Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 18

Psalmul 18

Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului. David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. El a zis:

Te iubesc, Doamne, Tăria mea!

    Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
    scutul meu, cornul[a] mântuirii mele, întăritura mea!
Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
    şi sunt izbăvit de duşmanii mei.

Mă înfăşuraseră legăturile morţii,
    mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii.
Legăturile Locuinţei Morţilor mă împresuraseră,
    mă prinseseră laţurile morţii.
Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
    am strigat către Dumnezeul meu.
El a ascultat glasul meu din Templul Său cel Sfânt
    şi strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Sale.

Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
    temeliile munţilor s-au zdruncinat,
        s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
Ţâşnea fum din nările Lui
    şi foc mistuitor din gura Lui,
        cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
A aplecat cerurile şi a coborât;
    nori negri erau sub picioarele Lui.
10 Călărea pe un heruvim, zbura,
    plutea pe aripile vântului.
11 Întunericul Şi-l aşternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ,
    erau ape întunecoase şi nori deşi.
12 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui,
    ieşea grindină şi cărbuni aprinşi.
13 Domnul a tunat din ceruri,
    Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul,
        răspândind grindină şi cărbuni aprinşi[b].
14 Şi-a aruncat săgeţile, risipindu-i pe duşmani;
    a trimis fulgerele şi i-a pus pe fugă.
15 La mustrarea Ta, Doamne,
    la suflarea nărilor Tale,
s-au văzut albiile apelor
    şi s-au descoperit temeliile lumii.

16 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
    m-a scos din apele cele mari,
17 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
    şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
18 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
    dar Domnul mi-a fost sprijin.
19 El m-a scos la loc larg,
    m-a izbăvit, pentru că El Îşi găseşte plăcerea în mine.

20 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
    mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
21 căci am păzit căile Domnului
    şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
22 Toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
    şi nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.
23 Am fost integru înaintea Lui
    şi m-am păzit de nelegiuire.
24 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
    după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Săi.

25 Cu cel credincios Tu Te arăţi credincios,
    cu cel drept Tu Te arăţi drept,
26 cu cel integru Tu Te arăţi integru,
    dar cu cel înşelător Tu Te porţi după înşelăciunea lui.
27 Tu mântuieşti poporul smerit,
    dar smereşti pe cel cu ochii trufaşi.
28 Tu îmi aprinzi candela, Doamne!
    Dumnezeul meu îmi luminează întunericul!
29 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor!
    Cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit!

30 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită,
    cuvintele[c] Domnului sunt încercate;
        El este un scut pentru toţi cei ce se se adăpostesc în El.
31 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
    Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
32 Dumnezeu este Cel Ce m-a încins cu tărie
    şi mi-a făcut desăvârşită calea.
33 El mi-a făcut picioarele ca ale ciutelor
    şi m-a aşezat pe înălţimi.
34 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
    astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
35 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale,
    dreapta Ta mă sprijină,
        ajutorul[d] Tău mă face mare.
36 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
    ca să nu-mi alunece picioarele[e].

37 Îmi urmăresc duşmanii şi-i ajung;
    nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
38 Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice;
    ei cad sub picioarele mele.
39 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
    şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
40 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
    şi eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41 Ei strigă după ajutor, dar nimeni nu-i izbăveşte;
    strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
42 Îi pisez făcându-i ca praful în bătaia vântului;
    îi calc ca pe noroiul de pe uliţe.

43 Tu mă scapi de învinuirile poporului,
    mă pui drept căpetenie a neamurilor;
        un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
44 Fiii străinului dau înapoi în faţa mea;
    de îndată ce mă aud, mă ascultă.
45 Fiii străinului îngălbenesc
    şi ies tremurând din fortăreţele lor.

46 Domnul este viu!
    Binecuvântată să fie Stânca mea!
        Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!
47 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
    Cel Care îmi supune popoare,
48         Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei
    şi mă scapi de omul asupritor.

49 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
    şi voi cânta laudă Numelui Tău!
50 El dă mari izbăviri regelui Său
    şi arată îndurare unsului Său,
        lui David şi seminţei[f] lui în veac.

Daniel 2:31-49

31 Tu, împărate, te uitai şi iată că ai văzut o statuie mare. Statuia aceasta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta şi înfăţişarea ei era înspăimântătoare. 32 Capul acestei statui era din aur curat, pieptul şi braţele îi erau din argint, iar pântecele şi coapsele îi erau din bronz. 33 Gambele ei erau din fier, iar picioarele – o parte din fier, o parte din lut. 34 În timp ce te uitai, a fost desprinsă o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, care a lovit statuia peste picioarele ei de fier şi de lut şi le-a sfărâmat. 35 Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul şi aurul au fost sfărâmate împreună şi au ajuns precum pleava din arie vara, la vânturat. Le-a luat vântul şi nici o urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care a lovit statuia s-a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul.

36 Acesta este visul; acum voi spune şi interpretarea lui înaintea împăratului. 37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat o împărăţie, putere, tărie şi glorie. 38 El ţi-a dat în mâini pe oameni, oriunde locuiesc ei, ţi-a dat fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate. Tu eşti deci capul de aur!

39 După tine se va ridica pe pământ o împărăţie mai neînsemnată decât a ta[a] şi apoi o a treia împărăţie, a bronzului, care va avea stăpânire peste tot pământul[b]. 40 Va fi şi o a patra împărăţie, tare ca fierul (fierul sfărâmă şi spulberă totul)[c]. Şi, după cum fierul sfărâmă şi spulberă totul, tot astfel şi această împărăţie le va sfărâma şi le va zdrobi pe celelalte.[d] 41 De asemenea, aşa cum ai văzut că picioarele şi degetele erau o parte din lut de olar şi o altă parte din fier, tot aşa va fi împărţită şi împărăţia. Va rămâne însă în ea ceva din tăria fierului, întocmai cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. 42 Şi aşa cum degetele picioarelor erau o parte din fier şi o altă parte din lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte fragilă. 43 După cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, tot aşa şi ei îşi vor amesteca neamul cu ceilalţi oameni, însă nu vor rămâne uniţi, aşa cum nici fierul nu se poate uni cu lutul.

44 În zilele acestor împăraţi însă, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie veşnică, care nu va fi distrusă niciodată şi care nu va fi lăsată în mâinile altui popor. Ea va sfărâma şi va pune capăt tuturor celorlalte împărăţii, însă ea va dăinui veşnic. 45 Aceasta înseamnă piatra care ai văzut că a fost desprinsă din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, bronzul, lutul, argintul şi aurul.

Dumnezeul cel Mare a făcut deci cunoscut împăratului ce va fi în viitor. Visul este adevărat, iar interpretarea lui este vrednică de încredere.

46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi i-a adus omagii lui Daniel. El a poruncit să i se ofere un dar de mâncare şi miresme. 47 Împăratul i-a zis lui Daniel:

– Cu adevărat Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Stăpânul împăraţilor şi Cel Ce descoperă misterele, căci ai putut să descoperi misterul acesta!

48 Apoi împăratul l-a înălţat pe Daniel, i-a dat daruri multe şi bogate, l-a pus conducător peste toată provincia Babilonului şi l-a făcut înalt demnitar, dându-i autoritate peste toţi înţelepţii Babilonului. 49 Daniel l-a rugat pe împărat să-i numească pe Şadrak, pe Meşak şi pe Abed-Nego în slujba de administratori ai provinciei Babilonului. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.

1 Ioan 2:18-29

Ceasul de pe urmă şi venirea anticristului

18 Copilaşilor, este ceasul de pe urmă! Şi după cum aţi auzit că vine anticristul, să ştiţi că acum sunt mulţi anticrişti. Prin aceasta ştim că este ceasul de pe urmă. 19 Ei au ieşit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieşind, au arătat că nu toţi sunt dintre noi. 20 Voi aveţi ungerea[a] de la Cel Sfânt şi voi toţi aveţi cunoaştere[b]. 21 Nu v-am scris fiindcă nu cunoaşteţi adevărul, ci pentru că-l cunoaşteţi şi pentru că din adevăr nu iese nici o minciună. 22 Cine este mincinosul, dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul[c]? Acela este anticristul: cel care-I neagă pe Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl. 24 Ceea ce aţi auzit de la început, să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, atunci şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. 25 Şi promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viaţa veşnică.

26 V-am scris aceste lucruri cu privire la cei ce încearcă să vă ducă în rătăcire. 27 Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi nu aveţi nevoie ca cineva să vă înveţe, ci, aşa cum ungerea Lui vă învaţă cu privire la toate lucrurile, iar ea este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, aşa cum v-a învăţat ea.

Copii ai lui Dumnezeu

28 Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când El Se va arăta, să avem îndrăzneală şi să nu fim daţi de ruşine înaintea Lui, la arătarea Lui. 29 Dacă ştiţi că El este drept, atunci ştiţi că oricine face ceea ce este drept este născut din El.

Luca 3:1-14

Lucrarea lui Ioan Botezătorul

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar,[a] pe când Ponţiu Pilat era guvernator[b] al Iudeii, Irod era tetrarh[c] al Galileii, Filip, fratele lui, era tetrarh[d] al ţinutului Ituriei şi Trahonitei, iar Lisanias[e] era tetrarh al Abilenei, în timpul marilor preoţi Ana[f] şi Caiafa[g], Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Ioan s-a dus în întreaga vecinătate a Iordanului şi a început să predice botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, aşa cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia:

„Un glas strigă în pustie:
    «Pregătiţi calea Domnului,
        neteziţi-I cărările!
Orice vale va fi astupată
    şi orice munte şi deal va fi aplecat;
căile strâmbe vor fi îndreptate,
    iar locurile pietroase vor fi netezite.
Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu!“[h]

Atunci Ioan le-a spus mulţimilor care veneau să fie botezate de el:

– Pui de vipere, cine v-a arătat cum să fugiţi de pedeapsa care vine?! Faceţi roade vrednice de pocăinţa voastră! Să nu începeţi să ziceţi în voi înşivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să ridice urmaşi ai lui Avraam chiar şi din pietrele acestea! Toporul este pus deja la rădăcina copacilor! Prin urmare, orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.

10 – Dar atunci ce să facem? l-au întrebat mulţimile.

11 El le-a răspuns:

– Cel care are două tunici[i] să le împartă cu cel care n-are nici una, iar cel care are de mâncare să facă la fel!

12 Au venit şi nişte colectori de taxe[j] să fie botezaţi şi l-au întrebat:

– Învăţătorule, noi ce să facem?

13 El le-a răspuns:

– Să nu strângeţi mai mult decât v-a fost poruncit să luaţi!

14 Nişte soldaţi l-au întrebat şi ei:

– Dar noi ce să facem?

El le-a răspuns:

– Să nu stoarceţi cu forţa bani de la nimeni şi să nu aduceţi acuzaţii false împotriva nimănui;[k] fiţi mulţumiţi cu salariile voastre!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.