Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 37

Psalmul 37[a]

Al lui David

Nu te mânia din pricina celor răi
    şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
căci ei se usucă repede ca iarba
    şi se veştejesc precum verdeaţa!

Încrede-te în Domnul şi fă binele!
    Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
Desfătarea ta să fie Domnul
    şi El va împlini cererile inimii tale!

Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
    încrede-te în El, şi El va lucra.
El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
    şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
    nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
        a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.

Renunţă la mânie, părăseşte furia!
    Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
    dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!

10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
    te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
    şi se vor bucura de belşug de pace!

12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
    scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
    căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.

14 Cei răi îşi scot sabia,
    îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
    să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
    iar arcurile le vor fi zdrobite.

16 Mai bun este puţinul celui drept,
    decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
    dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.

18 Domnul cunoaşte zilele celor integri.
    Moştenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuţi de ruşine în vreme rea,
    iar în zile de foamete vor fi săturaţi.

20 Cei răi vor pieri însă,
    iar duşmanii Domnului vor fi
ca cele mai frumoase păşuni;
    vor trece, ca fumul vor trece.

21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi;
    cel drept însă este milos şi înapoiază.
22 Cei ce sunt binecuvântaţi de El vor moşteni ţara,
    dar cei ce sunt blestemaţi de El vor fi stârpiţi.

23 Domnul întăreşte paşii omului,
    atunci când Îşi găseşte plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
    căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.

25 Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe
    nu am văzut vreun om drept părăsit,
        nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26 El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut,
    iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare[e].

27 Deci depărtează-te de rău şi fă binele!
    Atunci vei putea locui în ţară pentru totdeauna!
28 Domnului Îi place să facă dreptate
    şi nu-Şi părăseşte credincioşii!

Totdeauna ei sunt păziţi,
    dar urmaşii celor răi vor fi stârpiţi.
29 Cei drepţi vor moşteni ţara,
    o vor locui pe vecie.

30 Gura celui drept rosteşte cuvinte înţelepte,
    iar limba lui grăieşte cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
    şi astfel picioarele[f] nu-i alunecă.

32 Cel rău îl pândeşte pe cel drept,
    căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l dă pe mâna lui
    şi nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.

34 Nădăjduieşte în Domnul
    şi păzeşte calea Lui,
iar El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara
    şi vei vedea nimicirea celor răi!

35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui,
    întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în ţara lui.
36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, nu mai era;[g]
    l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.

37 Uită-te la cel cinstit, priveşte-l pe cel integru,
    căci omul paşnic are viitor!
38 Răzvrătiţii vor fi nimiciţi cu toţii;
    viitorul celor răi va fi retezat.

39 Izbăvirea celor drepţi vine de la Domnul,
    Care le este refugiu în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută şi îi scapă;
    îi scapă de cei răi şi îi eliberează,
        pentru că au căutat scăparea la El.

Deuteronom 7:6-11

Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui, comoara Lui[a].

Domnul nu s-a ataşat de voi şi nu v-a ales pentru că sunteţi mai numeroşi decât celelalte popoare, – căci voi sunteţi cei mai neînsemnaţi dintre toate popoarele, – ci pentru că Domnul vă iubeşte şi Şi-a respectat jurământul pe care l-a făcut strămoşilor voştri; de aceea v-a scos Domnul cu mână puternică şi v-a eliberat din casa sclaviei, din mâna lui Faraon, monarhul Egiptului. Acum dar să ştiţi că Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios, Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea până[b] la a mia generaţie faţă de cei ce Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui. 10 Dar răsplăteşte îndată celor care Îl urăsc, nimicindu-i. El nu întârzie să-i răsplătească celui care-L urăşte. 11 De aceea păziţi poruncile, legile şi hotărârile pe care vi le dau astăzi să le împliniţi.

Titus 1

Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, după credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi după cunoaşterea adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, pe care Dumnezeu, Care nu minte, a promis-o înainte de vremurile veşniciilor, iar la vremea potrivită Şi-a descoperit Cuvântul prin predicarea care mi-a fost încredinţată prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, către Titus, adevăratul meu copil în credinţa pe care o împărtăşim împreună: har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Mântuitorul nostru!

Slujba lui Titus în Creta

Te-am lăsat în Creta ca să pui în ordine lucrurile care au mai rămas de rânduit şi să numeşti bătrâni[a] în fiecare cetate, aşa cum ţi-am poruncit. Dar bătrânul trebuie să fie cineva fără pată, soţ al unei singure femei[b], având copii credincioşi, care să nu fie acuzaţi de destrăbălare sau de neascultare. Căci supraveghetorul[c], ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără pată, să nu fie arogant, nici mânios, nici beţiv, nici bătăuş, nici lacom de câştig, ci trebuie să fie ospitalier, să iubească binele, să fie cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, să se ţină de Cuvântul vrednic de încredere, care este potrivit cu învăţătura primită, pentru a-i putea încuraja şi pe alţii prin învăţătura sănătoasă şi pentru a-i mustra pe cei ce vorbesc împotrivă.

10 Sunt mulţi răzvrătiţi, palavragii şi înşelători, îndeosebi printre cei circumcişi, 11 care trebuie făcuţi să tacă, pentru că buimăcesc case întregi, învăţându-i pe oameni ceea ce n-ar trebui, de dragul unui câştig ruşinos. 12 Chiar unul dintre ei, un profet de-al lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele şi nişte pântece leneşe[d].“ 13 Mărturia aceasta este adevărată. Din acest motiv, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă 14 şi să nu dea atenţie miturilor iudaice şi poruncilor oamenilor care se întorc de la adevăr! 15 Pentru cei curaţi, toate sunt curate, dar pentru cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat, ci până şi mintea, şi conştiinţa le sunt pângărite. 16 Ei pretind că-L cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl neagă. Sunt odioşi, neascultători, incapabili de orice lucrare bună.

Ioan 1:29-34

Isus, Mielul lui Dumnezeu

29 În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii! 30 El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un om Care este înaintea mea, pentru că era înainte de mine. 31 Nici eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut Israelului.»“ 32 Ioan a depus următoarea mărturie: „L-am văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El. 33 Nici eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând şi rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!» 34 Iar eu am văzut şi am depus mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu[a].“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.