Book of Common Prayer
33 El preface râurile în pustiu
şi izvoarele de ape în pământ uscat
34 şi pământul roditor în pământ sterp,
din pricina răutăţii locuitorilor ţării.
35 El preface pustia într-o vale cu apă
şi ţinutul arid în izvoare de ape.
36 Aşază acolo pe cei flămânzi,
iar ei îşi întemeiază o cetate în care să locuiască,
37 îşi seamănă ogoare, îşi plantează vii
şi au recolte bogate.
38 El îi binecuvântează, astfel încât se înmulţesc foarte mult,
iar vitele nu li le împuţinează.
39 Când sunt împuţinaţi şi umiliţi
din pricina asupririi, a necazului şi a suferinţei,
40 El revarsă dispreţ asupra nobililor
şi-i face să rătăcească prin pustietate fără drum.
41 Îi ridică însă pe cei nevoiaşi din sărăcie
şi le înmulţeşte familiile ca pe o turmă.
42 Cei drepţi văd şi se bucură
şi orice nedreptate îşi închide gura.
43 Cine este înţelept, să păzească aceste lucruri
şi să ia aminte la marea îndurare a Domnului!
Psalmul 108
Un cântec. Un psalm al lui David.
1 Inima mea este pregătită, Dumnezeule;
voi cânta şi voi suna din instrumentele mele.
Trezeşte-te, suflet al meu!
2 Treziţi-vă, harfă şi liră!
Voi trezi zorii[a].
3 Doamne, Te voi lăuda printre popoare,
Îţi voi cânta printre neamuri.
4 Căci îndurarea Ta este mai înaltă decât cerurile,
iar credincioşia Ta este mai presus de nori!
5 Fii înălţat, Dumnezeule, mai presus de ceruri
şi fie slava Ta peste întreg pământul!
6 Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie salvaţi,
dă izbăvire prin dreapta Ta şi răspunde-mi!
7 Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Sa[b]:
„Voi triumfa, voi împărţi Şehemul
şi voi măsura valea Sucot!
8 Al Meu este Ghiladul, al Meu este şi Manase;
Efraim este coiful Meu,
iar Iuda – sceptrul Meu!
9 Moab este vasul în care Mă spăl!
Deasupra Edomului Îmi arunc încălţările,
iar strigătele Mele de triumf se aud peste Filistia.“
10 Cine mă va conduce în cetatea fortificată?
Cine mă va călăuzi până în Edom?
11 Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel Care ne-ai respins?
Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel Care nu mai ieşi cu oştirile noastre?
12 Dă-ne ajutor împotriva duşmanului,
căci zadarnic este sprijinul dat de om!
13 Cu Dumnezeu vom fi biruitori
şi El îi va călca în picioare pe duşmanii noştri.
Psalmul 33
1 Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul,
căci lauda se potriveşte celor integri!
2 Lăudaţi-L pe Domnul din liră,
cântaţi-I din harfa cu zece corzi!
3 Cântaţi-I un cântec nou,
sunaţi frumos din corzi şi strigaţi de bucurie!
4 Cuvântul Domnului este drept
şi toate lucrările Lui mărturisesc despre credincioşia Sa.
5 El iubeşte dreptatea şi judecata;
îndurarea Domnului umple pământul.
6 Cerurile au fost întocmite prin Cuvântul Domnului
şi toată oştirea lor – prin suflarea gurii Sale.
7 El strânge apele mării într-o grămadă,
pune adâncurile[a] în cămări.
8 Să se teamă de Domnul, toţi cei de pe pământ!
Să le fie frică de El, tuturor locuitorilor lumii!
9 Căci El zice şi ce zice ia fiinţă!
El porunceşte şi ce porunceşte rămâne în picioare!
10 Domnul împiedică hotărârile neamurilor
şi zădărniceşte planurile popoarelor,
11 dar hotărârile Domnului rămân pe vecie,
şi planurile inimii Sale dăinuiesc din generaţie în generaţie.
12 Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul,
poporul pe care Şi l-a ales drept moştenire!
13 Domnul priveşte din ceruri,
se uită la toţi fiii oamenilor.
14 Din lăcaşul Locuinţei Sale,
El priveşte spre toţi locuitorii pământului.
15 El, Care a întocmit sufletul tuturor,
ia aminte la toate faptele acestora.
16 Regele nu este izbăvit prin mărimea oştirii lui,
nici războinicul nu este scăpat prin mărimea puterii sale.
17 Calul este o nădejde zadarnică pentru eliberare
şi toată vlaga lui nu poate izbăvi.
18 Iată că ochiul Domnului veghează asupra celor ce se tem de El
şi asupra celor ce nădăjduiesc în îndurarea Sa,
19 ca să le scape sufletul de la moarte
şi să-i ţină în viaţă în mijlocul foametei.
20 Sufletele noastre tânjesc după Domnul!
El este ajutorul şi scutul nostru,
21 căci în El se bucură inimile noastre,
fiindcă ne încredem în Numele Lui cel sfânt!
22 Doamne, fie îndurarea Ta peste noi,
pe măsura nădejdii noastre în Tine!
David şi Ţiba
16 Îndată ce a trecut de vârful muntelui, pe David l-a întâmpinat Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet. Acesta avea cu el o pereche de măgari încărcaţi cu două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de smochine şi un burduf de vin. 2 Regele l-a întrebat:
– Ce vrei să faci cu aceste lucruri?
– Măgarii, a răspuns Ţiba, sunt pentru familia regelui, ca să-i călărească; pâinile şi turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi istoviţi în pustie.
3 – Nepotul stăpânului tău unde este? l-a mai întrebat regele.
– A rămas în Ierusalim, i-a răspuns Ţiba, pentru că a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu.“
4 Atunci regele i-a zis:
– Tot ce aparţinuse lui Mefiboşet este acum al tău.
– Mă închin înaintea ta, i-a zis Ţiba. Fie să găsesc bunăvoinţă la stăpânul meu, regele.
Şimei îl blestemă pe David
5 În timp ce regele David se apropia de Bahurim, din cetate a ieşit un bărbat care a început să blesteme. Numele lui era Şimei, fiul lui Ghera, din clanul lui Saul. 6 Acesta a început să arunce cu pietre în David şi în toţi slujitorii regelui David, în timp ce întreaga oştire şi toţi vitejii se aflau la dreapta şi la stânga regelui. 7 Blestemându-l pe David, Şimei striga:
– Pleacă! Pleacă, om al sângelui şi nelegiuit ce eşti! 8 Domnul a întors asupra ta tot sângele pe care l-ai vărsat în familia lui Saul, căruia i-ai luat domnia. Astfel că Domnul i-a dat domnia fiului tău Absalom, iar tu eşti nenorocit, căci eşti un om al sângelui.
9 Abişai, fiul Ţeruiei, i-a zis regelui:
– Cum îndrăzneşte acest câine mort să-l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă-mi voie să mă duc şi să-i retez capul!
10 – Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Ţeruiei? a zis regele. Dacă blestemă, este pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-l pe David!“ Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“
11 Apoi David le-a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi:
– Propriul meu fiu caută să-mi ia viaţa. Cu atât mai mult, acum, acest beniamit! Lăsaţi-l să blesteme pentru că Domnul i-a spus s-o facă! 12 Poate că Domnul va privi spre necazul meu şi îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi.
13 David şi oamenii săi şi-au continuat drumul, în timp ce Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, blestemând şi aruncând pietre şi praf după acesta. 14 În cele din urmă, David şi toţi cei care-l însoţeau au ajuns istoviţi la un loc anume şi s-au odihnit acolo.
Sfaturile lui Ahitofel şi Huşai
15 Între timp, Absalom şi toţi israeliţii care-l însoţeau, au ajuns la Ierusalim; împreună cu el era şi Ahitofel. 16 Ajungând la Ierusalim, architul Huşai, prietenul lui David, s-a înfăţişat înaintea lui Absalom, zicându-i:
– Trăiască regele! Trăiască regele!
17 – Aceasta este loialitatea pe care o ai faţă de prietenul tău? l-a întrebat Absalom. De ce nu te-ai dus împreună cu prietenul tău?
18 – Pentru că, i-a răspuns Huşai, voi fi de partea celui pe care l-a ales Domnul, acest popor şi toţi israeliţii. Cu acela voi rămâne. 19 De altfel, cui ar trebui să-i slujesc? Oare nu fiului său? Cum l-am slujit pe tatăl tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.
20 Atunci Absalom i-a poruncit lui Ahitofel:
– Sfătuiţi-vă împreună! Ce avem de făcut?
21 – Intră la[a] ţiitoarele tatălui tău[b], pe care el le-a lăsat să îngrijească de palat! i-a zis Ahitofel. În felul acesta tot Israelul va afla că te-ai făcut urât regelui şi astfel toţi cei ce sunt de partea ta se vor întări.
22 Au întins, aşadar, un cort pentru Absalom pe acoperiş, iar acesta a intrat la ţiitoarele tatălui său sub privirea întregului Israel. 23 În acea vreme, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeaşi autoritate ca şi când cineva L-ar fi întrebat pe Dumnezeu. Aşa erau toate sfaturile pe care le dădea Ahitofel atât lui David, cât şi lui Absalom.
17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19 Eu am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi băgam în închisoare şi îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ştefan, martorul[a] Tău, eram şi eu de faţă, dându-mi aprobarea şi păzind hainele celor ce-l omorau!» 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“
Pavel şi tribunul roman
22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi şi-au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu este vrednic să trăiască!“ 23 În timp ce ei ţipau, îşi azvârleau hainele şi aruncau praf în văzduh, 24 tribunul a poruncit să fie dus în fort şi să fie interogat prin lovituri de bici, ca să afle din ce cauză strigau aşa împotriva lui. 25 În timp ce-l legau cu curele, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?“[b] 26 Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun şi l-a anunţat, spunându-i: „Ce vrei să faci? Omul acesta este roman!“
27 Tribunul s-a dus la el şi l-a întrebat:
– Spune-mi, eşti roman?
– Da, i-a răspuns Pavel.
28 Tribunul a zis:
– Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.
Pavel i-a zis:
– Eu sunt chiar născut roman.[c]
29 Imediat, cei ce urmau să-l interogheze s-au retras de la el, iar tribunul, când a aflat că este cetăţean roman, s-a temut, pentru că-l legase.
Intrarea triumfală în Ierusalim
11 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, Isus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi în sat, 2 spunându-le: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi imediat ce intraţi în el, veţi găsi legat un măgăruş pe care nu a încălecat încă nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! 3 Dacă vă va zice cineva: «De ce faceţi aceasta?», să-i spuneţi: «Domnul are nevoie de el. Şi imediat îl va trimite înapoi aici.»“ 4 Ei s-au dus, au găsit măgăruşul legat lângă uşă, afară în stradă, şi l-au dezlegat. 5 Cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceţi de dezlegaţi măgăruşul?“ 6 Ei le-au zis aşa cum le spusese Isus şi aceştia i-au lăsat să plece. 7 Au adus măgăruşul la Isus, şi-au pus hainele peste el, iar Isus S-a aşezat deasupra lui. 8 Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum,[a] iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. 9 Cei care mergeau înainte şi cei care-L urmau strigau:
„Osana![b]
Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului![c]
10 Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David![d]
Osana în locurile preaînalte!“
Isus curăţă Templul
11 A intrat în Ierusalim, în Templu, s-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile şi, pentru că era deja seara târziu, S-a dus la Betania împreună cu cei doisprezece.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.