Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 85

Psalmul 85

Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un psalm.

Doamne, Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta,
    aducând înapoi pe prizonierii lui Iacov.
Ai iertat vina poporului Tău,
    acoperindu-i toate păcatele.Sela
Ţi-ai oprit toată furia,
    ai renunţat la mânia Ta aprinsă!

Dumnezeul mântuirii noastre, adu-ne înapoi
    şi opreşte-Ţi supărarea faţă de noi!
Oare să te fi mâniat Tu pe noi pe vecie?
    Vei continua Tu să te mânii din generaţie în generaţie?
Oare să nu ne înviorezi Tu din nou,
    ca astfel poporul Tău să se bucure iarăşi de Tine?
Doamne, arată-ne iarăşi îndurarea Ta!
    Dă-ne din nou mântuirea Ta!

Eu voi asculta ce vorbeşte Dumnezeu, Domnul,
    căci El promite pacea poporului Său şi credincioşilor Săi,
        numai ei să nu se întoarcă la nebunie.
Într-adevăr, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
    pentru ca slava să locuiască în ţara noastră.

10 Îndurarea şi credincioşia se întâlnesc,
    iar dreptatea şi pacea se sărută.
11 Adevărul răsare din pământ,
    iar dreptatea priveşte din ceruri.
12 Da, Domnul dă ceea ce este bun,
    iar pământul nostru îşi dă rodul.
13 Dreptatea merge înaintea Lui
    şi pregăteşte calea pentru paşii Săi.

Psalmii 87

Psalmul 87

Al korahiţilor. Un psalm. Un cântec.

El i-a pus temelia în munţii cei sfinţi.
Domnul iubeşte porţile Sionului
    mai mult decât oricare altă locuinţă din Iacov.
Lucruri slăvite s-au spus despre tine,
    cetate a lui Dumnezeu!Sela
Voi aminti Rahabul[a] şi Babilonul
    ca fiind printre cei ce Mă cunosc
– chiar şi Filistia şi Tirul, alături de Cuş –
    şi voi zice: „Acesta a fost născut acolo!“

Cât despre Sion se va zice:
    „Acesta şi acela au fost născuţi în el.“
        şi Însuşi Cel Preaînalt îl va întări.
Domnul va scrie în registrul popoarelor:
    „Acesta s-a născut acolo.“Sela
Cântăreţii şi cei ce joacă spun:
    „Toate izvoarele mele sunt în tine!“

Psalmii 136

Psalmul 136

– Daţi laudă Domnului căci este bun!
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– Daţi laudă Dumnezeului dumnezeilor!
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– Daţi laudă Stăpânului stăpânilor,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

– ...singurului Care face mari minuni,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– ...Celui Ce a făcut cerurile cu pricepere,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– ...Celui Ce a întins pământul pe ape,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– ...Celui Ce a făcut luminătorii cei mari,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– ...soarele, ca să stăpânească ziua,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
– ...luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

10 – ...Celui Ce a lovit Egiptul prin întâii lor născuţi...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
11 – ...şi a scos pe Israel din mijlocul lor...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
12 – ...cu mână tare şi cu braţ întins,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

13 – ...Celui Ce a tăiat în două Marea Roşie[a],...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
14 – ...l-a trecut pe Israel prin mijlocul ei...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
15 – ...şi l-a scăpat de Faraon şi de armata acestuia în Marea Roşie,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

16 – ...Celui Ce Şi-a călăuzit poporul prin pustie,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
17 – ...Celui Ce a lovit regi mari,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
18 – ...Celui Ce a omorât regi puternici,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
19 – ...pe Sihon, regele amoriţilor,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
20 – ...pe Og, regele Başanului,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
21 – ...şi le-a dat ţara lor de moştenire,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
22 – ...de moştenire lui Israel, robul Lui,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

23 – ...pe Cel Ce Şi-a amintit de noi când eram umiliţi...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
24 – ...şi ne-a scăpat de asupritorii noştri,...
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!
25 – ...pe Cel Ce dă hrană fiecărei făpturi.
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

26 – Daţi laudă Dumnezeului cerurilor!
    – Căci în veac ţine îndurarea Lui!

Exodul 3:1-12

Tufişul în flăcări – delegarea lui Moise

Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El şi-a dus turma dincolo de pustie şi a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. Moise s-a uitat într-acolo şi a văzut că, deşi tufişul ardea, totuşi nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această privelişte deosebită; oare de ce nu se mistuie tufişul?“ Când Domnul a văzut că el s-a apropiat să privească la ce se întâmpla, l-a chemat din tufiş şi i-a zis:

– Moise, Moise!

– Iată-mă! a răspuns el.

Dumnezeu i-a zis:

– Nu te apropia! Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.

El i-a mai zis:

– Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.

Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să se uite la Dumnezeu.

Domnul i-a mai zis:

– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. 10 Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

11 Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Cine sunt eu, să merg la Faraon şi să-i scot pe israeliţi din Egipt?

12 El i-a zis:

– Eu voi fi cu tine; acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul Meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta.

Evrei 11:23-31

23 Prin credinţă a fost ascuns Moise de către părinţii săi timp de trei luni, după ce s-a născut – pentru că au văzut că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24 Prin credinţă a refuzat Moise, când a crescut, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, 25 alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de păcat pentru puţin timp. 26 El a considerat abuzul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăţie mai mare decât bogăţiile Egiptului, pentru că el îşi aţintise privirea la răsplata viitoare. 27 Prin credinţă a ieşit din Egipt, fără să se teamă de mânia monarhului; el a perseverat, ca şi când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. 28 Prin credinţă a instaurat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuţi. 29 Prin credinţă a trecut poporul prin Marea Roşie[a] ca pe uscat. Când au încercat însă şi egiptenii lucrul acesta, s-au înecat. 30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce le înconjuraseră timp de şapte zile. 31 Prin credinţă n-a pierit prostituata Rahav împreună cu cei neascultători, pentru că i-a primit bine pe spioni.

Ioan 14:6-14

Isus i-a răspuns:

– Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.[a] Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi cunoscut pe Mine, Îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.[b] Şi de acum Îl cunoaşteţi şi L-aţi văzut.

Filip I-a zis:

– Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns!

Isus i-a răspuns:

– De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de spui: „Arată-ni-L pe Tatăl!“?! 10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui. 11 Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine! Dacă nu, credeţi măcar datorită lucrărilor înseşi! 12 Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; 13 şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.