Book of Common Prayer
33 El preface râurile în pustiu
şi izvoarele de ape în pământ uscat
34 şi pământul roditor în pământ sterp,
din pricina răutăţii locuitorilor ţării.
35 El preface pustia într-o vale cu apă
şi ţinutul arid în izvoare de ape.
36 Aşază acolo pe cei flămânzi,
iar ei îşi întemeiază o cetate în care să locuiască,
37 îşi seamănă ogoare, îşi plantează vii
şi au recolte bogate.
38 El îi binecuvântează, astfel încât se înmulţesc foarte mult,
iar vitele nu li le împuţinează.
39 Când sunt împuţinaţi şi umiliţi
din pricina asupririi, a necazului şi a suferinţei,
40 El revarsă dispreţ asupra nobililor
şi-i face să rătăcească prin pustietate fără drum.
41 Îi ridică însă pe cei nevoiaşi din sărăcie
şi le înmulţeşte familiile ca pe o turmă.
42 Cei drepţi văd şi se bucură
şi orice nedreptate îşi închide gura.
43 Cine este înţelept, să păzească aceste lucruri
şi să ia aminte la marea îndurare a Domnului!
Psalmul 108
Un cântec. Un psalm al lui David.
1 Inima mea este pregătită, Dumnezeule;
voi cânta şi voi suna din instrumentele mele.
Trezeşte-te, suflet al meu!
2 Treziţi-vă, harfă şi liră!
Voi trezi zorii[a].
3 Doamne, Te voi lăuda printre popoare,
Îţi voi cânta printre neamuri.
4 Căci îndurarea Ta este mai înaltă decât cerurile,
iar credincioşia Ta este mai presus de nori!
5 Fii înălţat, Dumnezeule, mai presus de ceruri
şi fie slava Ta peste întreg pământul!
6 Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie salvaţi,
dă izbăvire prin dreapta Ta şi răspunde-mi!
7 Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Sa[b]:
„Voi triumfa, voi împărţi Şehemul
şi voi măsura valea Sucot!
8 Al Meu este Ghiladul, al Meu este şi Manase;
Efraim este coiful Meu,
iar Iuda – sceptrul Meu!
9 Moab este vasul în care Mă spăl!
Deasupra Edomului Îmi arunc încălţările,
iar strigătele Mele de triumf se aud peste Filistia.“
10 Cine mă va conduce în cetatea fortificată?
Cine mă va călăuzi până în Edom?
11 Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel Care ne-ai respins?
Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel Care nu mai ieşi cu oştirile noastre?
12 Dă-ne ajutor împotriva duşmanului,
căci zadarnic este sprijinul dat de om!
13 Cu Dumnezeu vom fi biruitori
şi El îi va călca în picioare pe duşmanii noştri.
Psalmul 33
1 Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul,
căci lauda se potriveşte celor integri!
2 Lăudaţi-L pe Domnul din liră,
cântaţi-I din harfa cu zece corzi!
3 Cântaţi-I un cântec nou,
sunaţi frumos din corzi şi strigaţi de bucurie!
4 Cuvântul Domnului este drept
şi toate lucrările Lui mărturisesc despre credincioşia Sa.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
îndurarea Domnului umple pământul.
6 Cerurile au fost întocmite prin Cuvântul Domnului
şi toată oştirea lor – prin suflarea gurii Sale.
7 El strânge apele mării într-o grămadă,
pune adâncurile[a] în cămări.
8 Să se teamă de Domnul, toţi cei de pe pământ!
Să le fie frică de El, tuturor locuitorilor lumii!
9 Căci El zice şi ce zice ia fiinţă!
El porunceşte şi ce porunceşte rămâne în picioare!
10 Domnul împiedică hotărârile neamurilor
şi zădărniceşte planurile popoarelor,
11 dar hotărârile Domnului rămân pe vecie,
şi planurile inimii Sale dăinuiesc din generaţie în generaţie.
12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care Şi l-a ales drept moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
se uită la toţi fiii oamenilor.
14 Din lăcaşul Locuinţei Sale,
El priveşte spre toţi locuitorii pământului.
15 El, Care a întocmit sufletul tuturor,
ia aminte la toate faptele acestora.
16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oştirii lui,
nici războinicul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.
17 Calul este o nădejde zadarnică pentru eliberare
şi toată vlaga lui nu poate izbăvi.
18 Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El
şi asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,
19 ca să le scape sufletul de la moarte
şi să-i ţină în viaţă în mijlocul foametei.
20 Sufletele noastre tânjesc după Domnul!
El este ajutorul şi scutul nostru,
21 căci în El se bucură inimile noastre,
fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!
22 Doamne, fie îndurarea Ta peste noi,
pe măsura nădejdii noastre în Tine!
15 Domnul Se descoperise lui Samuel cu o zi înainte ca Saul să vină şi-i spusese: 16 „Mâine, cam pe timpul acesta, am să trimit la tine un bărbat din teritoriul lui Beniamin. Să-l ungi drept conducător peste poporul Meu, Israel. El îl va elibera pe poporul Meu de sub puterea filistenilor. Şi aceasta fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine.“
17 Când Samuel l-a văzut pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată bărbatul despre care ţi-am vorbit! El va domni peste poporul Meu!“ 18 Saul s-a apropiat de Samuel în dreptul porţii şi i-a zis:
– Spune-mi, te rog, unde se află casa văzătorului?
19 Samuel i-a răspuns:
– Eu sunt văzătorul. Urcă înaintea mea pe înălţime, căci astăzi vei mânca împreună cu mine. Dimineaţă te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ceea ce se află în inima ta. 20 În ceea ce priveşte măgăriţele pe care le-ai pierdut cu trei zile în urmă, nu te îngrijora pentru ele căci au fost găsite. Însă către cine este îndreptată toată dorinţa lui Israel dacă nu către tine şi către întreaga ta familie?
21 Dar Saul i-a răspuns:
– Nu sunt eu oare un beniamit, din cea mai mică seminţie din Israel? Şi clanul meu nu este cel mai neînsemnat dintre toate clanurile seminţiei lui Beniamin? De ce îmi vorbeşti în felul acesta?
22 Atunci Samuel l-a luat pe Saul şi pe slujitorul său, i-a dus în sală[a] şi i-a aşezat în fruntea celor poftiţi, vreo treizeci la număr. 23 Samuel i-a zis bucătarului:
– Adu bucata de carne pe care ţi-am dat-o şi despre care ţi-am spus s-o pui deoparte!
24 Bucătarul a luat coapsa cu ce era pe ea şi a aşezat-o în faţa lui Saul. Samuel a zis:
– Aceasta a fost păstrată pentru tine. Mănâncă, pentru că am pus-o deoparte pentru tine de când am chemat poporul.
Astfel, în acea zi, Saul a mâncat împreună cu Samuel. 25 După aceea au coborât de pe înălţime în cetate, iar Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperiş. 26 S-au trezit devreme, în revărsatul zorilor, iar Samuel l-a chemat pe Saul pe acoperiş, spunându-i:
– Scoală-te, căci urmează să te trimit acasă.
Saul s-a sculat şi a ieşit afară împreună cu Samuel. 27 În timp ce se îndreptau spre marginea cetăţii, Samuel i-a zis lui Saul:
– Spune-i slujitorului să meargă înaintea noastră; tu însă să te opreşti pentru că îţi voi face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi slujitorul a făcut întocmai.
10 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, l-a turnat pe capul lui Saul şi l-a sărutat spunând:
– Nu te-a uns Domnul să fii conducător peste moştenirea Lui?[b]
30 După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger[a] în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. 31 Când a văzut tufişul, Moise s-a mirat de priveliştea aceea şi, în timp ce se apropia ca să se uite mai bine, glasul Domnului i-a vorbit astfel: 32 „Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, (Dumnezeul) lui Isaac şi (Dumnezeul)[b] lui Iacov!“[c] Moise tremura şi nu îndrăznea să se uite. 33 Domnul i-a zis: „Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt! 34 Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit geamătul, aşa că M-am coborât să-l eliberez. Acum, vino, căci te voi trimite în Egipt!“[d] 35 Pe acest Moise, pe care ei îl respinseseră zicând: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?“, pe el l-a trimis Dumnezeu drept conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i s-a arătat în tufiş. 36 El i-a scos din Egipt şi a făcut semne şi minuni în ţara Egiptului, la Marea Roşie[e] şi în pustie, timp de patruzeci de ani. 37 El este acelaşi Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie.“[f] 38 El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu strămoşii noştri; şi el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. 39 Strămoşii noştri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins şi, în inimile lor, s-au întors în Egipt. 40 Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne nişte zei care să meargă înaintea noastră, căci nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului!“[g] 41 Şi în zilele acelea şi-au făcut un viţel, au adus jertfă acelui idol şi s-au bucurat de lucrările mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a lăsat să se închine oştirii cerului, aşa cum este scris în Cartea Profeţilor:
„Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare,
timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?
43 Aţi purtat cortul lui Moloh
şi steaua zeului vostru Refan,
chipurile idoleşti pe care vi le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor!
De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“[h]
Isus se roagă pe Muntele Măslinilor
39 A ieşit afară şi S-a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L-au urmat şi ei. 40 Când a ajuns în locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită!“ 41 Apoi S-a retras de lângă ei, cam la o distanţă de o aruncătură de piatră, s-a pus pe genunchi şi s-a rugat 42 zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharul[a] acesta! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta!“ 43 (Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. 44 Fiind în agonie, El se ruga cu şi mai multă ardoare, iar sudoarea Lui devenise ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ.)[b] 45 Când S-a ridicat de la rugăciune şi a venit la ucenici, i-a găsit adormiţi de întristare. 46 El le-a zis: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!“
Arestarea lui Isus
47 În timp ce El încă vorbea, iată că au venit o mulţime de oameni, iar cel numit Iuda, unul din cei doisprezece, mergea înaintea lor. El s-a apropiat de Isus ca să-L sărute, 48 dar Isus i-a zis: „Iuda, cu un sărut Îl trădezi tu pe Fiul Omului?“ 49 Când cei din jurul lui Isus au văzut ce urma să se întâmple, au zis:
– Doamne, să lovim cu sabia?
50 Şi unul dintre ei l-a lovit cu sabia pe sclavul marelui preot, tăindu-i urechea dreaptă.
51 Însă Isus a zis:
– Încetaţi cu aceasta!
Şi a atins urechea acelui om şi l-a vindecat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.