Book of Common Prayer
Psalmul 16
Un mihtam[a] al lui David
1 Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!
2 Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu;
nu am nimic bun decât pe Tine!“
3 Sfinţii care sunt în ţară,
ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.[b]
4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;
eu însă nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge
şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.
5 Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!
Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul[c]!
6 Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!
Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!
7 Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuieşte!
Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!
8 Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,
căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
9 De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul[d]!
Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,
10 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor
şi nu vei îngădui ca sfântul Tău[e] să vadă putrezirea.
11 Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …
În prezenţa Ta este belşug de bucurie,
la dreapta Ta sunt desfătări veşnice![f]
Psalmul 17
O rugăciune a lui David
1 Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă,
ia aminte la strigătul meu!
Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea
nerostită de buze înşelătoare!
2 Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie!
Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!
3 Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi,
dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic,
căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
4 Cu privire la faptele omului,
eu m-am ţinut departe de căile celor violenţi,
după cuvântul buzelor Tale.
5 Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale;
astfel, picioarele nu mi se clatină.
6 Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!
Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
7 Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta,
îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
8 Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
ascunde-mă la umbra aripilor Tale
9 de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere,
de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară.
10 Ei sunt plini de grăsime;
gurile lor vorbesc cu aroganţă.
11 Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară,
mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
12 Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie,
un pui de leu care aşteaptă în desiş.
13 Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l!
Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
14 Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de astfel de oameni,
de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta!
Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură
şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
15 Eu însă, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta!
Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.
Psalmul 22
Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Ciuta zorilor“. Un psalm al lui David.
1 Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
Eşti atât de departe de izbăvirea mea
şi de cuvintele strigătului meu!
2 Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi,
strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.
3 Dar Tu eşti sfânt,
eşti întronat în mijlocul laudelor lui Israel.[a]
4 În Tine au nădăjduit strămoşii noştri;
ei au nădăjduit, iar Tu i-ai izbăvit;
5 au strigat către Tine şi au fost scăpaţi;
au nădăjduit în Tine şi nu au fost daţi de ruşine.
6 Dar eu sunt vierme, nu om;
am ajuns de râsul oamenilor şi dispreţuit de popor.
7 Cei ce mă văd îşi bat joc de mine,
rânjesc şi clatină din cap.
8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l scape El!
Să-l izbăvească, căci doar Îşi găseşte plăcerea în el!“
9 Şi totuşi Tu m-ai scos din pântecele mamei mele
şi mi-ai dat ocrotire la pieptul ei.
10 Sub privirea Ta am fost scos din pântece;
încă din pântecele maicii mele,
Tu eşti Dumnezeul meu.
11 Nu Te îndepărta de mine,
căci necazul este aproape
şi nu am nici un ajutor!
12 Mă încercuiesc mulţi tauri,
nişte tauri puternici din Başan mă înconjoară.
13 Îşi deschid gura împotriva mea
ca leul care sfâşie şi răcneşte.
14 Sunt turnat ca apa
şi toate oasele mi se despart.
Ca ceara
mi se topeşte inima înăuntrul meu.
15 Mi se usucă puterea ca lutul,
iar limba mi se lipeşte de cerul gurii:
m-ai adus în ţărâna morţii.
16 Mă încercuiesc nişte câini,
o ceată de nelegiuiţi mă învăluieşte;
mi-au străpuns[b] mâinile şi picioarele.
17 Toate oasele aş putea să mi le număr.
Ei se uită, mă privesc;
18 şi-au împărţit veşmintele mele între ei
şi au tras la sorţi pentru cămaşa mea.
19 Dar Tu, Doamne, nu Te îndepărta!
Tăria mea, grăbeşte de-mi ajută!
20 Scapă-mi sufletul de sabie,
şi viaţa din ghearele câinilor!
21 Izbăveşte-mă din gura leului!
Eliberează-mă din coarnele bivolului sălbatic!
22 Voi vesti Numele Tău fraţilor mei;
te voi lăuda în mijlocul adunării!
23 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L!
Voi, toţi urmaşii lui Iacov, slăviţi-L!
Temeţi-vă de El, voi, toţi urmaşii lui Israel!
24 Căci El nu dispreţuieşte,
nici nu nesocoteşte necazul sărmanului;
nu-Şi ascunde faţa de acesta,
ci-l ascultă când strigă către El după ajutor.
25 Tu eşti pricina laudelor mele în adunarea cea mare!
Îmi voi împlini jurămintele înaintea celor ce se tem de Tine[c]!
26 Cei săraci vor mânca şi se vor sătura;
cei ce Îl caută pe Domnul Îl vor lăuda.
Veşnic să vă trăiască sufletul!
27 Toate marginile pământului
îşi vor aminti şi se vor întoarce la Domnul.
Toate familiile neamurilor
se vor închina înaintea Lui,
28 căci a Domnului este domnia
şi El stăpâneşte peste neamuri!
29 Toţi cei prosperi de pe pământ vor mânca şi I se vor închina;[d]
înaintea Lui vor îngenunchea toţi cei ce se coboară în ţărână,
cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
30 Urmaşii[e] Îi vor sluji[f]
şi se va povesti istorisi generaţiei următoare despre Stăpânul.
31 Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui,
iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui.
5 Moise a convocat tot Israelul şi i-a zis:
„Ascultă, Israele, poruncile şi legile pe care vi le spun astăzi, în auzul vostru. Învăţaţi-le şi împliniţi-le! 2 Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb. 3 Nu cu strămoşii noştri a încheiat El legământul acesta, ci cu noi, cei ce suntem în viaţă astăzi. 4 Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului. 5 Atunci eu am stat între El şi voi, ca să vă fac cunoscut Cuvântul Domnului, deoarece v-a fost teamă de foc şi nu v-aţi urcat pe munte. Şi El a zis astfel:
6 «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei.
7 Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
8 Să nu-ţi faci vreun idol reprezentând vreun lucru de sus din cer, de jos de pe pământ sau din apele de sub pământ. 9 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, fiindcă Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinţilor lor, până la a treia sau a patra generaţie[a] a celor ce Mă urăsc 10 şi Îmi arăt îndurarea[b] până la a mia generaţie a celor ce Mă iubesc şi împlinesc poruncile Mele.
11 Să nu foloseşti nesăbuit[c] Numele Domnului, Dumnezeul tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.
12 Păzeşte ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti, după cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău. 13 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta, 14 dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul sau sclava ta, nici boul, nici asinul şi nici un alt animal de-al tău, nici străinul care locuieşte în cetatea ta, pentru ca sclavul şi sclava ta să se odihnească la fel ca tine. 15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost sclav în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos de acolo cu mână puternică şi cu braţ întins. De aceea ţi-a poruncit El să păzeşti ziua de Sabat.
16 Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, aşa cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să trăieşti mult timp şi să-ţi meargă bine în ţara pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău!
17 Să nu ucizi!
18 Să nu comiţi adulter!
19 Să nu furi!
20 Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău!
21 Să nu o pofteşti pe soţia semenului tău; să nu pofteşti casa semenului tău, pământul lui, sclavul sau sclava lui, boul sau asinul lui şi nici vreun alt lucru care este al semenului tău.»
22 Acestea sunt poruncile pe care Domnul le-a rostit cu glas tare înaintea întregii adunări, pe munte, din mijlocul focului, dintre nori şi negură deasă şi nu a mai adăugat nimic. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.
Grija lui Pavel pentru corintieni
11 Am ajuns nebun; voi m-aţi forţat! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi, căci nu le sunt cu nimic inferior acestor „apostoli minunaţi“,[a] măcar că eu sunt nimic. 12 Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât semne, cât şi fapte puternice şi minuni. 13 Aţi fost trataţi mai rău decât alte biserici prin faptul că numai pentru voi n-am fost niciodată o povară? Iertaţi-mi această nedreptate! 14 Sunt gata să vin la voi pentru a treia oară; şi nu voi fi o povară, pentru că eu nu lucrurile voastre le vreau, ci pe voi. Nu copiii ar trebui să adune pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. 15 Voi cheltui bucuros tot ce am şi mă voi da pe mine însumi pentru sufletele voastre. Oare voi fi iubit mai puţin pentru că v-am iubit atât de mult? 16 Să presupunem că n-am pus greutăţi asupra voastră, dar, fiind un om viclean, v-am prins prin înşelare. 17 V-am exploatat prin vreunul dintre cei pe care vi i-am trimis? 18 L-am rugat pe Titus să meargă şi l-am trimis pe fratele cu el. Oare v-a exploatat Titus? N-am umblat noi în acelaşi Duh? N-am călcat noi pe aceleaşi urme?
19 Credeţi că în tot acest timp ne-am apărat pe noi înşine înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos. Preaiubiţilor, toate lucrurile pe care le facem sunt pentru zidirea voastră. 20 Mă tem că, atunci când voi veni, nu vă voi găsi aşa cum aş vrea să fiţi şi nici voi nu mă veţi găsi aşa cum vreţi. Mi-e teamă că ar putea fi ceartă, invidie, mânii, ambiţii egoiste, calomnii, bârfe, îngâmfări, tulburări. 21 Mă tem că atunci când voi veni din nou, Dumnezeul meu mă va smeri în prezenţa voastră şi mă voi mâhni pentru mulţi care au păcătuit în trecut şi nu s-au pocăit de necurăţia, desfrâul şi depravarea pe care le-au practicat.
Poarta îngustă
13 Intraţi pe poarta cea îngustă! Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! 14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.
Să recunoşti „pomul“ după „roade“
15 Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce. 16 Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oare oamenii struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? 17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar orice pom stricat face roade stricate. 18 Un pom bun nu poate face roade stricate şi un pom stricat nu poate face roade bune. 19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte.
21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.