
Nu este bine să fii părtinitor la judecată.
24 Oricine spune celui vinovat: „Tu eşti nevinovat!“,
va fi blestemat de popoare şi detestat de neamuri.
25 Celor ce mustră vinovăţia le va merge bine
şi o mare binecuvântare va veni peste ei.
26 Un răspuns sincer
este ca un sărut pe buze.
27 Termină-ţi munca de afară,
pregăteşte-ţi terenul,
şi după aceea, construieşte-ţi casa!
28 Nu mărturisi fără motiv împotriva semenului tău
şi nu înşela cu buzele tale.
29 Nu spune: „Îi voi face cum mi-a făcut şi el mie,
îi voi răsplăti după faptele lui!“
30 Am trecut pe lângă ogorul unui leneş
şi pe lângă via unui om nechibzuit:
31 era plină de spini,
pământul era acoperit cu buruieni,
iar zidul de piatră era prăbuşit.
32 Am luat aminte la ce am observat
şi am tras învăţătură din ce am văzut:
33 să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin,
să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi …,
34 şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ,
iar lipsa – ca un om înarmat.[a]
Alte proverbe ale lui Solomon
25 Următoarele sunt tot nişte proverbe ale lui Solomon, copiate de oamenii lui Ezechia, regele lui Iuda.
2 Este slava lui Dumnezeu să tăinuiască lucrurile
şi este gloria regelui să le cerceteze.
3 Înălţimea cerurilor, adâncimea pământului
şi gândul regelui sunt de nepătruns.
4 Îndepărtează zgura din argint
şi va ieşi material pentru argintar!
5 Îndepărtează-l pe cel rău dinaintea regelui
şi tronul lui va fi întărit prin dreptate!
6 Nu te lăuda înaintea regelui
şi nu cere un loc printre oamenii mari,
7 căci este mai bine să ţi se spună: „Urcă aici!“,
decât să fii umilit sub privirea unui nobil.
Ceea ce ochii tăi au văzut
8 să nu aduci[b] în grabă la judecată!
Altfel, ce vei face la urmă,
când semenul tău te va face de ruşine?
9 Apără-ţi cauza împotriva semenului tău,
dar nu dezvălui secretul altuia,
10 ca nu cumva cel ce îl aude să te facă de ruşine
şi să ai o reputaţie proastă, care să nu se mai şteargă.
11 Un cuvânt spus la timpul potrivit
este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint.
12 Ca un cercel de aur şi ca un colier de aur curat
este mustrarea înţeleaptă pentru o ureche ascultătoare.
13 Ca răcoarea zăpezii în timpul secerişului
este un mesager credincios pentru cel ce-l trimite;
el înviorează sufletul stăpânilor lui.
14 Ca norii şi ca vântul fără ploaie
este omul care se laudă cu darurile pe care nu le-a dat.
15 Prin răbdare poate fi convins un conducător,
şi o vorbă blândă poate zdrobi oase.
16 Dacă găseşti miere, mănâncă doar cât îţi trebuie,
ca să nu te dezguşti de ea şi să o vomiţi.
17 Vizitează-l rar pe semenul tău,
ca să nu se plictisească de tine şi să te urască.
18 Ca un ciomag, ca o sabie şi ca o săgeată ascuţită
este omul care depune mărturie falsă împotriva semenului său.
19 Ca un dinte stricat şi ca un picior olog
este încrederea într-un om necredincios în ziua necazului.
20 Ca unul care se dezbracă într-o zi rece
şi ca oţetul turnat pe sodă[c]
este cel ce cântă cântări unei inimi în nenorocire.
21 Dacă duşmanul tău este flămând, dă-i de mâncare,
iar dacă-i este sete, dă-i să bea,
22 căci făcând aşa, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui,
iar Domnul îţi va răsplăti.
23 După cum vântul de la nord aduce ploaie,
tot astfel şi limba defăimătoare aduce priviri furioase.
24 Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş,
decât să împarţi casa cu o soţie cicălitoare!
25 Ca apa rece pentru sufletul obosit
este vestea bună venită dintr-o ţară îndepărtată.
26 Ca un izvor noroios şi ca o fântână tulbure
este omul drept care se pleacă înaintea celui rău.
27 Aşa cum nu este bine să mănânci prea multă miere,
tot astfel nu este demn nici să-ţi cauţi propria slavă.
28 Ca o cetate ale cărei ziduri sunt dărâmate,
aşa este omul lipsit de stăpânire de sine.
26 Aşa cum nu se potriveşte zăpada în timpul verii şi ploaia la seceriş,
tot astfel nu se potriveşte nici onoarea pentru un prost.
2 Aşa cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica,
tot astfel nu nimereşte nici blestemul neîntemeiat.
3 Biciul este pentru cal, căpăstrul pentru măgar,
şi nuiaua pentru spinarea proştilor.
4 Nu-i răspunde prostului după prostia lui,
ca nu cumva să fii tu însuţi ca el!
5 Răspunde-i prostului după prostia lui,
ca nu cumva să se considere înţelept!
6 Cel care trimite un mesaj printr-un prost
îşi taie singur picioarele şi bea violenţă.
7 Ca picioarele oloage, care atârnă neputincioase,
aşa este un proverb în gura unor proşti.
8 Ca legarea unei pietre în praştie
aşa este cinstirea unui prost.
9 Ca un tufiş de spini în mâna unui om beat
aşa este un proverb în gura unui prost.
10 Ca un arcaş care răneşte pe oricine,[d]
aşa este cel ce angajează un prost sau un trecător oarecare.
11 Ca un câine care se întoarce la voma lui,
aşa îşi repetă şi prostul prostiile.
12 Ai văzut vreun om care se consideră înţelept?
Este mai multă speranţă pentru un prost decât pentru el.
13 Leneşul spune: „Este un leu pe drum!
Un leu fioros hoinăreşte pe străzi!“
14 Aşa cum se întoarce uşa pe balamalele ei,
tot astfel se întoarce şi leneşul în patul lui.
15 Leneşul îşi vâră mâna în blid
dar este prea obosit să o ducă înapoi la gură.
16 Leneşul se consideră mai înţelept
decât şapte oameni care răspund cu înţelepciune.
17 Ca un om care prinde un câine de urechi,
aşa este trecătorul care se bagă într-o ceartă ce nu-l priveşte.
18 Ca un nebun care aruncă
săgeţi aprinse şi ucigătoare,
19 aşa este omul care înşală pe semenul său
şi spune: „Doar am glumit!“
20 Când nu mai sunt lemne, focul se stinge
şi când nu mai este nici un bârfitor, cearta încetează.
21 După cum cărbunele face jar şi lemnul foc,
tot astfel şi omul certăreţ stârneşte conflicte.
22 Cuvintele bârfitorului sunt ca nişte prăjituri;
ele alunecă până în adâncul stomacului.
23 Ca poleiala de argint peste un vas de lut
aşa sunt buzele prefăcute şi o inimă rea.
24 Cel ce urăşte se preface cu buzele lui,
şi în inima lui pregăteşte înşelăciunea.
25 Deşi vorbirea lui este încântătoare, nu-l crede,
căci şapte ticăloşii sunt în inima lui!
26 Ura lui poate fi ascunsă prin făţărnicie,
dar răutatea lui va fi descoperită în adunare.
27 Cine sapă o groapă va cădea în ea,
iar piatra se întoarce chiar peste cel ce o rostogoleşte.
28 Limba mincinoasă urăşte pe cei răniţi de ea
şi gura linguşitoare aduce ruina.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.