Romani 9-10

Nouă Traducere În Limba Română

Alegerea suverană a lui Dumnezeu

9 Spun adevărul în Cristos, nu mint: conştiinţa mea, prin Duhul Sfânt, îmi este martoră ² că am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă, ³ întrucât aş vrea, mai degrabă, ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, al rudelor mele după trup ⁴ şi anume israeliţii! Ale lor sunt înfierea^[a], slava^[b], legămintele, darea Legii, închinarea şi promisiunile. ⁵ Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit, după trup, Cristos, Care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci^[c]! Amin.

⁶ Dar aceasta nu înseamnă că a fost fără efect Cuvântul^[d] lui Dumnezeu. Pentru că nu toţi care sunt din Israel sunt Israel. ⁷ Şi deşi sunt sămânţa lui Avraam nu toţi sunt copiii săi, ci, aşa cum este scris: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa^[e] ta.“^{[f] 8} Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt priviţi ca sămânţă. ⁹ Căci iată care a fost cuvântul promisiunii: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, iar Sara va avea un fiu.“^{[g] 10} Ba mai mult, Rebeca a rămas însărcinată de la un singur om^[h], strămoşul nostru Isaac. ¹¹ Şi chiar înainte ca cei doi gemeni să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, – pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel Care cheamă, – ¹² i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.“^{[i] 13} Aşa cum este scris:

¹⁴ Deci ce vom spune: nu cumva este nedreptate din partea lui Dumnezeu? În nici un caz! ¹⁵ Căci lui Moise i-a spus:

¹⁶ Deci nu este ceva care ţine de cel care doreşte sau de cel care se străduieşte, ci ţine de Dumnezeu, Care arată îndurare, ¹⁷ pentru că, în Scripturi, Dumnezeu îi spune lui Faraon:

¹⁸ Astfel, El are milă de cine doreşte şi împietreşte pe cine doreşte.

¹⁹ Mă vei întreba deci: „Atunci, de ce mai acuză?! Căci cine se poate împotrivi voii Lui?!“ ²⁰ Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să te contrazici cu Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“?^{[m] 21} Oare nu are olarul dreptul ca, din acelaşi bulgăre de lut, să facă şi un vas pentru întrebuinţări deosebite, dar şi unul pentru folosinţă obişnuită? ²² Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă cunoscută puterea, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, pregătite pentru distrugere? ²³ Şi ce dacă El a procedat astfel ca să-Şi facă cunoscută bogăţia slavei Sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă, ²⁴ incluzându-ne şi pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri? ²⁵ Aşa cum spune în Osea:

²⁷ Iar Isaia strigă despre Israel:

²⁹ Aşa cum a prezis Isaia:

Necredinţa lui Israel

³⁰ Şi atunci ce vom spune? Neamurile, care n-au urmărit dreptatea, totuşi au primit-o, – şi anume o dreptate care este prin credinţă –, ³¹ însă Israel, care urmărea dreptatea printr-o Lege, n-a reuşit s-o obţină. ³² De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru prin credinţă, ci, ca şi cum ar fi fost posibil, prin fapte. Ei s-au împiedicat de Piatra de poticnire, ³³ aşa cum este scris:

10 Fraţilor, dorinţa inimii mele, rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este ca ei să fie mântuiţi. ² Căci pot mărturisi despre ei că au râvnă pentru Dumnezeu, însă fără a fi întemeiată pe cunoaştere. ³ Căci, întrucât n-au cunoscut dreptatea pe care o oferă Dumnezeu, au căutat să-şi stabilească o dreptate a lor înşişi şi nu s-au supus astfel dreptăţii pe care o oferă Dumnezeu. ⁴ Căci Cristos este sfârşitul^[u] Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.

Mântuirea este pentru toţi cei care cred

⁵ Moise scrie despre dreptatea pe care o dă Legea, astfel: „Omul care împlineşte aceste lucruri va trăi prin ele.“^{[v] 6} Însă dreptatea care vine prin credinţă spune aşa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va înălţa la cer?»“^[w] – adică pentru a-L coborî pe Cristos – ⁷ „sau: «Cine va coborî în Adânc^[x]?»“^[y] – adică pentru a-L ridica pe Cristos dintre cei morţi! ⁸ Şi atunci, ce spune ea?

Acesta este cuvântul credinţei, cel pe care-l propovăduim. ⁹ Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn^[aa] şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. ¹⁰ Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea; ¹¹ întrucât Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de ruşine.“^{[ab] 12} Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec, deoarece Acelaşi Domn este Domnul tuturor şi dă cu generozitate tuturor celor ce-L cheamă, ¹³ fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“^[ac]

¹⁴ Aşadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n-au crezut? Şi cum vor crede în Cel despre Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără ca cineva să le predice? ¹⁵ Şi cum să predice, dacă nu sunt trimişi? Aşa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc veşti bune!“^{[ad] 16} Însă nu toţi au acceptat veştile bune^[ae], pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut mesajul nostru?“^{[af] 17} Astfel, credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos. ¹⁸ Însă eu întreb: n-au auzit ei? Ba da! Căci:

¹⁹ Însă eu întreb: oare n-a înţeles Israel? Mai întâi, Moise spune:

²⁰ Iar Isaia este atât de îndrăzneţ, încât spune:

²¹ Însă, despre Israel, spune: