Book of Common Prayer
Psalmul 69
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii“. Al lui David.
1 Dumnezeule, scapă-mă,
căci mi-au ajuns apele până la gât!
2 Mă afund în mâl,
nu mai găsesc loc tare;
intru în adâncurile apei
şi mă înghit şuvoaiele.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul;
mi se topesc ochii
tânjind după Dumnezeul meu.
4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai mulţi decât perii capului meu,
mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi
ce nu am furat.[a]
5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nechibzuinţa,
păcatele mele nu-Ţi sunt ascunse.
6 Fie ca cei ce nădăjduiesc în Tine să nu se ruşineze din pricina mea,
Stăpâne, Doamne al Oştirilor,
fie ca cei ce Te caută să nu roşească din pricina mea,
Dumnezeule al lui Israel!
7 Din pricina Ta port eu ocara,
şi dezonoarea mi-a acoperit faţa.
8 Sunt considerat un străin de către fraţii mei,
un venetic de către fiii mamei mele,
9 căci râvna pentru Casa Ta mă mistuie
şi ocările celor ce Te ocărăsc au căzut peste mine!
10 Când plâng şi postesc,
ei mă batjocoresc.
11 Când îmbrac sacul de jale,
ei mă fac de pomină.
12 Cei ce stau la poarta cetăţii mă vorbesc,
cei ce se îmbată cântă despre mine.
13 Totuşi eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Izbăveşte-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu izbăvit de cei ce mă urăsc şi de adâncurile apei!
15 Şuvoaiele apelor să nu mă ducă,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!
16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună[b]!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din pricina celor ce mă urăsc, scapă-mă!
19 Tu cunoşti ocara mea, ruşinea mea, dezonoarea mea
şi pe toţi duşmanii mei.
20 Ocara mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu-i găsesc.
21 Ci ei îmi pun în mâncare venin,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.
22 Să li se prefacă într-o cursă masa întinsă înaintea lor,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se clatine mereu coapsele !
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!
29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat;
fie ca mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă pună la adăpost într-un loc înalt!
30 Atunci voi lăuda prin cântec Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări prin mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou
sau un viţel cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi vor vedea şi se vor bucura.
Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul ascultă pe cei sărmani
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui!
34 Să-L laude cerul şi pământul,
mările şi tot ce mişună prin ele,
35 căci Dumnezeu va mântui Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 urmaşii robilor Săi le vor moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.
CARTEA A TREIA
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.
2 Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece paşii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
când vedeam bunăstarea celor răi.
4 Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
7 li se bulbucă ochii de grăsime,[b]
iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
9 îşi înalţă gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul[d] se întoarce spre ei
şi soarbe cuvintele lor ca apa.[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“
12 Aşa sunt cei răi:
liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.
13 Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
14 căci sunt lovit toată ziua
şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
15 Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
16 M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
dar zadarnică mi-a fost truda,
17 până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
şi am luat aminte la sfârşitul lor.
18 Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
îi arunci în dezastru.
19 Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
20 Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.
21 Când inima-mi era mâhnită
şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
22 eram ca o brută fără pricepere;
eram ca dobitoacele înaintea Ta.
23 Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
Tu mă ţii de mâna dreaptă,
24 mă călăuzeşti cu sfatul Tău
şi apoi mă vei lua în slavă.
25 Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
şi partea mea de moştenire pe vecie.
27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
28 Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate isprăvile Tale!
27 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul strămoşilor noştri, Care a pus în inima împăratului dorinţa să onoreze Casa lui Dumnezeu din Ierusalim 28 şi a îndreptat spre mine bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi şi a tuturor comandanţilor săi puternici. Întărit de mâna Dumnezeului meu, care era peste mine, am convocat căpeteniile lui Israel ca să meargă împreună cu mine.
21 Acolo, la râul Ahava, am vestit un post, smerindu-ne înaintea Dumnezeului nostru şi cerând de la El drum bun pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toate averile noastre, 22 căci mi-a fost ruşine să-i cer împăratului oaste şi călăreţi care să ne apere de duşmani pe drum, odată ce îi spusesem împăratului că mâna Dumnezeului nostru este peste toţi cei ce-L caută, ca să le facă bine, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc. 23 Am postit şi ne-am rugat Dumnezeului nostru cu privire la aceasta, iar El ne-a ascultat. 24 Apoi am ales douăsprezece dintre căpeteniile preoţilor, şi anume pe Şerebia, pe Haşabia şi pe zece din rudele lor, 25 şi am cântărit înaintea lor arginul, aurul şi vasele oferite în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, de sfetnicii săi, de căpeteniile sale şi de întreg Israelul prezent.
26 Le-am predat şase sute cincizeci de talanţi[a] de argint,
vase de argint în valoare de o sută de talanţi[b] de argint,
o sută de talanţi de aur,
27 douăzeci de cupe de aur în valoare de o mie de darici[c]
şi două vase de bronz de calitate, lustruit, la fel de valoros precum aurul.
28 Le-am zis atunci: „Voi sunteţi puşi deoparte pentru Domnul, iar vasele acestea sunt lucruri sfinte; totodată argintul şi aurul sunt un dar de bunăvoie adus Domnului, Dumnezeul strămoşilor voştri. 29 Vegheaţi şi păziţi-le până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi leviţilor şi înaintea căpeteniilor familiilor lui Israel, în odăile Casei Domnului din Ierusalim.“ 30 Preoţii şi leviţii au preluat argintul, aurul şi vasele ca să le ducă la Ierusalim, la Casa Dumnezeului nostru.
31 Am plecat de la râul Ahava spre Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâi, iar mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi, păzindu-ne pe drum de atacul duşmanilor şi al tâlharilor. 32 Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo timp de trei zile. 33 În a patra zi a fost cântărit argintul, aurul şi vasele, la Casa lui Dumnezeu, de către Meremot, fiul preotului Uria, care era însoţit de Elazar, fiul lui Fineas, şi de leviţii Iozabad, fiul lui Iosua, şi Noadia, fiul lui Binui. 34 Toate au fost preluate după număr şi după greutate şi, în ziua aceea, s-a înscris în documente greutatea lor totală.
35 Exilaţii întorşi din captivitate au adus Dumnezeului lui Israel, ca ardere de tot, doisprezece viţei pentru întreg Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei, iar ca jertfă pentru păcat – doisprezece ţapi. Toate acestea au fost aduse ca ardere de tot Domnului. 36 Au înmânat decretele împăratului satrapilor imperiali şi guvernatorilor provinciei de peste râu, iar aceştia au sprijinit poporul şi Casa lui Dumnezeu.
Îngerii cu ultimele şapte urgii
15 Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: erau şapte îngeri, având ultimele şapte urgii, întrucât cu ele ia sfârşit mânia lui Dumnezeu. 2 Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei ce au învins fiara, imaginea ei şi numărul numelui ei, stând lângă marea de sticlă, cu harfele lui Dumnezeu. 3 Ei cântau cântecul lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând:
„Mari şi minunate sunt lucrările Tale,
Doamne, Dumnezeule Atotputernic,
drepte şi adevărate sunt căile Tale,
Împărate al neamurilor!
4 Cine nu se va teme, Doamne,
şi cine nu va slăvi Numele Tău?!
Numai Tu eşti sfânt,
şi toate neamurile vor veni
şi se vor închina înaintea Ta,
pentru că faptele Tale drepte au fost descoperite!“
5 După toate acestea, m-am uitat, şi în cer era deschis Templul, Cortul Mărturiei. 6 Din Templu au ieşit şapte îngeri care aveau şapte urgii, îmbrăcaţi în haine de in curat, strălucitor, şi fiind încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur. 7 Una dintre cele patru fiinţe vii le-a dat celor şapte îngeri şapte vase de aur, pline cu mânia Dumnezeului Care este viu în vecii vecilor. 8 Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu şi din puterea Sa. Nimeni nu putea să intre în Templu, până când nu se vor fi sfârşit cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.
Isus hrăneşte peste cinci mii de oameni
13 Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar când mulţimile au aflat lucrul acesta, au ieşit din cetăţile lor şi s-au luat după El pe jos. 14 Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulţime de oameni, I s-a făcut milă de ei şi i-a vindecat pe cei bolnavi.
15 Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis:
– Locul acesta este pustiu şi ora este deja târzie. Dă-le drumul mulţimilor să meargă prin sate ca să-şi cumpere ceva să mănânce!
16 Însă Isus le-a zis:
– Nu au nevoie să plece! Daţi-le voi să mănânce!
17 Ei I-au răspuns:
– N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.
18 El le-a zis:
– Aduceţi-le aici, la Mine!
19 Le-a poruncit mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulţimilor. 20 Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns douăsprezece coşniţe pline cu firimiturile rămase. 21 Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.