47 Bible results for “satan” from 
Nouă Traducere În Limba Română.dropdown
 Results 1-25. 
Filter by dropdown
dropdown
results per page

Suggested result

Bible search results

  1. Atunci Isus i-a răspuns: – Pleacă, Satan, căci este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!“
  2. Dacă Satan îl scoate afară pe Satan, înseamnă că el este dezbinat împotriva lui însuşi, deci cum va dăinui împărăţia lui?!
  3. Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru: – Înapoia Mea, Satan! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!
  4. El a stat în pustie timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Acolo stătea împreună cu animalele sălbatice, iar îngerii Îi slujeau.
  5. Isus i-a chemat la El şi le-a vorbit în pilde: „Cum poate Satan să-l scoată afară pe Satan?!
  6. Aşadar, dacă Satan se ridică împotriva lui însuşi şi este dezbinat, atunci nu poate dăinui, ci i-a venit sfârşitul.
  7. Sămânţa de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt cei care aud Cuvântul, dar vine imediat Satan şi ia Cuvântul care a fost semănat în ei.
  8. Dar Isus S-a întors, s-a uitat la ucenicii Săi şi l-a mustrat pe Petru, zicând: „Înapoia Mea, Satan, căci tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!“
  9. Însă El le-a zis: – L-am văzut pe Satan căzând din cer ca un fulger.
  10. Dacă Satan este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui?! Căci voi ziceţi că Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul!
  11. Această femeie, care este o fiică a lui Avraam şi pe care, iată, Satan a ţinut-o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de această neputinţă în ziua de Sabat?“
  12. Atunci Satan a intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul“, care era din numărul celor doisprezece.
  13. Isus prezice lepădarea lui Petru

    Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă aşa cum se cerne grâul,
  14. De îndată ce a primit bucăţica de pâine, Satan a intrat în el. Atunci Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!“
  15. Petru i-a zis: „Ananias, de ce ţi-a umplut Satan inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului?
  16. ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenire alături de cei sfinţiţi.“
  17. Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!
  18. am hotărât să daţi un astfel de om pe mâna lui Satan, pentru nimicirea trupului, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului.
  19. Nu vă refuzaţi unul pe altul, decât doar prin înţelegere, pentru un timp, ca să vă dedicaţi (postului şi) rugăciunii, şi apoi fiţi din nou împreună, ca să nu vă ispitească Satan din cauza nestăpânirii voastre.
  20. ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan, pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.
  21. Nu este de mirare, pentru că însuşi Satan se deghizează în înger de lumină.
  22. chiar având în vedere caracterul nemaipomenit al acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un ţepuş în carne, un mesager al lui Satan, ca să-mi facă rău şi astfel să nu mă îngâmf.
  23. Am vrut să venim la voi, – cel puţin eu, Pavel, am vrut din nou şi din nou –, dar Satan ne-a împiedicat.
  24. Venirea celui fără de lege va fi în conformitate cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de puteri, semne şi miracole mincinoase
  25. Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să înveţe să nu mai blasfemieze.
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

31 topical index results for “satan”

ACCUSATION, FALSE » INCIDENTS ILLUSTRATIVE OF » Satan falsely accuses Job (Job 1:9,10;2:4,5)
BLASPHEMY » INSTANCES OF » Two disciples, Hymenaeus and Alexander, who were delivered to Satan, so that they could learn not to blaspheme (1 Timothy 1:20)
CRAFTINESS » INSTANCES OF » Satan, in the temptation of Eve (Genesis 3:1-5)
FEAR OF GOD » CONSPICUOUS INSTANCES OF THOSE WHO FEARED » Job, according to the testimony of Satan (Job 1:8)
POWER » OF CHRIST » Destroying the works of Satan (1 John 3:8)
PRESUMPTION » INSTANCES OF » Satan, when he said to Eve, "You will surely not die," (Genesis 3:1-5)