Book of Common Prayer
Psalmul 80
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
2 peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
şi vino să ne salvezi!
3 Dumnezeule, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
4 Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
până când te vei mai mânia
la auzul rugăciunii poporului Tău?
5 Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
şi îi adapi cu lacrimi din plin.
6 Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
spre batjocura duşmanilor noştri.
7 Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
8 Ai adus o vie din Egipt,
ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
9 I-ai făcut loc,
iar ea a prins rădăcini
şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.
12 De ce i-ai străpuns gardul
ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15 rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!
16 Este arsă de foc şi tăiată.
Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!
19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
Psalmul 77
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
2 În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3 Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
4 Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
5 Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
de anii de demult;
6 mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7 „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8 Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
9 Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
10 Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat[b].“
11 Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
12 Voi cugeta la toate faptele Tale,
mă voi gândi la minunile Tale.
13 Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu[c]?
14 Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
15 Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
iar adâncurile s-au cutremurat.
17 Norii au revărsat apa,
tunetul a bubuit în cer,
iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
18 Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
iar fulgerele luminau lumea;
pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
19 Calea Ta a trecut prin mare,
iar cărarea Ta – prin ape mari,
şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
Israeliţii îşi mărturisesc păcatele
9 În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, israeliţii, încinşi cu saci şi având ţărână pe cap, s-au strâns laolaltă pentru ţinerea unui post. 2 Cei din neamul lui Israel s-au separat de toţi străinii şi, stând în picioare, şi-au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile strămoşilor lor. 3 S-au aşezat la locurile lor şi, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într-un alt sfert din zi, şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat Domnului, Dumnezeul lor.
4 Iosua, Bani, Kadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au urcat pe estrada leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5 Leviţii Iosua, Kadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:
„Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul vostru,
Care este din veşnicie în veşnicie![a]
Binecuvântat să-Ţi fie Numele cel slăvit,
care este mai presus de orice binecuvântare şi laudă!
6 Tu eşti Domnul şi în afară de Tine nu este un altul!
Tu ai făcut cerurile
şi cerurile cerurilor cu toată oştirea lor,
pământul cu tot ce este pe el,
mările cu tot ce este în ele;
Tu le dai viaţă tuturor,
iar oştirea cerurilor Ţi se închină.
7 Tu eşti Domnul,
Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram,
Care l-ai scos din Ur, din Caldeea,
şi i-ai pus numele Avraam.
8 Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta
şi ai încheiat un legământ cu el,
promiţând că-i vei da ţara canaaniţilor,
a hitiţilor, a amoriţilor,
a periziţilor, a iebusiţilor, a ghirgaşiţilor,
promiţând că o vei da seminţei[b] lui;
Ţi-ai împlinit promisiunea,
căci Tu eşti drept.
9 Apoi ai văzut suferinţele strămoşilor noştri în Egipt,
le-ai auzit strigătele de pe malul Mării Roşii[c].
10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon,
împotriva tuturor slujitorilor săi şi împotriva întregului popor din ţara sa,
căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de strămoşii noştri
şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
11 Ai despărţit marea înaintea lor
şi ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat;
pe urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri
ca pe o piatră în ape adânci.
12 Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua,
şi printr-un stâlp de foc noaptea,
ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13 Te-ai coborât pe muntele Sinai
şi le-ai vorbit din ceruri.
Le-ai dat reguli drepte,
legi adevărate, orânduiri şi porunci bune.
14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt
şi le-ai dat porunci, orânduiri şi o Lege
prin robul Tău Moise.
15 Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame,
le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete
şi le-ai spus să vină
să ia în stăpânire ţara
pe care juraseşi că le-o vei da.
16 Însă ei, strămoşii noştri, s-au fălit,
au fost încăpăţânaţi
şi nu Ţi-au ascultat poruncile.
17 Au refuzat să asculte
şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei.
Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie,
ca să se întoarcă în sclavia lor.
Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător,
îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi plin de dragoste
şi de aceea nu i-ai părăsit.
18 Chiar şi atunci când şi-au făcut
un viţel turnat,
zicând: «Acesta este Dumnezeul tău
Care te-a scos din Egipt!»
şi s-au făcut vinovaţi de multă blasfemie,
19 Tu, în marea Ta îndurare,
nu i-ai părăsit în pustie.
Stâlpul de nor n-a încetat
să-i călăuzească ziua pe drum,
iar stâlpul de foc n-a încetat
să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă.
20 Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun
ca să-i instruiască.
Nu Ţi-ai retras mana de la gurile lor
şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.
21 Timp de patruzeci de ani i-ai îngrijit în pustie
şi nu au dus lipsă de nimic;
hainele nu li s-au învechit,
iar picioarele nu li s-au umflat.
22 Le-ai dat în mână regate şi popoare,
ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei.
Astfel au moştenit ţara lui Sihon,
adică ţara regelui din Heşbon[d],
şi ţara lui Og,
regele Başanului.
23 Le-ai înmulţit fiii
ca stelele cerurilor
şi i-ai adus în ţara
în care le-ai spus părinţilor lor
să intre ca s-o ia în stăpânire.
24 Fiii lor au intrat şi au luat în stăpânire ţara,
iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi,
şi ai dat în mâinile lor pe regii acestora şi popoarele ţării,
ca să le faci pe plac.
25 Au cucerit cetăţi fortificate,
pământuri roditoare,
au luat în stăpânire case,
tot felul de bunuri,
fântâni deja săpate, vii, măslini
şi o mulţime de pomi fructiferi.
Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat
şi s-au desfătat datorită bunătăţii Tale celei mari.
Căderea Babilonului
18 După toate acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer şi care avea o mare autoritate; pământul a fost luminat de splendoarea lui. 2 El a strigat cu glas puternic:
„A căzut, a căzut marele Babilon,
a devenit o locuinţă a demonilor,
un adăpost pentru orice duh necurat,
un adăpost pentru orice pasăre necurată,
un adăpost pentru orice fiară necurată şi detestată,
3 pentru că din vinul mâniei datorat desfrânării ei au băut toate neamurile,
regii pământului s-au desfrânat cu ea,
iar negustorii pământului s-au îmbogăţit din puterea senzualităţii[a] ei!“
4 Am auzit un alt glas din cer spunând:
„Ieşi afară din ea, poporul Meu,
ca să nu fii părtaş păcatelor ei
şi să nu primeşti din urgiile ei,
5 pentru că păcatele ei s-au îngrămădit până la cer,
iar Dumnezeu Şi-a amintit de nelegiuirile ei!
6 Daţi-i înapoi după cum a dat ea
şi plătiţi-i înapoi dublu pentru faptele ei;
în paharul în care a amestecat ea,
amestecaţi-i o porţie dublă!
7 Daţi-i tot atâta suferinţă şi jale,
pe cât şi-a dat ea însăşi glorie şi viaţă senzuală!
Pentru că zice în inima ei:
«Şed ca o împărăteasă,
nu sunt văduvă şi nu voi vedea niciodată jalea!»
8 De aceea urgiile vor veni asupra ei într-o singură zi
– moarte, jale şi foamete –
şi va fi arsă în foc,
pentru că Domnul Dumnezeu, Care o judecă, este puternic.
Isus şi tradiţia bătrânilor
15 Atunci nişte farisei şi nişte cărturari au venit din Ierusalim la Isus şi L-au întrebat:
2 – De ce ucenicii Tăi încalcă tradiţia bătrânilor[a]? Căci ei nu-şi spală mâinile înainte să mănânce!
3 Isus le-a răspuns:
– Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre? 4 Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta!“[b] şi „Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea“[c]. 5 Însă voi ziceţi: „Dacă cineva îi spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu!», 6 acela nu mai este dator să-şi cinstească tatăl (sau mama)[d]“. Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre. 7 Ipocriţilor! Bine a profeţit Isaia despre voi când a zis:
8 „Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
9 Degeaba însă Mi se închină ei,
dând ca învăţături
nişte porunci de-ale oamenilor!“[e]
Lucrurile care-l spurcă pe om
10 Isus a chemat mulţimea şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi! 11 Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om!“
12 Atunci ucenicii Lui au venit şi I-au zis:
– Ştii că fariseii s-au poticnit la auzul acestor cuvinte?
13 Isus le-a răspuns:
– Orice plantă pe care nu a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi dezrădăcinată. 14 Lăsaţi-i; sunt nişte călăuze oarbe (pentru cei orbi)[f]. Şi dacă un orb călăuzeşte un alt orb, amândoi vor cădea în groapă.
15 Petru I-a zis:
– Explică-ne pilda aceasta!
16 Isus a zis:
– Şi voi tot fără pricepere sunteţi? 17 Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în stomac, iar apoi este aruncat afară, în latrină? 18 Dar ceea ce iese din gură vine din inimă şi aceea îl spurcă pe om. 19 Căci din inimă ies gândurile rele, crimele, adulterele, curviile, furturile, mărturiile mincinoase şi blasfemiile. 20 Acestea sunt lucrurile care îl spurcă pe om! Însă a mânca cu mâinile nespălate nu-l spurcă pe om!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.