Book of Common Prayer
Psalmul 78
Un maschil[a] al lui Asaf
1 Poporul meu, ascultă învăţătura mea!
Deschideţi-vă urechile la cuvintele gurii mele!
2 Îmi voi deschide gura cu pilde,
voi rosti lucruri ascunse din vremuri străvechi,
3 lucruri pe care le-am auzit, lucrurile pe care le-am învăţat,
pe care ni le-au povestit strămoşii noştri.
4 Nu le vom ascunde de fiii noştri,
ci vom spune generaţiei următoare
isprăvile demne de laudă ale Domnului,
puterea şi minunile Lui pe care le-a săvârşit.
5 El a ridicat o mărturie în Iacov,
a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
să-şi înveţe fiii din ea,
6 pentru ca generaţia următoare,
fiii care se vor naşte, să o cunoască,
şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
7 să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
ci să-I împlinească poruncile;
8 să nu fie ca strămoşii lor,
o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10 nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
refuzând să umble în Legea Lui;
11 I-au uitat faptele
şi minunile pe care El le arătase,
12 minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
13 A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
punând apele să stea ca un zid.
14 I-a călăuzit printr-un nor ziua,
şi toată noaptea – prin lumina focului.
15 A despicat stânci în pustie,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16 A făcut ca din stânci să izvorască torente
şi să curgă apa râuri-râuri.
17 Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
20 Desigur, El a lovit stânca
din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“
21 Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
22 Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
23 Totuşi El a dat porunci norilor de sus
şi a deschis porţile cerului.
24 A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
şi le-a dat grâu ceresc.
25 Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici[b]
şi le-a trimis hrană pe săturate.
26 A stârnit în ceruri vântul de răsărit
şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27 A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
28 Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuinţelor lor.
29 Au mâncat şi s-au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30 Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31 mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
şi doborând pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
33 De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
şi anilor lor în teroare.
34 Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
35 îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gurile lor
şi cu limba lor Îl minţeau.
37 Inima lor nu era în întregime a Lui
şi nu se încredeau în legământul Lui.
38 Totuşi El a fost milos;
le-a iertat nelegiuirea
şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
39 Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.
40 De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
şi L-au întristat în pustie!
41 S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
42 Nu şi-au amintit de mâna Lui –
de ziua când i-a izbăvit de duşman,
43 când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
44 cum le-a prefăcut râurile în sânge
şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
45 cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
şi broaşte care i-au prăpădit;
46 cum le-a dat roadele pradă omizii
şi munca lor pradă lăcustei;
47 cum le-a ruinat viile cu grindină
şi sicomorii cu lapoviţă[c];
48 cum le-a dat vitele pradă grindinei
şi cirezile pradă fulgerului;
49 cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
furia, indignarea şi necazul,
îngeri aducători de nenorociri;
50 cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându-le viaţa pe mâna molimei;
51 cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
pârga puterii din corturile lui Ham;
52 cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
53 cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
54 cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
55 cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
cum le-a dat teritoriul în moştenire
şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.
56 Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
nu au păzit mărturiile Lui.
57 S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
58 L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
59 Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
şi l-a respins în întregime pe Israel.
60 Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
Cortul în care locuia printre oameni.
61 Şi-a lăsat tăria[d] în captivitate
şi slava – în mâna duşmanului.
62 Şi-a dat poporul pradă sabiei;
Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
63 Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate[e].
64 Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.
65 Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
ca viteazul înveselit de vin.
66 Şi-a înlăturat duşmanii;
i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
67 Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
şi nu a ales seminţia lui Efraim.
68 A ales însă seminţia lui Iuda
şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
69 Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70 L-a ales pe David, robul Lui,
l-a luat de la staulele oilor,
71 l-a adus dinapoia mieilor
ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
şi pe Israel, moştenirea Sa.
72 Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
şi i-a condus cu mâini pricepute.
15 Vai, ce zi!
Căci ziua Domnului este aproape;
ea va veni ca o distrugere de la Cel Atotputernic[a].
16 Nu s-a prăpădit hrana
sub ochii voştri –
adică bucuria şi veselia
din Casa Domnului?
17 Seminţele s-au pârjolit
sub bulgări[b],
hambarele sunt pustii,
grânarele sunt în ruine,
căci grânele s-au uscat.
18 Cum gem animalele!
Cirezile de vite umblă ameţite,
pentru că nu mai au păşune;
chiar şi turmele de oi suferă pedeapsa[c].
19 Către Tine, Doamne, strig,
căci focul a mistuit păşunile pustiei
şi flăcările au ars toţi copacii câmpiei.
20 Chiar şi fiarele câmpului tânjesc după Tine,
căci albiile s-au uscat,
iar focul a mistuit păşunile pustiei.
O oştire de lăcuste
2 Sunaţi din trâmbiţă în Sion!
Daţi alarma pe muntele Meu cel sfânt!
Să tremure locuitorii ţării,
căci vine ziua Domnului!
Este aproape
2 acea zi a întunericului şi a negurii,
acea zi cu nori şi cu întuneric adânc!
Ca zorii care se aştern peste munţi,
aşa vine o oştire mare şi puternică,
cum n-a mai fost vreodată din vechime
şi nici nu va mai fi
în veacurile care vin.
3 Focul mistuie înaintea lor,
iar după ei arde flacăra.
Înaintea lor ţara este ca grădina Eden,
dar după ei rămâne un deşert sterp;
nimic nu le scapă.
4 La înfăţişare sunt precum caii
şi aleargă ca nişte armăsari de luptă[d].
5 Vin huruind ca nişte care
şi sar peste vârfurile munţilor;
pocnesc ca o flacără de foc
ce mistuie pleava.
Ei sunt ca o oştire puternică,
gata de luptă.
6 Înaintea lor tremură popoarele;
toate feţele pălesc[e].
7 Aleargă ca nişte viteji,
se urcă pe ziduri ca nişte războinici.
Fiecare îşi ţine drumul lui
şi nu se abate de pe calea lui.
8 Nu se înghiontesc unii pe alţii;
fiecare mărşăluieşte înainte.
Se năpustesc printre săgeţi[f],
fără a rupe rândurile.
9 Năvălesc în cetate,
aleargă pe ziduri,
se urcă pe case
şi intră prin ferestre ca hoţul.
10 Pământul se cutremură înaintea lor,
cerurile se zguduie,
soarele şi luna se întunecă,
iar stelele îşi pierd strălucirea.
11 Domnul Îşi face auzit glasul
în fruntea oştirii Sale.
Într-adevăr, numeroasă este tabăra Sa
şi puternici sunt cei ce împlinesc Cuvântul Său!
Da, mare este ziua Domnului
şi înfricoşătoare! Cine o poate îndura?
Aleluia!
19 După toate acestea, am auzit în cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulţimi, spunând:
„Aleluia![a]
Mântuirea, slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru,
2 pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte!
El a judecat-o pe marea prostituată
care a pervertit lumea cu desfrânarea ei!
A răzbunat sângele robilor Săi, vărsat de mâna ei!“
3 Au spus a doua oară:
„Aleluia!
Fumul ei se va ridica în vecii vecilor!“
4 Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe vii au căzut la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, Care şade pe tron, zicând:
„Amin! Aleluia!“
5 Şi de la tron s-a auzit un glas, spunând:
„Lăudaţi-L pe Dumnezeul nostru,
toţi robii Lui
şi cei ce vă temeţi de El,
mici şi mari!“
6 Am auzit ceva ca glasul unei mari mulţimi, ca vuietul multor ape şi ca sunetul unor tunete puternice, spunând:
„Aleluia!
Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic împărăţeşte!
7 Să ne bucurăm, să ne veselim
şi să-I dăm slavă,
pentru că nunta Mielului a sosit,
iar mireasa Lui s-a pregătit[b].
8 I s-a dat să se îmbrace
în in fin, strălucitor şi curat.“
Inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinţilor.
9 Apoi mi-a zis: „Scrie! Ferice[c] de cei chemaţi la cina[d] de la nunta Mielului!“ Mi-a mai zis: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu.“ 10 Am căzut la picioarele lui, să mă închin, dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, care ţin mărturia lui Isus! Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul profeţiei.“
Costul uceniciei
25 Împreună cu El mergeau mulţimi mari de oameni. El S-a întors şi le-a zis: 26 „Dacă vine cineva la Mine şi nu-şi urăşte[a] tatăl, mama, soţia, copiii, fraţii, surorile, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27 Oricine nu-şi duce crucea lui însuşi şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.
28 Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva, după ce-i pune temelia, să nu-l poată termina şi toţi cei care văd aceasta să înceapă să-şi bată joc de el 30 şi să zică: «Omul acesta a început să construiască şi n-a putut să termine!»
31 Sau care rege, când porneşte la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se gândească bine dacă poate să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?! 32 Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, el îi va trimite un sol ca să ceară pace. 33 Tot aşa, oricine dintre voi care nu renunţă la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.
34 Sarea este bună. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! 35 Nu mai este de folos nici pentru pământ şi nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.