Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 38

Psalmul 38

Un psalm al lui David spre aducere-aminte

Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
    şi nu mă mai disciplina în furia Ta!
Căci săgeţile Tale m-au străpuns,
    mâna Ta s-a abătut asupra mea.
Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
    nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.
Căci fărădelegile mele mă copleşesc, ca o povară grea;
    sunt prea grele pentru mine.

Rănile mele duhnesc, putrezesc,
    şi aceasta numai din pricina nebuniei mele.
Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
    Toată ziua umblu bocind.
Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
    nu mai este nimic sănătos în trupul meu!
Sunt atât de slăbit şi de zdrobit!
    Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.

Stăpâne, ştii toate dorinţele mele,
    iar suspinele mele nu-ţi sunt ascunse!
10 Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
    nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
11 Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
    cei apropiaţi mie stau deoparte.
12 Cei ce caută să-mi ia viaţa îşi întind cursele;
    cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârşitul meu
        şi în fiecare zi urzesc numai înşelătorii.

13 Eu însă nu aud, întocmai ca un surd;
    ca un mut, nu-mi deschid gura!
14 Am ajuns ca omul care nu aude
    şi a cărui gură nu mai are răspuns.
15 Totuşi nădăjduiesc în Tine, Doamne!
    Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: „Să nu se bucure din pricina mea,
    atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“

17 Chiar acum sunt gata să mă împiedic,
    iar durerea mă însoţeşte mereu.
18 Îmi mărturisesc vina;
    păcatul meu mă frământă.
19 Duşmanii mei sunt mulţi şi plini de viaţă[a]
    şi cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20 Cei ce răsplătesc cu rău pentru bine
    mi se opun, când eu urmăresc binele.

21 Nu mă părăsi, Doamne!
    Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
    Stăpâne, Mântuirea mea!

Psalmii 119:25-48

25 Sufletul meu este lipit de ţărână:
    înviorează-mă, după Cuvântul Tău!
26 Mi-am cercetat căile şi Tu mi-ai răspuns:
    învaţă-mă orânduirile Tale!
27 Deprinde-mă cu hotărârile Tale
    şi voi cugeta la minunile Tale!
28 Sufletul îmi plânge de întristare:
    ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Ţine-mă departe de calea înşelăciunii;
    binevoieşte să mă înveţi Legea Ta!
30 Aleg calea credincioşiei;
    accept judecăţile tale.
31 Mă alipesc de mărturiile Tale:
    Doamne, nu mă lăsa să fiu dat de ruşine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
    căci Tu dai alinare inimii mele.

33 Învaţă-mă, Doamne, să trăiesc după orânduirile Tale,
    şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii!
34 Dă-mi pricepere şi voi respecta Legea Ta,
    o voi păzi din toată inima mea!
35 Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale,
    căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale
    şi nu spre câştigul mârşav!
37 Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte;
    înviorează-mă pe calea Ta![a]
38 Împlineşte-Ţi promisiunea făcută robului Tău
    şi celor ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă,
    căci judecăţile Tale sunt bune!
40 O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale:
    înviorează-mă după dreptatea Ta!

41 Să vină, Doamne, peste mine marea Ta îndurare
    şi mântuirea Ta din pricina promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi putea răspunde celui ce mă ocărăşte,
    căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
    căci nădăjduiesc în judecăţile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
    întotdeauna şi pentru veci de veci!
45 Voi umbla liber,
    căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor
    şi nu mă voi ruşina.
47 Mă voi desfăta cu poruncile Tale,
    pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
    şi cuget la orânduirile Tale.

Amos 8

Coşul cu fructe coapte

Stăpânul Domn mi-a mai arătat următorul lucru: am văzut un coş cu fructe coapte. El m-a întrebat:

– Ce vezi tu, Amos?

– Un coş cu fructe coapte, am răspuns eu.

Atunci Domnul mi-a zis:

– Vine sfârşitul[a] poporului Meu, Israel! Nu-l voi mai cruţa!

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn, cântecele de la Templu[b] se vor preface în urlete. Vor fi o mulţime de hoituri aruncate peste tot! Tăcere!

Ascultaţi aceasta, voi, care-i călcaţi în picioare pe sărmani
    şi-i prăpădiţi pe săracii din ţară.
Voi ziceţi: „Când va trece luna nouă[c],
    ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat,
    ca să deschidem grânarele,
să micşorăm cantitatea[d],
    să mărim preţul[e],
        să măsluim cumpăna ca să înşelăm,
să-i cumpărăm pe săraci pe argint
    şi pe sărmani – pentru o pereche de sandale
        şi să vindem codină în loc de grâne?“

Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna din faptele lui!“

„Să nu tremure ţara din pricina aceasta
    şi să nu jelească toţi cei ce locuiesc în ea?
Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în ţară,
    să nu se învolbureze şi apoi să se retragă
        precum Râul Egiptului?[f]

În ziua aceea, zice Stăpânul Domn,

voi face să apună soarele la amiază
    şi voi întuneca pământul în miezul zilei.
10 Voi preface sărbătorile voastre în bocet
    şi toate cântecele voastre – în cântece de jale.
Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu saci
    şi toate capetele să fie rase.
Voi face vremea aceea ca jalea pentru singurul fiu,
    iar sfârşitul ei – ca o zi amară.“

11 „Iată, vin zile, zice Stăpânul Domn,
    când voi trimite foamete în ţară,
dar nu foame după pâine şi nu sete după apă,
    ci după auzirea cuvintelor Domnului.
12 Ei vor umbla şovăind de la o mare la alta,
    vor cutreiera de la nord la răsărit,
căutând Cuvântul Domnului,
    dar nu-l vor găsi.

13 În ziua aceea,

fecioarele frumoase şi tinerii
    vor leşina de sete.
14 Cei ce obişnuiau să jure pe ruşinea[g] Samariei
    şi să zică: «Viu este zeul tău, Dane!»
        sau «Vie este calea ta[h], Beer-Şeba!»,
aceia vor cădea
    şi nu se vor mai ridica.“

Apocalipsa 1:17-2:7

17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui, ca mort. El Şi-a pus peste mine mâna dreaptă şi mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel De Pe Urmă, 18 Cel Viu! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor[a]! 19 Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează[b] să se întâmple după acestea! 20 Cât despre taina[c] celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă şi a celor şapte sfeşnice de aur, cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici, iar cele şapte sfeşnice sunt cele şapte biserici.

Către îngerul bisericii din Efes

Îngerului bisericii din Efes[d] scrie-i:

«Acestea sunt cuvintele[e] Celui Ce ţine cele şapte stele în mâna Sa dreaptă şi umblă printre cele şapte sfeşnice de aur: ştiu faptele tale, osteneala şi răbdarea ta şi că nu-i poţi suporta pe cei răi, că i-ai pus la încercare pe cei ce spun despre ei înşişi că sunt apostoli, dar nu sunt, şi ai descoperit că sunt falşi. Ştiu, de asemenea, că ai răbdare, că înduri pentru Numele Meu şi că n-ai obosit. Dar ceea ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Aminteşte-ţi deci de unde ai căzut, pocăieşte-te şi fă faptele pe care le făceai la început! Dacă nu, voi veni la tine şi-ţi voi muta sfeşnicul de la locul lui dacă nu te pocăieşti! Ai însă aceasta: urăşti faptele nicolaiţilor[f], pe care şi Eu le urăsc. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! Celui ce învinge îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care se află în Raiul lui Dumnezeu.»

Matei 23:1-12

Vai de voi cărturari şi farisei ipocriţi!

23 Atunci Isus le-a vorbit mulţimilor şi ucenicilor Săi. El le-a zis:

„Cărturarii şi fariseii stau pe scaunul lui Moise. Deci să faceţi şi să păziţi toate lucrurile pe care vi le spun ei, dar să nu faceţi după faptele lor, pentru că ei zic, dar nu fac. Ei leagă poveri grele şi dificil de dus şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei înşişi nici măcar cu degetul nu vor să le mişte.

Toate faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacterele[a] largi şi ciucurii lungi şi iubesc să li se dea locul de onoare la mese şi scaunele de onoare în sinagogi, să fie salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni: «Rabbi»[b].

Voi însă să nu vă numiţi «Rabbi», căci Unul singur este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi «tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ, căci Unul singur este Tatăl vostru, şi anume Cel ceresc. 10 De asemenea, să nu numiţi pe nimeni «îndrumător», căci Unul singur este Îndrumătorul vostru, şi anume Cristosul. 11 Cel mai mare dintre voi va fi slujitorul vostru. 12 Oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.