Book of Common Prayer
Psalmul 30
Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.
1 Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
2 Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
Tu m-ai vindecat.
3 Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
5 Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.
6 Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nimic nu mă va clătina vreodată!“
7 Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[a],
dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
8 Doamne, către Tine am strigat,
la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
9 Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!
Psalmul 32
Al lui David. Un maschil[a].
1 Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
de cel al cărui păcat este acoperit!
2 Ferice de omul
căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
şi în duhul căruia nu există înşelăciune!
3 Când tăceam, mi se uscau oasele
din pricina gemetelor mele necurmate.
4 Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
5 Atunci mi-am mărturisit păcatul
şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
6 De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
pe el nu-l vor atinge.
7 Tu eşti un adăpost pentru mine!
Tu mă vei păzi de necaz,
înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
8 „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi;
te voi sfătui şi ochiul Meu va veghea asupra ta.
9 Nu fi[b] ca un cal sau ca un catâr
fără discernământ,
care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală
se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău,
dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.
11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi!
Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!
CARTEA A DOUA
Psalmul 42[a]
Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.
1 Cum tânjeşte cerbul
după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
înaintea lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană
zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
„Unde este Dumnezeul tău?“
4 Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
ale mulţimii aflată în sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
pe El, Mântuitorul meu 6 şi Dumnezeul meu!
Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
din muntele Miţar.
7 La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
„Unde este Dumnezeul tău?“
11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!
Psalmul 43
1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
2 Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?
3 Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
şi la locuinţa Ta!
4 Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu[d]!
Contribuţii pentru construirea Tabernaculului
25 Domnul i-a zis lui Moise: 2 „Spune-le israeliţilor să-Mi aducă o contribuţie; s-o primiţi pentru Mine de la fiecare om care o va da cu dragă inimă. 3 Aceasta este contribuţia pe care va trebui să o primeşti de la ei: aur, argint, bronz, 4 fire de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, fir de in subţire, păr de capră, 5 piei de berbeci, vopsite în roşu, piei de viţel de mare, lemn de salcâm, 6 ulei pentru luminat, mirodenii pentru untdelemnul folosit la ungere şi pentru tămâia mirositoare, 7 pietre de onix şi pietre pentru efod şi pieptar. 8 Să-Mi facă un Lăcaş şi Eu voi locui în mijlocul lor. 9 Să faceţi Tabernaculul şi toate obiectele lui după modelul pe care ţi-l voi arăta.
Instrucţiuni privind Chivotul
10 Să facă un chivot[a] din lemn de salcâm; acesta să aibă lungimea de doi coţi şi jumătate, iar lăţimea şi înălţimea de un cot şi jumătate[b]. 11 Să-l poleieşti cu aur curat pe dinăuntru şi pe dinafară şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur. 12 Să torni patru inele de aur pentru el şi să le fixezi la cele patru colţuri ale sale, două inele de o parte şi două inele de cealaltă parte. 13 Să faci nişte drugi din lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur. 14 Să introduci drugii prin inelele de pe cele două părţi ale Chivotului pentru ca acesta să poată fi dus cu ajutorul lor. 15 Drugii să rămână în inelele Chivotului şi să nu fie scoşi din ele. 16 Să pui în Chivot Mărturia[c] pe care ţi-o voi da.
17 Apoi să faci un capac al ispăşirii din aur curat, lung de doi coţi şi jumătate şi lat de un cot şi jumătate[d]. 18 Să faci şi doi heruvimi din aur bătut, la cele două capete ale Capacului Ispăşirii. 19 Să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt. Să-i faci, la cele două capete ale Capacului Ispăşirii, dintr-o singură bucată cu el. 20 Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra, umbrind astfel Capacul Ispăşirii cu aripile lor. Ei să stea faţă în faţă; feţele heruvimilor să fie întoarse înspre Capacul Ispăşirii. 21 Să pui Capacul Ispăşirii deasupra Chivotului, iar în Chivot să pui Mărturia pe care ţi-o voi da. 22 Acolo, deasupra Capacului Ispăşirii, între cei doi heruvimi care sunt pe Chivotul Mărturiei, mă voi întâlni cu tine şi îţi voi da toate poruncile pentru israeliţi.
O nouă viaţă în Cristos
3 Dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu! 2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, 3 pentru că voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. 4 Când Cristos – viaţa voastră[a] – Se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El în glorie.
5 De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. 6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)[b]. 7 Acestea sunt căile pe care aţi umblat şi voi atunci când trăiaţi între ei, 8 însă acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de cuvintele murdare care vă ies din gură. 9 Nu vă minţiţi unul pe altul, pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi şi de faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaştere, după imaginea Creatorului său. 11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar[c], nici scit[d], nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul şi în toţi.
12 Aşadar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu răbdare! 13 Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertaţi-vă unul pe altul ori de câte ori vreunul dintre voi are vreo nemulţumire împotriva altuia! Cum v-a iertat Domnul, aşa iertaţi-vă şi voi! 14 Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care le leagă pe toate într-o armonie perfectă! 15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! 16 Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belşug! Învăţaţi-vă şi instruiţi-vă unul pe altul cu toată înţelepciunea! Cântaţi-I lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre cântece de laudă, imnuri, cântece duhovniceşti! 17 Tot ceea ce faceţi, cu vorba sau cu fapta, să faceţi în Numele Domnului Isus, mulţumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Chemarea primilor apostoli
18 În timp ce mergea pe malul Mării Galileii, Isus a văzut doi fraţi, pe Simon, zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau un năvod în mare, căci erau pescari. 19 El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!“ 20 Ei şi-au lăsat imediat năvoadele şi L-au urmat.
21 Mergând mai departe de acolo, El a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, şi îşi cârpeau năvoadele. Isus i-a chemat, 22 iar ei au lăsat imediat barca şi pe tatăl lor şi L-au urmat.
Isus vindecă bolnavii
23 Isus călătorea prin toată Galileea, dând învăţătură în sinagogile[a] lor, predicând Evanghelia[b] Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă care erau în popor. 24 Vestea despre El s-a răspândit în toată Siria[c]. Oamenii îi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de diferite boli sau dureri, pe cei demoniaci, pe cei epileptici[d] şi pe cei paralizaţi, iar El îi vindeca. 25 Îl urmau mulţimi mari de oameni din Galileea, din Decapolis[e], din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.