10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi.

Urmărind premiul

12 Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, 14 urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus. 15 Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi gând! Iar dacă gândiţi diferit cu privire la vreun lucru, Dumnezeu vi-l va clarifica. 16 Însă, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să trăim la fel!

17 Urmaţi exemplul meu, fraţilor, şi uitaţi-vă cu atenţie la cei care trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat. 18 Căci v-am spus deseori şi vă mai spun şi acum, plângând, că sunt mulţi care trăiesc ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor va fi distrugerea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor stă în ruşinea lor; ei se gândesc la lucruri pământeşti. 20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 21 El va transforma trupul nostru umil şi-l va face asemenea trupului Său glorios, folosind puterea prin care-Şi poate supune toate lucrurile.

De aceea, fraţii mei preaiubiţi şi dragi, bucuria şi cununa mea, preaiubiţilor, rămâneţi fermi în Domnul!