Book of Common Prayer
Psalmul 80
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
2 peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
şi vino să ne salvezi!
3 Dumnezeule, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
4 Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
până când te vei mai mânia
la auzul rugăciunii poporului Tău?
5 Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
şi îi adapi cu lacrimi din plin.
6 Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
spre batjocura duşmanilor noştri.
7 Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
8 Ai adus o vie din Egipt,
ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
9 I-ai făcut loc,
iar ea a prins rădăcini
şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.
12 De ce i-ai străpuns gardul
ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15 rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!
16 Este arsă de foc şi tăiată.
Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!
19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
Psalmul 77
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
2 În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3 Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
4 Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
5 Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
de anii de demult;
6 mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7 „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8 Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
9 Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
10 Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat[b].“
11 Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
12 Voi cugeta la toate faptele Tale,
mă voi gândi la minunile Tale.
13 Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu[c]?
14 Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
15 Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
iar adâncurile s-au cutremurat.
17 Norii au revărsat apa,
tunetul a bubuit în cer,
iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
18 Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
iar fulgerele luminau lumea;
pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
19 Calea Ta a trecut prin mare,
iar cărarea Ta – prin ape mari,
şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
18 Atunci Iuda s-a apropiat de el şi i-a zis:
– Stăpânul meu, te rog, dă-i voie slujitorului tău să-i spună ceva stăpânului meu şi să nu te mânii pe slujitorul tău, pentru că tu eşti ca Faraon. 19 Stăpânul meu i-a întrebat pe slujitorii săi, dacă avem tată şi dacă mai avem vreun alt frate. 20 Noi i-am răspuns stăpânului nostru că avem un tată în vârstă, care mai are un fiu mai tânăr ce i s-a născut la bătrâneţe. Fratele său este mort, doar el a mai rămas dintre copiii mamei sale, iar tatăl său îl iubeşte. 21 Atunci tu le-ai cerut slujitorilor tăi să-l aducă la tine ca să-l vezi cu ochii tăi. 22 Noi i-am spus stăpânului nostru că băiatul nu poate pleca de lângă tatăl său, pentru că, dacă ar pleca, tatăl său ar muri. 23 Dar tu le-ai spus slujitorilor tăi: „Dacă fratele nostru mai mic nu vine cu voi, nu-mi veţi mai vedea faţa“. 24 Când ne-am întors la slujitorul tău, tatăl meu, i-am făcut cunoscute cuvintele stăpânului nostru. 25 Când tatăl nostru ne-a cerut să ne întoarcem şi să mai cumpărăm nişte mâncare, 26 noi i-am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi şi fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem faţa acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi“. 27 Atunci slujitorul tău, tatăl meu, ne-a amintit ceea ce ştiam, şi anume că soţia sa i-a născut doi fii, 28 dintre care unul a plecat şi se crede că a fost sfâşiat de fiare, pentru că nu a mai fost văzut de atunci 29 şi că, dacă i l-am lua şi pe acesta şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îi vom coborî capul încărunţit în Locuinţa Morţilor. 30 De aceea, dacă mă voi întoarce la slujitorul tău, tatăl meu, şi băiatul nu va fi cu noi, pentru că el este ataşat de băiat, 31 va muri când va vedea că băiatul nu este cu noi; iar slujitorii tăi vor coborî cu durere capul încărunţit al slujitorului tău, tatăl nostru, în Locuinţa Morţilor. 32 Slujitorul tău s-a pus garant la tatăl meu pentru băiat, promiţând că dacă nu i-l voi aduce înapoi, voi fi vinovat înaintea tatălui meu toată viaţa. 33 Astfel dar dă-i voie, te rog, slujitorului tău să rămână ca sclav al stăpânului meu în locul băiatului şi dă-i voie băiatului să se întoarcă cu fraţii săi. 34 Cum să mă întorc la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!
25 Cu privire la fecioare, n-am nici o poruncă de la Domnul, dar îmi spun părerea, ca unul care, prin îndurarea Domnului, este vrednic de încredere: 26 eu cred că, din cauza necazurilor de acum, este mai bine ca fiecare să rămână în starea în care este. 27 Eşti căsătorit? Nu căuta divorţul! Eşti necăsătorit? Nu căuta soţie! 28 Însă, dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti. De asemenea, dacă o fecioară se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Însă cei care se căsătoresc vor avea necazuri ce ţin de această viaţă, iar eu vreau să vă feresc de ele. 29 Fraţilor, ceea ce vreau să spun este că vremea s-a scurtat. De acum, cei ce au soţii ar trebui să trăiască ca şi cum n-ar avea soţii; 30 cei ce plâng – ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură – ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără – ca şi cum n-ar fi al lor; 31 iar cei ce se folosesc de lumea aceasta – ca şi cum nu s-ar folosi de ea, căci chipul acestei lumi trece.
Vindecarea unei femei şi învierea unei fetiţe
21 Isus a traversat iarăşi marea (cu barca)[a]. Apoi, în timp ce era pe malul mării, s-a adunat la El o mare mulţime de oameni. 22 A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L-a văzut, a căzut la picioarele Lui 23 şi L-a rugat fierbinte: „Fetiţa mea este pe moarte. Vino şi pune-Ţi mâinile peste ea ca să fie vindecată şi să trăiască!“ 24 Isus a plecat împreună cu el.
O mare mulţime de oameni Îl urma şi se îmbulzea în El. 25 Acolo era o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge. 26 Ea îndurase multe din partea multor doctori şi cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27 Auzind despre Isus, a venit în mulţime, prin spate, şi s-a atins de haina Lui. 28 Căci îşi zicea: „Dacă aş putea să mă ating măcar de haina Lui, voi fi vindecată!“ 29 Imediat izvorul sângelui ei a secat şi ea a simţit în trup că fusese vindecată de boala ei.
30 Isus şi-a dat seama imediat că din El ieşise o putere şi, întorcându-Se spre mulţime, a întrebat:
– Cine s-a atins de hainele Mele?
31 Ucenicii I-au zis:
– Vezi că mulţimea se îmbulzeşte în Tine şi mai întrebi: „Cine M-a atins?“
32 El însă se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33 Atunci femeia, ştiind ce i se întâmplase, a venit înfricoşată şi tremurând, şi a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul. 34 Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat! Du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!“
35 În timp ce El vorbea, au venit câţiva din casa conducătorului sinagogii şi i-au zis acestuia: „Fiica ta este moartă. De ce-L mai deranjezi pe Învăţător?“ 36 Însă Isus, fără să ia în seamă cuvintele lor, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme! Crede doar!“ 37 N-a dat voie nimănui să-L însoţească în afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. 38 Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo multă larmă şi pe cei ce plângeau şi boceau zgomotos. 39 El a intrat şi le-a zis: „De ce faceţi atâta larmă şi plângeţi? Copilul nu este mort, ci doarme!“ 40 Ei însă râdeau de El. Isus i-a scos pe toţi afară, i-a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia şi pe cei ce erau cu El şi a intrat acolo unde era copilul. 41 A apucat copilul de mână şi i-a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă[b]: „Fetiţo, ţie îţi zic, scoală-te!“ 42 Fetiţa s-a ridicat imediat şi a început să meargă; ea era în vârstă de doisprezece ani. Atunci[c] ei au înmărmurit de tot. 43 Isus le-a poruncit insistent ca nimeni să nu ştie despre aceasta şi le-a spus să-i dea fetiţei ceva să mănânce.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.