Book of Common Prayer
Psalmul 37[a]
Al lui David
1 Nu te mânia din pricina celor răi
şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
2 căci ei se usucă repede ca iarba
şi se veştejesc precum verdeaţa!
3 Încrede-te în Domnul şi fă binele!
Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
4 Desfătarea ta să fie Domnul
şi El va împlini cererile inimii tale!
5 Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
încrede-te în El, şi El va lucra.
6 El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.
7 Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.
8 Renunţă la mânie, părăseşte furia!
Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
9 Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!
10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
şi se vor bucura de belşug de pace!
12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.
14 Cei răi îşi scot sabia,
îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
iar arcurile le vor fi zdrobite.
16 Mai bun este puţinul celui drept,
decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.
18 Domnul cunoaşte zilele celor integri.
Moştenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuţi de ruşine în vreme rea,
iar în zile de foamete vor fi săturaţi.
20 Cei răi vor pieri însă,
iar duşmanii Domnului vor fi
ca cele mai frumoase păşuni;
vor trece, ca fumul vor trece.
21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi;
cel drept însă este milos şi înapoiază.
22 Cei ce sunt binecuvântaţi de El vor moşteni ţara,
dar cei ce sunt blestemaţi de El vor fi stârpiţi.
23 Domnul întăreşte paşii omului,
atunci când Îşi găseşte plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.
25 Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe
nu am văzut vreun om drept părăsit,
nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26 El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut,
iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare[e].
27 Deci depărtează-te de rău şi fă binele!
Atunci vei putea locui în ţară pentru totdeauna!
28 Domnului Îi place să facă dreptate
şi nu-Şi părăseşte credincioşii!
Totdeauna ei sunt păziţi,
dar urmaşii celor răi vor fi stârpiţi.
29 Cei drepţi vor moşteni ţara,
o vor locui pe vecie.
30 Gura celui drept rosteşte cuvinte înţelepte,
iar limba lui grăieşte cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
şi astfel picioarele[f] nu-i alunecă.
32 Cel rău îl pândeşte pe cel drept,
căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l dă pe mâna lui
şi nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.
34 Nădăjduieşte în Domnul
şi păzeşte calea Lui,
iar El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara
şi vei vedea nimicirea celor răi!
35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui,
întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în ţara lui.
36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, nu mai era;[g]
l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.
37 Uită-te la cel cinstit, priveşte-l pe cel integru,
căci omul paşnic are viitor!
38 Răzvrătiţii vor fi nimiciţi cu toţii;
viitorul celor răi va fi retezat.
39 Izbăvirea celor drepţi vine de la Domnul,
Care le este refugiu în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută şi îi scapă;
îi scapă de cei răi şi îi eliberează,
pentru că au căutat scăparea la El.
30 Nu există nici înţelepciune, nici pricepere
şi nici vreun plan care să reuşească împotriva Domnului.
31 Calul este pregătit pentru ziua luptei,
dar biruinţa este a Domnului.
22 Un nume bun este mai de dorit decât mari bogăţii
şi a fi apreciat face mai mult decât argintul şi aurul.
2 Bogatul şi săracul au un lucru comun:
Domnul i-a creat pe amândoi.
3 Omul prudent vede pericolul şi se ascunde,
dar nesăbuitul merge înainte şi va suferi.
4 Smerenia şi frica de Domnul
aduc bogăţie, onoare şi viaţă.
5 Pe căile celui rău sunt spini şi curse,
dar cine îşi păzeşte sufletul se ţine departe de ele.
6 Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să meargă,
iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea.
Învăţături pentru Timotei
4 Duhul spune limpede că, în vremurile din urmă, unii se vor îndepărta de la credinţă şi vor da atenţie duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor demonilor. 2 Aceste lucruri vin din ipocrizia mincinoşilor, a căror conştiinţă a fost însemnată cu fierul roşu. 3 Ei interzic căsătoria şi se abţin de la mâncărurile pe care le-a creat Dumnezeu pentru a fi primite cu mulţumire de către cei ce cred şi cunosc adevărul. 4 Căci orice făptură creată de Dumnezeu este bună şi nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulţumire, 5 pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
6 Dacă-i vei învăţa pe fraţi aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o îndeaproape. 7 Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti! Disciplinează-te în ce priveşte evlavia! 8 Căci disciplinarea trupului este de puţin folos, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei care va să vină. 9 Acest cuvânt este vrednic de încredere şi pe deplin vrednic să fie primit. 10 Căci pentru aceasta trudim şi ne luptăm, fiindcă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioşi.
11 Porunceşte şi învaţă aceste lucruri! 12 Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii un exemplu pentru credincioşi în vorbire, în comportament, în dragoste, în credinţă, în curăţie. 13 Până când voi veni eu, dă atenţie citirii, încurajării şi învăţăturii! 14 Să nu neglijezi darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin profeţie, după ce cei din sfatul bătrânilor[a] şi-au pus mâinile peste tine. 15 Practică aceste lucruri şi dedică-te lor, pentru ca progresul tău să fie văzut de toţi! 16 Fii atent la tine însuţi şi la învăţătura pe care o dai! Stăruie în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei salva pe tine şi pe cei ce te ascultă!
Pilda neghinei
24 Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis:
„Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un om care a semănat o sămânţă bună în ogorul lui. 25 Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină printre grâu şi apoi a plecat. 26 Când plantele au răsărit şi au făcut rod, a apărut şi neghina. 27 Sclavii stăpânului casei au venit şi i-au zis:
– Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?
28 El le-a răspuns:
– Un duşman a făcut lucrul acesta.
Sclavii l-au întrebat:
– Vrei să mergem s-o strângem?
29 Dar el le-a răspuns:
– Nu, ca nu cumva, atunci când strângeţi neghina, să dezrădăcinaţi şi grâul împreună cu ea. 30 Lăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş, iar la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: «Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu!»“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.