Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
13 „Vai de cel care-şi zideşte palatul cu nedreptate
şi odăile de sus cu nelegiuire,
care-şi pune semenul să lucreze degeaba,
fără să-i dea plata.
14 El îşi zice: «Îmi voi zidi un palat mare,
care să aibă odăile de sus spaţioase!»
Şi astfel el îi face ferestre largi,
îl plachează cu cedru
şi îl vopseşte în purpuriu.
15 «Te face să fii rege
faptul că aduni fără încetare cedru?
Oare tatăl tău nu mânca şi nu bea şi el?
Şi totuşi el făcea judecată şi dreptate,
astfel încât toate îi mergeau bine.
16 El judeca pricina săracului şi a celui nevoiaş
şi toate îi mergeau bine.
Oare nu tocmai lucrul acesta înseamnă a Mă cunoaşte?
zice Domnul.
17 Dar tu nu ai ochi şi inimă
decât pentru câştigul necinstit,
pentru a vărsa sânge nevinovat,
pentru a asupri şi a tâlhări.»“
Mesaj către Iehoiachim
18 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
Nu-l vor jeli, zicând:
«Vai, fratele meu! Vai, sora mea!»
Nu-l vor jeli, zicând:
«Vai, stăpâne! Vai, Maiestate!»,
19 ci va fi înmormântat ca un măgar:
va fi târât afară şi aruncat
dincolo de porţile Ierusalimului.“
20 „Suie-te pe Liban şi strigă!
Înalţă-ţi glasul în Başan,
strigă de pe Abarim,
căci toţi iubiţii tăi[a] sunt zdrobiţi.
21 Ţi-am vorbit când îţi mergea bine,
dar tu ai zis: «Nu voi asculta!»
Aceasta ţi-a fost umblarea încă din tinereţe,
căci nu ai ascultat de glasul Meu!
22 Vântul îi va împrăştia pe toţi păstorii tăi,
iar iubiţii tăi vor merge în captivitate.
Atunci vei fi dat de ruşine şi umilit
din cauza întregii tale răutăţi.
23 Tu, care locuieşti în Liban[b],
care îţi ai cuibul între cedri,
o, cum vei mai geme când te vor ajunge durerile,
dureri ca ale unei femei în chinurile naşterii!
12 Deci, fraţilor, noi nu suntem datori faţă de fire, ca să trăim potrivit ei! 13 Pentru că, dacă trăiţi potrivit firii, veţi muri, dar dacă, prin Duhul, daţi morţii faptele trupului, veţi trăi! 14 Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Fiindcă voi n-aţi primit un duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii[a] prin care strigăm: „Abba!“[b], adică „Tată!“ 16 Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să putem fi şi proslăviţi împreună cu El.
Slava care ne aşteaptă
18 Căci consider că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care urmează să ne fie descoperită. 19 Chiar şi creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod[c], adică Duhul[d], gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre. 24 Căci în această nădejde am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde! Fiindcă, cine mai nădăjduieşte în ceea ce vede deja?! 25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.
26 În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui[e] să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite[f]; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu.
41 Atunci iudeii au început să murmure cu privire la El, pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care a coborât din cer.“ 42 Ei ziceau: „Nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai Cărui tată şi mamă îi cunoaştem?! Aşadar, cum de spune acum: «Am coborât din cer»?!“ 43 Isus le-a răspuns: „Nu murmuraţi între voi! 44 Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl Care M-a trimis. Iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45 Este scris în Profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.»[a] Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la Mine. 46 Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede (în Mine)[b] are viaţă veşnică. 48 Eu sunt pâinea vieţii. 49 Strămoşii voştri au mâncat mană în pustie şi totuşi au murit. 50 Pâinea care coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. 51 Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac. Şi pâinea pe care o voi da Eu pentru viaţa lumii este trupul Meu.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.