Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 25

Psalmul 25[a]

Al lui David

Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
    Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
    Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
    ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.

Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
    învaţă-mă cărările Tale!
Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
    căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
        În Tine nădăjduiesc toată ziua.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
    căci acestea sunt veşnice!
Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
    ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
        pentru bunătatea Ta, Doamne!

Domnul este bun şi drept;
    de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
    şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
    pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău,
    iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul?
    Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire,
    iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul[b] Domnului este pentru cei ce se tem de El,
    iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea,
    căci El îmi scoate picioarele din laţ.

16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
    căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit;
    izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu
    şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc,
    şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă,
    nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească,
    căci nădăjduiesc în Tine!

22 Dumnezeule, răscumpără pe Israel
    din toate necazurile lui!

Psalmii 9

Psalmul 9[a]

Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Moartea fiului“. Un psalm al lui David.

Te voi lăuda, Doamne, din toată inima mea,
    voi povesti toate minunile Tale.
Mă voi bucura şi mă voi veseli în Tine,
    voi cânta laudă Numelui Tău, Preaînalte!

Duşmanii mei dau înapoi,
    se poticnesc şi pier dinaintea Ta,
căci Tu ai judecat cauza mea şi mi-ai făcut dreptate;
    ai şezut pe tron ca Unul Care judeci cu dreptate.
Tu ai mustrat neamurile şi l-ai nimicit pe cel rău;
    le-ai şters numele pentru veci de veci.
Duşmanul a sfârşit în ruine veşnice!
    I-ai smuls cetăţile
        şi ai dat uitării amintirea lor.

Domnul însă va trona pe vecie!
    El Îşi pregăteşte tronul pentru judecată.
El va judeca lumea cu dreptate,
    va cântări noroadele cu nepărtinire.
Domnul este o fortăreaţă pentru cel asuprit,
    o fortăreaţă în vremuri de necaz.
10 Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
    căci Tu nu-i părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
11 Cântaţi Domnului, Care este întronat în Sion!
    Vestiţi printre popoare isprăvile Lui!
12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Îşi aduce aminte
    şi nu trece cu vederea strigătul sărmanilor.

13 Îndură-te de mine, Doamne,
    uită-te la suferinţa pe care mi-o pricinuiesc duşmanii mei!
        Ridică-mă de la porţile morţii!
14 Atunci voi vesti toate laudele Tale la porţile fiicei Sionului,
    mă voi veseli de mântuirea Ta!
15 Neamurile se vor cufunda în groapa pe care au săpat-o;
    chiar în laţul pe care l-au ascuns li se va prinde piciorul.
16 Domnul Se descoperă şi face judecată[b];
    Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui.Higgaion[c]. Sela
17 Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor,
    împreună cu toate neamurile care uită de Dumnezeu.
18 Dar El nu-l uită pe cel sărman pentru totdeauna,
    nici nu-i lasă fără nădejde pe cei asupriţi.

19 Ridică-Te, Doamne, să nu biruie omul!
    Să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune groaza în ei, Doamne!
    Să recunoască neamurile că sunt doar nişte oameni!Sela

Psalmii 15

Psalmul 15

Un psalm al lui David

Doamne, cine poate sălăşlui în cortul Tău?
    Cine poate locui pe muntele Tău cel sfânt?

Cel ce umblă în integritate;
    cel ce face dreptate;
cel ce spune adevărul din inimă
    şi nu bârfeşte cu limba lui;
cel ce nu-i face rău prietenului său
    şi nu aruncă insulte asupra semenului său;
cel ce dispreţuieşte pe cel vrednic de dispreţ,
    dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul;
cel ce nu-şi ia vorba înapoi
    chiar dacă a jurat spre paguba lui;
cel ce nu-şi dă argintul cu dobândă
    şi nici nu acceptă daruri ca să-l nedreptăţească pe cel nevinovat.

Cel ce face aşa
    nu se va clătina niciodată!

Isaia 5:8-12

Păcatul lui Iuda şi condamnarea lui

Vai de voi, cei ce înşiraţi casă după casă
    şi uniţi ogor lângă ogor,
până nu mai rămâne loc
    şi trăiţi singuri în ţară.

Domnul Oştirilor a jurat în auzul meu:

«Cu siguranţă, multe case vor fi pustiite,
    case mari şi frumoase, în care nu va mai sta nimeni.
10 O vie de zece iugăre[a] va da doar un bat[b],
    un homer[c] de sămânţă nu va da decât o efă[d]

11 Vai de cei ce se trezesc dimineaţa devreme
    ca să alerge după băutură!
Vai de cei ce stau până noaptea târziu,
    ca să se înfierbânte de vin!
12 Vai de cei care benchetuiesc cu lira şi cu harfa,
    cu tamburina, flautul şi vinul,
dar nu ţin seama de faptele Domnului,
    nu iau în considerare lucrarea mâinilor Sale!

Isaia 5:18-23

18 Vai de cei ce trag nedreptatea cu funiile deşertăciunii
    şi păcatul – cum ar trage frânghiile de la car,
19 de cei ce zic: «Să se grăbească,
    să-Şi facă repede lucrarea
        ca s-o vedem!
Să se împlinească planul Sfântului lui Israel,
    ca noi să-l cunoaştem!»

20 Vai de cei ce numesc răul bine,
    şi binele rău,
întunericul lumină,
    şi lumina întuneric,
amărăciunea dulceaţă,
    şi dulceaţa amărăciune!

21 Vai de cei ce se cred înţelepţi
    şi de cei ce se consideră isteţi!

22 Vai de cei ce sunt eroi la băut vin
    şi de neîntrecut la amestecat băuturi tari,
23 care pentru mită îl achită pe cel vinovat,
    şi-l lipsesc de dreptate pe cel nevinovat!

1 Tesaloniceni 5:1-11

Cât despre vremuri şi date, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, pentru că voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor spune: „Pace şi siguranţă!“, atunci un dezastru neaşteptat va veni asupra lor, ca durerile naşterii peste pântecele celei însărcinate şi nu vor putea nicicum să scape. Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, aşa încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem fii ai nopţii sau ai întunericului. Aşadar, să nu mai dormim, cum fac alţii, ci să veghem şi să fim treji, pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce beau, beau noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne punem platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a primi mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, 10 Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că suntem treji, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii şi întăriţi-vă unii pe alţii, aşa cum, de fapt, şi faceţi.

Luca 21:20-28

20 Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de armate, atunci să ştiţi că pustiirea lui este aproape. 21 Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară, iar cei de pe câmpii să nu intre în el, 22 căci acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate lucrurile care au fost scrise. 23 Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Căci va fi strâmtorare mare peste pământ şi urgie peste poporul acesta! 24 Vor cădea ucişi de ascuţişul sabiei şi vor fi duşi captivi prin toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri, până când se vor împlini vremurile neamurilor.

25 Vor fi semne în soare, lună şi stele,[a] iar pe pământ va fi suferinţă printre neamuri, încremenite de urletul mării şi al valurilor. 26 Oamenii vor leşina de frică în aşteptarea lucrurilor care urmează să vină asupra omenirii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate[b]. 27 Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor,[c] cu putere şi mare slavă. 28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptaţi-vă şi ridicaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.