Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 88

Psalmul 88

Un cântec. Un psalm al korahiţilor. Pentru dirijor. De cântat în mahalat leannot[a]. Un maschil[b] al ezrahitului Heman.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
    zi şi noapte strig după ajutor înaintea Ta.
Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea,
    pleacă-Ţi urechea la cererea mea!

Mi s-a săturat sufletul de atâtea necazuri
    şi viaţa mi-a ajuns în pragul Locuinţei Morţilor.
Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă;
    am ajuns ca bărbatul lipsit de putere.
Sunt abandonat printre morţi
    asemenea celor înjunghiaţi care s-au coborât în mormânt,
de care nu-Ţi mai aduci aminte niciodată
    şi care sunt îndepărtaţi din mâna Ta.
M-ai aşezat în groapa cea mai de jos,
    în locuri întunecoase, în adâncuri.
Ţi-ai aşezat mânia peste mine;
    m-ai copleşit cu toate valurile Tale.Sela
I-ai îndepărtat de la mine pe cei ce mă cunosc,
    făcându-mă o urâciune pentru ei.
Sunt închis, fără de scăpare!
    Mi s-au înceţoşat ochii din pricina necazului.

Strig către Tine, Doamne, în fiecare zi;
    îmi întind mâinile spre Tine.
10 Faci Tu oare minuni pentru cei morţi?
    Oare sufletele morţilor se scoală ca să Te laude?Sela
11 Oare în mormânt se povesteşte despre îndurarea Ta
    şi în Locul Nimicirii[c] despre credincioşia Ta?
12 Oare minunile Tale sunt cunoscute în întuneric
    şi dreptatea Ta – pe tărâmul uitării?

13 Eu însă, Doamne, Ţie Îţi cer ajutorul
    şi încă din zori Te întâmpin cu rugăciunea mea.
14 Doamne, de ce mi-ai lepădat sufletul
    şi Ţi-ai ascuns faţa de mine?
15 Încă din tinereţe am fost necăjit şi aproape de moarte;
    am avut de-a face cu spaimele Tale şi am fost deznădăjduit.
16 Mânia Ta a trecut peste mine;
    înfricoşările Tale m-au sleit.
17 Toată ziua mă împresoară ca nişte ape,
    mă înfăşoară deodată.
18 I-ai îndepărtat de la mine pe apropiaţii mei, pe prietenii mei,
    pe cei ce mă cunosc, mă aflu în întuneric.[d]

Psalmii 91-92

Psalmul 91

Cel ce locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt
    se odihneşte la umbra Celui Atotputernic[a].
De aceea, Îi zic[b] Domnului:
    „Refugiul meu, Fortăreaţa mea,
        Dumnezeul meu în Care mă încred!“

El te va scăpa de laţul păsărarului
    şi de ciuma cea distrugătoare.
El te va acoperi cu penele Sale,
    iar tu te vei adăposti sub aripile Lui;
        credincioşia Lui îţi va fi scut şi pavăză.
Nu te vei teme de groaza din timpul nopţii,
    nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma care umblă prin întuneric,
    nici de molima care pustieşte la miezul zilei.
O mie să cadă alături de tine
    şi zece mii la dreapta ta,
        dar de tine nu se va apropia.
Vei privi cu ochii
    şi vei vedea răsplătirea celor răi.

Pentru că zici Domnului: „Refugiul meu!“
    şi faci din Cel Preaînalt fortăreaţa ta[c],
10 Nu te va ajunge nici un rău
    şi nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 El va da porunci îngerilor Săi cu privire la tine,
    ca să te păzească în toate căile tale.
12 Ei te vor purta pe braţele lor,
    ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13 Aşa vei putea călca peste lei şi peste vipere,
    peste leii cei tineri şi peste şerpi.

14 „Pentru că Mă iubeşte, şi Eu îl voi scăpa.
    Îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15 Mă va chema, iar Eu îi voi răspunde.
    Voi fi cu el în necaz,
        îl voi izbăvi şi îl voi onora.
16 Îl voi sătura cu viaţă lungă
    şi-i voi arăta mântuirea Mea.“

Psalmul 92

Un psalm. Un cântec. Pentru Sabat.

Bine este să se aducă laudă Domnului,
    să se cânte Numelui Tău, Preaînalte,
să se vestească dimineaţa îndurarea Ta
    şi credincioşia Ta – noaptea,
cu lira cea cu zece corzi, cu harfa[d]
    şi în sunet de liră.
Căci Tu mă înveseleşti, Doamne, prin ceea ce înfăptuieşti;
    la lucrările mâinilor Tale strig de bucurie!

Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
    Cât de adânci sunt gândurile Tale!
Omul fără minte nu cunoaşte acest lucru
    şi nebunul nu-l înţelege.
Cei răi înmuguresc ca iarba
    şi toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea înfloresc,
dar numai ca să fie nimiciţi pe vecie.

    Însă Tu, Doamne, eşti înălţat pe vecie!
Duşmanii Tăi, Doamne, duşmanii Tăi pier!
    Sunt îndepărtaţi toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea!
10 Mie însă îmi înalţi puterea[e] ca bivolului sălbatic;
    sunt uns cu uleiuri proaspete.
11 Ochii mei au văzut pedepsirea duşmanilor mei,
    iar urechile mele au auzit zdrobirea celor răi care se ridicau împotriva mea.

12 Cel drept înmugureşte ca palmierul
    şi creşte ca cedrul din Liban.
13 Cei sădiţi în Casa Domnului,
    înmuguresc în curţile Dumnezeului nostru.
14 Ei rodesc până la bătrâneţe,
    sunt plini de miez şi de verdeaţă,
15 ca să se facă de cunoscut că Domnul este drept.
    Stânca mea! În El nu există nedreptate!

Numeri 13:1-3

Poporul trimite iscoade în Canaan

13 Domnul i-a zis lui Moise: „Trimite oameni să iscodească ţara Canaanului pe care o dau israeliţilor. Din fiecare seminţie a părinţilor lor să trimiţi câte un om; toţi să fie dintre conducătorii lor.“ Moise i-a trimis din pustia Paran, după porunca Domnului; toţi aceştia erau conducători ai israeliţilor.

Numeri 13:21-30

21 Şi astfel ei s-au dus şi au iscodit ţara, începând de la pustia Ţin până la Rehob, lângă Lebo-Hamat[a]. 22 Au urcat spre Neghev şi au ajuns la Hebron; acolo erau anachiţii Ahiman, Şeşai şi Talmai. (Hebronul a fost zidit cu şapte ani înaintea cetăţii Ţoan din Egipt). 23 Apoi au ajuns în valea Eşcol[b]; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un singur ciorchine de struguri, după care doi dintre ei l-au dus pe un drug. De asemenea, au luat şi nişte rodii şi smochine. 24 Locul acela a fost numit valea Eşcol, din cauza ciorchinelui pe care israeliţii l-au tăiat de acolo.

Raportul iscoadelor

25 S-au întors de la iscodirea ţării după patruzeci de zile. 26 Au venit înaintea lui Moise, a lui Aaron şi a întregii adunări a israeliţilor în pustia Paran, la Kadeş; le-au adus veşti, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării. 27 Ei i-au zis lui Moise: „Am ajuns în ţara în care ne-ai trimis şi, într-adevăr, acolo curge lapte şi miere; acesta este rodul ei. 28 Însă locuitorii ţării sunt puternici, iar cetăţile lor sunt fortificate şi mari; mai mult, i-am văzut acolo şi pe anachiţi. 29 Amalekiţii locuiesc în ţinutul Neghev; hitiţii, iebusiţii şi amoriţii locuiesc în munţi, iar canaaniţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului.“

30 Atunci Caleb a liniştit poporul înaintea lui Moise şi a zis:

– Haideţi să mergem şi să o ocupăm, căci sigur vom putea s-o cucerim!

Romani 2:25-3:8

25 Dacă asculţi de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculţi de Lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie.[a] 26 Deci, dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie? 27 Aşadar, cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine, care ai codul scris şi circumcizia, dar nu asculţi de Lege. 28 Iudeu nu este cel care este iudeu în exterior şi circumcizie adevărată nu este cea evidentă în carne, 29 ci, mai degrabă, iudeu este cel care este iudeu înăuntru, iar circumcizie este cea a inimii, în duh, nu în literă[b]. Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Credincioşia lui Dumnezeu

Care este atunci avantajul iudeului sau care este avantajul circumciziei? Acesta e mare în toate privinţele! Mai întâi, pentru că lor le-au fost încredinţate rostirile lui Dumnezeu. Şi ce dacă unii n-au fost credincioşi? Va anula oare necredincioşia lor credincioşia lui Dumnezeu? În nici un caz! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi fiecare om să fie găsit mincinos, după cum este scris:

„Aşa încât Tu să poţi fi găsit drept în cuvintele Tale
    şi să fii biruitor când vei fi judecat.“[c]

Dar dacă nedreptatea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu când aduce urgia? Vorbesc în felul oamenilor. În nici un caz! Atunci cum va judeca Dumnezeu lumea? Iar dacă adevărul lui Dumnezeu abundă spre slava Lui, din cauza minciunii mele, atunci de ce sunt condamnat ca păcătos? Şi de ce să nu zicem, aşa cum ne defăimează unii, zicând despre noi că spunem: „Să facem răul, ca să vină binele!“? Condamnarea lor este dreaptă!

Matei 18:21-35

Pilda cu sclavul nemilostiv

21 Atunci Petru a venit la El şi L-a întrebat:

– Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui faţă de mine? Până la şapte ori?

22 Isus i-a răspuns:

– Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte[a].

23 De aceea, Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un împărat care a vrut să-şi pună în ordine socotelile cu sclavii săi. 24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanţi[b]. 25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. 26 Sclavul a căzut la pământ, i s-a închinat şi i-a zis:

– Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti tot!

27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, aşa că l-a lăsat şi i-a iertat datoria.

28 După ce a ieşit afară, sclavul acela s-a întâlnit cu un confrate de-al său, care-i datora o sută de denari[c]. El l-a înşfăcat şi, în timp ce-l strângea de gât, i-a zis:

– Plăteşte ce-mi datorezi!

29 Atunci confratele său a căzut la pământ şi i-a zis:

– Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti!

30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în închisoare până va plăti ce este dator. 31 Când confraţii acestuia au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus şi i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.

32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el şi i-a zis:

– Sclav rău, eu ţi-am iertat ţie toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat! 33 Nu trebuia oare să ai milă de confratele tău, aşa cum am avut milă şi eu de tine?

34 Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna celor care torturau, până va plăti tot ce este dator.

35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu ceresc dacă nu-l iertaţi fiecare, din inimă, pe fratele vostru.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.