Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 70-71

Psalmul 70

Pentru dirijor. Al lui David. O aducere-aminte.

Binevoieşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte!
    Doamne, vino degrabă în ajutorul meu!
Să se facă de râs şi să rămână de ruşine
    cei ce caută să-mi ia viaţa!
Să dea înapoi şi să fie umiliţi
    cei ce-mi doresc răul!
Să se întoarcă din pricina ruşinii lor
    cei ce zic: „Ha! Ha!“
Să tresalte de veselie şi să se bucure în Tine
    toţi cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta
    să zică mereu: „Mărit să fie Dumnezeu!“
Cât despre mine, eu sunt sărman şi lipsit;
    Dumnezeule, vino degrabă la mine!
Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu!
    Doamne, nu întârzia!

Psalmul 71

La Tine, Doamne, caut adăpost!
    Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă!
    Pleacă-Ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă!
Fii o stâncă de adăpost pentru mine
    la care să pot veni totdeauna!
Porunceşte izbăvirea mea,
    căci Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea!
Dumnezeul meu, scapă-mă din mâna celui rău,
    din braţul celui nedrept şi crud!

Tu, Stăpânul meu, eşti nădejdea mea!
    Domnul este încrederea mea încă din tinereţe!
M-am sprijinit pe Tine încă din pântecele mamei mele:
    Tu m-ai scos din pântecele mamei mele,
        de aceea Ţie Îţi voi aduce lauda mea mereu!
Am ajuns ca un semn pentru mulţi,
    dar Tu eşti adăpostul meu cel trainic!
Gura-mi este plină de lauda Ta;
    vorbesc despre splendoarea Ta tot timpul zilei.

Nu mă lepăda la bătrâneţe!
    Când îmi va fi trecut puterea, nu mă părăsi,
10 căci duşmanii mei vorbesc despre mine
    şi cei ce caută să-mi ia viaţa uneltesc împotriva mea,
11 zicând: „L-a părăsit Dumnezeu!
    Urmăriţi-l şi prindeţi-l, căci nu mai are scăpare!“
12 Dumnezeule, nu Te îndepărta de mine!
    Dumnezeul meu, vino degrabă în ajutorul meu!
13 Să piară în ruşine
    potrivnicii sufletului meu!
Ocara şi dezonoarea să-i acopere
    pe cei ce-mi caută răul!

14 Eu însă voi continua să nădăjduiesc
    şi Te voi lăuda tot mai mult!
15 Gura mea va povesti dreptatea Ta
    şi mântuirea Ta toată ziua,
        chiar dacă nu le cunosc marginile.
16 Voi proclama isprăvile Tale, Stăpâne Doamne,
    voi aminti dreptatea Ta şi numai a Ta!
17 Dumnezeule, m-ai învăţat încă din tinereţea mea,
    iar eu continui să vestesc minunile Tale până în ziua de azi.
18 Dumnezeule, nu mă părăsi nici chiar când voi fi bătrân şi cărunt,
    până când nu voi vorbi despre puterea Ta generaţiei următoare
        şi despre tăria Ta celor ce vor veni.

19 Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer!
    Tu ai înfăptuit lucruri măreţe.
        Dumnezeule, cine este ca Tine?
20 Deşi m-ai făcut să văd numeroase şi amare necazuri,
    Tu îmi vei da din nou viaţă;
chiar şi din adâncimile pământului
    Tu mă vei scoate.
21 Îmi vei mări cinstea
    şi mă vei mângâia din nou.

22 Dar şi eu Te voi lăuda cu harfa
    pentru credincioşia Ta, Dumnezeul meu!
Îţi voi cânta din liră,
    Sfântule al lui Israel!
23 Buzele mele vor răsuna de bucurie când Îţi vor cânta,
    şi, asemenea lor, şi sufletul meu pe care l-ai răscumpărat!
24 Limba mea, de asemenea,
    va vesti toată ziua dreptatea Ta,
căci cei ce-mi voiau răul
    au fost făcuţi de ruşine şi de râs.

Psalmii 74

Psalmul 74

Un maschil[a] al lui Asaf

Dumnezeule, de ce ne respingi neîncetat?
    De ce-Ţi aprinzi mânia împotriva turmei păşunii Tale?
Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai cumpărat-o în vechime
    şi ai răscumpărat-o ca seminţie a moştenirii Tale;
        adu-Ţi aminte de muntele Sion, pe care l-ai locuit!
Îndreaptă-Ţi paşii spre aceste ruine eterne,
    unde duşmanul a prăpădit totul în Lăcaşul cel sfânt!

Potrivnicii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire;
    şi-au pus însemnele lor ca semne.
Şi-au făcut un nume asemenea celor ce ridică topoarele
    ca să croiască drum prin pădure.
Şi-au ascuţit uneltele împotriva gravurilor lui,
    zdrobindu-le cu lovituri de secure şi de bardă.
Au pus foc Lăcaşului Tău,
    au întinat locuinţa Numelui Tău!
Şi-au zis: „Îi vom prăpădi pe toţi!“,
    apoi au dat foc tuturor altarelor lui Dumnezeu din ţară.
Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai sunt profeţi
    şi nici unul dintre noi nu ştie până când vor dura toate acestea!

10 Dumnezeule, până când va mai batjocori vrăjmaşul?
    Va defăima duşmanul pentru totdeauna Numele Tău?
11 De ce Ţi-ai retras mâna şi dreapta Ta?
    Scoate-o din sân şi pune capăt acestei stări!

12 Dumnezeu este împăratul meu din vechime
    şi Cel Ce aduce izbăviri peste pământ[b].
13 Tu, cu puterea Ta, ai despărţit Marea,
    ai zdrobit capetele monstrului Tanin din ape.
14 Tu ai sfărâmat capetele Leviatanului[c]
    şi l-ai dat de mâncare poporului din pustietăţi.
15 Tu ai deschis izvoare şi ueduri
    şi ai uscat râuri care nu seacă.
16 A Ta este ziua; a Ta este şi noaptea.
    Tu ai rânduit luna şi soarele.
17 Tu ai stabilit hotarele pământului,
    vara şi iarna Tu le-ai făurit.

18 Adu-Ţi aminte
    că duşmanul Te defăimează, Doamne,
        şi un popor nebun batjocoreşte Numele Tău.
19 Nu lăsa pradă fiarelor viaţa turturelei Tale,
    nu uita pentru totdeauna viaţa necăjiţilor Tăi!
20 Ai în vedere legământul,
    căci locurile dosnice ale ţării sunt pline
        de cuiburi ale violenţei!
21 Fă ca cel asuprit să nu se întoarcă amărât!
    Fă ca nevoiaşul şi sărmanul să laude Numele Tău!

22 Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina!
    Adu-Ţi aminte de ocările zilnice ale celui nebun!
23 Nu uita glasul duşmanilor Tăi
    şi larma potrivnicilor Tăi care sporeşte mereu!

Eclesiastul 11:1-8

Valoarea hărniciei

11 „Aruncă-ţi pâinea pe ape,
    căci după multe zile o vei găsi iarăşi;[a]
împarte-o în şapte şi chiar în opt,
    căci nu ştii ce rău va veni pe pământ.

Când norii sunt plini de apă,
    atunci o deşartă pe pământ;
când un copac cade la sud sau la nord,
    în locul în care cade, acolo rămâne.
Cine se uită după vânt nu mai seamănă,
    iar cine se uită după nori nu mai seceră.

Aşa cum nu ştii calea vântului
    şi nici cum se formează oasele[b] în pântecele femeii însărcinate,
tot astfel nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu,
    Cel Care le face pe toate.

Seamănă sămânţă dimineaţa,
    iar seara nu-ţi odihni mâna de la semănat,
fiindcă nu ştii care sămânţă va răsări,
    aceasta sau cealaltă,
        sau dacă amândouă vor fi la fel de bune.

Adu-ţi aminte de Creatorul tău în tinereţe

Lumina este plăcută
    şi este bine pentru ochi să vadă soarele.
Dacă cineva are parte de mulţi ani,
    să se bucure de ei,
dar să se gândească şi la zilele de întuneric,
    căci vor fi multe,
        pentru că tot ce urmează să vină este deşertăciune.

Galateni 5:16-24

Trăire în Duhul

16 Vă spun: umblaţi prin Duhul şi astfel nu veţi împlini pofta firii. 17 Căci firea pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul doreşte împotriva firii. Acestea sunt lucruri care se opun unul altuia, pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi. 18 Însă, dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. 19 Faptele firii sunt cunoscute ca fiind acestea: desfrâul, necurăţia, depravarea, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, invidia, mâniile, ambiţiile egoiste, neînţelegerile, partidele, 21 geloziile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri ca acestea. Vă avertizez, aşa cum am făcut-o şi înainte, că toţi cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu[a].

22 Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea, credinţa, 23 blândeţea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege[b]. 24 Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu poftele şi dorinţele ei.

Matei 16:13-20

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

13 Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip[a] şi i-a întrebat pe ucenicii Săi:

– Cine zic oamenii că este Fiul Omului?

14 Ei au răspuns:

– Unii zic că este Ioan Botezătorul, alţii zic că este Ilie, iar alţii zic că este Ieremia sau unul dintre profeţi.

15 – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

16 Simon Petru a răspuns:

– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

17 Isus i-a zis:

– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona[b], pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. 18 Iar Eu îţi spun că tu eşti Petru[c] şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica[d], iar porţile Locuinţei Morţilor[e] n-o vor birui. 19 Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.[f]

20 Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.