Previous Prev Day Next DayNext

Beginning

Read the Bible from start to finish, from Genesis to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 21-25

Psalmul 21

Pentru dirijor. Un psalm al lui David.

Doamne, regele se bucură de tăria pe care o dai Tu.
    Şi cât de mult se veseleşte de izbăvirea Ta!
Tu ai împlinit dorinţa inimii lui
    şi n-ai respins cererea buzelor lui!Sela
Căci l-ai întâmpinat cu binecuvântări plăcute,
    i-ai pus pe cap coroană de aur curat.
Ţi-a cerut viaţă şi i-ai dat-o;
    i-ai dat multe zile pentru veci de veci.
Mare este slava lui datorită izbăvirii Tale!
    Splendoare şi măreţie ai pus peste el!
Tu i-ai dat binecuvântări veşnice
    şi l-ai umplut cu bucuria prezenţei Tale.
Căci regele se încrede în Domnul,
    iar prin îndurarea Celui Preaînalt, el nu se va clătina.

Mâna Ta îi va ajunge pe toţi duşmanii Tăi,
    dreapta Ta îi va ajunge pe cei ce Te urăsc.
În ziua arătării Tale
    îi vei face ca un cuptor aprins.
În mânia Lui, Domnul îi va înghiţi
    şi-i va mistui focul!
10 Le vei nimici odraslele de pe pământ
    şi urmaşii dintre fiii oamenilor,
11 căci Ţi s-au împotrivit cu răutate!
    Au urzit intrigi, dar nu vor reuşi!
12 Îi vei pune să dea bir cu fugiţii
    când Îţi vei încorda arcul împotriva lor.

13 Ridică-Te, Doamne, în tăria Ta,
    ca noi să cântăm şi să lăudăm puterea Ta!

Psalmul 22

Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Ciuta zorilor“. Un psalm al lui David.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
    Eşti atât de departe de izbăvirea mea
        şi de cuvintele strigătului meu!
Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi,
    strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.

Dar Tu eşti sfânt,
    eşti întronat în mijlocul laudelor lui Israel.[a]
În Tine au nădăjduit strămoşii noştri;
    ei au nădăjduit, iar Tu i-ai izbăvit;
au strigat către Tine şi au fost scăpaţi;
    au nădăjduit în Tine şi nu au fost daţi de ruşine.

Dar eu sunt vierme, nu om;
    am ajuns de râsul oamenilor şi dispreţuit de popor.
Cei ce mă văd îşi bat joc de mine,
    rânjesc şi clatină din cap.
„S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
    Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“

Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele
    şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei.
10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece;
    încă din pântecele maicii mele,
Tu eşti Dumnezeul meu.
11 Nu Te îndepărta de mine,
    căci necazul este aproape
        şi nu am nici un ajutor!

12 Mă încercuiesc mulţi tauri,
    nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea
    ca leul care sfâşie şi răcneşte.
14 Sunt turnat ca apa
    şi toate oasele mi se despart.
Ca ceara
    mi se topeşte inima înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul,
    iar limba mi se lipeşte de cerul gurii:
        m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Mă încercuiesc nişte câini,
    o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte;
        mi-au străpuns[b] mâinile şi picioarele.
17 Toate oasele aş putea să mi le număr.
    Ei se uită, mă privesc;
18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei
    şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.

19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!
    Tăria mea, grăbeşte de-mi ajută!
20 Scapă-mi sufletul de sabie,
    şi viaţa din ghearele câinilor!
21 Izbăveşte-mă din gura leului!
    Eliberează-mă din coarnele bivolului sălbatic!

22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei;
    te voi lăuda în mijlocul adunării!
23 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L!
    Voi, toţi urmaşii lui Iacov, slăviţi-L!
        Temeţi-vă de El, voi, toţi urmaşii lui Israel!
24 Căci El nu dispreţuieşte,
    nici nu nesocoteşte necazul sărmanului;
nu-Şi ascunde faţa de acesta,
    ci-l ascultă când strigă către El după ajutor.

25 Tu eşti pricina laudelor mele în adunarea cea mare!
    Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine[c]!
26 Cei săraci vor mânca şi se vor sătura;
    cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
        Veşnic să vă trăiască sufletul!
27 Toate marginile pământului
    îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile neamurilor
    se vor închina înaintea Lui,
28 căci a Domnului este domnia
    şi El stăpâneşte peste neamuri!

29 Toţi cei prosperi de pe pământ vor mânca şi I se vor închina;[d]
    înaintea Lui vor îngenunchea toţi cei ce se coboară în ţărână,
        cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 Urmaşii[e] Îi vor sluji[f]
    şi se va povesti istorisi generaţiei următoare despre Stăpânul.
31 Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui,
    iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui.

Psalmul 23

Un psalm al lui David

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
    El mă culcă în păşuni verzi
şi mă conduce la ape odihnitoare.
    Îmi înviorează sufletul
şi mă călăuzeşte pe cărări drepte,
    datorită Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu
    prin valea umbrei morţii[g],
        nu mă tem de rău,
căci Tu eşti cu mine,
    nuiaua şi toiagul Tău
        mă mângâie.

Tu-mi întinzi masa
    în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
    şi cupa mea este atât de plină.
Într-adevăr, bunătatea şi credincioşia mă vor însoţi
    în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în Casa Domnului
    cât vor dăinui zilele[h]!

Psalmul 24

Al lui David. Un psalm.

Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
    lumea şi locuitorii ei,
căci El l-a întemeiat pe mări
    şi l-a întărit pe râuri.

Cine se va sui pe muntele Domnului?
    Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?
Cel cu mâinile nevinovate şi cu inima curată,
    care nu-şi dedă[i] sufletul la minciună
        şi nu jură ca să înşele.[j]
El va primi binecuvântare de la Domnul
    şi dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
Aceasta este generaţia celor ce-L caută,
    a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeu al lui Iacov[k]!Sela
Porţi, ridicaţi-vă capetele!
    Staţi ridicate, intrări veşnice!
        Să intre Împăratul slavei!
Cine este Acest Împărat al slavei?
    Domnul cel tare şi viteaz,
        Domnul cel viteaz în luptă!
Porţi, ridicaţi-vă capetele!
    Staţi ridicate, intrări veşnice!
        Să intre Împăratul slavei!
10 Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei?
    Domnul Oştirilor[l]!
        El este Împăratul slavei!Sela

Psalmul 25[m]

Al lui David

Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
    Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
    Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
    ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.

Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
    învaţă-mă cărările Tale!
Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
    căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
        În Tine nădăjduiesc toată ziua.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
    căci acestea sunt veşnice!
Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
    ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
        pentru bunătatea Ta, Doamne!

Domnul este bun şi drept;
    de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
    şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
    pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău,
    iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul?
    Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire,
    iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul[n] Domnului este pentru cei ce se tem de El,
    iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea,
    căci El îmi scoate picioarele din laţ.

16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
    căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit;
    izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu
    şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc,
    şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă,
    nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească,
    căci nădăjduiesc în Tine!

22 Dumnezeule, răscumpără pe Israel
    din toate necazurile lui!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.