Book of Common Prayer
Psalmul 38
Un psalm al lui David spre aducere-aminte
1 Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
şi nu mă mai disciplina în furia Ta!
2 Căci săgeţile Tale m-au străpuns,
mâna Ta s-a abătut asupra mea.
3 Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.
4 Căci fărădelegile mele mă copleşesc, ca o povară grea;
sunt prea grele pentru mine.
5 Rănile mele duhnesc, putrezesc,
şi aceasta numai din pricina nebuniei mele.
6 Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
Toată ziua umblu bocind.
7 Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
nu mai este nimic sănătos în trupul meu!
8 Sunt atât de slăbit şi de zdrobit!
Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.
9 Stăpâne, ştii toate dorinţele mele,
iar suspinele mele nu-ţi sunt ascunse!
10 Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
11 Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
cei apropiaţi mie stau deoparte.
12 Cei ce caută să-mi ia viaţa îşi întind cursele;
cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârşitul meu
şi în fiecare zi urzesc numai înşelătorii.
13 Eu însă nu aud, întocmai ca un surd;
ca un mut, nu-mi deschid gura!
14 Am ajuns ca omul care nu aude
şi a cărui gură nu mai are răspuns.
15 Totuşi nădăjduiesc în Tine, Doamne!
Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: „Să nu se bucure din pricina mea,
atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“
17 Chiar acum sunt gata să mă împiedic,
iar durerea mă însoţeşte mereu.
18 Îmi mărturisesc vina;
păcatul meu mă frământă.
19 Duşmanii mei sunt mulţi şi plini de viaţă[a]
şi cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20 Cei ce răsplătesc cu rău pentru bine
mi se opun, când eu urmăresc binele.
21 Nu mă părăsi, Doamne!
Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
Stăpâne, Mântuirea mea!
25 Sufletul meu este lipit de ţărână:
înviorează-mă, după Cuvântul Tău!
26 Mi-am cercetat căile şi Tu mi-ai răspuns:
învaţă-mă orânduirile Tale!
27 Deprinde-mă cu hotărârile Tale
şi voi cugeta la minunile Tale!
28 Sufletul îmi plânge de întristare:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
29 Ţine-mă departe de calea înşelăciunii;
binevoieşte să mă înveţi Legea Ta!
30 Aleg calea credincioşiei;
accept judecăţile tale.
31 Mă alipesc de mărturiile Tale:
Doamne, nu mă lăsa să fiu dat de ruşine!
32 Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci Tu dai alinare inimii mele.
33 Învaţă-mă, Doamne, să trăiesc după orânduirile Tale,
şi le voi respecta până la sfârşitul vieţii!
34 Dă-mi pricepere şi voi respecta Legea Ta,
o voi păzi din toată inima mea!
35 Condu-mă pe cărarea poruncilor Tale,
căci în aceasta îmi găsesc plăcerea!
36 Apleacă-mi inima spre mărturiile Tale
şi nu spre câştigul mârşav!
37 Abate-mi privirea de la vederea lucrurilor deşarte;
înviorează-mă pe calea Ta![a]
38 Împlineşte-Ţi promisiunea făcută robului Tău
şi celor ce se tem de Tine!
39 Depărtează de la mine ocara ce mă-nspăimântă,
căci judecăţile Tale sunt bune!
40 O, cât de mult tânjesc după hotărârile Tale:
înviorează-mă după dreptatea Ta!
41 Să vină, Doamne, peste mine marea Ta îndurare
şi mântuirea Ta din pricina promisiunii Tale!
42 Atunci îi voi putea răspunde celui ce mă ocărăşte,
căci mă încred în Cuvântul Tău.
43 Nu mă lăsa fără Cuvântul cel adevărat în gura mea,
căci nădăjduiesc în judecăţile Tale!
44 Voi păzi Legea Ta
întotdeauna şi pentru veci de veci!
45 Voi umbla liber,
căci caut hotărârile Tale.
46 Voi vesti mărturiile Tale înaintea regilor
şi nu mă voi ruşina.
47 Mă voi desfăta cu poruncile Tale,
pe care le iubesc.
48 Îmi ridic mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,
şi cuget la orânduirile Tale.
Israel traversează Iordanul
3 Dis-de-dimineaţă Iosua s-a sculat şi împreună cu tot poporul Israel au ieşit din Şitim şi au pornit spre Iordan. Ei au rămas acolo peste noapte, înainte de a traversa râul.
2 După trei zile dregătorii poporului au străbătut tabăra 3 şi au poruncit poporului: „Când veţi vedea Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru, dus de preoţii leviţi, să porniţi din locul în care sunteţi şi să-l urmaţi. 4 Dar între voi şi el să păstraţi o distanţă de două mii de coţi[a]. Să nu vă apropiaţi de el! Prin el voi veţi cunoaşte drumul pe care trebuie să mergeţi, căci nu aţi mai trecut niciodată pe drumul acesta.“
5 Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, pentru că mâine Domnul va face lucrări minunate în mijlocul vostru!“
6 Iosua le-a spus apoi preoţilor: „Luaţi Chivotul Legământului şi treceţi înaintea poporului!“ Ei l-au luat şi au pornit în faţa poporului.
7 Domnul i-a zis lui Iosua: „În această zi voi începe să te înalţ în ochii întregului Israel, ca să ştie astfel că Eu sunt cu tine tot aşa cum am fost şi cu Moise. 8 Porunceşte-le preoţilor care duc Chivotul Legământului şi spune-le: «Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan!»“
9 Iosua le-a spus israeliţilor: „Apropiaţi-vă ca să ascultaţi cuvintele Domnului, Dumnezeul vostru! 10 Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru şi că va nimici dinaintea voastră pe caananiţi, hitiţi, hiviţi, periziţi, ghirgasiţi, amoriţi şi iebusiţi. 11 Iată, Chivotul Legământului cu Stăpânul întregului pământ traversează Iordanul înaintea voastră. 12 Alegeţi acum doisprezece bărbaţi israeliţi, câte un bărbat din fiecare seminţie. 13 Când picioarele preoţilor care duc Chivotul Domnului, Stăpânul întregului pământ, vor intra în apele Iordanului, apele care coboară din amonte se vor despica şi se vor opri grămadă.“
Întregul Israel va fi mântuit
25 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi această taină[a], ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi decât sunteţi: o parte din Israel a experimentat împietrirea, până când va intra numărul complet al neamurilor. 26 Şi astfel[b] tot Israelul va fi mântuit[c], după cum este scris:
„Eliberatorul va veni din Sion;
El va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta este legământul Meu cu ei,
când le voi şterge păcatele.“[d]
28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, spre binele vostru, însă, în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, datorită patriarhilor lor. 29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive. 30 Aşa cum voi aţi fost cândva neascultători faţă de Dumnezeu, dar acum aţi primit îndurare datorită neascultării lor, 31 la fel sunt şi ei acum neascultători, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să poată primi şi ei (acum)[e] îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de toţi.
Laudă lui Dumnezeu
33 O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi[f] cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34 „Căci cine a cunoscut gândul Domnului?
Sau cine a fost sfătuitorul Lui?[g]
35 Cine I-a dat vreodată ceva,
ca El să trebuiască să-i dea înapoi?“[h]
36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
Judecata finală
31 Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El Se va aşeza pe tronul slavei Sale 32 şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum desparte păstorul oile de capre 33 şi va pune oile să stea la dreapta Lui, iar caprele, la stânga.
34 Apoi Împăratul le va zice celor din dreapta Lui:
– Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu; moşteniţi Împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! 35 Căci Mi-a fost foame şi Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi M-aţi primit între voi, 36 am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi M-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine.
37 Atunci cei drepţi Îl vor întreba:
– Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit între noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39 Şi când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare şi am venit pe la Tine?!
40 Iar Împăratul le va răspunde:
– Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!
41 Apoi le va zice celor din stânga:
– Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui! 42 Căci Mi-a fost foame şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, 43 am fost străin şi nu M-aţi primit între voi, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat!
44 Atunci şi ei Îl vor întreba:
– Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit?!
45 Atunci El le va răspunde:
– Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceştia, Mie nu Mi-aţi făcut!
46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.