Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
Cântarea Deborei
5 În ziua aceea Debora şi Barak, fiul lui Abinoam, au cântat această cântare:
2 „Când căpeteniile s-au pus în fruntea lui Israel,
poporul s-a arătat gata de luptă!
Binecuvântaţi pe Domnul!
3 Ascultaţi, regi! Luaţi aminte, domnitori!
Eu, da eu, voi cânta Domnului[a],
voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel:
4 Doamne, când ai ieşit din Seir,
când ai mărşăluit din ţinutul Edomului,
pământul s-a cutremurat, cerurile s-au clătinat
şi norii au turnat ape!
5 Munţii s-au zdruncinat înaintea Domnului,
Sinaiul acesta s-a clătinat[b] în faţa Domnului!
6 Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat[c],
şi pe vremea Iaelei,
drumurile erau părăsite,
şi drumeţii călătoreau pe căi ocolite!
7 Încetase viaţa din satele lui Israel, se sfârşise,[d]
până când m-am ridicat eu[e], Debora,
m-am ridicat ca o mamă în Israel!
8 Când Israel şi-a ales alţi dumnezei[f],
războiul a fost la porţi,
dar nu se vedea nici scut şi nici suliţă
la patruzeci de mii în Israel!
9 Inima mea este alături de căpeteniile lui Israel,
care s-au arătat gata de luptă în popor!
Binecuvântaţi pe Domnul!
10 Voi, care încălecaţi pe măgăriţe albe,
voi, care staţi pe covoare,
voi, care umblaţi pe drum, ascultaţi!
Ascultaţi 11 vocea cântăreţilor[g] de lângă izvoare,
acolo ei pomenesc isprăvile Domnului,
isprăvile vitejilor[h] Lui în Israel!
Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi.
12 Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora!
Trezeşte-te, trezeşte-te şi cântă o cântare!
Ridică-te, Barak,
fiu al lui Abinoam, du-ţi în captivitate prizonierii!
13 Atunci, cei ce au rămas
s-au dus la nobili,
poporul Domnului
a venit la mine cu cei tari.
14 Unii au venit din Efraim – din locul unde odinioară trăia Amalek;
te urma Beniamin cu locuitorii lui;
din Machir s-au coborât conducătorii
şi din Zabulon, cei care ţin sceptrul cârmuirii.
15 Cârmuitorii lui Isahar au fost alături de Debora,
şi Isahar l-a însoţit pe Barak,
grăbindu-se după el în vale.
În ţinuturile lui Ruben însă
s-a ţinut mare sfat![i]
16 De ce ai rămas printre staule
ca să asculţi behăitul turmelor?
În ţinuturile lui Ruben
mare a fost sfatul!
17 Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului;
şi Dan, de ce a rămas nepăsător la corăbii?
Aşer a rămas pe ţărmul mării
şi s-a odihnit pe limanurile lui.
18 Zabulon este un popor care şi-a riscat viaţa până la moarte;
Neftali la fel, pe dealurile ţării.
Coborârea Duhului Sfânt
2 Când a sosit ziua Cincizecimii[a], erau cu toţii la un loc. 2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic[b] şi a umplut toată casa în care şedeau ei. 3 Li s-au arătat nişte limbi ca de foc[c], care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni evlavioşi din fiecare neam de sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uluită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. 7 Toţi se mirau şi se minunau zicând: „Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc?! 8 Cum de îi auzim, fiecare dintre noi, vorbind în propria noastră limbă, în care ne-am născut?! 9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia[d], 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părţile Libiei dinspre Cirena[e], vizitatori din Roma, 11 iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, pe toţi îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu!“ 12 Toţi erau uimiţi şi nedumeriţi şi se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“ 13 Alţii însă îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!“
Petru vorbeşte mulţimii în ziua Cincizecimii
14 Dar Petru s-a sculat în picioare împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit astfel:
– Bărbaţi iudei şi voi, toţi locuitorii Ierusalimului, să vă fie cunoscut lucrul acesta şi să ascultaţi cuvintele mele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum presupuneţi voi, pentru că nu este decât ceasul al treilea din zi[f], 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.
Fiii şi fiicele voastre vor profeţi,
tinerii voştri vor vedea viziuni,
iar bătrânii voştri vor visa visuri!
18 Chiar şi peste slujitorii Mei şi slujitoarele Mele
voi turna din Duhul Meu în acele zile
şi vor profeţi.
19 Voi face minuni sus în cer
şi semne jos pe pământ,
sânge, foc şi coloane de fum.
20 Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua cea mare şi glorioasă a Domnului.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit!“[g]
Învierea lui Isus
28 După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena şi cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul.
2 Şi iată că a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer şi s-a dus de a rostogolit piatra[a] şi s-a aşezat pe ea. 3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. 4 Gardienii au început să tremure de frică şi au rămas ca morţi.
5 Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi! Ştiu că Îl căutaţi pe Isus Care a fost răstignit! 6 Nu este aici, pentru că a fost înviat, aşa cum a spus! Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus 7 şi apoi duceţi-vă repede şi spuneţi-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morţi! Şi iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!“
8 Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să-i anunţe pe ucenici. 9 Dar iată că le-a ieşit înainte Isus şi le-a zis: „Salutare[b]!“ Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele şi I s-au închinat. 10 Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi anunţaţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.