Book of Common Prayer
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 La Tine, Doamne, caut adăpost!
Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine
şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
3 Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
4 Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
căci Tu eşti fortăreaţa mea!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!
6 Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
dar Eu mă încred în Domnul!
7 Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut necazul
şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.
9 Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
De atâta întristare mi se topesc ochii,
sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
şi anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
Ei se sfătuiesc împotriva mea,
plănuind să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
de limbile gâlcevitoare.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
când am strigat către Tine.
23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmul 35
Al lui David
1 Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
3 Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta!“
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i izgonească îngerul Domnului!
6 Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
iar îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
să cadă în el în timpul prăpădului.
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
„Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“
11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.
19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii
împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“
22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
Să nu zică: „L-am înghiţit!“
26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
„Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
şi lauda Ta toată ziua!
Smochinele cele bune şi cele rele
24 După ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, i-a dus în captivitate din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin[a], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, pe conducătorii lui Iuda, pe tâmplari şi pe fierari, Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine, aşezate înaintea Templului Domnului. 2 Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele timpurii, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, atât de rele încât nu puteau fi mâncate.
3 Domnul m-a întrebat:
– Ce vezi, Ieremia?
Eu am răspuns:
– Nişte smochine. Cele ce arată bine sunt foarte bune, dar cele ce arată rău sunt atât de rele încât nu pot fi mâncate.
4 Apoi Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
5 – Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Aşa cum ai recunoscut tu aceste smochine bune, tot aşa îi voi recunoaşte şi Eu, ca să le arăt îndurare, pe exilaţii lui Iuda, pe care i-am alungat din locul acesta în ţara caldeenilor.
6 Ochii Mei vor veghea asupra lor ca să le fac bine, şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta. Îi voi clădi şi nu-i voi mai dărâma; îi voi planta şi nu-i voi mai smulge. 7 Le voi da o inimă ca să Mă cunoască, căci Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la Mine din toată inima lor.
8 Dar pe Zedechia, regele lui Iuda, pe conducătorii poporului, pe rămăşiţa Ierusalimului, pe cei care au mai rămas în ţară şi pe cei care locuiesc în ţara Egiptului îi voi face ca smochinele cele rele, care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul.
9 Îi voi face o pricină de groază şi de nenorocire pentru toate regatele pământului, un motiv de ruşine, de pomină, de batjocură şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni. 10 Voi trimite printre ei sabia, foametea şi molima până vor pieri din ţara pe care le-am dat-o lor şi strămoşilor lor.“
19 Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“?[a] 21 Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere? 23 Şi ce dacă El a procedat astfel ca să-Şi facă cunoscută bogăţia slavei Sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă, 24 incluzându-ne şi pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri? 25 Aşa cum spune în Osea:
„Pe cel ce nu era poporul Meu îl voi numi «Popor al Meu»,
şi pe cea care nu era iubită, o voi numi «Iubită».[b]
26 Şi în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteţi poporul Meu!»,
acolo vor fi numiţi «Fii ai Dumnezeului celui Viu».“[c]
27 Iar Isaia strigă despre Israel:
„Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării,
totuşi numai rămăşiţa va fi mântuită,
28 căci Domnul va duce la îndeplinire repede şi pe deplin sentinţa hotărâtă asupra pământului.“[d]
29 Aşa cum a prezis Isaia:
„Dacă Domnul Oştirilor[e] nu ne-ar fi lăsat câţiva urmaşi[f],
am fi ajuns ca Sodoma
şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“[g]
Necredinţa lui Israel
30 Şi atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuşi au primit-o, – şi anume o dreptate care este prin credinţă –, 31 însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reuşit s-o obţină. 32 De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credinţă, ci, ca şi cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire, 33 aşa cum este scris:
„Iată, pun în Sion o Piatră de poticnire
şi o Stâncă de cădere!
Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[h]
Isus vindecă un orb din naştere
9 În timp ce trecea, Isus a văzut un orb din naştere. 2 Ucenicii Lui L-au întrebat:
– Rabbi[a], cine a păcătuit de s-a născut orb: el sau părinţii lui?[b]
3 Isus le-a răspuns:
– Nu este nici pentru că a păcătuit el, nici pentru că au păcătuit părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Cât este zi, trebuie să lucrăm lucrările Celui Ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. 5 Cât sunt în lume, sunt lumina lumii.
6 Şi zicând aceasta, a scuipat pe pământ, a făcut nişte noroi din salivă şi l-a pus pe ochii orbului. 7 Apoi i-a zis: „Du-te şi spală-te în bazinul Siloamului!“ Tradus, Siloam înseamnă «Trimis» El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine. 8 Vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte, pe când era cerşetor, se întrebau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?!“ 9 Unii ziceau: „El este!“ Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!“ Iar el zicea: „Eu sunt!“ 10 Prin urmare, l-au întrebat:
– Cum atunci ţi-au fost deschişi ochii?
11 El a răspuns:
– Omul Acela, Căruia I se zice Isus, a făcut noroi, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la Siloam şi spală-te!“ Aşa că m-am dus, m-am spălat şi apoi am putut vedea.
12 Ei l-au întrebat:
– Unde este El?
– Nu ştiu! a răspuns el.
13 L-au adus la farisei pe cel ce fusese orb. 14 Ziua în care Isus făcuse noroi şi-i deschisese ochii era o zi de Sabat. 15 Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum de şi-a căpătat vederea. El le-a răspuns:
– Mi-a pus noroi pe ochi, m-am spălat şi văd!
Cercetarea celui vindecat de către farisei
16 Unii dintre farisei ziceau: „Acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul!“ Alţii însă ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?!“ Aşa că era dezbinare între ei. 17 L-au întrebat din nou pe orb:
– Tu ce zici despre El, pentru că ţie ţi-a deschis ochii?
El le-a răspuns:
– Este un profet.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.