Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 131-135

Psalmul 131

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Doamne, inima mea nu este trufaşă,
    iar privirile mele nu sunt semeţe;
nu umblu după lucruri prea mari
    şi prea măreţe pentru mine.
Dimpotrivă, sufletul mi-e potolit şi liniştit,
    ca un copil înţărcat lângă mama lui;
        da, sufletul îmi este ca un copil înţărcat.

Israele, nădăjduieşte în Domnul,
    de acum şi până-n veci!

Psalmul 132

Un cântec de pelerinaj

Doamne, aminteşte-Ţi de David
    şi de toate necazurile lui,
de cel ce I-a jurat Domnului,
    cel ce I-a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov:
„Nu voi intra în cortul căminului meu,
    nici nu mă voi sui în aşternutul patului meu,
nu voi da somn ochilor mei,
    nici aţipire pleoapelor mele,
până când nu voi găsi un loc pentru Domnul,
    un Lăcaş pentru Puternicul lui Iacov“.

„Iată, noi am auzit despre el[a] în Efrata
şi l-am găsit pe terenurile împădurite[b].
Să mergem la Lăcaşul Lui,
    să ne închinăm la picioarele tronului Său!“
Ridică-Te, Doamne, şi vino în locul Tău de odihnă,
    Tu şi chivotul tăriei Tale!
Preoţii Tăi să se îmbrace cu dreptate,
    iar credincioşii Tăi să strige de bucurie.

10 Din pricina lui David, robul Tău,
    nu-Ţi întoarce faţa de la unsul Tău!
11 Domnul i-a jurat lui David adevărul
    şi nu se va răzgândi:
„Îl voi pune pe tronul tău
    pe unul dintre urmaşii tăi.
12 Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu
    şi mărturiile Mele, pe care îi voi învăţa,
atunci chiar şi fiii lor vor sta pe tronul tău
    pentru totdeauna“.

13 Domnul a ales Sionul,
    El a dorit să locuiască acolo.
14 „Acesta este locul Meu de odihnă pentru totdeauna.
    Aici voi locui, căci l-am dorit.
15 Îi voi binecuvânta din belşug hrana
    şi-i voi sătura cu pâine săracii.
16 Îi voi îmbrăca preoţii cu mântuire,
    iar credincioşii lui vor striga de bucurie.

17 Acolo îi voi ridica lui David un urmaş[c]
    şi-i voi aprinde o candelă unsului Meu.
18 Îi voi îmbrăca duşmanii cu ruşine,
    dar pe fruntea lui va străluci coroana.“

Psalmul 133

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Iată ce bine şi ce plăcut este
    când fraţii locuiesc împreună în armonie!

Este ca untdelemnul de preţ pe creştetul capului,
    coborând pe barbă, pe barba lui Aaron,
        coborând pe marginea veşmintelor lui.

Este ca roua Hermonului,
    ca roua coborând pe munţii Sionului,
căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea,
    viaţa veşnică.

Psalmul 134

Un cântec de pelerinaj

Binecuvântaţi-L pe Domnul, toţi slujitorii Domnului,
    voi care staţi[d] în Casa Domnului în timpul nopţii!
Ridicaţi-vă mâinile spre Lăcaşul cel sfânt
    şi binecuvântaţi-L pe Domnul!

Din Sion să te binecuvânteze Domnul,
    Creatorul cerurilor şi al pământului.

Psalmul 135

Lăudaţi-L pe Domnul!

Lăudaţi Numele Domnului,
    lăudaţi-L, slujitori ai Domnului,
care staţi[e] în Casa Domnului,
    în curţile Casei Dumnezeului nostru!

Lăudaţi-L pe Domnul, căci Domnul este bun!
    Cântaţi Numelui Său, căci este plăcut!
Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru Sine,
    l-a ales pe Israel ca să fie comoara Sa[f].

Eu recunosc că Domnul este mare:
    Domnul nostru este mai mare decât toţi zeii!
Domnul face tot ce-I place,
    atât în ceruri, cât şi pe pământ,
        atât pe mări, cât şi în toate adâncurile.

El face să se ridice norii de la capătul pământului;
    El trimite fulgerele care vestesc ploaia
        şi aduce vântul din cămările lui.

El este Acela Care a ucis pe întâii născuţi ai Egiptului,
    de la oameni până la dobitoace.
El a trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule,
    împotriva lui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
10 El a lovit multe neamuri
    şi a omorât regi puternici:
11 pe Sihon, regele amoriţilor,
    pe Og, regele Başanului,
        şi pe regii tuturor regatelor din Canaan.
12 Apoi a dat ţara acestora ca moştenire,
    ca moştenire lui Israel, poporul Său.

13 Doamne, Numele Tău este veşnic!
    Doamne, Tu eşti amintit din generaţie în generaţie.
14 Căci Domnul face dreptate poporului Său
    şi are milă de slujitorii Săi.

15 Idolii neamurilor sunt din argint şi din aur,
    sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
16 Au gură, dar nu pot grăi,
    au ochi, dar nu pot vedea,
17 au urechi, dar nu aud,
    au nas, dar nu au suflare în nările lor.
18 Asemenea lor sunt şi cei care i-au întocmit,
    toţi cei ce se încred în ei.

19 Casă a lui Israel, binecuvântează-L pe Domnul!
    Casă a lui Aaron, binecuvântează-L pe Domnul!
20 Casă a lui Levi, binecuvântează-L pe Domnul!
    Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi-L pe Domnul!
21 Binecuvântat să fie Domnul din Sion,
    El Care locuieşte în Ierusalim!

Lăudaţi-L pe Domnul!

1 Samuel 13:5-18

Filistenii s-au adunat pentru a lupta cu Israel. Erau trei mii de care[a] şi şase mii de călăreţi, trupe atât de numeroase cât nisipul de pe malul mării. Au venit şi şi-au aşezat tabăra la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven. Când bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtorare (căci oştirea lor era în impas) au început să se ascundă în peşteri, în tufişuri, printre stânci, în gropi şi în fântâni[b]. Unii dintre evrei chiar au trecut Iordanul înspre regiunile Gad şi Ghilad. Saul se afla încă la Ghilgal şi toţi cei care erau cu el tremurau de frică. El a aşteptat şapte zile, timpul hotărât de către Samuel. Dar pentru că Samuel nu venea la Ghilgal, oamenii lui Saul au început să se împrăştie. Atunci Saul a zis: „Aduceţi la mine arderea de tot şi jertfele de pace[c].“ Şi a jertfit arderea de tot. 10 Tocmai în momentul în care sfârşea de adus arderea de tot, a sosit şi Samuel. Saul i-a ieşit în întâmpinare ca să-l salute.

11 – Ce ai făcut? i-a zis Samuel.

Saul i-a răspuns:

– Când am văzut că oamenii mei au început să se împrăştie, că tu nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt adunaţi la Micmaş, 12 mi-am zis: „Filistenii vor înainta împotriva mea la Ghilgal, iar eu încă nu am căutat faţa Domnului.“ De aceea am îndrăznit să jertfesc eu arderea de tot.

13 Samuel i-a zis lui Saul:

– Ai lucrat ca un nebun şi nu ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Dacă ai fi ascultat, Domnul ţi-ar fi întărit pentru totdeauna domnia peste Israel. 14 Acum însă domnia ta nu va mai dăinui. Domnul Şi-a găsit un om după inima Lui şi l-a rânduit să fie conducătorul poporului Său. Şi aceasta fiindcă nu ai ascultat de porunca Domnului.

15 Samuel s-a ridicat şi a plecat din Ghilgal[d] la Ghiva lui Beniamin. Saul a numărat oamenii care erau cu el şi au ieşit în jur de şase sute de bărbaţi. 16 Saul şi Ionatan, fiul său, împreună cu aceşti bărbaţi au rămas la Ghiva[e], în Beniamin, în timp ce filistenii şi-au aşezat tabăra la Micmaş. 17 Din tabăra filistenilor au ieşit trei cete de năvălitori ca să pustiască. O ceată a luat-o pe drumul spre Ofra, în regiunea Şual, 18 o alta a luat-o pe drumul spre Bet-Horon, iar ultima – pe drumul spre hotarul care duce în valea Ţeboim, spre pustie.

Faptele Apostolilor 8:26-40

Filip şi eunucul etiopian

26 Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Scoală-te şi du-te spre sud, pe drumul din pustie, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“ 27 Filip s-a sculat şi s-a dus. Şi iată că un eunuc[a] etiopian, înalt oficial al lui Candake[b], regina etiopienilor[c], şi responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, 28 iar acum se întorcea de acolo, stând în carul lui de călătorie şi citindu-l pe profetul Isaia. 29 Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te şi însoţeşte carul acela!“ 30 Filip a alergat către el şi l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia.

El l-a întrebat:

– Înţelegi ce citeşti?

31 Acesta i-a răspuns:

– Cum aş putea, dacă nu mă va îndruma cineva?

Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car şi să se aşeze lângă el. 32 Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta:

„Ca o oaie care este dusă la tăiere
    şi ca un miel care tace înaintea celui ce-l tunde,
        tot aşa nici El nu Şi-a deschis gura.
33 În smerenia Lui, dreptatea I-a fost negată.
    Cine va putea vorbi despre generaţia Lui?
        Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ!“[d]

34 Eunucul l-a întrebat pe Filip:

– Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste lucruri? Despre sine sau despre altcineva?

35 Atunci Filip a luat cuvântul şi, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. 36 În timp ce călătoreau de-a lungul drumului, au ajuns la o apă. Eunucul a zis:

– Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?

37 (Filip a zis:

– Dacă crezi din toată inima ta, poţi!

El i-a răspuns:

– Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu!)[e]

38 A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât şi eunucul, iar Filip l-a botezat. 39 Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, astfel că eunucul nu l-a mai văzut şi şi-a continuat drumul bucuros. 40 Filip s-a pomenit în Azot şi, călătorind spre Cezareea, a vestit Evanghelia prin toate cetăţile, până când a ajuns acolo.

Luca 23:13-25

13 Pilat i-a chemat laolaltă pe conducătorii preoţilor, pe conducători şi pe popor 14 şi le-a zis:

– Mi L-aţi adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce în rătăcire poporul. Şi iată că eu L-am cercetat înaintea voastră, dar n-am găsit în Omul Acesta nici un lucru de care să fie vinovat, aşa cum L-aţi acuzat voi. 15 Şi nici Irod nu L-a găsit vinovat, pentru că ni L-a trimis înapoi. Iată deci că n-a făcut nimic vrednic de moarte. 16 Aşadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!

17 (El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii.)[a]

18 Însă ei au strigat cu toţii:

– La o parte cu Acesta! Eliberează-ni-l pe Baraba!

19 Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru crimă. 20 Pilat le-a vorbit din nou, vrând să-L elibereze pe Isus, 21 însă ei strigau:

– Răstigneşte-L![b] Răstigneşte-L!

22 El le-a zis a treia oară:

– Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n-am găsit în El nici un lucru vrednic de moarte! Aşadar, după ce-L voi pedepsi, Îl voi elibera!

23 Dar ei au continuat să strige tot mai tare şi să-i ceară să fie răstignit. Şi strigătele lor (şi ale conducătorilor preoţilor)[c] au biruit. 24 Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. 25 L-a eliberat, aşa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală şi crimă, iar pe Isus L-a dat pe mâna lor, ca să-i facă după cum doresc.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.