Book of Common Prayer
Psalmul 145[a]
O cântare de laudă. Al lui David.
1 Te voi înălţa, Dumnezeul meu, Împărate!
Voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci!
2 Te voi binecuvânta în fiecare zi,
voi lăuda Numele Tău în veci de veci!
3 Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă!
Măreţia Lui nu are margini!
4 Fiecare generaţie va lăuda lucrările Tale:
să vestească cu toţii isprăvile Tale!
5 Voi spune despre splendoarea slavei măreţiei Tale
şi voi istorisi despre minunile Tale![b]
6 Oamenii vor vorbi despre puterea Ta cea înfricoşătoare,
iar eu voi povesti despre măreţia Ta.
7 Vor trâmbiţa aducerea-aminte a marii Tale bunătăţi
şi vor aclama cu bucurie dreptatea Ta.
8 Domnul este binevoitor şi milos,
încet la mânie şi bogat în îndurare.
9 Domnul este bun cu toţi,
îndurarea Lui se întinde peste toate lucrările Sale.
10 Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne,
iar credincioşii Tăi Te vor binecuvânta!
11 Vor mărturisi despre slava împărăţiei Tale
şi vor vorbi despre măreţia Ta,
12 ca să facă cunoscut fiilor oamenilor isprăvile Tale
şi slava splendorii împărăţiei Tale.
13 Împărăţia Ta este o împărăţie veşnică
şi stăpânirea Ta dăinuie din generaţie în generaţie.
Domnul este credincios tuturor promisiunilor Sale
şi plin de îndurare faţă de tot ce a creat.[c]
14 Domnul îi sprijină pe toţi cei ce cad
şi îi îndreaptă pe toţi cei încovoiaţi!
15 Ochii tuturor se îndreaptă cu nădejde către Tine,
iar Tu le dai hrana la vreme.
16 Îţi deschizi mâna
şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă.
17 Domnul este drept în toate căile Sale
şi plin de îndurare faţă de tot ce a făcut!
18 Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă,
de toţi cei ce-L cheamă în adevăr.
19 El împlineşte dorinţa celor ce se tem de El,
aude strigătul lor după ajutor şi-i salvează.
20 Domnul este păzitorul tuturor celor ce-L iubesc,
dar îi nimiceşte pe toţi cei răi.
21 Gura mea va rosti lauda Domnului
şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt
pentru totdeauna.
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
Trecerea Mării Roşii
17 Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ 18 Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie[a]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“[b] 20 Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. 21 Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. 22 Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.
14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: 2 „Spune-le israeliţilor să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; să vă aşezaţi tabăra lângă mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. 3 Faraon va zice despre israeliţi: «Rătăcesc fără ţintă prin ţară, îi înghite pustia.» 4 Eu îi voi împietri inima lui Faraon şi el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon şi a întregii lui oştiri. Egiptenii vor recunoaşte astfel că Eu sunt Domnul.“ Şi ei au făcut întocmai.
16 De aceea, noi nu ne descurajăm ci, chiar dacă omul nostru din afară piere, totuşi omul nostru dinăuntru este înnoit din zi în zi. 17 Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie. 18 Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd, deoarece cele care se văd sunt trecătoare, dar cele care nu se văd sunt veşnice.
Lăcaşul nostru ceresc
5 Noi ştim într-adevăr că, dacă este distrusă casa cortului nostru pământesc, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini omenești. 2 Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc[a], 3 negreşit dacă, după ce vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi[b] găsiţi goi. 4 În timp ce suntem în acest cort, gemem şi suntem împovăraţi, nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi, ci pentru că dorim să fim îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel Ce ne-a pregătit pentru aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat Duhul ca pe o garanţie.
6 De aceea, întotdeauna suntem plini de încredere, chiar dacă ştim că, atâta timp cât suntem acasă în trup, suntem departe de Domnul. 7 Căci noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere; 8 avem încredere şi ne place mult mai mult să fim departe de trup şi să fim acasă cu Domnul. 9 Astfel, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă, scopul nostru este să-I fim plăcuţi, 10 fiindcă toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea tronului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru ceea ce a făcut în timp ce era în trup, fie bine, fie rău.
Despre înviere
18 Au venit la El saducheii[a], care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:
19 – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.[b] 20 Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să lase vreun urmaş. 21 Al doilea s-a căsătorit cu văduva, dar şi el a murit fără să lase vreun urmaş. Aşa s-a întâmplat şi cu al treilea. 22 Şi nici unul din cei şapte n-a lăsat vreun urmaş. Femeia a murit ultima dintre toţi. 23 La înviere, (când se vor scula,)[c] soţia căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!
24 Isus le-a răspuns:
– Oare nu vă rătăciţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când se vor scula din morţi, nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. 26 Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, acolo unde scrie despre tufiş, cum i-a vorbit Dumnezeu şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.“[d]? 27 El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii! Sunteţi foarte rătăciţi!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.