Beginning
Domnia lui Abia în Iuda
15 În al optsprezecelea an de domnie a regelui Ieroboam, fiul lui Nebat, peste Iuda a început să domnească Abia. 2 El a domnit la Ierusalim timp de trei ani. Mama lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom[a]. 3 El a trăit în toate păcatele pe care tatăl său le săvârşise înaintea lui şi inima lui nu I-a fost devotată în întregime Domnului, Dumnezeul său, cum fusese inima strămoşului său David. 4 Totuşi Domnul, Dumnezeul său, i-a dat o lumină în Ierusalim de dragul lui David, ridicându-l la tron pe fiul său după el şi consolidând Ierusalimul, 5 căci David a făcut ce este drept înaintea Domnului şi toată viaţa lui nu s-a abătut de la nici una dintre poruncile pe care El i le dăduse, în afară de evenimentul cu hititul Urie. 6 Cât timp a trăit Roboam[b], Ieroboam a fost în război cu el.
7 Celelalte fapte ale lui Abia şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Între Abia şi Ieroboam a fost război. 8 Abia s-a culcat alături de părinţii săi şi l-au înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Asa.
Domnia lui Asa în Iuda
9 În al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a început să domnească peste Iuda. 10 El a domnit la Ierusalim timp de patruzeci şi unu de ani. Bunica lui se numea Maaca şi era fiica lui Absalom. 11 Asa a făcut ce este drept înaintea Domnului, ca strămoşul său David. 12 I-a nimicit din ţară pe bărbaţii care se prostituau[c] şi a îndepărtat toţi idolii pe care părinţii lui îi făcuseră. 13 De asemenea, chiar şi pe bunica[d] sa, Maaca, nu a mai lăsat-o să fie regină, pentru că făcuse un idol hidos al Aşerei[e]. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars lângă uedul[f] Chidron. 14 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate, deşi inima lui Asa I-a fost devotată în întregime Domnului în tot timpul vieţii lui. 15 El a adus în Casa Domnului lucrurile pe care el şi tatăl său le închinaseră Domnului: argintul, aurul şi vasele.[g]
16 Între Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor. 17 Başa, regele lui Israel, a înaintat împotriva lui Iuda. El a început să fortifice Rama, ca să nu dea voie nimănui să iasă sau să intre în teritoriul lui Asa, regele lui Iuda. 18 Asa a luat tot argintul şi aurul care rămăsese în vistieriile Casei Domnului şi în vistieriile palatului regelui şi l-a dat slujitorilor săi. Apoi, regele Asa i-a trimis pe aceştia la Ben-Hadad, fiul lui Tab-Rimon, fiul lui Hezion, regele Aramului, care locuia în Damasc, zicându-i astfel: 19 „Să fie un legământ între mine şi tine, aşa cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar de argint şi de aur! Du-te deci şi rupe legământul tău cu Başa, regele lui Israel, ca el să se retragă dinaintea mea.“ 20 Ben-Hadad a ascultat de regele Asa şi i-a trimis pe conducătorii oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel. Ei au cucerit cetăţile Iyon, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chineretul, precum şi toată ţara lui Neftali. 21 Când Başa a auzit acest lucru, a încetat să mai fortifice Rama şi s-a retras la Tirţa. 22 Atunci regele Asa i-a chemat pe toţi cei din Iuda – nici unul n-a fost scutit – ca să ia pietrele şi lemnele folosite de Başa la fortificarea Ramei. Regele Asa le-a folosit la fortificarea Ghevei din Beniamin şi a Miţpei.
23 Celelalte fapte ale lui Asa, toată puterea lui, tot ce a făcut el şi cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? La bătrâneţe el a avut o boală de picioare. 24 Asa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David. Apoi în locul lui a domnit fiul său Iehoşafat.
Domnia lui Nadab peste Israel şi complotul lui Başa
25 Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doi ani peste Israel. 26 El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a trăit ca tatăl său; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască. 27 Başa, fiul lui Ahia, din seminţia lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi l-a ucis la Ghibeton, care aparţine filistenilor, în timp ce Nadab şi tot Israelul asediau Ghibetonul. 28 Başa l-a ucis în al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit el în locul lui. 29 Când a devenit rege, Başa a omorât toată familia lui Ieroboam; n-a lăsat pe nimeni în viaţă dintre cei ai lui Ieroboam, ci i-a omorât pe toţi, potrivit cuvântului profeţit de Domnul prin robul Său Ahia din Şilo, 30 din cauza păcatelor pe care Ieroboam le făcuse şi prin care îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 31 Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 32 Între Asa şi Başa, regele lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
Domnia lui Başa peste Israel
33 În al treilea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Başa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste tot Israelul, la Tirţa, şi a domnit timp de douăzeci şi patru de ani. 34 El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat în căile lui Ieroboam, comițând păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască.
16 Atunci Cuvântul Domnului a vorbit împotriva lui Başa prin Iehu, fiul lui Hanani: 2 „Te-am ridicat din pulbere şi te-am numit conducător peste poporul Meu, Israel, dar tu ai umblat în căile lui Ieroboam şi l-ai făcut pe poporul Meu, Israel, să păcătuiască mâniindu-Mă prin păcatele lor. 3 De aceea îl voi nimici pe Başa împreună cu familia lui şi voi face familiei lui cum am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat. 4 Câinii îi vor mânca pe cei din familia lui Başa care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor mânca pe cei care vor muri pe câmp.“
5 Celelalte fapte ale lui Başa, ce a făcut el şi puterea lui nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 6 Başa s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat la Tirţa, iar fiul său Ela a domnit în locul lui. 7 Cuvântul Domnului vorbise împotriva lui Başa şi împotriva familiei lui prin profetul Iehu, fiul lui Hanani, atât din cauza tuturor relelor pe care acesta le făcuse înaintea Domnului, mâniindu-L prin faptele lui şi devenind asemenea familiei lui Ieroboam, cât şi din cauză că el nimicise familia lui Ieroboam.
Domnia lui Ela peste Israel şi complotul lui Zimri
8 În al douăzeci şi şaselea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Ela, fiul lui Başa, a început să domnească peste Israel. El a domnit la Tirţa timp de doi ani. 9 Slujitorul său Zimri, conducător peste jumătate dintre carele sale, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, îmbătându-se în casa lui Arţa, cel care răspundea de palatul din Tirţa. 10 Zimri a intrat şi l-a ucis în al douăzeci şi şaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda. Apoi a început să domnească în locul lui.
11 De îndată ce a devenit rege şi s-a aşezat pe tronul său, el a ucis toată familia lui Başa; n-a lăsat în viaţă nici un bărbat, nici dintre rudele sale, nici dintre prietenii săi. 12 Astfel, Zimri a nimicit toată familia lui Başa, potrivit cuvântului rostit de Domnul împotriva lui Başa prin profetul Iehu, 13 din cauza tuturor păcatelor pe care le-au săvârşit Başa şi fiul său Ela şi prin care l-au făcut şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor de nimic.
14 Celelalte fapte ale lui Ela şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
Domnia lui Zimri peste Israel şi complotul lui Omri
15 În al douăzeci şi şaptelea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, Zimri a domnit la Tirţa vreme de şapte zile, în timp ce poporul asedia Ghibetonul care aparţinea filistenilor. 16 Poporul care era în tabără a aflat că Zimri a uneltit împotriva regelui şi că l-a ucis. Şi în ziua aceea, chiar acolo în tabără, toţi israeliţii l-au numit rege peste Israel pe Omri, conducătorul oştirii. 17 Apoi Omri împreună cu toţi israeliţii care erau cu el s-au retras de la Ghibeton şi au asediat Tirţa. 18 Când Zimri a văzut că cetatea a fost capturată, a intrat în fortăreaţa palatului regelui şi a dat foc palatului peste el. Astfel, el a murit 19 din cauza păcatelor pe care le-a săvârşit, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând în căile lui Ieroboam şi trăind în păcatele pe care acesta le săvârşise şi prin care îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască.
20 Celelalte fapte ale lui Zimri şi uneltirea pe care a făcut-o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
21 Atunci, poporul Israel s-a împărţit în două: jumătate din popor dorea să-l facă rege pe Tibni, fiul lui Ghinat, iar cealaltă jumătate, pe Omri. 22 Poporul care era de partea lui Omri a triumfat asupra poporului care-l urma pe Tibni, fiul lui Ghinat. Astfel, Tibni a murit, iar Omri a devenit rege.
Domnia lui Omri peste Israel
23 Omri a început să domnească peste Israel în al treizeci şi unulea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doisprezece ani, dintre care şase în Tirţa. 24 El a cumpărat de la Şemer dealul Samariei cu doi talanţi de argint[h]; apoi a zidit o cetate pe deal şi i-a pus numele Samaria, după numele lui Şemer, fostul proprietar al dealului.
25 Însă Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului; a făcut mai mult rău decât toţi cei care fuseseră înainte de el. 26 El a trăit întru totul ca Ieroboam, fiul lui Nebat; a trăit în păcatele prin care acesta îl făcuse şi pe Israel să păcătuiască mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin idolii lor de nimic.
27 Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el şi puterea pe care el şi-a arătat-o, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 28 Omri s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în Samaria, iar fiul său Ahab a început să domnească în locul lui.
Consolidarea dinastiei lui Omri: regele Ahab
29 Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi optulea an al domniei lui Asa, regele lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit timp de douăzeci şi doi de ani peste Israel, în Samaria. 30 Ahab, fiul lui Omri, a făcut mai mult rău înaintea Domnului decât toţi cei care au fost înainte de el. 31 Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru să trăiască în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, el şi-a mai luat-o de soţie şi pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele sidonienilor, i-a slujit lui Baal[i] şi i s-a închinat. 32 El a aşezat un altar pentru Baal în templul lui Baal, pe care-l zidise în Samaria 33 şi a făcut un stâlp al Aşerei[j]. Ahab a făcut mai mult rău decât toţi regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. 34 În timpul domniei lui, Hiel din Betel a rezidit Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul întâiului său născut, Abiram, şi i-a aşezat porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr dintre fiii săi, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.
Profetul Ilie anunţă seceta
17 Ilie[k] tişbitul, din Tişba Ghiladului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.“
2 Apoi, Domnul i-a vorbit lui Ilie astfel: 3 „Pleacă de aici, du-te spre răsărit şi ascunde-te lângă uedul[l] Cherit, care se află la răsărit de Iordan! 4 Vei bea apă din ued. Le-am poruncit corbilor să-ţi aducă de mâncare acolo“. 5 El a făcut potrivit Cuvântului Domnului: s-a dus şi s-a aşezat lângă uedul Cherit, care se află la răsărit de Iordan. 6 Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi seara, iar apă bea din ued. 7 După o vreme însă uedul a secat, pentru că nu mai plouase în ţară.
Ilie şi văduva din Sarepta
8 Atunci Cuvântul Domnului a venit la el şi i-a vorbit astfel: 9 „Scoală-te, du-te la Sarepta care aparţine de Sidon şi locuieşte acolo! I-am poruncit unei văduve de acolo să-ţi dea de mâncare.“ 10 El s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, a văzut o văduvă care strângea lemne. El a strigat-o şi i-a zis:
– Te rog, adu-mi puţină apă într-un vas ca să beau!
11 Ea a plecat să-i aducă apă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis:
– Te rog, adu-mi şi o bucată de pâine!
12 – Viu este Domnul, Dumnezeul tău, i-a răspuns ea, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior. Dar iată, strâng acum două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce acasă şi voi pregăti cu acestea pâine pentru mine şi pentru fiul meu ca să mâncăm; după aceea vom muri.
13 – Nu te teme, i-a zis Ilie; du-te şi fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o bucată mică de pâine pentru mine şi adu-mi-o; după aceea vei face şi pentru tine şi pentru fiul tău, 14 căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din vas nu se va consuma, iar uleiul din urcior nu se va termina până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ.“
15 Ea s-a dus şi a făcut aşa cum i-a cerut Ilie. Şi astfel ea, Ilie şi familia ei au avut de mâncare în fiecare zi. 16 Făina din vas nu s-a consumat şi uleiul din urcior nu s-a terminat, potrivit Cuvântului Domnului rostit prin Ilie.
17 După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el. 18 Atunci ea i-a zis lui Ilie:
– Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi aminteşti păcatul meu şi să aduci moartea fiului meu?
19 – Dă-mi-l încoace pe fiul tău, i-a zis el.
L-a luat din braţele ei, l-a dus în odaia de sus unde locuia el şi l-a aşezat pe patul său. 20 Apoi a strigat către Domnul, spunând: „Doamne, Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“ 21 El s-a întins de trei ori peste copil şi a strigat către Domnul, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Te rog fă ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!“ 22 Domnul l-a ascultat pe Ilie; sufletul copilului s-a întors în el şi el a revenit la viaţă. 23 Ilie l-a luat pe copil, l-a coborât în casă din odaia de sus, i l-a dat mamei sale şi i-a zis:
– Iată, fiul tău trăieşte!
24 Femeia i-a zis lui Ilie:
– Acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul Domnului pe care-l rosteşti este adevăr!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.