Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 97

Psalmul 97

Domnul împărăţeşte! Să se înveselească pământul
    şi să se bucure ostroavele cele multe!

Norii şi negura Îl înconjoară,
    dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Său.
Înaintea Lui merge focul,
    arzându-I duşmanii din preajmă.
Fulgerele Lui luminează lumea;
    pământul vede şi se cutremură.
Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
    înaintea Stăpânului întregului pământ.
Cerurile vestesc dreptatea Lui
    şi toate popoarele văd slava Lui.

Sunt făcuţi de ruşine toţi cei ce slujesc chipurilor
    şi cei ce se laudă cu idolii.
        Toţi zeii să se închine înaintea Lui!

Sionul aude şi se bucură,
    se veselesc fiicele lui Iuda[a]
        din pricina judecăţilor Tale, Doamne!
Tu, Doamne, eşti Cel Preaînalt peste întreg pământul;
    Tu eşti înălţat mai presus de toţi dumnezeii!

10 Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
    El păzeşte sufletele credincioşilor Săi
        şi îi scapă din mâna celor răi.
11 Lumina este semănată pentru cel drept
    şi bucuria pentru cel cu inima dreaptă.
12 Bucuraţi-vă în Domnul, voi, cei drepţi!
    Lăudaţi-L, amintindu- de sfinţenia Lui!

Psalmii 99-100

Psalmul 99

Domnul împărăţeşte! Să tremure popoarele!
    El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
Domnul este mare în Sion;
    El este înălţat peste popoare.
Lăudaţi Numele Lui cel mare şi înfricoşător:
    El este sfânt!

Împăratul este puternic şi iubeşte dreptatea.[a]
    Tu ai statornicit nepărtinirea;
        Tu ai făcut judecată şi dreptate în Iacov[b].
Înălţaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă înaintea aşternutului[c] picioarelor Sale:
        El este sfânt!

Moise şi Aaron erau dintre preoţii Săi,
    iar Samuel – dintre cei ce-I chemau Numele;
ei L-au chemat pe Domnul
    şi El le-a răspuns.
Le-a vorbit din stâlpul de nor,
    iar ei au păzit mărturiile şi poruncile pe care El le-a dat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns;
    ai fost pentru ei[d] un Dumnezeu Care iartă,
        dar şi Unul Care te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor rele.
Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt,
        căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!

Psalmul 100

Un psalm de mulţumire

Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
    Slujiţi Domnului cu bucurie,
        veniţi înaintea Lui cu strigăte de veselie!
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu.
    El este Acela Care ne-a întocmit şi ai Lui suntem[e];
        suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!

Intraţi pe porţile Lui cu mulţumire
    şi în curţile Lui – cu laudă!
        Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!
Căci Domnul este bun; în veci ţine îndurarea Lui
    şi din neam în neam credincioşia Lui.

Psalmii 94-95

Psalmul 94

O, Dumnezeu al răzbunărilor! O, Doamne!
    O, Dumnezeu al răzbunărilor, străluceşte Tu!
Ridică-Te, Judecător al pământului;
    răsplăteşte celor mândri după mândria lor!
Până când vor triumfa cei răi, Doamne,
    până când?

Ei bolborosesc, vorbesc cu trufie,
    toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea se laudă.
Asupresc pe poporul Tău, Doamne,
    apasă asupra moştenirii Tale.
Îi omoară pe văduvă şi pe străin;
    îl ucid pe orfan.
Ei zic: „Nu vede Domnul!
    Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!“

Luaţi aminte, voi, oameni fără minte din popor!
    Neghiobilor, când vă veţi deştepta?
Să nu audă Cel Ce a sădit urechea?
    Să nu vadă Cel Ce a plăsmuit ochiul?
10 Să nu mustre oare Cel Ce disciplinează neamurile,
    Cel Ce învaţă pe om cunoaşterea?
11 Domnul cunoaşte gândurile omului;
    ştie că sunt zadarnice.

12 Ferice de bărbatul pe care-l disciplinezi Tu, Doamne,
    şi pe care-l înveţi din Legea Ta,
13 ca să-l linişteşti în zilele cele rele,
    până se va săpa groapa celui rău.
14 Domnul nu-Şi părăseşte poporul,
    nici nu-Şi uită moştenirea!
15 Căci din nou se va face judecată cu dreptate
    şi toţi cei cu inima cinstită o vor urma.

16 Cine se va ridica pentru mine împotriva celor răi?
    Cine va lua poziţie pentru mine împotriva celor ce săvârşesc nelegiuirea?
17 Dacă Domnul nu ar fi ajutorul meu,
    foarte curând sufletul meu ar fi culcat în tăcerea morţii.
18 Când zic: „Mi se clatină piciorul!“,
    îndurarea Ta, Doamne, mă sprijină!
19 În mulţimea frământărilor mele lăuntrice,
    alinările Tale îmi încântă sufletul.

20 Poate oare un tron corupt să Ţi se alăture,
    unul care plăsmuieşte necazul prin decret?
21 Ei uneltesc[a] împotriva sufletului celui drept
    şi osândesc sânge nevinovat.
22 Domnul este întăritura mea!
    Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost!
23 El le va răsplăti după nelegiuirea lor
    şi-i va nimici pentru răutatea lor;
        Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.

Psalmul 95

Veniţi să strigăm de bucurie către Domnul,
    să strigăm către Stânca mântuirii noastre!
Să ne înfăţişăm înaintea Lui cu laude
    şi să strigăm către El prin cântări!

Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
    este un împărat mare, mai presus de toţi zeii!
El ţine în mână adâncimile pământului,
    iar înălţimile munţilor sunt ale Lui.
A Lui este marea, – El a făcut-o –
    iar uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.

Veniţi să I ne închinăm, să I ne plecăm înainte,
    să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru!
Căci El este Dumnezeul nostru,
    iar noi suntem poporul păşunii Lui,
        turma mâinii Sale!

„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,[b]
    nu vă împietriţi inimile ca la Meriba[c],
        ca în ziua de la Masa[d], în pustie,
când strămoşii voştri M-au pus la încercare
    şi M-au ispitit, deşi Îmi văzuseră lucrările!
10 Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generaţie
    şi am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui
        şi n-au cunoscut căile Mele.»
11 De aceea am jurat în mânia Mea:
    «Nu vor intra în odihna Mea!»“

Ieremia 17:19-27

Imperativul sfinţirii Sabatului

19 Domnul mi-a zis astfel: «Du-te şi stai la Poarta Fiilor poporului, prin care intră şi ies regii lui Iuda, şi la toate celelalte porţi ale Ierusalimului 20 şi spune-le: ‘Ascultaţi Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, voi, toţi cei din Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului, care intraţi pe aceste porţi! 21 Aşa vorbeşte Domnul: Luaţi seama în sufletele voastre să nu cumva să purtaţi vreo greutate în ziua de Sabat şi să nu intraţi cu ea pe porţile Ierusalimului. 22 Să nu scoateţi din casele voastre vreo greutate în ziua de Sabat şi să nu faceţi nici o lucrare, ci să sfinţiţi ziua de Sabat, aşa cum am poruncit strămoşilor voştri. 23 Ei nu au ascultat şi nu au luat aminte, ci s-au încăpăţânat să nu asculte şi să nu ia aminte la disciplinare. 24 Voi însă, dacă Mă veţi asculta cu atenţie, zice Domnul, şi nu veţi aduce nici o greutate pe porţile acestei cetăţi în ziua de Sabat, dacă veţi sfinţi ziua de Sabat şi nu veţi face nici o lucrare în timpul ei, 25 atunci, pe porţile acestei cetăţi vor intra regi şi prinţi care stau pe tronul lui David. Ei şi prinţii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului vor veni în care şi călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26 Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă[a], din ţinutul muntos şi din Neghev[b], cei ce aduc la Casa Domnului arderi de tot şi jertfe, daruri de mâncare şi tămâie şi cei ce aduc jertfe de mulţumire. 27 Dar dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua de Sabat, să nu purtaţi nici o greutate şi să nu intraţi cu ea pe porţile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va mistui palatele Ierusalimului şi care nu va fi stins.’»“

Romani 7:13-25

13 Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. 14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[a], vândut ca sclav păcatului[b]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.

Ioan 6:16-27

Isus umblă pe apă

16 Când s-a lăsat seara, ucenicii Lui au coborât la mare, 17 s-au urcat într-o barcă şi s-au dus înspre partea cealaltă a mării, la Capernaum. Se făcuse deja întuneric şi Isus încă nu venise la ei, 18 iar marea devenea agitată, pentru că sufla un vânt puternic. 19 După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii[a], L-au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de barcă şi li s-a făcut frică. 20 El însă le-a zis: „Eu sunt! Nu vă temeţi!“ 21 Atunci ei au fost gata să-L ia în barcă. Şi barca a ajuns imediat la ţărmul spre care se îndreptau.

Isus, Pâinea vieţii

22 În ziua următoare, mulţimea care stătuse pe celălalt mal al mării a văzut că acolo nu era decât o singură barcă şi că Isus nu Se suise în barcă cu ucenicii Săi, ci că ucenicii plecaseră singuri. 23 De asemenea, şi alte bărci din Tiberiada sosiseră aproape de locul unde mâncaseră pâinea, după ce Domnul adusese mulţumiri. 24 Când mulţimea a văzut că nici Isus, nici ucenicii Lui nu sunt acolo, s-au urcat ei înşişi în bărci şi s-au dus la Capernaum, în căutarea lui Isus.

25 Când L-au găsit, de cealaltă parte a mării, I-au zis:

Rabbi[b], când ai venit aici?

26 Isus le-a răspuns:

– Adevărat, adevărat vă spun că voi Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat! 27 Lucraţi nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul Omului! Căci pe El Şi-a pus Dumnezeu Tatăl pecetea!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.