Beginning
Cântecul de laudă al lui David
22 David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. 2 El a zis:
„Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul[a] mântuirii mele,
întăritura mea, scăparea mea şi mântuitorul meu!
Tu mă scapi de asuprire!
4 Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
şi sunt izbăvit de duşmanii mei.
5 Mă înfăşuraseră valurile morţii,
mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii!
6 Legăturile Locuinţei Morţilor[b] mă împresuraseră,
mă prinseseră laţurile morţii.
7 Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
L-am chemat pe Dumnezeul meu.
El mi-a ascultat glasul din Templul Său
şi strigătul meu a ajuns până la urechile Sale.
8 Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
temeliile cerurilor[c] s-au zgâlţâit,
s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
9 Fum se ridica din nările Lui
şi foc mistuitor din gura Lui,
cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
10 A aplecat cerurile şi a coborât;
nori negri erau sub picioarele Lui.
11 Călărea pe un heruvim şi zbura;
plutea[d] pe aripile vântului.
12 Întunericul Şi-l aşternuse drept acoperământ, iar împrejurul Lui
erau grămezi de ape[e] şi nori deşi.
13 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa ieşeau cărbuni aprinşi.
14 Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul.
15 A aruncat săgeţi, risipindu-i pe duşmani,
a trimis fulgerul şi i-a pus pe fugă.
16 La mustrarea Domnului,
la suflarea nărilor Lui,
s-au văzut albiile apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii.
17 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari,
18 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
19 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
dar Domnul mi-a fost sprijin.
20 El m-a scos la loc larg,
m-a izbăvit pentru că El îşi găseşte plăcerea în mine.
21 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
22 căci am păzit căile Domnului
şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu;
23 toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
şi nu m-am depărtat de hotărârile Lui;
24 am fost fără pată înaintea Lui
şi m-am păzit de nelegiuire.
25 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mea[f] înaintea ochilor Săi.
26 Cu cel credincios, Tu Te arăţi credincios[g],
cu cel drept, Tu Te arăţi drept;
27 cu cel curat, Tu Te arăţi curat,
dar cu cel înşelător, Tu Te arăţi împotrivitor.
28 Tu mântuieşti poporul smerit,
dar cu privirea Ta îl smereşti pe cel trufaş.
29 Tu eşti candela mea, Doamne!
Domnul îmi luminează întunericul.
30 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor,
cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.
31 Cât despre Dumnezeu, Calea Lui este desăvârşită,
Cuvântul Domnului este încercat;
El este un scut pentru toţi cei ce se încred în El.
32 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
33 Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare[h]
şi El mi-a făcut desăvârşită calea.
34 El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor
şi m-a aşezat pe înălţimi.
35 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
şi ajutorul Tău[i] mă face mare.
37 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
ca să nu-mi alunece picioarele.
38 Îmi urmăresc duşmanii şi-i nimicesc,
nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
39 Îi distrug şi îi zdrobesc de nu se mai ridică;
ei cad sub picioarele mele.
40 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
41 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
şi pe cei ce mă urăsc îi nimicesc.
42 Ei se uită în jur, dar nimeni nu-i izbăveşte,
strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
43 Îi pisez ca praful pământului,
ca noroiul de pe uliţe îi zdrobesc, îi strivesc.
44 Tu mă scapi de învinuirile poporului meu,
mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
45 Fiii străinului mă linguşesc;
de îndată ce mă aud, mă ascultă.
46 Fiii străinului îngălbenesc
şi ies tremurând din fortăreţele lor[j].
47 Domnul este viu!
Binecuvântată să fie Stânca mea!
Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele!
48 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
Cel Care îmi supune popoare,
49 Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei;
Tu mă scapi de omul asupritor.
50 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
şi voi cânta laudă Numelui Tău!
51 El dă mari izbăviri regelui Său
şi dă îndurare[k] unsului Său,
lui David şi seminţei[l] lui în veac.“
Ultimele cuvinte ale lui David
23 Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David:
Rostirea lui David, fiul lui Işai,
rostirea omului înălţat de Dumnezeu,
unsul Dumnezeului lui Iacov
şi cântăreţul plăcut al lui Israel:
2 „Duhul Domnului vorbeşte prin mine
şi Cuvântul Lui este pe limba mea.
3 Dumnezeul lui Israel a vorbit,
Stânca lui Israel mi-a zis:
«Cel care-i cârmuieşte pe oameni cu dreptate,
stăpânind cu frică de Dumnezeu,
4 este ca lumina dimineţii,
atunci când răsare soarele într-o dimineaţă senină;
el seamănă cu razele soarelui după ploaie,
care fac să crească iarba din pământ».
5 Nu este aşa Casa mea faţă de Dumnezeu?
Căci El a încheiat cu mine un legământ veşnic,
bine întocmit în toate privinţele şi bine păzit.
Nu va face El să răsară din acesta
tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?
6 Nelegiuiţii însă sunt toţi ca nişte spini buni de aruncat,
pe care nu poţi să-i iei cu mâna.
7 Oricine îi atinge foloseşte o unealtă de fier
sau mânerul unei suliţe
şi-i arde pe loc.
Vitejii lui David
8 Acestea sunt numele vitejilor lui David: Ioşeb-Başebet[m], un tahchemonit[n], era căpetenia celor trei. El şi-a ridicat suliţa împotriva a opt sute de duşmani[o] pe care i-a ucis într-o singură împrejurare. 9 Următorul era Elazar, fiul lui Dodo, urmaşul lui Ahohi. Şi el a fost unul dintre cei trei viteji care, împreună cu David, au ţinut piept filistenilor adunaţi la Pas-Damim[p] pentru război. Atunci israeliţii băteau în retragere, 10 însă el a rămas pe loc şi a ucis la filisteni până când i-a obosit mâna şi i-a rămas înţepenită pe sabie. Domnul a dat o mare biruinţă în ziua aceea. Oştirea s-a întors la Elazar numai ca să ia prada. 11 Un alt viteaz a fost Şama, fiul hararitului Aghe. Odată, filistenii se strânseseră la Lehi, unde se afla un ogor plin cu linte. Oştirea fugise dinaintea filistenilor, 12 însă Şama a stat în mijlocul ogorului şi l-a apărat ucigându-i pe filisteni. Domnul a dat o mare biruinţă. 13 Altădată, pe timpul secerişului, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la David, la peştera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni îşi aşezase tabăra în valea Refaim. 14 David se afla atunci în fortăreaţă[q], iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem. 15 Lui David i s-a făcut sete şi a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“ 16 Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului şi au adus-o cu bine la David. El însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, 17 spunând: „Departe de mine, Doamne, să fac aşa ceva! Să beau eu sângele bărbaţilor care şi-au pus viaţa în primejdie?“ Şi n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji. 18 Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei[r]. El şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute de duşmani şi i-a omorât. Şi astfel el şi-a câştigat un renume alături de cei trei. 19 Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei. 20 Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabţeel care a făcut mari isprăvi. El a ucis doi dintre cei mai viteji moabiţi[s], iar într-o zi în care ninsese a coborât într-o fântână[t], unde a omorât un leu. 21 A mai omorât, de asemenea, şi un egiptean uriaş. Egipteanul era înarmat cu o suliţă, în timp ce Benaia s-a dus înspre el doar cu un toiag. El a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu propria lui suliţă. 22 Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, devenind la fel de vestit ca cei trei viteji. 23 Era mai respectat decât cei treizeci, însă nu s-a ridicat la înălţimea celor trei. David l-a numit conducătorul gărzii sale personale.
24 Dintre cei treizeci făceau parte:
Asael, fratele lui Ioab;
Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
25 haroditul Şama; haroditul Elika;
26 paltitul Heleţ;
Ira, fiul tekoanitului Icheş;
27 Abiezer din Anatot;
huşatitul Mebunai[u];
28 ahohitul Ţalmon;
netofatitul Maharai;
29 Heled[v], fiul netofatitului Baana;
Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva beniamiţilor;
30 piratonitul Benaia;
Hidai[w] din văile Gaaş;
31 arbatitul Abi-Albon;
barhumitul Azmavet;
32 şaalbonitul Eliahba;
fiii lui Iaşen;
Ionatan, 33 fiul araritului Şama[x];
Ahiam, fiul araritului Şarar[y];
34 Elifelet, fiul maacatitului Ahasbai;
Eliam, fiul ghilonitului Ahitofel;
35 carmelitul Heţrai;
arbitul Paarai;
36 Igal, fiul lui Natan din Ţoba; gaditul Bani[z];
37 amonitul Ţelek;
beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei;
38 itritul Ira,
itritul Gareb
39 şi hititul Urie.
Erau cu toţii în număr de treizeci şi şapte.
David face numărătoarea poporului
24 Domnul[aa] s-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel şi l-a stârnit pe David împotriva lor, spunându-i: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda!“
2 Regele le-a zis lui Ioab şi conducătorilor oştirii[ab] care erau cu el:
– Mergeţi prin toate seminţiile lui Israel, de la Dan şi până la Beer-Şeba[ac], şi faceţi numărătoarea poporului ca să ştiu la cât se ridică numărul lui!
3 Dar Ioab i-a zis regelui:
– Domnul, Dumnezeul tău, să înmulţească poporul de o sută de ori mai mult şi fie ca stăpânul meu, regele, să vadă cu ochii săi lucrul acesta! Dar de ce doreşte stăpânul meu, regele, să facă acest lucru?
4 Însă porunca regelui dată lui Ioab şi conducătorilor oştirii a rămas de neclintit. Prin urmare Ioab şi conducătorii oştirii au plecat de la rege ca să facă numărătoarea lui Israel. 5 După ce au trecut Iordanul şi-au aşezat tabăra la Aroer, la sud de cetate, în mijlocul unei vâlcele. După aceea, au traversat teritoriul Gad înspre Iazer. 6 Au ajuns în Ghilad şi în teritoriul lui Tahtim-Hodşi, apoi la Dan-Iaan şi prin împrejurimi până înspre Sidon. 7 Au ajuns până la cetatea Tir şi în toate cetăţile hiviţilor şi ale canaaniţilor, apoi s-au îndreptat înspre Beer-Şeba, în partea de sud a lui Iuda. 8 Au străbătut astfel toată ţara şi, după nouă luni şi douăzeci de zile, s-au întors la Ierusalim. 9 Ioab i-a dat regelui numărul bărbaţilor din popor: în Israel erau opt sute de mii de bărbaţi în stare să meargă la război, iar în Iuda – cinci sute de mii.
Pedeapsa Domnului
10 David s-a simţit mustrat în cugetul lui după ce făcuse numărătoarea poporului. El I-a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat prin ceea ce am făcut![ad] Însă acum Doamne, iartă, Te rog, nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat întru totul ca un nebun!“ 11 În dimineaţa următoare, când David s-a trezit, Cuvântul Domnului a venit la profetul Gad, văzătorul lui David, spunându-i: 12 „Du-te şi spune-i lui David: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Trei nenorociri îţi pun înainte! Alege una dintre ele şi cu aceea te voi lovi!’»“ 13 Gad a venit la David şi l-a înştiinţat spunându-i:
– Ce alegi? Şapte[ae] ani de foamete în ţară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea duşmanilor tăi, şi ei să te urmărească sau trei zile în timpul cărora molima să fie în ţară? Acum gândeşte-te şi vezi ce trebuie să răspund Celui Ce m-a trimis!
14 – Sunt într-o mare strâmtorare, i-a răspuns David lui Gad. Mai bine să cădem în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită, decât să cad în mâinile oamenilor!
15 Domnul a trimis molima în Israel, începând din acea dimineaţă şi până la încheierea timpului hotărât. De la Dan şi până la Beer-Şeba au murit din popor şaptezeci de mii de oameni. 16 În timp ce îngerul[af] avea mâna întinsă spre Ierusalim şi-l distrugea, Domnului I-a părut rău pentru acel dezastru şi i-a zis îngerului care distrugea poporul: „Destul! Retrage-ţi mâna!“ Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna. 17 Văzându-l pe îngerul care lovea poporul, David I-a zis Domnului: „Iată că eu am păcătuit! Eu am săvârşit nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea şi împotriva familiei mele!“
David zideşte un altar
18 Gad a venit la David în acea zi şi i-a zis:
– Du-te şi ridică-I Domnului un altar pe aria iebusitului Aravna!
19 David s-a dus şi a făcut după cuvântul pe care Domnul îl poruncise prin Gad. 20 Aravna s-a uitat şi l-a văzut pe rege şi pe slujitorii săi, venind înspre el. El a ieşit din arie şi s-a plecat cu faţa la pământ înaintea regelui. 21 El l-a întrebat:
– De ce a venit stăpânul meu, regele, la slujitorul său?
– Doresc să-ţi cumpăr aria, i-a răspuns David, pentru a zidi aici un altar Domnului ca astfel urgia care s-a abătut asupra poporului să înceteze.
22 – Stăpânul meu, regele, poate să ia şi să aducă ca jertfă tot ceea ce doreşte, i-a zis Aravna lui David. Aici sunt şi boii pentru arderea de tot, iar uneltele de treierat şi jugul vor ţine loc de lemne. 23 Toate acestea, o, rege, Aravna i le dă regelui. Apoi a mai zis: Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!
24 Regele însă i-a zis lui Aravna:
– Nu aşa! Vreau s-o cumpăr de la tine, plătindu-ţi! Nu voi aduce Domnului meu arderi de tot care să nu mă coste nimic!
Astfel, David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de şecheli de argint.[ag] 25 Apoi David a zidit acolo un altar Domnului şi I-a adus arderi de tot şi jertfe de pace[ah]. Domnul a răspuns astfel rugăciunilor făcute pentru ţară, iar urgia care era peste Israel a fost oprită.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.