Book of Common Prayer
Psalmul 146
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Suflete al meu, laudă-L pe Domnul!
2 Îl voi lăuda pe Domnul toată viaţa mea;
Îi voi cânta Dumnezeului meu cât timp voi fi!
3 Nu vă încredeţi în cei mari,
în fiii oamenilor care nu pot izbăvi.
4 Când îl părăseşte duhul, se întoarce în ţărână
şi în aceeaşi zi îi pier toate planurile.
5 Ferice de cel ce Îl are pe Dumnezeul lui Iacov ca ajutor
şi a cărui nădejde este în Domnul, Dumnezeul lui,
6 Creatorul cerurilor şi al pământului,
al mării şi a tot ce cuprinde ea,
Păzitorul adevărului pe veci,
7 Cel Ce susţine cauza celor asupriţi,
Cel Ce dă pâine celor flămânzi,
Domnul Care eliberează prizonierii,
8 Domnul Care deschide ochii orbilor,
Domnul Care îi îndreaptă pe cei încovoiaţi,
Domnul Care îi iubeşte pe cei drepţi,
9 Domnul Care îi poartă de grijă străinului,
sprijină orfanul şi văduva,
dar răstoarnă calea celor răi.
10 Domnul împărăţeşte pe veci,
Dumnezeul tău, Sioane, din generaţie în generaţie!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Psalmul 147
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Cât de bine este să-I cântăm Dumnezeului nostru;
cât de plăcută şi de potrivită este lauda!
2 Domnul zideşte Ierusalimul şi-i
strânge pe deportaţii lui Israel.
3 El îi vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi le leagă rănile.
4 El socoteşte numărul stelelor
şi le cheamă pe nume pe toate.
5 Domnul nostru este mare şi plin de putere;
înţelepciunea Sa nu are margini!
6 Domnul îi ridică pe cei smeriţi,
dar pe cei răi îi apleacă până la pământ.
7 Închinaţi-vă Domnului cu mulţumire,
cântaţi-I Dumnezeului nostru din liră!
8 El acoperă cerul cu nori,
pregăteşte ploaia pentru pământ
şi face să răsară iarba pe munţi.
9 El le dă hrană vitelor
şi hrăneşte puii de corb când aceştia strigă.
10 Nu în puterea calului Îşi găseşte El plăcerea;
nu de puterea omului se bucură;
11 ci Domnul Îşi găseşte plăcerea în cei ce se tem de El,
în cei ce nădăjduiesc în îndurarea Lui.
12 Laudă-L pe Domnul, Ierusalime,
laudă-L pe Dumnezeul tău, Sioane!
13 Căci El întăreşte zăvoarele porţilor tale
şi îţi binecuvântează fiii în mijlocul tău.
14 El dă pace hotarelor tale
şi te satură cu cel mai ales grâu.
15 El trimite pe pământ porunca Sa;
Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală.
16 El dă neaua ca lâna
şi presară bruma ca cenuşa.
17 El azvârle gheaţa în bucăţi,
– cine poate sta înaintea frigului Său? –
18 dă poruncă şi aceasta se topeşte,
Îşi pune vântul să sufle şi apele curg!
19 A făcut cunoscut Cuvântul Său lui Iacov
şi a descoperit hotărârile şi judecăţile Sale lui Israel!
20 Totuşi, El n-a făcut aşa cu nici un alt neam
şi ele nu cunosc judecăţile Lui.
Lăudaţi-L pe Domnul!
Psalmul 111[a]
1 Lăudaţi-L pe Domnul![b]
Îi voi mulţumi Domnului din toată inima mea,
în sfatul celor drepţi şi în adunare!
2 Mari sunt lucrările Domnului;
ele sunt cercetate de toţi cei ce le iubesc!
3 Plină de măreţie şi splendoare este lucrarea Lui,
iar dreptatea Lui dăinuie pe vecie.
4 El a făcut minuni spre aducere-aminte.
Domnul este îndurător şi milostiv!
5 El dă hrană celor ce se tem de El;
El Îşi aduce pururi aminte de legământul Său.
6 El a arătat puterea lucrărilor Sale poporului Său,
dându-le drept moştenire posesiunile neamurilor.
7 Lucrările mâinilor Sale sunt motivate de credincioşie şi de judecată;
toate orânduirile Sale sunt demne de încredere,
8 sunt întărite pe veci de veci,
fiind întocmite în adevăr şi cu integritate.
9 El a trimis poporului Său răscumpărarea;
Şi-a decretat legământul pe vecie.
Sfânt şi înfricoşător este Numele Lui!
10 Frica de Domnul este începutul înţelepciunii;
toţi cei ce păzesc orânduirile Sale au o minte sănătoasă.
Lauda Lui este statornicită pe vecie.
Psalmul 112[c]
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Ferice de omul care se teme de Domnul
şi care găseşte o mare plăcere în poruncile Lui!
2 Urmaşii[d] lui vor fi puternici în ţară;
neamul celor integri va fi binecuvântat.
3 Bogăţie şi belşug sunt în casa lui,
iar dreptatea sa dăinuieşte pentru totdeauna.
4 O lumină străluceşte în întuneric pentru cei integri,
pentru cel ce este îndurător, milostiv şi drept.[e]
5 Îi merge bine omului care îşi face milă împrumutând
şi care îşi chiverniseşte lucrurile potrivit cu dreptatea.
6 Niciodată nu se va clătina.
Cel drept va fi amintit întotdeauna.
7 El nu se teme de veşti rele,
căci inima lui este tare şi se încrede în Domnul.
8 Inima lui este tare şi nu se teme;
el îşi va vedea împlinită dorinţa faţă de duşmanii săi.
9 A împărţit şi a dăruit celor nevoiaşi;
dreptatea lui rămâne pentru totdeauna,
iar puterea[f] îi va fi înălţată cu onoare[g].
10 Cel rău vede aceasta şi se mânie,
scrâşneşte din dinţi şi leşină;
dorinţele celor răi tot neîmplinite rămân.
Psalmul 113
1 Lăudaţi-L pe Domnul!
Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
lăudaţi Numele Domnului!
2 Numele Domnului să fie binecuvântat,
de acum şi până-n veci!
3 De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui,
binecuvântat fie Numele Domnului!
4 Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile,
mai presus de ceruri este slava Lui.
5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
Cel Ce tronează din înălţime
6 şi totuşi Se apleacă privind
spre ceruri şi spre pământ?
7 El îl ridică din pulbere pe cel sărman
şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
8 ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales,
cu cei de neam ales din poporul Său.
9 El îi dă celei sterpe o familie,
face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.
Lăudaţi-L pe Domnul!
Primul discurs al lui Elifaz din Teman
4 Atunci Elifaz din Teman a luat cuvântul şi i-a zis:
2 „Dacă ar îndrăzni cineva să-ţi vorbească, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3 Iată că tu i-ai învăţat pe mulţi,
tu ai întărit mâinile slăbite.
4 Cuvintele tale i-au ridicat pe cei ce se clătinau
şi au întărit genunchii care se îndoiau.
5 Dar acum necazul a venit asupra ta
şi eşti descurajat;
te atinge şi te laşi copleşit.
6 Nu este oare frica de Dumnezeu încrederea ta,
iar curăţia căilor tale nu este ea nădejdea ta?
12 Mi s-a spus un cuvânt pe ascuns,
urechea mea a auzit o şoaptă.
13 În mijlocul frământărilor din timpul vedeniilor nopţii,
când oamenii sunt cuprinşi de un somn adânc,
14 m-au năpădit frica şi cutremurul
şi-au început să-mi tremure oasele.
15 Un duh a trecut uşor prin faţa mea;
atunci părul de pe trup mi s-a zbârlit.
16 S-a oprit,
dar nu i-am putut desluşi înfăţişarea;
conturul cuiva era înaintea ochilor mei.
Şi am auzit un glas care şoptea:
17 «Poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Poate el să fie curat înaintea Făcătorului său?[a]
18 Dacă nu se încrede El nici chiar în slujitorii Săi
şi găseşte greşeli chiar şi la îngerii Săi,
19 cu atât mai mult la cei ce trăiesc în case de lut,
ale căror temelii sunt în ţărână
şi care sunt striviţi mai uşor decât o molie.
20 De dimineaţa până seara sunt nimiciţi;
pier şi sunt daţi uitării pentru totdeauna.
21 Nu le este smulsă oare funia cortului lor?
Ei mor însă fără să fi dobândit înţelepciune.»[b]
Tronul din ceruri
4 După toate acestea, m-am uitat şi iată că în cer era o uşă deschisă. Glasul, pe care prima oară îl auzisem vorbindu-mi ca sunetul unei trâmbiţe, mi-a zis: „Urcă-te aici şi-ţi voi arăta ce trebuie să se întâmple după acestea!“ 2 Imediat am fost în Duhul; şi iată că în cer era un tron, iar pe tron şedea Cineva. 3 Cel Ce şedea pe tron era la înfăţişare asemenea unei pietre de jasp şi de sardiu, iar de jur împrejurul tronului era un curcubeu, asemenea smaraldului la înfăţişare. 4 De jur împrejurul tronului erau douăzeci şi patru de tronuri, iar pe aceste tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane de aur. 5 Din tron ieşeau fulgere, sunete[a] şi tunete. Înaintea tronului ardeau şapte lămpi de foc – care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu – 6 şi tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului.
În mijloc, de jur împrejurul tronului,[b] erau patru fiinţe vii, pline de ochi în faţă şi în spate. 7 Prima fiinţă vie era asemenea unui leu, a doua fiinţă vie era asemenea unui viţel, a treia fiinţă vie avea faţa ca a unui om, iar a patra fiinţă vie era asemenea unui vultur care zboară. 8 Fiecare dintre cele patru fiinţe vii avea şase aripi şi era plină de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ele spuneau fără încetare:
„Sfânt, sfânt, sfânt
este Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic,
Care era, Care este şi Care vine!“
9 Ori de câte ori fiinţele vii Îi dădeau slavă, onoare şi mulţumire Celui Ce şedea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui Ce şedea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor şi îşi puneau coroanele înaintea tronului, zicând:
11 „Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru,
să primeşti slava, onoarea şi puterea,
pentru că Tu le-ai creat pe toate
şi prin voia Ta ele au existat şi au fost create!“
Necredinţa celor din Nazaret
6 Isus a ieşit de acolo şi a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L-au urmat. 2 Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învăţătură în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, erau uimiţi şi ziceau: „De unde are Acest Om aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Cum de se fac aceste minuni prin mâinile Lui? 3 Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei[a] şi fratele lui Iacov, al lui Iosif[b], al lui Iuda şi al lui Simon? Şi surorile Lui, nu sunt oare aici, printre noi?“ Şi astfel, ei se poticneau în El.
4 Isus însă le-a zis: „Un profet nu este fără onoare decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui.“ 5 Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, în afară de faptul că Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor.
Trimiterea celor doisprezece
Isus străbătea satele de jur-împrejur, dând învăţătură.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.