Book of Common Prayer
Psalmul 16
Un mihtam[a] al lui David
1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!
2 Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu;
nu am nimic bun decât pe Tine!“
3 Sfinţii care sunt în ţară,
ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.[b]
4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;
eu însă nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge
şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.
5 Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!
Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul[c]!
6 Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!
Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!
7 Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuieşte!
Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!
8 Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,
căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
9 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul[d]!
Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,
10 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor
şi nu vei îngădui ca sfântul Tău[e] să vadă putrezirea.
11 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …
În prezenţa Ta este belşug de bucurie,
la dreapta Ta sunt desfătări veşnice![f]
Psalmul 17
O rugăciune a lui David
1 Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă,
ia aminte la strigătul meu!
Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea
nerostită de buze înşelătoare!
2 Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie!
Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!
3 Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi,
dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic,
căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
4 Cu privire la faptele omului,
eu m-am ţinut departe de căile celor violenţi,
după cuvântul buzelor Tale.
5 Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale;
astfel, picioarele nu mi se clatină.
6 Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!
Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
7 Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta,
îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
8 Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
ascunde-mă la umbra aripilor Tale
9 de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere,
de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară.
10 Ei sunt plini de grăsime;
gurile lor vorbesc cu aroganţă.
11 Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară,
mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12 Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie,
un pui de leu care aşteaptă în desiş.
13 Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l!
Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de astfel de oameni,
de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta!
Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură
şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
15 Eu însă, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta!
Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.
Psalmul 22
Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Ciuta zorilor“. Un psalm al lui David.
1 Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Eşti atât de departe de izbăvirea mea
şi de cuvintele strigătului meu!
2 Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi,
strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.
3 Dar Tu eşti sfânt,
eşti întronat în mijlocul laudelor lui Israel.[a]
4 În Tine au nădăjduit strămoşii noştri;
ei au nădăjduit, iar Tu i-ai izbăvit;
5 au strigat către Tine şi au fost scăpaţi;
au nădăjduit în Tine şi nu au fost daţi de ruşine.
6 Dar eu sunt vierme, nu om;
am ajuns de râsul oamenilor şi dispreţuit de popor.
7 Cei ce mă văd îşi bat joc de mine,
rânjesc şi clatină din cap.
8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“
9 Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele
şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei.
10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece;
încă din pântecele maicii mele,
Tu eşti Dumnezeul meu.
11 Nu Te îndepărta de mine,
căci necazul este aproape
şi nu am nici un ajutor!
12 Mă încercuiesc mulţi tauri,
nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea
ca leul care sfâşie şi răcneşte.
14 Sunt turnat ca apa
şi toate oasele mi se despart.
Ca ceara
mi se topeşte inima înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul,
iar limba mi se lipeşte de cerul gurii:
m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Mă încercuiesc nişte câini,
o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte;
mi-au străpuns[b] mâinile şi picioarele.
17 Toate oasele aş putea să mi le număr.
Ei se uită, mă privesc;
18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei
şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.
19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!
Tăria mea, grăbeşte de-mi ajută!
20 Scapă-mi sufletul de sabie,
şi viaţa din ghearele câinilor!
21 Izbăveşte-mă din gura leului!
Eliberează-mă din coarnele bivolului sălbatic!
22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei;
te voi lăuda în mijlocul adunării!
23 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L!
Voi, toţi urmaşii lui Iacov, slăviţi-L!
Temeţi-vă de El, voi, toţi urmaşii lui Israel!
24 Căci El nu dispreţuieşte,
nici nu nesocoteşte necazul sărmanului;
nu-Şi ascunde faţa de acesta,
ci-l ascultă când strigă către El după ajutor.
25 Tu eşti pricina laudelor mele în adunarea cea mare!
Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine[c]!
26 Cei săraci vor mânca şi se vor sătura;
cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Veşnic să vă trăiască sufletul!
27 Toate marginile pământului
îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile neamurilor
se vor închina înaintea Lui,
28 căci a Domnului este domnia
şi El stăpâneşte peste neamuri!
29 Toţi cei prosperi de pe pământ vor mânca şi I se vor închina;[d]
înaintea Lui vor îngenunchea toţi cei ce se coboară în ţărână,
cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 Urmaşii[e] Îi vor sluji[f]
şi se va povesti istorisi generaţiei următoare despre Stăpânul.
31 Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui,
iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui.
7 Moise l-a chemat pe Iosua şi i-a vorbit înaintea întregului Israel: „Fii tare şi curajos, pentru că tu vei merge cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a promis-o strămoşilor lor că le-o va da şi îi vei conduce la moştenirea lor. 8 Domnul Însuşi va merge înaintea ta şi va fi cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te va uita; să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi!“
Citirea publică şi periodică a Legii
9 Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor leviţi, care duceau Chivotul Legământului cu Domnul, şi sfatului bătrânilor lui Israel. 10 El le-a poruncit astfel: „La fiecare şapte ani, în anul iertării, la Sărbătoarea Corturilor, 11 când întreg Israelul va veni înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, în locul pe care El îl va alege, să citiţi această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor. 12 Să convocaţi poporul – bărbaţii, femeile, copiii şi străinul din cetăţile voastre – ca să asculte şi să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, şi să păzească toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le. 13 În acest fel şi copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi şi vor învăţa să se teamă de Domnul, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pentru care aţi trecut Iordanul ca s-o stăpâniţi.“
24 După ce Moise a terminat de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la început până la sfârşit, 25 a dat porunca aceasta leviţilor care duceau Chivotul Legământului cu Domnul:
26 „Luaţi această Carte a Legii şi aşezaţi-o lângă Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca un martor împotriva voastră. 27 Pentru că eu cunosc răzvrătirea şi încăpăţânarea voastră. Dacă voi v-aţi împotrivit continuu Domnului în timp ce eu trăiam împreună cu voi, cu atât mai mult vă veţi împotrivi după moartea mea! 28 Chemaţi-i înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe toţi dregătorii voştri! Voi spune în auzul lor aceste cuvinte şi voi lua ca martori împotriva lor cerul şi pământul. 29 Fiindcă eu ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o. În vremurile care vor urma va veni nenorocirea peste voi dacă veţi face ceea ce este rău în ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrarea mâinilor voastre.“
Cântarea lui Moise
30 Apoi Moise a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul întregii adunări a lui Israel:
32 „Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi.
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
2 Ca ploaia să cadă învăţătura mea
şi ca roua să curgă cuvintele mele,
ca stropii de ploaie pe verdeaţă
şi ca aversele pe iarbă.
3 Căci voi proclama Numele Domnului.
Recunoaşte-ţi măreţia Dumnezeului nostru!
4 El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite,
căci toate căile Lui sunt drepte.
Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate,
El este drept şi cinstit.
10 Fraţilor, dorinţa inimii mele, rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este ca ei să fie mântuiţi. 2 Căci pot mărturisi despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, însă fără a fi întemeiată pe cunoaştere. 3 Căci, întrucât n-au cunoscut dreptatea pe care o oferă Dumnezeu, au căutat să-şi stabilească o dreptate a lor înşişi şi nu s-au supus astfel dreptăţii pe care o oferă Dumnezeu. 4 Căci Cristos este sfârşitul[a] Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.
Mântuirea este pentru toţi cei care cred
5 Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“[b] 6 Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“[c] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – 7 „sau: «Cine va coborî în Adânc[d]?»“[e] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! 8 Şi atunci, ce spune ea?
„Cuvântul este aproape de tine;
este în gura ta şi în inima ta.“[f]
Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. 9 Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn[g] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; 11 întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“[h] 12 Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, 13 fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“[i]
15 De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii“[a], despre care a vorbit profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel ce citeşte, să înţeleagă –, 16 atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! 17 Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă, 18 iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! 19 Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici de Sabat. 21 Căci atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii şi până acum şi nici nu va mai fi! 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
23 Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Este acolo!“, să nu credeţi! 24 Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi. 25 Iată că v-am spus mai dinainte! 26 Aşadar, dacă vă vor spune: „Iată, este în pustie!“, să nu vă duceţi; sau: „Iată-L în odăi ascunse!“, să nu credeţi! 27 Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 28 Oriunde va fi hoitul, acolo se vor aduna şi vulturii!
29 Imediat după necazul acelor zile,
soarele se va întuneca,
luna nu-şi va mai da lumina,
stelele vor cădea din cer
şi puterile cerurilor vor fi clătinate.[b]
30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului[c] cu putere şi mare slavă. 31 El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.