Beginning

9 Al cincilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea^[a] care a căzut din cer pe pământ; i-a fost dată cheia pasajului^[b] spre Adânc^[c]. ² A deschis pasajul spre Adânc, şi din pasaj a ieşit fum, ca fumul dintr-un cuptor mare. Soarele şi văzduhul s-au întunecat din cauza fumului din pasaj. ³ Din fum au ieşit pe pământ lăcuste, cărora le-a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. ⁴ Li s-a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi şi nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunţile lor sigiliul lui Dumnezeu. ⁵ Nu li s-a dat voie să-i omoare, ci doar să-i chinuiască timp de cinci luni^[d]. Chinul pe care-l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înţeapă un om. ⁶ În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi. Vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.

⁷ Înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război, iar pe capete aveau ceva ca nişte coroane care păreau de aur. Feţele lor erau ca nişte feţe de oameni; ⁸ aveau părul ca părul de femeie şi dinţii ca de leu, ⁹ aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor care trase de cai care aleargă în război. ¹⁰ Aveau cozi, ca scorpionii, şi ace, şi în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. ¹¹ Îl aveau ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abadon“, iar în greacă are numele de „Apolion“^[e].

¹² Primul „vai“ s-a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.

¹³ Al şaselea înger a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas venind dintre (cele patru)^[f] coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, ¹⁴ spunându-i celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Eliberează-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la Râul cel Mare, adică Eufrat^[g]!“ ¹⁵ Cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru ora, ziua, luna şi anul acela, au fost eliberaţi ca să omoare a treia parte din oameni. ¹⁶ Numărul călăreţilor cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii^[h]; am auzit numărul lor. ¹⁷ Iată cum am văzut în viziune caii şi pe cei care-i călăreau: aveau platoşe de un roşu aprins, albastru vineţiu şi galben ca pucioasa. Capetele cailor erau ca şi capetele de lei, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. ¹⁸ A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, şi anume prin focul, fumul şi pucioasa care ieşeau din gurile cailor. ¹⁹ Puterea cailor era în gurile şi în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea şerpilor, având capete cu care făceau rău.

²⁰ Oamenii care au mai rămas, şi anume cei care nu au fost omorâţi de aceste urgii, nu s-au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor şi idolilor de aur, argint, bronz, piatră şi lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. ²¹ Şi nu s-au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor şi nici de furturile lor.

Îngerul cu sulul cel mic

10 Am văzut un alt înger puternic care cobora din cer învăluit într-un nor şi având deasupra capului un curcubeu. Faţa lui era ca soarele, picioarele îi erau ca nişte stâlpi de foc, ² şi în mână avea un sul mic, care era deschis. Şi-a pus piciorul drept pe mare, piciorul stâng pe uscat ³ şi a strigat cu glas puternic, aşa cum rage un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete şi-au făcut auzite glasurile lor, ⁴ iar când cele şapte tunete au vorbit, eram gata să scriu, însă din cer am auzit un glas zicând: „Pecetluieşte ceea ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie!“ ⁵ Îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe uscat şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer ⁶ şi a jurat pe Cel Ce trăieşte în vecii vecilor, Care a creat cerul şi ceea ce este în el, pământul şi ceea ce este pe el şi marea şi ceea ce este în ea, că nu va mai fi nici o amânare, ⁷ ci în zilele când al şaptelea înger va suna din trâmbiţă, se va împlini taina^[i] lui Dumnezeu, aşa cum le-a vestit El robilor Săi, profeţii.

⁸ Glasul pe care l-am auzit din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te şi ia sulul deschis din mâna îngerului care stă pe mare şi pe uscat!“ ⁹ M-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea acel sul mic. El mi-a zis: „Ia-l şi mănâncă-l! Îţi va amărî stomacul, dar în gură îţi va fi dulce ca mierea.“ ¹⁰ Am luat sulul din mâna îngerului şi l-am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când l-am mâncat, stomacul mi s-a făcut amar. ¹¹ Atunci el mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou despre multe popoare, neamuri, limbi şi regi!“

Cei doi martori

11 Mi-a fost dată o trestie asemenea unui băţ şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină acolo! ² Curtea exterioară a Templului s-o laşi la o parte şi să n-o măsori, pentru că ea a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare Cetatea Sfântă timp de patruzeci şi două de luni^[j]. ³ Le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profeţească o mie două sute şaizeci de zile^[k], îmbrăcaţi în sac.“ ⁴ Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. ⁵ Dacă cineva vrea să le facă rău, din gurile lor iese foc care-i mistuie pe duşmanii lor. Deci, dacă vrea cineva să le facă rău trebuie să fie omorât în acest fel. ⁶ Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeţiei lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, cât de des doresc ei. ⁷ Când îşi vor fi terminat de depus mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge şi-i va omorî. ⁸ Cadavrele lor vor zăcea pe strada marii cetăţi, care, în mod figurat^[l], este numită „Sodoma“ şi „Egipt“^[m], unde a fost răstignit şi Domnul lor. ⁹ Oameni din orice popor, seminţie, limbă şi neam se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile şi jumătate şi nu vor da voie ca acestea să fie puse în mormânt. ¹⁰ Locuitorii pământului se vor bucura de ei, vor sărbători şi îşi vor trimite daruri unii altora, căci aceşti doi profeţi îi chinuiseră pe locuitorii pământului. ¹¹ Dar după trei zile şi jumătate, o suflare de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi ei s-au ridicat în picioare; şi o mare frică i-a cuprins pe cei ce i-au văzut. ¹² Apoi ei au auzit un glas puternic din cer, care le-a spus: „Suiţi-vă aici!“ Şi ei s-au suit în cer, într-un nor, în timp ce duşmanii lor se uitau la ei. ¹³ Chiar în ceasul acela a avut loc un mare cutremur şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au murit în acel cutremur, iar cei care au rămas s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului cerului.

¹⁴ Al doilea „vai“ s-a dus. Iată că al treilea „vai“ vine repede.

A şaptea trâmbiţă

¹⁵ Al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau:

¹⁶ Cei douăzeci şi patru de bătrâni care şedeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu au căzut cu feţele la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, ¹⁷ zicând:

¹⁹ Apoi a fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer şi în interiorul Templului a fost văzut Chivotul Legământului. Şi au fost fulgere, sunete^[p], tunete, cutremur şi grindină mare.

Femeia şi balaurul

12 În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele, ² era însărcinată şi striga în durerile şi suferinţa naşterii. ³ În cer s-a văzut un alt semn: iată că un balaur^[q] mare, roşu, cu şapte capete şi zece coarne, având pe capete şapte diademe, ⁴ a târât cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când copilul se va naşte, să-l mănânce. ⁵ Ea a născut un fiu, un băiat, care are să conducă toate neamurile cu un sceptru de fier. Copilul ei a fost răpit la Dumnezeu, la tronul Său. ⁶ Iar femeia a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de o mie două sute şaizeci de zile^[r].

⁷ În cer a avut loc un război. Mihail şi îngerii lui s-au războit cu balaurul. Balaurul şi îngerii lui s-au războit şi ei, ⁸ dar nu au putut învinge şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. ⁹ Marele balaur a fost aruncat, şi anume şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. ¹⁰ Apoi am auzit în cer un glas puternic spunând:

¹³ Când balaurul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse băiatul. ¹⁴ Femeii i s-au dat două aripi mari de vultur, ca să zboare în deşert, în locul pregătit pentru ea, unde să fie hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi^[u], departe de faţa şarpelui. ¹⁵ Şarpele a aruncat din gura lui apă, ca un râu, după femeie, pentru ca s-o ducă râul, ¹⁶ dar pământul a venit în ajutorul femeii; şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. ¹⁷ Atunci balaurul s-a mâniat pe femeie şi s-a dus să poarte război cu rămăşiţa seminţei^[v] ei, cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus. ¹⁸ Apoi a stat^[w] pe ţărmul mării.