Book of Common Prayer
Psalmul 80
Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei“. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
2 peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
şi vino să ne salvezi!
3 Dumnezeule, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
4 Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
până când te vei mai mânia
la auzul rugăciunii poporului Tău?
5 Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
şi îi adapi cu lacrimi din plin.
6 Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
spre batjocura duşmanilor noştri.
7 Dumnezeu al Oştirilor[a], adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
8 Ai adus o vie din Egipt,
ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
9 I-ai făcut loc,
iar ea a prins rădăcini
şi a umplut ţara.
10 Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
11 Îşi trimitea mlădiţele până la mare[b],
până la râu[c] se întindeau vlăstarele ei.
12 De ce i-ai străpuns gardul
ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
13 O râmă mistreţul din pădure
şi o pasc fiarele câmpului.
14 Dumnezeu al Oştirilor[d], întoarce-Te, Te rog!
Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
15 rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!
16 Este arsă de foc şi tăiată.
Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
17 Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
18 Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!
19 Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
Fă să lumineze faţa Ta peste noi
şi vom fi eliberaţi!
Psalmul 77
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[a]. Al lui Asaf. Un psalm.
1 Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
2 În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3 Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
4 Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
5 Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
de anii de demult;
6 mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7 „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8 Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
9 Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
10 Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat[b].“
11 Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
12 Voi cugeta la toate faptele Tale,
mă voi gândi la minunile Tale.
13 Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu[c]?
14 Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
15 Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
iar adâncurile s-au cutremurat.
17 Norii au revărsat apa,
tunetul a bubuit în cer,
iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
18 Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
iar fulgerele luminau lumea;
pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
19 Calea Ta a trecut prin mare,
iar cărarea Ta – prin ape mari,
şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
4 Când slujnicele şi eunucii au venit la Estera şi au înştiinţat-o despre ce se întâmplă, împărăteasa s-a tulburat foarte tare. Ea i-a trimis haine lui Mardoheu ca să se îmbrace şi să-şi dea astfel jos sacul de pe el, dar acesta nu a acceptat. 5 Estera l-a chemat pe Hatac, unul dintre eunucii împăratului care se aflau în slujba ei, şi i-a poruncit să afle de la Mardoheu ce înseamnă aceasta şi care este motivul. 6 Hatac s-a dus la Mardoheu în piaţeta cetăţii, care se afla în faţa porţii împăratului. 7 Mardoheu i-a vorbit despre tot ce i s-a întâmplat şi i-a spus suma exactă de argint pe care a promis Haman s-o plătească vistieriei împăratului, în schimbul stârpirii iudeilor. 8 I-a mai dat şi o copie a decretului scris, aşa cum fusese vestit în Susa în vederea nimicirii iudeilor, ca să i-l arate Esterei, s-o înştiinţeze şi să-i poruncească să meargă la împărat, să-i implore mila şi să stăruiască pe lângă el pentru poporul ei.
9 Hatac a venit şi i-a spus Esterei toate cuvintele lui Mardoheu. 10 Estera i-a zis lui Hatac să-i poruncească lui Mardoheu astfel: 11 „Toţi slujitorii împăratului şi fiecare popor din provinciile împăratului ştiu că orice bărbat sau orice femeie care intră la împărat, în curtea interioară, fără să fie chemat, este dat morţii prin lege. Doar dacă împăratul îi întinde sceptrul de aur, scapă cu viaţă. Nici eu nu am mai fost chemată să merg la împărat de treizeci de zile!“ 12 Când l-au înştiinţat pe Mardoheu despre mesajul Esterei, 13 Mardoheu i-a trimis înapoi Esterei următorul răspuns: „Să nu-ţi imaginezi că, fiind în palat, vei scăpa totuşi cu viaţă, singura dintre toţi iudeii! 14 Dacă vei tăcea acum, mângâierea şi izbăvirea iudeilor va veni din altă parte, iar tu şi familia tatălui tău veţi pieri. Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns să ai statut împărătesc?“ 15 Estera i-a răspuns lui Mardoheu astfel: 16 „Du-te, strânge-i pe toţi iudeii care se găsesc în Susa şi postiţi pentru mine! Nu mâncaţi şi nu beţi nimic, timp de trei zile, nici ziua, nici noaptea! Şi eu voi posti alături de slujnicele mele, iar apoi voi merge la împărat, deşi este împotriva legii, şi, dacă va fi să pier, voi pieri!“ 17 Mardoheu a plecat şi a făcut aşa cum îi poruncise Estera.
În Corint
18 După aceea a plecat din Atena şi s-a dus în Corint. 2 Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Aquila, de neam din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soţia lui, Priscila[a], deoarece Claudiu[b] poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma[c]. Pavel s-a dus la ei 3 şi, fiindcă erau de aceeaşi meserie, a rămas la ei şi lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de constructori de corturi. 4 În fiecare Sabat, Pavel purta discuţii în sinagogă şi-i convingea atât pe iudei, cât şi pe greci.
5 Dar când Silas şi Timotei au sosit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul. 6 Când i s-au împotrivit şi l-au batjocorit, el şi-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neamuri!“ 7 Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius[d] Iustus, un om temător de Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă. 8 Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui şi, de asemenea, mulţi dintre corintienii care îl auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi. 9 Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o viziune: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, 10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult popor în această cetate!“ 11 Prin urmare, Pavel a stat acolo un an şi jumătate şi i-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.
Introducere
1 Fiindcă mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, 2 aşa cum ni le-au încredinţat cei ce au fost de la început martori oculari şi care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3 am decis şi eu, după ce am cercetat cu atenţie toate lucrurile de la început, să ţi le scriu în ordine, prea alesule Teofilus, 4 ca să ajungi astfel să cunoşti întocmai temeinicia lucrurilor despre care ai fost învăţat.
Lucrarea lui Ioan Botezătorul
3 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar,[a] pe când Ponţiu Pilat era guvernator[b] al Iudeii, Irod era tetrarh[c] al Galileii, Filip, fratele lui, era tetrarh[d] al ţinutului Ituriei şi Trahonitei, iar Lisanias[e] era tetrarh al Abilenei, 2 în timpul marilor preoţi Ana[f] şi Caiafa[g], Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3 Ioan s-a dus în întreaga vecinătate a Iordanului şi a început să predice botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, 4 aşa cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia:
„Un glas strigă în pustie:
«Pregătiţi calea Domnului,
neteziţi-I cărările!
5 Orice vale va fi astupată
şi orice munte şi deal va fi aplecat;
căile strâmbe vor fi îndreptate,
iar locurile pietroase vor fi netezite.
6 Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu!“[h]
7 Atunci Ioan le-a spus mulţimilor care veneau să fie botezate de el:
– Pui de vipere, cine v-a arătat cum să fugiţi de pedeapsa care vine?! 8 Faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră! Să nu începeţi să ziceţi în voi înşivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice urmaşi ai lui Avraam chiar şi din pietrele acestea! 9 Toporul este pus deja la rădăcina copacilor! Prin urmare, orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
10 – Dar atunci ce să facem? l-au întrebat mulţimile.
11 El le-a răspuns:
– Cel care are două tunici[i] să le împartă cu cel care n-are nici una, iar cel care are de mâncare să facă la fel!
12 Au venit şi nişte colectori de taxe[j] să fie botezaţi şi l-au întrebat:
– Învăţătorule, noi ce să facem?
13 El le-a răspuns:
– Să nu strângeţi mai mult decât v-a fost poruncit să luaţi!
14 Nişte soldaţi l-au întrebat şi ei:
– Dar noi ce să facem?
El le-a răspuns:
– Să nu stoarceţi cu forţa bani de la nimeni şi să nu aduceţi acuzaţii false împotriva nimănui;[k] fiţi mulţumiţi cu salariile voastre!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.