Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 140

Psalmul 140

Pentru dirijor. Un psalm al lui David.

Izbăveşte-mă, Doamne, de oamenii răi,
    păzeşte-mă de oamenii violenţi,
de cei ce plănuiesc lucruri rele în inima lor
    şi stârnesc conflicte în fiecare zi.
Ei îşi fac limba ascuţită ca a unui şarpe
    şi sub buzele lor este venin de viperă!Sela
Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău!
    Protejează-mă de omul violent,
        de cel ce se gândeşte cum să pună piedică paşilor mei!
Nişte îngâmfaţi mi-au ascuns curse,
    şi-au întins funiile laţului lor,
        mi-au pus capcane pe marginea potecii!Sela
Eu însă zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu!
    Ascultă, Doamne, glasul rugilor mele!
Stăpâne Doamne, Mântuitorul meu puternic,
    Care mi-ai protejat capul în ziua luptei –
nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău;
    nu îngădui să-i reuşească planurile, ca să nu se fălească!“Sela
Capul celor ce mă înconjoară
    să fie acoperit de necazul provocat de buzele lor!
10 Să cadă peste ei cărbuni aprinşi;
    să fie aruncaţi în foc,
        în adâncuri de unde să nu se mai scoale.
11 Fie ca oamenii limbuţi să nu fie întăriţi în ţară;
    fie ca pe oamenii violenţi şi răi să-i vâneze şi să-i doboare dezastrul.

12 Ştiu că Domnul va face dreptate celui necăjit
    şi susţine cauza celor nevoiaţi.
13 Într-adevăr, cei drepţi vor lăuda Numele Tău,
    iar oamenii integri vor locui în prezenţa Ta.

Psalmii 142

Psalmul 142

Un maschil[a] al lui David, compus pe vremea când se ascundea în peşteră. O rugăciune.

Cu glasul meu eu strig către Domnul,
    cu glasul meu eu caut îndurare la Domnul.
Îmi vărs plângerea înaintea Lui,
    îmi povestesc necazul înaintea Lui.

Când duhul îmi este mâhnit,
    Tu-mi cunoşti cărarea.
Pe calea pe care merg,
    ei mi-au ascuns curse.
Priveşte la dreapta mea şi ia aminte;
    nimeni nu mă mai cunoaşte!
Am rămas fără adăpost;
    nimănui nu-i pasă de viaţa mea!

Te chem, Doamne,
    zicând: „Tu eşti adăpostul meu,
        moştenirea mea pe pământul celor vii!“
Ascultă-mi strigătul,
    căci sunt foarte nenorocit!
Izbăveşte-mă de prigonitorii mei,
    căci sunt mai tari decât mine!
Scoate-mă din temniţă,
    ca să laud Numele Tău!
Cei drepţi se vor aduna împrejurul meu
    când îmi vei face bine.

Psalmii 141

Psalmul 141

Un psalm al lui David

Doamne, pe Tine Te chem! Vino degrabă la mine!
    Ascultă glasul meu, când strig după ajutor la Tine!
Fie rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta,
    iar ridicarea mâinilor mele – ca jertfele de seară.

Doamne, pune strajă gurii mele;
    păzeşte uşa buzelor mele!
Nu-mi lăsa inima să mi se abată spre ce este rău,
    spre faptele rele ale oamenilor care săvârşesc nelegiuirea,
        şi nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.
Să mă lovească cel drept[a] – aceasta este dragoste!
    Să mă mustre el, căci de la un aşa untdelemn nu-mi voi feri capul!
        Dar rugăciunea mea tot împotriva faptelor rele ale celor nelegiuiţi va fi!
Când judecătorii lor vor fi aruncaţi de pe marginea stâncilor,
    atunci vor da ascultare cuvintelor mele, căci ele sunt plăcute.
Cum arată pământul arat şi brăzdat,
    aşa sunt şi oasele noastre împrăştiate la intrarea în Locuinţa Morţilor.

Eu însă către Tine, Stăpâne Doamne, îmi îndrept ochii,
    la Tine caut adăpost: nu-mi părăsi sufletul!
Păzeşte-mă de cursele pe care mi le-au întins duşmanii
    şi de capcanele celor ce săvârşesc fărădelegea.
10 Fie ca cei răi să cadă în cursele lor,
    iar eu să scap!

Psalmii 143

Psalmul 143

Un psalm al lui David

Doamne, ascultă-mi rugăciunea!
    Pleacă-Ţi urechea la ruga mea!
În credincioşia şi dreptatea Ta,
    răspunde-mi!
Nu intra la judecată cu robul Tău,
    căci nici un om viu nu-şi poate apăra dreptatea înaintea Ta!

Duşmanul mă prigoneşte,
    mă zdrobeşte de pământ,
mă face să locuiesc în întunecimi
    asemenea celor morţi demult.
Duhul îmi este sleit;
    inima îmi este tulburată înăuntrul meu.

Îmi aduc aminte de zilele de odinioară,
    cuget la toate lucrările Tale
        şi mă gândesc la ceea ce au făcut mâinile Tale.
Îmi întind mâinile către Tine;
    sufletul meu însetează după Tine ca pământul uscat.Sela
Doamne, grăbeşte-Te să-mi răspunzi,
    căci duhul îmi este istovit!
Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
    ca să nu ajung asemenea celor ce se coboară în groapă!
Fă-mă să aud dimineaţa despre îndurarea Ta,
    căci în Tine mă încred!
Fă-mi cunoscută calea pe care să merg,
    căci la Tine îmi înalţ sufletul!
Doamne, izbăveşte-mă de duşmanii mei,
    căci la Tine caut adăpost!
10 Învaţă-mă cum să-Ţi împlinesc voia,
    căci Tu eşti Dumnezeul meu!
Fie ca Duhul Tău cel bun
    să mă călăuzească prin locuri netede!

11 Din pricina Numelui Tău, Doamne, înviorează-mă!
    Din pricina dreptăţii Tale, scapă-mi sufletul din necaz!
12 Din pricina îndurării Tale isprăveşte cu duşmanii mei
    Şi nimiceşte toţi prigonitorii sufletului meu,
        căci eu sunt robul Tău!

Isaia 24:14-23

14 Ei îşi înalţă glasurile,
    strigă de bucurie
şi aclamă, dinspre apus,
    măreţia Domnului.
15 De aceea voi, cei din răsărit,
    daţi cinste Domnului!
Cei de pe insulele mării,
    slăviţi Numele Domnului,
        Dumnezeul lui Israel!
16 De la marginile pământului
    auzim cântându-se:
        «Slavă Celui Drept!»
Eu însă zic: «Mă doare sufletul! Mă doare sufletul!
    Vai de mine!
Înşelătorii înşală,
    înşelătorii înşală cu viclenie!»

17 Groaza, groapa şi cursa te aşteaptă,
    locuitor al pământului!
18 Oricine va fugi la zgomotul groazei
    va cădea în groapă
şi oricine va ieşi din groapă
    va fi prins în cursă.
Căci stăvilarele din înălţime sunt deschise
    şi temeliile pământului se cutremură.
19 Pământul este făcut fărâme,
    pământul este rupt în bucăţi,
        pământul este zguduit cu putere.
20 Pământul se clatină ca un om beat,
    se leagănă ca o colibă în vânt.
Păcatul răzvrătirii sale îl apasă atât de greu,
    încât se prăbuşeşte şi nu se mai ridică din nou.

21 În ziua aceea Domnul va pedepsi
    în înălţimi, oştirea cerului,
        iar pe pământ, pe împăraţii pământului.
22 Vor fi adunaţi împreună,
    ca prizonierii, într-o groapă.
Vor fi închişi într-o închisoare
    şi, după multe zile, vor fi pedepsiţi.
23 Atunci luna va fi umilită
    şi soarele făcut de ruşine,
pentru că Domnul Oştirilor va domni
    pe muntele Sion şi în Ierusalim,
        înaintea bătrânilor Săi, în slavă.

1 Petru 3:13-4:6

13 Şi cine vă va face rău, dacă voi sunteţi plini de râvnă pentru bine? 14 Dar, chiar dacă aţi suferi din cauza dreptăţii, este ferice de voi! „Să nu vă temeţi de ce se tem ei[a] şi nu vă tulburaţi“[b], 15 ci sfinţiţi-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiţi întotdeauna pregătiţi să răspundeţi oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi, 16 dar cu blândeţe şi cu teamă, având o conştiinţă bună, pentru ca, în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, cei ce vă defăimează să fie făcuţi de ruşine datorită purtării voastre bune în Cristos. 17 Căci este mai bine, dacă aşa cere voia lui Dumnezeu, să suferiţi atunci când faceţi binele, decât atunci când faceţi răul. 18 Căci şi Cristos a suferit o dată pentru totdeauna pentru păcate – El, Cel Drept, pentru cei nedrepţi – ca să vă aducă la Dumnezeu. El a fost dat la moarte în trup, dar a fost făcut viu prin Duhul, 19 în Care, de asemenea, S-a dus şi le-a predicat duhurilor din închisoare, 20 care odinioară nu ascultaseră, atunci când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când era construită arca, în care numai puţini, şi anume opt suflete, au fost salvate prin apă; 21 aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul[c] unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos, 22 Care este la dreapta lui Dumnezeu şi Căruia, după ce S-a dus la cer, I-au fost supuşi îngerii, autorităţile şi puterile.

Trăind după voia lui Dumnezeu

Aşadar, întrucât Cristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire, căci cel ce a suferit în trup a sfârşit-o cu păcatul, pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Ajunge cât timp a trecut în care aţi lucrat după voia neamurilor, trăind în depravare, în pofte, în beţii, în petreceri, în orgii şi în idolatrii dezgustătoare. De aceea sunt surprinşi ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de destrăbălare şi vă batjocoresc. Ei vor da socoteală Celui Ce este gata să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Căci pentru aceasta le-a fost vestită Evanghelia şi celor ce acum sunt morţi: ca şi ei să fie judecaţi ca oameni, în trup, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu, în duh.

Matei 20:17-28

Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

17 În timp ce Se suia spre Ierusalim, Isus i-a luat deoparte, pe drum, pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis: 18 „Iată că ne suim spre Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoţilor şi a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte 19 şi-L vor da pe mâna neamurilor, ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit. Dar a treia zi va fi înviat“.

Cererea unei mame

20 Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei, împreună cu fiii ei. I s-a închinat şi a vrut să-I facă o cerere. 21 Isus a întrebat-o:

– Ce vrei?

Ea a răspuns:

– Porunceşte ca aceşti doi fii ai mei să stea unul la dreapta şi altul la stânga Ta, în Împărăţia Ta!

22 Isus a zis:

– Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care urmează să-l beau Eu[a] (şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu)[b]?

– Putem! au răspuns ei.

23 Isus le-a zis:

– Veţi bea într-adevăr paharul Meu (şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu)[c], dar dreptul de a sta la dreapta şi la stânga Mea nu ţine de Mine să-l dau, ci este pentru aceia cărora le-a fost pregătit de Tatăl Meu.

24 Ceilalţi zece, când au auzit, au fost indignaţi de cei doi fraţi. 25 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii neamurilor fac pe stăpânii cu ele, iar mai marii lor se poartă cu tiranie cu ele. 26 Între voi să nu fie aşa! Ci oricine vrea să fie mai mare între voi trebuie să devină slujitorul vostru, 27 iar cel ce vrea să fie primul între voi trebuie să devină sclavul vostru, 28 tot aşa cum şi Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.