Book of Common Prayer
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmul 144
Al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul[a] meu, Fortăreaţa mea,
Întăritura mea, Izbăvitorul meu,
Scutul meu, Cel în Care mă încred,
Cel Care-mi supune poporul![b]
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el,
ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur,
iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară;
atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei;
aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime!
Scapă-mă şi izbăveşte-mă
din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri[c]
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[d] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[e]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Exemplul de credincioşie a recabiţilor
35 Iată Cuvântul care a venit la Ieremia din partea Domnului pe vremea lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: 2 „Du-te la familia recabiţilor, vorbeşte cu ei şi invită-i într-una din odăile din afara Casei Domnului; apoi dă-le să bea vin.“ 3 L-am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habaţinia, pe toţi fraţii săi şi pe toţi copiii săi – întreaga familie a recabiţilor – 4 şi i-am adus în Casa Domnului, în odaia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu. Aceasta era chiar lângă odaia conducătorilor şi deasupra odăii uşierului Maaseia, fiul lui Şalum. 5 Am pus înaintea familiei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi câteva cupe şi le-am zis:
– Beţi vin!
6 Dar ei mi-au răspuns:
– Noi nu bem vin deoarece strămoşul nostru Ionadab[a], fiul lui Recab, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri. 7 De asemenea să nu zidiţi case, să nu însămânţaţi şi să nu plantaţi vii. Să nu aveţi nimic din toate acestea, ci să locuiţi în corturi toată viaţa voastră. Astfel veţi trăi multă vreme în ţara în care sunteţi străini!“ 8 Noi am ascultat de toate poruncile pe care ni le-a dat strămoşul nostru Ionadab, fiul lui Recab, astfel că nici noi, nici soţiile noastre, nici fiii şi nici fiicele noastre nu bem vin, 9 nu ne zidim case ca să le locuim şi nu avem nici vii, nici terenuri însămânţate, 10 ci locuim în corturi şi ascultăm cu fapta de tot ce ne-a poruncit strămoşul nostru Ionadab. 11 Dar, când Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a invadat ţara, ne-am zis: „Haidem să ne ducem la Ierusalim ca să scăpăm de oştirile caldeenilor şi ale arameilor!“ Aşa se face că acum locuim în Ierusalim.
12 Cuvântul Domnului a venit la Ieremia şi i-a zis: 13 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Du-te şi spune-le oamenilor din Iuda şi locuitorilor Ierusalimului astfel: ‘Nu vreţi să învăţaţi o lecţie şi să ascultaţi cuvintele Mele? zice Domnul. 14 Ionadab, fiul lui Recab, a poruncit urmaşilor săi să nu bea vin, iar aceştia păzesc porunca lui şi nu beau vin până în ziua de azi, căci ascultă de porunca strămoşului lor. Şi Eu v-am vorbit iarăşi şi iarăşi, dar voi nu M-aţi ascultat. 15 I-am trimis la voi iarăşi şi iarăşi pe toţi slujitorii Mei, profeţii. Ei v-au spus: ‘Întoarceţi-vă fiecare de la căile voastre rele, schimbaţi-vă faptele şi nu mai umblaţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi, ca astfel să locuiţi în ţara pe care v-am dat-o vouă şi strămoşilor voştri!’ Voi însă nu aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat. 16 Urmaşii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o strămoşul lor, dar poporul acesta nu Mă ascultă!’»“
17 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toate dezastrele pe care le-am rostit împotriva lor, pentru că le-am vorbit şi nu M-au ascultat, i-am chemat, dar ei nu au răspuns.»“
18 Atunci Ieremia a zis familiei recabiţilor: „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că aţi ascultat poruncile strămoşului vostru Ionadab, pentru că aţi păzit toate instrucţiunile şi aţi împlinit tot ce v-a poruncit, 19 Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea înaintea Mea, zice Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel!»“
27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare este un mădular al lui. 28 Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare, de ajutorare, de administrare şi pe cei ce au darul feluritelor limbi. 29 Sunt oare toţi apostoli? Sunt toţi profeţi? Sunt toţi învăţători? Fac toţi minuni? 30 Au toţi daruri de vindecare? Vorbesc toţi în limbi? Traduc toţi? 31 Deci fiţi plini de râvnă după cele mai importante daruri. Şi vă voi arăta o cale dincolo de orice comparaţie.
Despre dragoste
13 Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste, sunt o aramă zgomotoasă sau un chimval zăngănitor. 2 Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate tainele şi am toată cunoaşterea şi dacă am toată credinţa, aşa încât să mute munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic. 3 Dacă dau tot ce am şi dacă-mi dau chiar şi trupul să mă laud[a], dar nu am dragoste, nu câştig nimic.
Lucrători puţini pentru un seceriş atât de mare
35 Isus călătorea prin toate cetăţile şi satele, dând învăţătură în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. 36 Când a văzut El mulţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi neajutorate ca nişte oi care nu au păstor. 37 Atunci le-a zis ucenicilor Săi: „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini! 38 Rugaţi-L deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul Său!“
Trimiterea celor doisprezece
10 Isus i-a chemat la El pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat autoritate să scoată afară duhurile necurate şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Iată care sunt numele celor doisprezece apostoli: cel dintâi, Simon, care este numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu[a]; Toma şi Matei, colectorul de taxe; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Tadeu[b]; 4 Simon, zelotul[c], şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.